Premierul jucător
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Dacă vrei să ataci o monedă, ai nevoie de rezerve financiare uriașe. Prin schimbarea lor în valută, duci în jos cursul monedei atacate în raport cu cea pe care o folosești în contrapartidă. Diferența de curs dintre tranzacții înseamnă profit.
Atacul asupra leului a început într-o dimineață de luni. Peste fix șapte zile, moneda națională pierduse 10% în fața euro.
Astfel de căderi se pot produce firesc – din cauza crizelor financiare, catastrofe naturale, decizii politice neinspirate, prăbușirea guvernelor, revoluții, datorii suverane sau falimente de proporții. Nu era însă cazul României în acea zi de luni, 29 septembrie 2008. Totuși, ecranele traderilor se înroșeau. Leul s-a oprit din cădere peste trei săptămâni, când a revenit la cursul inițial. Nici aprecierea n-a avut nimic organic: urcușul a fost posibil doar la adăpostul unui miliard de euro aruncat în joc de autorități.
Primul pas în atacul speculativ a fost inundarea pieței cu lei. Asta înseamnă că, în acea zi de la sfârșitul lui septembrie, un grup de jucători mari au început simultan să vândă lei și să cumpere agresiv euro. Asta a cauzat un aflux de lei în piață – cu cât erau mai mulți, cu atât valorau mai puțin în raport cu alte monede.
Încleștarea
E de ajuns pentru escaladare: clienții – vorbim de fonduri de investiții și companii mari – văd deprecierea și decid să-și pună banii la adăpost. Iar asta înseamnă să vinzi moneda în scădere (leul) și să cumperi valută. Cam pe aici apar și investitorii care vor să parieze pe oscilație – sunt convinși că leul va continua să cadă și fac plasamente semnificative.
Asta adâncește siajul. Leii sunt peste tot, valută nicăieri – deci devine din ce în ce mai scumpă. „Panica este irațională”, explica Mugur Isărescu acel moment din atac. Trei dintre cele mai mari bănci din România au fost, apoi, acuzate că au orchestrat isteria, coordonându-se pentru a inunda piața cu lei.
În astfel de situații, banca centrală poate face un singur lucru: apelează la rezerva valutară, cu care cumpără leii ieftini din piață. Pierde bani din cursurile proaste, dar dacă pune la bătaie suficienți euro, reușește să întoarcă tendința: absoarbe leii din piață și asigură disponibilitate de valută. Menținerea unui curs stabil al monedei naționale este, de altfel, unul dintre rolurile de căpătâi ale oricărei bănci centrale. Cursul ar trebui, în acest punct, să se calmeze. Dacă intervenția nu este, însă, suficientă, continuă să scadă. Matematică și calculul probabilităților.
În final, totul depinde de rezervele fiecărei părți - și de câți bani este statul dispus să arunce în luptă pentru a proteja moneda națională. În 2008, BNR a intrat „all-in”.
„A fost ca la război. Sincer, ca la război. Cel puțin așa am resimțit eu ziua aia. Erau două tabere. Cei care mizau pe depreciere și ceilalți, în frunte cu BNR. Te uitai pe monitoare și îți dădeai seama că e groasă. Unii cumpărau în draci și tu stăteai și-ți tremurau mâinile deasupra butoanelor, nu știai ce să faci. Să cumperi, să vinzi? Atunci, Isărescu a făcut cea mai tare mișcare. Le-a luat speculatorilor toți leii din față, de au început ăia să vândă în pierdere. Au mizat prost. S-au pus cu BNR-ul. Nu trebuia”, descria momentul un trader dintr-o mare bancă, peste un an, într-un dialog cu jurnalistul Dan Popa de la Hotnews.
Pentru a putea încasa profitul de pe urma deprecierii leului ai nevoie să te întorci, după conversia în valută, înapoi la leu. Ai cumpărat 100 de euro cu 300 de lei. Prin depreciere, suta de euro pe care o ai ajunge să valoreze 400 de lei. Dacă banca centrală „îți ia toți leii din față”, rămâi cu valuta. Fără să o poți schimba înapoi în moneda depreciată (lei), profitul rămâne scriptic.
„A fi dealer este o meserie grea. Ca în orice meserie cu risc, se joacă un pic și poker. Dacă joci tare, poți să pierzi”, spunea atunci Mugur Isărescu.
Evenimentele din 2008 au fost anchetate, peste ani, de Consiliul Concurenței. Statul a încercat astfel să clarifice dacă cele trei bănci de la care a pornit căderea leului, în septembrie 2008, au acționat coordonat. Un raport final al Consiliului Concurenței a fost terminat abia în 2013, fără concluzii clare. Autoritățile nu pot spune limpede dacă băncile s-au înțeles sau nu pentru a „ataca leul”. Asta e motivul pentru care, și astăzi, ne referim la episod drept „evenimentele din 2008”.
Costurile totale sunt și ele imposibil de calculat. Ar trebui să știm la ce curs cumpărase BNR miliardul de euro pe care l-a vândut în toamnă și cât de jos era leul în momentul fiecărei tranzacții.
Când ieșim din registrele bancare, găsim și costurile suportate de populație: rate bancare mai mari, abonamentele pentru servicii calculate în funcție de euro mai scumpe. Pentru a contracara „inundația cu lei”, banca centrală poate crește dobânda la creditele în lei. Asta a făcut și BNR-ul. Astfel, împiedici speculanții să facă profit - dacă nu au lei (și e scump să-i împrumute), nu pot încasa diferența rezultată din depreciere. Asta înseamnă însă, pe termen imediat, și o scumpire a creditelor în lei pentru populație.
Totul s-a petrecut însă suficient de rapid pentru ca românii să nu dea prea mare importanță episodului. A crescut cursul, a scăzut la loc. Golurile de informație au fost umplute cu titluri spectaculoase despre „manipularea cursului de schimb” și „bancherii expulzați de Mugur Isărescu din sistemul bancar”.
Cîțu vs. Isărescu
Guvernatorul BNR nu-și negociază ieșirile publice sau discreția - nici nu are nevoie. Până de curând, Mugur Isărescu era creditat de români cu un grad de încredere neatins vreodată de un politician. Totuși, despre „atacul speculativ asupra leului” a vrut să vorbească. Atât de mult, încât a organizat o conferință de presă în mijlocul „evenimentelor” la sediul din Centrul Vechi al Capitalei doar despre asta. Conferința de pe 22 octombrie 2008 este ținută minte și astăzi de jurnaliștii economici drept una dintre cele mai dure luări de poziție ale Guvernatorului BNR.
Publicului i s-a prezentat totul într-o împletire liniștitoare de tonuri grave și anecdote blânde: „Era ca iepurașul din desenele animate care merge pe o crenguță până se termină crenguța, dar tot mai făcea zece pași”, zâmbea Isărescu.
Semnalul dat de BNR a fost clar: „Atacul speculativ asupra leului a eșuat”. Era titlul unison în presă. Isărescu a pus în spatele acestei linii roșii și rezerva valutară a BNR-ului, și influența pe care o are asupra deciziilor interne din bănci.
Evenimentele din 2008 au implicat trei bancheri, iar jurnaliștii nu s-au temut că greșesc când au transmis că toți trei au fost „expulzați din sistemul bancar”. Unul a plecat din bancă imediat după atac, altul a fost retrogradat în funcție. Doar unul a părut, pentru încă doi ani și jumătate, că-și va păstra cariera în finanțe. BNR nu i-a numit vreodată, dar presa le-a aflat identitățile. Întrebat punctual despre aceste nume, Mugur Isărescu a spus, atunci, că „le recomandă o carieră în televiziune”.
Economistul Bogdan Mihoc (Unicredit) a rămas și astăzi cel mai puțin cunoscut dintre cei trei, având de atunci o serie de funcții în diverse companii private și de stat (Prospecțiuni SA și Banca Comercială Feroviară).
Pentru ceilalți doi, însă, urarea de irelevanță din partea lui Mugur Isărescu n-ar putea fi mai departe de adevăr. Lucian Isar (pe atunci vicepreședinte al Bancpost) este astăzi reprezentantul României la Banca Europeană de Dezvoltare și Reconstrucție.
Cel de-al treilea bancher era pe atunci șeful trezoreriei ING. Astăzi, este premierul României, Florin Cîțu. Din fotoliul de la Palatul Victoria, primul consilier numit de Cîțu a fost Lucian Isar.
„Nu pot să mai dau nicio declarație, poate doar despre vreme să vorbesc. E frumos afară și cred că în continuare o să fie frumos în România”, spunea Florin Cîțu în 2008, la apogeul scandalului cu BNR.
„Expulzarea”
În martie 2011, postul de șef de trezorerie al ING România a fost restructurat. Și Florin Cîțu se mira, într-un interviu acordat lui Radu Soviani pe vremea când fostul jurnalist realiza o emisiune la postul Money Channel, că nu „atacul speculativ” l-a lăsat șomer.
Radu Soviani: Așa am crezut și noi, că în urma implicării ING-ului în evenimentele din 2008...
Florin Cîțu: Exact. Care nu a fost o implicare ilegală sau ceva. A fost o implicare în numele clienților. Poate că n-a fost o implicare morală, despre asta putem să discutăm.
Și nu este singura replică regretată din interviul acordat de actualul premier: „În ultimii trei ani adusesem pentru bancă 120 de milioane de euro și mi-am atras și criticile băncii naționale și știți toate poveștile”, declara Cîțu. Concentrat asupra procesului pe care-l intentase ING-ului pentru „litigii de muncă”, premierul confirma astfel implicarea sa în „evenimente”.
De-atunci, însă, și-a pierdut convingerea că BNR l-a vizat vreodată:
“Aş vrea să clarificăm un lucru care a tot fost spus în spaţiul public în ultimii ani de zile, ultimii 10 ani de zile, şi nu este adevărat. Să începem cu 2008. Nu a fost niciodată o declaraţie publică a guvernatorului Băncii Naţionale care să facă referire la mine sau la vreo instituţie în care eu am lucrat. Niciuna publică. Dacă o găsiţi dumneavoastră, eu îmi dau demisia. Domnul guvernator nu a făcut nicio declaraţie niciodată”, i-a răspuns Florin Cîţu în 2019 unei deputate PSD care l-a întrebat cum va colabora cu BNR-ul din postura de ministru al Finanțelor.
Florin Cîțu a pierdut definitiv procesul cu ING în 2018.
Pe 16 august 2021, Ludovic Orban a redeschis subiectul atacului speculativ, într-un dialog televizat cu Anca Alexandrescu, fosta șefă de comunicare sau de cabinet a premierilor Adrian Năstase, Victor Ponta și Viorica Dăncilă.
Ludovic Orban: Dar apropo de povestea aia cu atacul speculativ asupra leului, și aici eu am cerut un punct de vedere de la Banca Națională. Și de la Banca Națională nu mi s-a confirmat chestiunea implicării lui Florin Cîțu în atacul speculativ asupra leului. Inexistența vreunei responsabilități.
Anca Alexandrescu: Da, dar totuși a avut un litigiu cu ING.
Ludovic Orban: Din câte știu eu, avea dreptul la o despăgubire în cazul în care părăsea banca. Numai că el și-a dat demisia, după schimbarea din funcția de economist-șef. Într-adevăr, a pierdut procesul, dar procesul l-a pierdut legat de acest aspect pecuniar. Eu m-am documentat și trebuie să știți că am cerut punctul de vedere al BNR.
Anca Alexandrescu: Deci ați avut niște semne de întrebare.
Ludovic Orban: Am cerut punctul de vedere al BNR. Pentru că dacă Banca Națională are un punct de vedere de acceptare a unui ministru al Finanțelor, înseamnă că există o colaborare foarte bună. Și realitatea este că atât eu ca premier, cât și Florin Cîțu ca ministru de Finanțe am colaborat foarte bine cu BNR. Iar asta era absolut necesar în situația în care ne-am trezit, în plină pandemie, cu prăbușire economică. A fost absolut necesară această colaborare și coordonare foarte fină între politica guvernamentală și politica BNR.
Ascensiunea
Odată plecat din sistemul bancar, Cîțu se reorientează din 2011. Se concentrează asupra activității de „consultant/economist”. Era implicat deja în trei firme (înființate în perioada 2004-2006) și deschide încă una în 2012. În paralel, pornește și un blog. Treptat, începe să cultive o nouă latură în carieră: expunerea publică. Devine, aproape peste noapte, o voce constantă în articole de ziar și în studiourile de televiziune.
La cinci ani de la plecarea din bancă, Florin Cîțu intră în politică. A candidat în 2016 pe un loc eligibil într-un colegiu bucureștean, și-a preluat mandatul de senator și a intrat în Comisia de Finanțe din camera superioară a Parlamentului. După căderea Guvernului Dăncilă a devenit ministrul Finanțelor în cabinetul condus de Ludovic Orban. În primăvara lui 2020, cu câteva zile înainte de declararea stării de urgență și intrarea în lockdown, Cîțu era propus prima dată premier.
Politicienii liberali explicau jurnaliștilor ascensiunea: „este ministrul pe care PSD îl urăște cel mai tare”. Pandemia a alimentat însă unele ambiții police și le-a potolit pe altele. Cîțu a refuzat propunerea și a rămas la Finanțe, iar Ludovic Orban a condus Guvernul încă o jumătate de an. După alegerile parlamentare din 2020 și formarea coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR, Cîțu și-a asumat rolul la care renunțase în primăvară.
Încă o dată, presa a căutat adânc informații și a publicat articole cu titlul „Cine este Florin Cîțu, noul premier al României”. Majoritatea textelor erau actualizări ale unor articole vechi de jumătate de an, publicate inițial cu titlul „Cine este Florin Cîțu, propunerea PNL pentru funcția de premier”.
Matrioșka editorială continua cu versiuni identice și mai vechi: „Cine este Florin Cîțu, noul ministru al Finanțelor”, „Cine este Florin Cîțu, senatorul jignit în Parlament de Eugen Teodorovici” și „Cine este Florin Cîțu, ales senator în București”.
Doar momentul publicării mai provoca schimbări în titluri. În rest, cuvintele-cheie din biografiile grăbite rămâneau fixe: „atacul speculativ asupra leului”, „expulzat de Mugur Isărescu”, „libertarian”, „apropiat al lui Lucian Isar”. Prietenia dintre cei doi este asumată, la fel și sprijinul profesional pe care și-l acordă acum, din noile roluri.
Gașca libertarienilor
Adevărul este că, înainte de dezvăluirea atacului speculativ asupra leului, numele „Florin Cîțu” a apărut de câteva ori în presă. Câțiva jurnaliști specializați în știri economice îl intervievau pentru materiale despre fluctuațiile cursului de schimb al monedei naționale sau îi mai cereau să facă prognoze privind creșterea economică. Presa generalistă și publicul au auzit de el abia când a devenit unul dintre cele trei nume nespuse de Mugur Isărescu.
În 2006, Cîțu a devenit membru fondator al firmei GEA Strategy & Consulting SRL, dublată de un ONG cu nume similar „Grupul de Economie Aplicată - GEA”. Și despre acestea apar, periodic, titluri spectaculoase. GEA a dat țării până acum, dintre asociații ei, doi miniștri de Finanțe (Liviu Voinea și Florin Cîțu), un europarlamentar (Dragoș Pîslaru), un președinte al Consiliului Fiscal (Daniel Dăianu), un viceguvernator BNR (același Voinea), un reprezentant al României la FMI (din nou, Voinea) și un premier.
Cu Daniel Dăianu, premierul a împărțit nu doar GEA, ci și firma Macroanalitica SRL, pe care au fondat-o, alături de economistul Laurian Lungu, în 2005. Celelalte două firme (CEFA Company SRL și Florin Cîțu Advisory SRL) au fost inițiative pe cont propriu ale prim-ministrului.
În 2011, Florin Cîțu și-a lansat și blogul personal, unde publica des analize economice scrise în limba română sau engleză. În primul dintre ele, Florin Cîțu critica măsurile luate în acea vreme de BNR. A rămas o temă constantă pentru blogul său, unde a strâns chiar și o comunitate de cititori recurenți. La un moment dat, în noiembrie 2011, a dezbătut cu ei următoarea dilemă: este în regulă ca un libertarian să ocupe o funcție publică? Consensul a fost că da, atâta vreme cât își folosește mandatul pentru a reforma, lucrează pentru a limita intervenția statului în economie și pentru a reduce aparatul bugetar.
Doctrina libertariană iese, la un inventar superficial, în topul subiectelor publicate pe www.florincitu.wordpress.com, blogul căruia premierul i-a dat subtitlul „O viziune asupra piețelor financiare și a măsurilor guvernamentale, prin ochii unui sceptic”.
Profilul lui Cîțu în presă a crescut, apărea deja în toate agendele telefonice din redacții ca „analist economic”. Spre deosebire de ceilalți, avea, în ochii jurnaliștilor, câteva mari calități care-i determinau să-i ia declarații: experiența lui nu era doar academică, deținuse câteva funcții înalte în sectorul bancar, avea studii în străinătate și viziuni complet diferite față de ceilalți analiști consacrați.
Ideologia libertariană devenea, în SUA, mai vizibilă ca oricând - ascensiunea Tea Party aducea o variantă de extremă dreapta a libertarianismului în mainstream, în timp ce mișcările de tip „Occupy” și „We are the 99%” cereau tot mai apăsat administrației să retragă liniile de sprijin pentru corporații și bănci, deziderate ce-i determinau pe unii analiști să încadreze curentul într-o formulă de stânga a libertarianismului.
A fost dat exemplu de alți apostoli libertarieni din România, precum Dinu Patriciu. Făcea parte din așa-numita „gașcă a libertarienilor”. Cu ceilalți câțiva exponenți, precum Dragoș Pîslaru și economistul Laurian Lungu, s-a intersectat și în GEA. Pe altul, Bogdan Glăvan, l-a numit în funcția de președinte al Fondului Român de Contragarantare (instituția prin care statul român acordă de garanții de stat pentru creditele companiilor). Totuși, nu libertarianismul i-a adus împreună pe asociații GEA.
Spre exemplu, Liviu Voinea, acum reprezentantul României la FMI, are viziuni ferme de stânga. Voinea a devenit chiar și ministru delegat pentru Buget în primul Guvern Ponta (2012-2014). Pentru câteva luni (mai - august 2012), și Lucian Isar a fost membru al aceluiași Guvern, ca ministru delegat pentru Mediul de Afaceri. Singura prietenie care contează din „gașca libertarienilor” este însă cea dintre premier și Lucian Isar.
Prietenia care ne-a dat premierul
Dealtfel, lui Isar îi datorăm actualul prim-ministru. Cîțu povestește intrarea sa în politică drept o favoare făcută unui prieten. „M-a rugat să-l ajut prin candidatura mea pe listele PNL”, spune premierul. Soția lui Lucian Isar, Alina Gorghiu, era președintele Partidului Național Liberal atunci când Cîțu a intrat în politică.
Astăzi, în ciuda percepției că este „libertarian sadea”, echipa sa îl descrie mai degrabă drept „adept al neintervenționismului în economie și al piețelor libere”. În plus, subliniază aceștia, premierul nu s-a declarat niciodată „libertarian” explicit.
„Nu știu dacă nu cumva, în momentul ăsta, o asemenea denominare n-ar suna mai degrabă ca o insultă”, ne explică analistul economic Aurelian Dochia.
„Puțini știu ce înseamnă libertarianismul și cred că atitudinea dominantă nu este în favoarea libertarianismului. Și nu e numai la noi situația asta. Chiar și în America - pentru că acolo este rădăcina doctrinei libertariene - chiar și acolo în momentul ăsta s-a produs o schimbare de atitudine și de opinie în defavoarea libertarianismului”, continuă Dochia.
Toți sunt libertarieni până când au nevoie de un bailout din partea statului, explică acum unii analiști distanțarea americanilor de libertarianism.
Ideologia vine la pachet cu reducerea numărului de bugetari și retragerea statului din economie, noțiuni greu de decontat electoral și în state cu economii puternice. În democrațiile tinere și greu de convins din Europa de Est, astfel de ambiții rămân aproape naive.
În plus, opoziția nu-i ca puterea. Nu de puține ori, premierul Cîțu a fost nevoit să spună răspicat că nu dă afară bugetari și nu taie pensiile. Bună parte din mandatul său la Finanțe și întreaga sa activitate în fruntea Guvernului se suprapun uneia dintre cele mai violente și atipice crize economice mondiale - cea cauzată de pandemie.
Astfel că măsurile primului premier libertarian al României au avut prea puțin de-a face cu reforma și s-au concentrat pe sprijinirea populației și a companiilor. Redeschiderea economiei închisă de virus se putea face doar prin intervenția fără precedent a autorităților. Totodată, Cîțu are grijă să dea asigurări că reforma va însemna, în România, mai ales digitalizare, poate și evaluări profesionale periodice pentru motivarea bugetarilor și eficientizarea aparatului public.
Cîțu, în locul lui Isărescu la BNR
Însă Florin Cîțu nu este doar primul premier libertarian și rocker al României. Este și primul bancher ajuns în această funcție. Cel mai apropiat echivalent este, într-un echilibru ironic, Mugur Isărescu. În 1999, Guvernatorul BNR a fost nevoit să-și asume, pentru un an, conducerea Guvernului României. Situația era însă diferită. Pe fondul unei crize economice și de încredere, Isărescu a preluat Executivul, însă cu sprijinul întregii clase politice. Era perioada marilor falimente bancare.
Guvernatorul și-a preluat actualul mandat de cinci ani (al șaselea consecutiv) în 2019. Însă, în lumina problemelor pe care le-a avut în ultimul an, părea că funcția de guvernator al BNR poate deveni disponibilă mai curând de 2024. Cel mai recent a vorbit despre asta tot Ludovic Orban. Într-un arc perfect, Florin Cîțu urma să-l înlocuiască pe Isărescu, în spiritul „sprijinului reciproc” pe care și l-au promis Orban și Cîțu.
„Pot oricând să revin la meseria de bancher”
Acum, cariera politică a lui Florin Cîțu depinde, așa cum subliniază și el cu fiecare ocazie, de rezultatele economiei românești. Dincolo de managementul consecințelor pandemiei, premierul are planuri ambițioase, printre care redresarea și eficientizarea marilor companii de stat. Succesul Planului Național de Redresare și Reziliență, prin care România va primi cel mai consistent sprijin financiar extern din istorie, este crucial în orice strategie de dezvoltare a României.
„Este o șansă pentru România să aibă în aceste timpuri un premier cu pregătire în finanțe și experiență în domeniu. Să vedem însă și cât spațiu de decizie are”, spune Aurelian Dochia.
În continuare, Cîțu rămâne cel mai puțin expus premier al României - publicul nu cunoaște mai nimic despre viața sa personală. Nu vorbește despre începuturile carierei sale. Doi ani la rând, nu a răspuns niciunei întrebări legată de plecarea sa la studii, în Statele Unite ale Americii, imediat după ce a terminat liceul, la Râmnicu Vâlcea.
În continuare, nu știe nimeni cum a ajuns în America sau cum și-a plătit studiile la Colegiul Grinell și Universitatea Iowa. Premierul s-a rezumat la a povesti, în timpul unui podcast realizat de Mihai Morar că, imediat după terminarea liceului, a cunoscut un absolvent al Universității Grinell, care l-a îndemnat să meargă acolo. A obținut o bursă pentru studii, apoi încă una pentru cazare: „Am mai scris un eseu pentru acea bursă de cazare”. A explicat, în aceeași discuție dublată de muzică în surdină, că a lucrat pentru a se întreține încă din timpul facultății: „Am spălat vase, am lucrat la salad bar, am fost poștaș”. America a văzut-o datorită echipei de fotbal a Universității, în care a fost atacant și mijlocaș-stânga. Pasiunea pentru joc s-a transferat, peste ani, echipei Universitatea Craiova, cu care ține astăzi.
Nu visase la o carieră în banking, iar politica era cu atât mai departe de el. „În liceu voiam să devin criminolog, citeam multe cărți polițiste cred”. A negat și faptul că ar fi picat examenul de admitere la Academia de Studii Economice din București, o altă informație care circulă recurent despre el. „N-am dat niciodată la ASE”.
Aplecarea către cifre și-a găsit-o tot în State. A văzut filmul Wall Street, în care Charlie Sheen încă era convingător în rolul unui tânăr fără vicii, dar ambițios, care învață de la un broker fără scrupule (rol pentru care Michael Douglas a luat Oscarul în 1988) cum funcționează lumea.
CV-ul profesional al premierului pornește din 2002, când se angajează ca economist în cadrul băncii centrale din Noua Zeelandă. Doi ani mai târziu se angajează la Banca Europeană pentru Investiții. Peste alți trei ani, în 2006, ajunge la ING România, de unde pleacă în 2011.
„Nu fac compromisuri. Pot oricând să revin la meseria de bancher”, declara Cîțu într-un interviu publicat în 2017 pe site-ul Colegiului Grinell, pe care Cîțu l-a absolvit în 1996.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.