Concediul parental la români. Din prea mult rol de mamă, România a ajuns o țară cu bărbați care nu apucă să fie tați
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Începem acest text cu ceva ce mai rar ne e dat să auzim: o statistică pozitivă, în care România e printre țările fruntașe. Suntem pe locul al doilea în lume în ceea ce privește lungimea concediului parental (în prezent doi ani, în cazul unui copil sănătos, până la șapte, în cazul unuia cu nevoi speciale), imediat după Japonia. Asta, conform datelor prezentate de UNICEF într-un raport din 2018.
Urmează însă și partea proastă: nu avem o prezență echilibrată a mamei și a tatălui în primele luni de viață ale copilului. Tații români nu-și prea iau concediu parental, pe care îl cedează partenerelor de viață. Suedia este, de exemplu, campioană la acest capitol. Aici, tații și mamele primesc fiecare 240 de zile de creștere a copilului (aproximativ opt luni fiecare), pe care le pot împărți cum își doresc.
Sunt detalii importante, în condițiile în care România se află în cel mai jos punct al participării femeilor pe piața muncii, din ultimii 30 de ani. Un factor important pentru asta îl reprezintă obligațiile de familie. Pe urmă, după cum vom vedea, putem trage o linie directă între împărțirea – sau nu – a sarcinilor privind creșterea copilului și evoluția natalității, care e o problemă tot mai mare și pentru România.
Abonează-te la newsletter, ca să nu uiți de noi!
La beneficiile economice și demografice pentru societate, se adaugă unele la fel de importante în plan personal. Un concediu de creștere a copilului împărțit mai echitabil între parteneri are avantaje enorme pentru întreaga structură a familiei: tații devin mai apropiați de copii, relația de cuplu se sudează mai bine și scad divorțurile, iar femeile au astfel șansa la o mai mare satisfacție a vieții.
Deocamdată însă, în România, viața casnică merge înainte, trasă de frâie mai ales de către femei, după cum am arătat-o și în acest infografic. Ele se ocupă, în mare parte, de casă, copii și familie extinsă, în paralel cu munca plătită și cu planurile de carieră. Ne lipsesc politici publice adecvate, care ne-ar ajuta la înnodarea unor familii mai sănătoase și la creșterea unor generații viitoare mai echilibrate din punct de vedere al rolurilor de gen.
Țara unde cei mai mulți bărbați își iau concediu parental
În România, legea permite ca bărbatul, dacă dorește, să-și ia concediul de creștere a copilului în locul mamei. Pe scurt, schema funcționează așa: din cei doi ani în care se poate sta acasă cu cel mic, până la un an și 10 luni le poate lua un părinte și, obligatoriu, două luni le ia celălalt, conform ultimelor modificări legislative.
Totuși, studiile arată că pentru o viață de familie și, în general, pentru o societate mai sănătoasă, implicarea mai mare a tatălui în primii ani după nașterea copilului este vitală. Și tot studiile, cele din zona de psihologie, ne arată că vechea idee cum că e firesc ca mama să fie mult mai prezentă decât tatăl nu e de fapt decât o preconcepție, după cum a explicat, într-o discuție cu Panorama, Monica Mereuță, psiholoagă specializată în psihopedagogie și psihoterapie, cu peste 13 ani de lucru cu copiii.
Suedia a fost prima țară din lume care a deschis posibilitatea unei perioade mai lungi cu nou-născutul și pentru bărbați. În 1974, țara a înlocuit concediul de maternitate cu cel parental. Nu doar că părinții pot să-și ia fiecare aproape opt luni pentru creșterea copilului, dar pot să o facă și concomitent. Sau se pot juca după după nevoi și dorințe cu zilele de concediu, pasându-le de la unul la altul. Ceea ce duce la o viață mai ușoară în primul rând pentru mame. Conform unui studiu în care s-au folosit date ale administrației suedeze, mulți tați își folosesc zile din acest concediu când partenerele lor au pur și simplu nevoie să doarmă sau când își doresc îngrijire preventivă.
Și psiholoaga Monica Mereuță consideră că flexibilitatea este extrem de necesară, în special pentru unele mame care, când își iau în primire noul rol, s-ar putea să aibă mai multă nevoie de sprijin: „Mi se pare o idee bună ca un cuplu să poată pendula, mai ales că sunt foarte multe mame care nu se identifică imediat cu rolul. Pentru că nu e așa, ai născut și, gata! La unele femei durează. Și atunci, cu depresia postpartum, cu faptul că ele încă au nevoie să lucreze poate, să nu fie doar mame, e important să știe că a rămas o persoană acolo, cum ar fi tatăl copilului”.
Iar adaptarea bărbatului la ideea că e tată poate fi ușurată dacă petrece timp cu copilul înainte ca acesta să împlinească 18 luni, arată un studiu realizat de Universitea din Göteborg. Tații care au împărțit concediul de creștere a copilului cu partenera de viață au înregistrat niveluri mai scăzute de stres.
Cât de mulți tați români aleg să stea acasă cu copilul
La noi, în ultimii trei ani, s-a înregistrat o creștere a numărului de bărbați care optează să stea în concediu de creștere a copilului, însă este una timidă, după cum arată și datele furnizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la cererea Panorama.
Dintre toți cei peste 36.000 de bărbați care au ales să stea cu copilul în 2022, numai 8.511 au rămas acasă între un an și doi ani.
Câți tați români și-au luat concediu de creștere a copilului:
2020
2021
2022
Legătura cu natalitatea
Și, apropo de problemele noastre cu natalitatea, există o corelație pozitivă între oferta de politici publice care să le permită proaspeților părinți să-și armonizeze viața de familie cu profesia și indicele de natalitate, mai atrage atenția Oana Băluță.
Dacă, așa cum e cazul Suediei, există un concediu flexibil care poate fi accesat în funcție de nevoi, nu neapărat tot odată, precum și o rețea decentă de creșe și grădinițe, atunci poți spera, ca stat, la un indice demografic mai bun. De pildă, la noi e un fapt bine cunoscut că părinții trec prin furcile caudine ca să-și strecoare copiii la o creșă de stat.
Mamele românce sunt supraîncărcate
Această supraîncărcare a româncelor despre care vorbește Oana Băluță este reflectată și în Indexul Egalității de Gen, instrument realizat de Uniunea Europeană pentru a măsura decalajele de gen din statele membre.
Progresele în acest sens, din 2013 până în 2021, sunt modeste pentru toate statele – se merge cu pași mici. Însă țările din Europa Centrală și de Est ocupă, în principiu, ultimele locuri.
O analiză asupra inegalităților economice de gen în România, realizată de fundația germană Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES), pornind de la datele europene, oferă o concluzie amară în acest sens: societatea noastră se preocupă atât de puțin de eliminarea decalajelor de gen, încât româncele au în față „cel puțin încă un veac de inegalitate de înfruntat”.
„Cea mai des întâlnită cauză a inactivității femeilor din România este cea a obligațiilor familiale, inclusiv îngrijirea adulților cu dizabilități sau a copiilor”, se subliniază în analiză. 32,7% din femeile în vârstă de muncă, dar inactive, declarau în 2020 că acesta este motivul pentru care nu mai participă pe piața muncii. Spre deosebire de media UE, de 21,9% de femei care declară același lucru.
Informația este completată de o alta, la fel de problematică, semnalează Oana Băluță: avem cea mai scăzută rată de participare a femeilor pe piața muncii din ultimii 30 de ani. Cea mai mare rată de activitate am avut-o la mijlocul anilor ’80, când România privea peste umăr țările nordice sau din Europa de Vest și Sud, la acest capitol.
„Noi vorbim de politici work-life balance, dar ne concentrăm numai pe copii, doar că îngrijirea persoanelor dependente este mai extinsă și poate să incudă persoane cu dizabilități, seniori care au dezvoltat boli neurodegenerative. Iar astea sunt discuții care trebuie să aibă loc în sine pentru că sunt împovărătoare pentru femei. E o conversație pe care nu o purtăm în România și care face ravagii”, explică Băluță.
Tații devin opționali din „prea mult rol de mamă”
De multe ori, apariția primului copil provoacă, din cauza lipsei împărțirii echitabile a responsabilității, adevărate crize în viața de cuplu. Unele se soldează cu divorț. De altfel, în România, există un divorț la mai puțin de cinci căsătorii (media e de 4,6 căsătorii/1 divorț), potrivit datelor Eurostat din 2017. Cifrele sunt citate de studiul „Provocările cuplurilor din România”, realizat de Școala pentru Cuplu, primul start-up din România care dezvoltă programe bazate pe rezultate de cercetare pentru cupluri și familii.
Una dintre concluziile studiului este că, în cuplu, foarte importantă e exersarea rezilienței, unul dintre factorii care asigură tranziția de la o etapă la alta, „în momentele de redefinire a rolurilor partenerilor – de exemplu după apariția primului copil sau în momente de schimbări în cariera unuia dintre parteneri”.
Iar tranziția de la un prag al relației la altul se face nu doar cu ajutorul rezilienței partenerilor, dar și cu al unei hărți a responsabilităților bine trasate.
Problema este însă că româncele ajung să fie adesea one woman show în parenting, asumându-și complet rolul de mamă. În acest sens, ne aflăm într-un moment de cotitură, avem un soi de război cu ideea de a mai performa în acest rol, explică psiholoaga Monica Mereuță.
Această asumare a rolului de mamă cu normă întreagă poate avea consecințe nefaste, printre care și fragilizarea relației de cuplu. Cel mai probabil am întâlnit cu toții situația la un moment dat: mama își asumă rolul cu totul, impune regulile, știe în ce fel să aibă grijă de copil, cu ce să-l hrănească, cu ce haine să-l îmbrace. Iar după un timp, apare epuizarea și, la pachet cu ea, apar și problemele.
„Tata devine astfel opțional, iar el acceptă foarte ușor să fie opțional, și când copilul are dificultăți, e vina mamei. E mult mai ușor să dau vina, dar e vina mamei pentru că ea devine copleșită, mai ales după doi-trei ani”, mai explică Mereuță.
Din cauza alocării acestui rol secundar bărbaților, adesea aceștia nu ajung să-și cunoască cu adevărat copiii și nu se identifică cu capacitatea lor de a fi părinte. Totul, în detrimentul mamei care, iată, la un moment dat, tot devine copleșită, și al copilului care pierde un timp de calitate cu părintele lui.
„E problema taților care râd când aud de alți tați care se implică și e problema mamelor care sunt și mame, și tați, și nu-l lasă pe partener să se implice. Acolo e și un instinct de mamifer, ea l-a născut, l-a purtat nouă luni. Și apoi cei doi se trezesc la patru ani ai copilului că sunt doar niște colegi care au un mic omuleț împreună. E foarte important rolul ăsta, de partener, de cuplu”, mai punctează specialista.
Demasculinizarea taților, o problemă din popor
În România predomină așa-numitul model familialist, în care femeile reprezintă figura centrală în tabloul responsabilităților de zi cu zi și al activităților de îngrijire și creștere a copilului, punctează cercetătoarea Oana Băluță. Am rămas la același stadiu tradițional, în care femeia e casnică fără să fie casnică neapărat, își crește copiii, îngrijește casa, existând în același timp așteptarea – a ei, a familiei, a societății – să aibă joburi bine plătite.
Mai mult, problema este că acest model familialist cimentat în societatea noastră este întreținut de o serie de socializatori, ca școala, mass-media și biserica, toate perpetuând într-un fel sau altul aceste roluri standard.
Pentru că, pe lângă o legislație care să prevadă o indemnizație care să acopere integral sau aproape integral salariul și un concediu flexibil, importantă pentru schimbare este și cultura la nivel macro, mai atrage atenția Băluță.
Adesea, în România, când un tată își ia concediu parental în locul mamei, este luat în râs. Asta deși tot ce face este să înțeleagă că este într-un parteneriat în care toate responsabilitățile se pot împărți în mod egal. „E privit social foarte dubios. Când bărbații spun «eu îmi iau concediu doi ani și rămân acasă cu copilul», e o glumă pentru alți bărbați pentru că ei văd că asta înseamnă cumva că e demasculinizat, că nu e suficient de bărbat. Deși eu cunosc tați extraordinari care au stat acasă cu copiii lor și au fost OK. Cred că e o problemă de stat, de popor”, completează Mereuță.
La fel ca în cazul femeilor, și deasupra bărbaților atârnă etichete greu de șters: ei nu plâng, ei sunt puternici, nu trebuie să-și arate sentimentele, își spun problemele agitând pumnul în aer.
„Dacă eu, ca mamă, vreau să merg la muncă mai devreme, nu însemnă că sunt mai puțin mamă. Sau dacă tu, ca tată, vrei să fii implicat în creșterea copilului meu mai multe ore pe zi, nu înseamnă că ești mai puțin bărbat decât toți bărbații cu care te vezi”, mai spune psiholoaga.
Angajatorii schimbă politicile în Europa Centrală și de Est
Din aceste roluri standard, tradiționale, derivă un alt impediment pentru bărbații care vor să fie mai aproape de copiii lor în primele luni de viață: presiunea financiară. Deși femeile sunt astăzi mai mult ca oricând partenere ale bărbaților, în sensul că nu doar se ocupă de obligațiile domestice, ci au și joburi și o putere economică și politică în creștere, viziunea a rămas una inegală: că bărbatul este cel care pune hrana pe masă.
„Suportul ăsta financiar cade foarte mult pe umerii lui. Unele mame iau acei bani din a sta acasă cu copiii, dar altele, nu. Poate înainte de copil mama muncea, era un venit în plus, acum poate nu o mai face și s-au dublat nevoile. Și atunci apare dihotomia asta, conflictul ăsta interior, în care mama crede că e o mamă rea dacă se întoarce la un an și 10 luni la muncă, sau mai devreme. Le văd uneori pe mamele care rămân acasă trei ani, șapte ani, și se compară cu ele. Ok, dar tu nu știi situația financiară a lui X”, mai explică Monica Mereuță.
În unele cazuri, cu gândul la un viitor incert, luăm decizii extrem de raționale, dezgolite de sentimentalisme. Așa e, de multe ori, și în cazul concediului parental, când mama rămâne acasă de multe ori și pentru că salariul ei este mai mic. Încă o inegalitate de gen care predomină, la nivel mondial.
„Uneori, cuplurile uneori iau decizii în funcție de raționalitatea economică. «Hai să ne gândim cum putem să ne raportăm la concediul de creștere și îngrijire a copilului în așa fel încât să suferim cât mai puține penalități financiare». De regulă, femeile optează să ia 85% din media venitului pe ultimele 12 luni, pentru că decizi în funcție de cine pierde mai puțin. E nevoie ca indemnziația să fie aproape egală cu a bărbatului pentru ca penalitățile financiare să fie minime sau chiar să nu fie deloc simțite”, mai explică Băluță.
Pentru normalizarea taților în concediul de creștere a copilului este importantă și cultura organizațională la locul de muncă. La noi, bărbații nu sunt încurajați să-și ia acest concediu dacă se potrivește în schema lor familială, încă un motiv pentru care prea puțini sunt deschiși la idee. De asemenea, cu cât bărbatul este mai sus pe scara ierarhică, cu atât scad șansele de a fi dispus să rămână acasă cu copilul.
Nevoia de voință politică și de tați care-și descoperă potențialul
În asumarea rolului singure, fără a-și implica partenerul de viață, multe mame se bazează pe teorie, pe cărți și aplicații de parenting. Deși informația este în mod cert un plus, uneori ne face să pierdem din vedere simplitatea și firescul, mai atrage atenția Monica Mereuță: „Suntem supraexpuși la foarte multă informație, dar nu mai știm s-o filtrăm. Dar nu ne mai creștem copiii însoțindu-i pe covor și atât. Copiii au nevoie de prezența noastră acolo, nu neapărat de cât de deșteaptă sunt eu”.
Dacă tatăl nu e implicat îndeaproape în dezvoltarea primară a copilului, tinde să rămână așa și ulterior. Concediu parental împărțit cu mama sau luat în locul ei dacă aceasta dorește este o soluție care ar facilita o apropiere mai puternică.
Problemele pe care le avem în România în acest sens nu sunt imposibil de atins în legislație, crede Oana Băluță. Este necesară însă o voință politică, la pachet cu un imbold din partea unor actori instituționali mari, precum Ministerul Muncii, Ministerul Educației sau Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse. După ce avem aceste două ingrediente, abia atunci putem spera la conturarea unei strategii.
„Trebuie să stea la o masă mai multe persoane care să se gândească la modul foarte serios la ceea ce se cheamă o strategie a vieții de familie cu profesia. Să vadă implicațiile unor politici coerente și consistente pentru participarea pe piața muncii, pentru egalitatea de gen. Dacă nu există conștientizare politică, masa aceasta este o masă frumoasă, dar cu niște scaune goale”, explică Băluță.
Cercetătoarea atrage atenția că nici modelul suedez nu s-a făcut peste noapte. Au început în 1974 și, ca orice lucru nou, a durat până să pătrundă ca un factor normal în mentalul colectiv. În primul an, proaspeții tați nu s-au folosit de acest drept, dar în 2005, aceștia își luau 20% din toate zilele de concediu parental alocate familiei, conform unui studiu publicat de Open Edition Journals.
La finalul anului trecut, a fost depus un proiect de lege pentru flexibilizarea concediului parental, după modelul unei directive europene. Conform acestuia, viitorii părinți vor putea să-și ia concediul de creștere a copilului pe rând sau împreună, împărțindu-și din luni după bunul plac.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
Dana Mischie
Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.