Cum mi-am făcut ordine în dulap și în viață. Lupta cu haosul consumului de haine

Romina Roșu mi-a bătut la ușă la fix. Ne-am așezat la o cafea și m-a introdus blând în haosul organizat pe care avea să-l declanșeze în viața mea. Peste câteva minute, am dat năvală în dulap. În secunda doi, toate hainele mele erau așezate pe pat, sub ochii aprigi ai Rominei.

M-a cuprins o senzație ciudată: acest maldăr de haine reprezenta o bună parte din viața mea. Au fost alături de mine și la bine, și la rău. Pe unele le-am uitat. Pe altele le port mai des decât mi-aș dori să recunosc. Unele îmi aduc confort emoțional, în timp ce altele mă fac să-mi fie rușine că le-am cumpărat sau că le-am purtat vreodată în public.

Ca să ajungi la ordine, mai întâi, e nevoie de multă dezordine. La propriu. Cu Romina Roșu, care este primul consultant KonMari (metoda celebrei japoneze Marie Kondo de a-ți pune ordine în viață) certificat din România, a început incursiunea mea în lumea organizării și a simplificării: înconjurată de toate hainele pe care le dețin, așezate laolaltă în pat.

A fost doar prima parte a unui experiment pe care l-am făcut pe mine, în dulapul și printre hainele mele, ca să observ conștient care e, de fapt, relația mea cu hainele și ce înseamnă să cumperi, să te îmbraci și să renunți la lucruri în mod conștient.

În partea a doua a acestei „detoxificări”, în scenă a intrat Adriana Matei, consultant vestimentar. Alături de Adriana, hainele rămase au continuat să se împuțineze, dar cele din dulap trebuiau puse la lucru într-un mod inteligent. Așa a început reconstrucția, după ce Romina a scos din dulapul vieții mele bagajul inutil.

Înainte să intrăm între haine, Adriana m-a măsurat din priviri. Ca un scanner setat pe modul fashion, mi-a gândit garderoba și stilul în funcție de silueta mea. I-am arătat câteva dintre hainele mele preferate, pe care le port cel mai des. Eram frustrată că nu am creativitatea și răbdarea să improvizez cu hainele mele și ajung, din inerție, să port mai mereu aceleași lucruri. Adriana mi-a scos fără milă cele mai îndrăgite rochii din dulap și m-a întrebat în joacă: „Ce-i cu fetele astea? De ce există ele aici?”.

„Detox-ul” a continuat, negreșit, și în runda doi. Am râs isteric când mi-am dat seama că selecția deloc blândă a Adrianei mi-a pus o oglindă dură în față: mă îmbrac mult prea serios pentru vârsta mea și mereu merg pe opțiunea „safe”.

De ce ai avea nevoie de așa ceva? Pentru mulți, un astfel de demers poate să pară încă o soluție la o problemă inventată a lumii moderne în care trăim și a unor oameni care o duc atât de bine, încât nici nu-și mai dau seama.

Totuși, realitatea e că de-a lungul vieții adunăm lucruri, le ținem după noi când ne mutăm și renunțăm cu greu la multe dintre ele. Fie pentru că ne sunt de folos, fie că ne leagă de ele o amintire, fie pur și simplu pentru că ne-am obișnuit cu ele. O mare parte din aceste lucruri le reprezintă hainele.

La pachet cu ele vin obiceiuri de consum, depresii, comportamente compulsive de shopping, bani cheltuiți aiurea, risipă, fericiri iluzorii și nefericiri ascunse.

Toate ne modelează viața. Ca de obicei atunci când ai o problemă, nu devii conștient de ea decât atunci când cineva ți-o arată cu degetul.

Monstrul de lângă noi: industria fashion și „cavalerii” care se luptă cu ea

Industria fashion produce și vinde între 80 și 150 de miliarde de articole pe an, cu 400% mai mult decât acum 20 de ani. În 2021, consumul mondial de îmbrăcăminte și încălțăminte a depășit 3 trilioane de dolari, iar trendul e așteptat să mai crească până în 2025. 

Sectorul produce 10% din totalul gazelor cu efect de seră la nivel global. Mai mult decât industria aviatică și maritimă la un loc. Tot industria fashion e responsabilă de 20% din totalul apei uzate la nivel mondial.

Pe lângă impactul climatic, hainele contribuie și la o problemă de percepție cu privire la cum înțelegem consumul în ziua de azi. Oamenii nu își poartă mai bine de 50% din garderobă, arată un studiu global, deși, în SUA, femeile dețin o medie de 103 articole vestimentare. 

De asemenea, un dulap dezorganizat și efortul de a găsi ținuta potrivită reprezintă o reală sursă de stres, care poate duce la depresie.

În contrapartidă, trenduri și „buzzwords” precum shopping sustenabil, shopping conștient sau garderobă funcțională au luat cu asalt rețelele de socializare în ultimii ani. A avut loc o explozie de popularitate a magazinelor SH (second-hand), a unor concepte precum „upcycling” (refolosirea creativă a unor obiecte) și a hainelor vintage.

A fost o contra-reacție la modelul de business al industriei „fast fashion” (reproducerea în masă a unor articole vestimentare populare, care sunt produse la un cost mic și sunt de o calitate mai proastă). Dar și față de impactul negativ pe care aceste tendințe îl au asupra viziunii noastre despre shopping și consum.

Industria fashion a preluat și ea lucruri de la „adversar”, din mers, și se îndreaptă într-o direcție care pune accent mai mare pe conturarea unui stil vestimentar mai personalizat, prin care oamenii se pot folosi creativ de haine deja deținute sau de cumpărarea anumitor articole mai versatile, în detrimentul unui consumerism aleator și de duzină, care se întâmplă mai degrabă din automatisme, lipsite de conștientizarea achiziției. 

Ca să înțeleg mai bine aceste noi fenomene de consum, dar mai ales cum sunt interpretate tendințele alternative precum simplificarea, sustenabilitatea, „mix&match” sau minimalismul, am apelat la două experte din România care abordează „consumul de haine” altfel: Romina Roșu și Adriana Matei. 

Alături de ele, mi-am pus ordine nu doar în garderobă, ci într-o anumită măsură, și în viață.

Deconstrucția. Romina Roșu a lăsat corporația pentru liniștea simplității și a ieșit în câștig

Romina Roșu a lucrat într-o altă viață pentru o firmă de servicii financiare. Printr-o ironie a sorții, a trebuit să organizeze un curs de educație financiară. Chiar ea, care se raporta greșit la shopping, lucru care îi provoca o mare nesiguranță cu privire la bani și economii.

„Cumpăram foarte multe lucruri și deveniseră copleșitoare. Îmi plăceau mult, găseam o satisfacție mare din shopping, dar o dezamăgire și mai mare când ajungeam acasă cu ele și vedeam că nu mi se potrivesc, că am cheltuit bani pe ele și îmi mai consumau și spațiu”, spune Romina.

Ca Romina suntem mulți. Cu perioade când își cheltuia salariul până la jumătatea lunii, fiind nevoită apoi să se împrumute. 

Până în 2015, când Romina a decis că va începe să se pregătească pentru certificarea în metoda KonMari a cunoscutei consultante japoneze în simplificare și organizare, Marie Kondo. Populara ei frază, „does it spark joy?” („îți aduce bucurie?”- care poate ți-e cunoscută din popularul serial Netflix, „Tidying Up with Marie Kondo”) pune o oglindă în fața problemelor de atașament pe care oamenii le au vizavi de haine și lucruri.

În 2019, a părăsit corporația, și-a luat certificarea la Londra, alături de Marie Kondo, iar în 2020, a luat naștere proiectul Organizo. Între timp, s-a apucat și de facultatea de psihologie, pentru că vrea să înțeleagă mai bine cum își poate ajuta clienții mai bine. 

Procesul ei de simplificare și organizare durează în medie trei luni și presupune o sesiune săptămânală (între trei și cinci ore de simplificare și organizare a lucrurilor, segmentate pe categorii și gândite într-o anumită ordine). Totul începe cu o simplă discuție. Romina îl numește interviu de cunoaștere: ea își face o idee despre ce ai nevoie și ce îți dorești să obții din acest proces.

Asta a făcut Romina Roșu și cu mine. Apoi am aruncat toate hainele pe care le am în pat. Le-am pus pe categorii: pantaloni, blugi, tricouri, haine de casă, de sport, sacouri, bluze, cămăși, rochii, maieuri și extra sezon.

Apoi, am luat fiecare haină în parte și am analizat-o cât mai conștient. O mai port, nu o mai port? Am uitat complet de existența ei sau e o haină la care nu pot să renunț, pentru că mă leagă de ea o emoție sau amintire mult prea puternică? Oare își mai are locul în spațiul meu? 

Poate părea un proces ridicol. Dar a fost intim, personal și, pe alocuri, chiar terapeutic. M-am conectat cu amintiri pe care le aveam față de anumite haine, care nu credeam că mai există. Când ajungeam la hainele pline de amintiri, mi-era tare greu să le pun în teancul de „nu le mai port”. Deși știam că locul lor nu e neapărat în dulap.

În afară de pretextul emoțional, în spatele căruia mă ascundeam ca să nu mă lovesc de responsabilitatea de a lua o decizie și de a renunța la ceva drag, am realizat că mai am un motiv pe care îl invocam adesea, când treceam prin haine: „astea sunt haine de mers la pâine”. După mai bine de trei ore de sortat prin haine, amândouă am ajuns la concluzia că am mult prea multe haine „de mers la pâine”, deși eu nici măcar nu cumpăr pâine.

Romina mi-a spus să-mi iau rămas bun și să le mulțumesc hainelor care au ajuns în teancul de „nu mai port”.  La început, am făcut ce ar face cei mai mulți dintre noi: nu m-am putut abține să nu râd. Apoi, mi-am dat seama că acel „mulțumesc” nu era lipsit de rost: hainele la care renunțam au fost cu mine ani de zile, prin momente grele, de fericire sau de cumpănă.

Romina nu m-a lăsat cu rămășițele garderobei mele proaspăt plivite de buruieni, împrăștiate pe pat. În doi timpi și trei mișcări, ca un profesionist iscusit, mi-a împachetat totul la dungă, în metoda KonMari, și a aranjat hainele rămase în dulap pe categorii, culori, lungime și grosime.

Dulapul meu era parcă al altui om. Multe zile după ce Romina a plecat, doar l-am admirat. Nu am îndrăznit să ating ceva, atât de mândră eram de el. În zilele care au urmat, de frică să nu „stric” perfecțiunea organizată din noul meu dulap, am purtat mai ales hainele „de mers la pâine”. Doar că nu mergeam la pâine.

Boala atașamentului față de obiecte și ce rămâne după ea: 5 saci cu haine de dat

Sunt explicații psihologice, care au fost studiate temeinic. Atașamentul extrem față de obiecte, o caracteristică a „hoarding disorder” (sindromul de a strânge cât mai multe lucruri), e un fenomen psihologic care poate fi cauzat de o lipsă de atașament față de alții sau de o lipsă a relațiilor interpersonale, care poate duce și la anxietate.

CBD sau „compulsive buying disorder” (nevoia compulsivă de a cumpăra) e un comportament care poate duce la depresie sau alte tulburări și se regăsește în 5,8% din populația Americii (singurele date disponibile). 80% dintre persoanele care suferă de așa ceva sunt femei. Tot în SUA, un alt studiu a arătat că 80% din lucrurile pe care oamenii le păstrează nu sunt utilizate niciodată.

Sunt niște cifre colosale, despre care cel mai adesea credem că nu au cum să ni se aplice și nouă. Așa am crezut și eu. Mă consider o persoană destul de organizată și cumpătată când vine vorba de shopping, ba chiar trec printr-un „detox” al dulapului, cel puțin o dată pe an.

Ce m-a ajutat însă Romina să fac a fost mai mult decât atât. Am creat împreună cadrul și spațiul mental de a sta cu hainele mele și de a fi cu adevărat conștientă de ele. Așa mi-am demonstrat că nu volumul sau „clutter”-ul erau neapărat problemele. Ci indisponibilitatea de a fi conștientă de obiectele importante și amintirile pe care am reușit să le adun de-a lungul anilor, dar care stăteau uitate în vreun sertar. Nu mă puteam bucura de ele, pentru că nu le vedeam niciodată.

Pentru mine, asta a fost principala lecție cu care am rămas după ce ea mi-a dat dulapul și viața peste cap. Asta și vreo cinci saci de haine de dat.

Reconstrucția. Adriana Matei, o stilistă pentru care stilul nu înseamnă doar haine 

Câteva zile mai târziu, când am deschis dulapul meu de haine împreună cu Adriana Matei, am răsuflat ușurată. Nu mi-a scos toate hainele pe pat. Ar fi năruit tot ce lucrasem cu Romina. Organizarea și aerisirea dulapului era încă intactă. Devenise o realitate cu care începusem deja să mă obișnuiesc.

Pe Adriana o urmăresc de ceva timp pe Instagram. Îmi plac creativitatea și lejeritatea cu care combină lucrurile, reușind să emane un stil vestimentar fresh, jucăuș, dar în același timp fin și de bun gust. Alături de ea, opera începută de Romina Roșu în dulapul meu urma să fie desăvârșită, dar nu înainte de a trece printr-o ultimă filtrare nemiloasă a hainelor. 

Înainte să deschidem dulapul, Adriana mi-a inspectat forma corpului, silueta și circumferințele. Zona de deasupra taliei și cea de dedesubt trebuiau aduse în echilibru vizual, prin diverse „mecanisme”: volum, printuri (suprapuneri mici și dese, nu mari și dispersate) și lumină (alb, culori deschise, pasteluri).

Apoi, am trecut la garderobă. I-am povestit Adrianei despre hainele și ținutele pe care le folosesc cel mai des. Dar și că mă frustrează faptul că recurg mereu la aceleași haine și că mi-e greu să încerc și altceva.

Am ales un articol vestimentar preferat. Era un sacou pe care îl port des. Adriana m-a pus să-l analizez. „Gândește-te la trei adjective cu care ai asocia articolul. Apoi, gândește-te la antonime pentru acele trei adjective”, mi-a spus ea. 

A fost greu. Totuși, Adriana a insistat, iar eu am reușit să enumăr cuvintele cu care acel sacou era asociat în mintea mea. Adriana mi-a explicat cum trebuie să ne creăm ținutele în jurul unui singur articol, iar pe restul să le adăugăm în funcție de ce mesaj vrem să transmitem și de ocazie. Așa am ajuns să mă minunez că sacoul meu preferat mai putea fi purtat într-un milion de alte feluri, decât îmi imaginasem eu până atunci. 

După o analiză atentă asupra mea, a hainelor din dulapul meu, dar și a celor de care aș mai avea nevoie, Adriana mi-a creat un „moodboard”: o serie de ținute bazate pe stilul meu vestimentar, folosind haine deja existente din dulap, dar și articole pe care mi le-aș putea cumpăra în viitor, pentru a-mi completa garderoba.  

Așa am ajuns să port o cămașă pe care n-am mai purtat-o ani de zile, pentru că nu îi găseam rostul în nicio ținută, dar care îmi plăcea mult. Am ajuns să port rochii de vară și toamna, doar pentru că le-am scos din căsuța mea mentală de „vară”. Am readus la viață niște „converși” uitați în fundul dulapului.

Am început să mă gândesc mai creativ la ținute, dar și să-mi acord mai mult timp când deschid dulapul, în loc să mă reped la haine, doar ca să mă îmbrac mai repede.

Cum a ajuns Adriana Matei aici? A știut dintotdeauna că vrea să facă ceva legat de fashion. A studiat jurnalismul, dar a ajuns rapid la concluzia că nu e de ea. S-a văzut întoarsă acasă, la Constanța, fără vreun plan sau vreo direcție, neștiind de unde s-o apuce. Așa a început să facă haine acasă. Datorită unui blog de fashion pe care îl începuse în facultate, Adriana a fost contactată de un designer din București. Așa a ajuns să aibă primul job în industrie, în București. 

După patru ani în lumea designerilor de fashion, Adriana a decis însă că e timpul pentru o schimbare, pentru că ajunsese „să facă lucrurile robotic”. După ce și-a dat demisia, a avut o perioadă de explorare. A călătorit, a mers la show-uri de fashion, s-a înscris la multe cursuri, a învățat și a interacționat cu oameni diverși din această vastă industrie.

Astfel, Adriana a aflat de „style coaching” – un concept inventat de un cuplu american în 2011: ea stilistă, el terapeut. Lucrând cu clienți, cei doi au realizat că multe dintre problemele cu care oamenii se confruntau puteau fi rezolvate printr-o combinație între cele două profesii: stil, pe de o parte, și terapie, pe de alta.

În 2015, Adriana și-a lansat proiectul de style&mindset coaching, „miss hypewit”, iar din 2016, face asta full-time. De atunci, clientele care apelează de regulă la ea se află, așa cum era și ea când a început totul, la un moment de cotitură în viață:

Cum se împacă aceste trenduri cu realitățile de consum din România?

 E adevărat că stiliști precum Adriana Matei sau oameni care se uită la haine într-un mod conștient și conștiincios, precum cei care apelează la serviciile Rominei Roșu, sunt puțini în România.

Aici, ca peste tot de altfel, reducerile, mass market-ul și tendințele impulsive de cumpărat domină în continuare peisajul de consum. Ce fac ele și clienții lor e să încerce să iasă din acest cerc vicios.

Atât Adriana, cât și Romina sunt de acord că serviciile pe care le prestează nu sunt pentru toată lumea. Nici n-ar avea cum, când salariul mediu în România nu permite oricui „luxul” de a cumpăra haine sustenabile și de o calitate superioară.

Consumul de haine în piața din România este însă în continuare destul de rudimentar.

„Analizând industria, am constatat că 80% din volumul de tranzacții în fashion B2C (business-to-customer) se fac în continuare offline”, explică Horia Stupu, co-fondator și Head of Product la The Outfit, un serviciu online de personal styling pentru femei, bazat pe stilul, corpul și lifestyle-ul lor.

The Outfit oferă un serviciu simplu, de care unii oameni au nevoie, din lipsă de timp sau copleșiți de alegerile vestimentare greșite pe care le fac: îți creezi un profil de stil și plătești 49 de lei în avans, pe care îi vei primi înapoi ca discount, dacă păstrezi minim un produs. Pe baza profilului, un stilist îți va selecta până la 15 articole vestimentare, iar tu vei alege online ce vrei să probezi acasă. Ai trei zile să te decizi ce păstrezi, iar returul e gratuit. De asemenea, stilistul va face recomandări de asortare cu produsele din set, dar și cu altele din garderoba ta.

Adriana Matei e și ea de părere că inflația de opțiuni vestimentare duce la un haos cu privire la tendințele de consum, când vine vorba de haine.  

Experiența mea alături de Romina și Adriana și-a lăsat amprenta. Mi-am propus să donez cinci saci de haine și pantofi. Mi-am organizat dulapul de nici eu nu-l mai recunosc. Când îl deschid, trag aer în piept și mă gândesc la ce aș vrea să port, ce aș vrea să transmit prin asta, dar și cum mă simt în acea ținută.

Încerc să nu mă mai reped la haine. E mai greu decât mă așteptam.

Simt că încă nu am nevoie de o tură de shopping de haine. Dar când o voi face, presimt că o să dau click pe coșul de cumpărături mult mai greu și mai rar ca înainte. Nu o să fiu neapărat mai cumpătată, dar mai pragmatică vizavi de ce haine cumpăr și cum mă vor ajuta ele pe viitor.

Aerul proaspăt cu care cele două experte mi-au trezit la viață dulapul și garderoba a schimbat modul în care mă raportez la haine. Și poate, fără să îmi dau seama, și modul cum mă privesc pe mine, într-o lume în care ești îndemnat din toate direcțiile să cumperi lucruri de-a valma.