Cooperativa nu e muncă în zadar. Cum te asociezi să vinzi legume sau să iei credit și de ce românii nu sunt încă prea buni la asta

Cuvântul cooperativă poate trezi încă amintiri neplăcute în România, țară unde asocierile de producători au fost făcute de comuniști cu forța și la pachet cu naționalizarea resurselor private. E greu însă să negi, în mersul economiei de azi, că unde-s mulți, puterea crește și că atunci când ești un producător mic, lipsit de resurse și cu o marfă care nu valorează prea mult, decât în cantități mari, e greu singur. Nu doar că nu ai acces la resurse suficiente, pentru a produce cât ai vrea, dar nici nu ai acces la marile lanțuri de distribuție, pentru a-ți putea vinde marfa.

Asocierea în cooperative funcționează însă cu succes în multe locuri din lume, inclusiv câteodată și în România. Economistul Corneliu Ionescu, trainer în cadrul programului de educație financiară Banometru, nu doar că a studiat aceste modele de asociere, dar a și oferit consultanță de succes unor cooperative de producători, precum cea de la Vidra, Ilfov, care acum reușesc ceea ce mulți români solicită isteric, uneori, fără să cunoască mecanismele economice din spate: să își vândă legumele românești în supermarketurile „străine” care funcționează la noi, în România.

Corneliu Ionescu a explicat, într-un interviu al campaniei Panorama „Educație de inflație”, cum funcționează cooperativele moderne, ce avantaje și dezavantaje au și ce mentalități și metehne românești stau câteodată în calea succesului unor astfel de inițiative.

Nu doar producătorii se pot asocia în cooperative, ci și consumatorii. În alte țări, oamenii se asociază pentru a cumpăra împreună energie sau pentru a ține deschise magazine doar pentru ei, în zone unde nu ar renta economic pentru marile lanțuri să opereze. În România, pe lângă cooperativele de producători agricoli, funcționează încă vechile case de ajutor reciproc, care acum sunt practic niște IFN-uri (instituții financiare nebancare) unde membrii își țin banii laolaltă și se pot împrumuta cu dobândă unii de la alții. Sau, prin sate izolate și îndepărtate, obștile și composesoratele prin care oamenii exploatează la comun o resursă.

Nu sunt multe și nu e ușor să pui pe picioare astfel de forme de asociere, care deși ar avea legislația pe care să se bazeze, se lovesc cel mai adesea de mentalitățile greșite și lipsa de educație financiară a oamenilor, explică Ionescu.

Românii au însă tendința să se disciplineze și să își vadă de interesul comun atunci când lucrează într-un sistem cu reguli stricte, cu penalizări care îi ard la bani imediat. Dar mai ales atunci când își înțeleg interesul comun și au un motiv să tragă împreună la aceeași căruță.

Redăm, în continuare, interviul acordat de Corneliu Ionescu, în cadrul campaniei „Educație de inflație” (editat pentru claritate).

Alte materiale din aceeași serie:

• Inflația, ca o cură de slăbire. Lecții de economie și viață cu care să rămânem după Postul Paștelui

• Cum ne băgăm banii pe bursă și în ce să investim?

• Rată mare sau chirie mare?

• Cât ar trebui să punem deoparte din salariu?

• Cum îți alegi asigurarea RCA și de ce nu mereu cea mai ieftină înseamnă și cea mai bună

• E bine să ne investim banii în imobiliare?

• Două exerciții care îți vor arăta unde ți se duce salariul

• Pilda dezvoltatorului născut dintr-un crash imobiliar și cum să faci bani într-o criză economică

Panorama: Cooperativele au un renume prost în România, după regimul comunist în care au venit la pachet cu naționalizarea. Ce avantaje și dezavantaje sunt într-o astfel de formă de asociere, de ce ai face o cooperativă de producători în România, azi?

Corneliu Ionescu: Dacă ne referim la producătorii agricoli, dar nu limitat la ei, primul motiv ar fi că ai putea să ai acces la niște inputuri – lucrurile pe care le cumperi – la prețuri mult mai mici. Când aduci mai mulți producători care fac același lucru, ai o putere de cumpărare. Dacă acumulezi putere de cumpărare, acumulezi putere de negociere. Asta înseamnă că, chiar dacă tu ești mic și amărât, poți să începi să gândești diferit, pentru că ai forța haitei în spate, să spunem așa. Astfel, poți deveni mai competitiv, pentru că ai prețuri mai mici, la care nu ai avea acces decât dacă ai avea puterea de negociere a unuia de 20-30 de ori mai mare decât tine.

Un alt avantaj ar veni pe partea de tehnologie. Ai putea să ai acces la tehnologie pe care să o folosești „share-uit” sau să iei experiență de la unul și să o dai la celălalt, tehnologie la care nu ai avea acces, dacă ai fi singur.

Practic, cooperativele sunt niște forme de asociere prin care săracii au șansa să se comporte ca bogații și să aibă acces la niște avantaje pe care bogații le-ar avea.

Panorama: Când zicem bogați ne referim la companii care dispun de capital mare și alte resurse?

Cum ajung legumele și fructele românești mai ușor în supermarket, dacă produci și vinzi în cooperativă

Panorama: Ar ajuta acest lucru reducerea fenomenului de care se plânge toată lumea, că supermarketurile sunt invadate de legume, fructe, produse din străinătate, în loc să avem acces mai ușor la cele produse aici în România? I-ar ajuta pe producători să atingă prețuri mai competitive și să aibă acces în magazinele mari?

Corneliu Ionescu: Dacă vorbim de producătorii de legume, ideea nu este că marile supermarketuri nu vor să cumpere de la ei. Este o percepție eronată, care vine din următorul fapt: supermarketul are nevoie să pună marfă în fiecare zi, pe raft. Poate nu la o zi, dar la două zile, la o săptămână. Dacă tu, ca producător, nu ești în stare să livrezi asta, nu ai ce să cauți acolo. Efortul pe care trebuie să îl depună ei, ca să lucreze cu 300 de producători de salată verde, spre exemplu, este foarte mare.

Când apar astfel de rigori prin care trebuie să produci la o anumită calitate, mintea începe să se schimbe. Am observat că oamenii se disciplinează foarte mult când văd ce penalizări sunt, în momentul în care nu livrează ce au produs supermarketului.

O bună parte din cooperative nu au rezistat, pentru că membrii se gândeau în felul următor. Când livrezi la supermarket, avantajul e că livrezi niște cantități destul de mari. Dezavantajul e că prețul variază în niște marje destul de mici. Dacă pe piață apar alte oportunități, ești tentat să te duci să vinzi acolo marfa. Dar asta înseamnă că nu mai livrezi ca o cooperativă și când e mai frig afară și nu mai ai avantajul de pe piață, nici ei nu mai cumpără de la tine.

Panorama: Există o astfel de tendință la producătorii de la noi, să se dea vrabia din mână pe cioara de pe gard, cum se zice?

Corneliu Ionescu: E prima tendință, de a testa sistemul, dar se reglează când te lovești de sistemul de penalizare. Când orice greșeală se penalizează, în bani și cu returnarea mărfii, încep să reacționeze altfel.

Din lecțiile pe care le-am învățat, ajută să asociezi oameni cu dimensiuni economice asemănătoare. Există unii care au sub 1.000 de metri pătrați de solar. Nu este economic viabil să livrezi la supermarket, nu îți scoți banii și ești tentat, evident, să te duci pe piață. Când ai peste 1.000 de metri pătrați de solar, piața nu te cuprinde și atunci mori cu marfa la tine în ogradă sau o vinzi la niște prețuri nasoale.

Și atunci soluția este ca cei care au sub o mie să facă eforturi să ajungă la minimum o mie, iar asta înseamnă să fie în stare să muncească suprafața respectivă, să are terenul respectiv, sunt mai mulți factori. Dacă ai pe unul cu o putere economică foarte mare, deja forma de asociere în cooperativă nu mai este atât de potrivită, pentru că cel mare va avea tendința să abuzeze de puterea economică. E natural.

Ca orice formă de asociere, cooperativa poate fi abuzată. Când membrii cooperatori nu-și știu drepturile și nu și le exercită, cei care conduc pot să-i abuzeze. E la fel ca și într-o societate pe acțiuni.

Panorama: Deci ar trebui să fie asociați oameni cu o putere economică relativ similară, ca să nu apară dezechilibre, abuzuri.

Corneliu Ionescu: Da, ce se întâmplă practic este că cei care vor să se implice se implică, cei care nu vor nu se implică și apoi se vaită că au fost abuzați de cei care s-au implicat. Cumva, soluția de a nu fi abuzat este să te implici. Acest lucru presupune timp, efort și dorință de a face ceva mai mult. De a te comporta ca un proprietar. Noi avem o vorbă – umbra stăpânului îngrașă vaca. Asta înseamnă să te comporți ca atare, nu să fii stăpân doar la avantaje, dar nu și la muncă.

Panorama: Unii au tendința să nu producă cât ar putea sau cum se traduce implicarea aceasta mai mică sau mai mare?

Corneliu Ionescu: Dincolo de a produce, și trebuie să produci la o anumită calitate, nu e suficient. Trebuie să pui în lădițe și trebuie să livrezi la timp. Când faci o partidă de marfă care vine din 20 de locuri, e un efort de comunicare și un efort logistic. Când faci planificarea pe un an și se împarte fiecare cu ce produce, evident că apar și conflicte. Unele produse sunt mai profitabile decât altele, unii se pricep să cultive unele lucruri, alții nu se pricep. E vorba și de maturitate, și de asumare a unui rol de lider.

Românii nu au încredere unii în alții, iar atunci când au, nu înțeleg mereu pentru ce se asociază

Panorama: În România există această capacitate, uman, social? Știu că o statistică spune că românii au cea mai mică încredere unii într-alții, din toată Europa.

Corneliu Ionescu: Asta vine și din istoria noastră cu CAP-urile. Dar dacă vrem să evoluăm, asta este calea, să începem să avem încredere între noi și să dezvoltăm aceste structuri asociative, care să ne ajute să păstrăm ceea ce facem aici. Când nu mai păstrezi legătura cu producătorul local și cu consumatorul local, vei ajunge să imporți o grămadă de chestii din care tu ai capacitate de producție să ții și 80 de milioane de oameni în viață, dacă ne referim doar la produse agricole.

Panorama: Ce alte lucruri te-au izbit în experiența ta, care îi țineau pe oameni departe de a funcționa cum ar trebui într-o astfel de formă de asociere?

Corneliu Ionescu: Să zicem că era partea negativă cu comunismul, că era zona de neîncredere, că ușor-ușor am ajuns să nu ne mai ducem, când avem nevoie de bani, să ne împrumutăm de la prieteni și ne ducem la IFN-uri sau la cămătari, pentru că ne e frică că vom fi judecați. Ideea este că o țară este judecată și după capitalul social pe care îl are, nu doar după cel financiar.

Capitalul social ar fi zona aceasta în care eu sunt dispus să fac ceva pentru aproapele meu și noi doi ne putem asocia. Ce se întâmplă însă este că, din lipsa unei educații antreprenoriale și financiare, oamenii nu se asociază pentru motivele potrivite și nu înțeleg ce treabă au ei ca asociați. De aici apar discuții. Oamenii se asociază pentru motive greșite și în firme, care se duc apoi în nas.

Panorama: Ce înțelegi prin motive greșite de asociere?

Corneliu Ionescu: Să zicem că noi doi ne asociem să scoatem un ziar. Dar, de fapt, interesul meu este să vin cu niște bani care să se multiplice și să muncesc cât mai puțin. Iar interesul tău este să îți faci un loc de muncă. Eu nu ar trebui să mă asociez cu tine, ar trebui să te angajez pe tine. Sau dacă mă asociez cu tine, ar trebui să fie foarte clar ce primești tu în calitate de asociat și ce ar trebui să faci tu în calitate de angajat. Oamenii amestecă lucrurile și de aici se ceartă.

Unii aduc capital și se așteaptă să depună același efort, fără să o facă explicit. De atâția bani eu fac atâta efort. Suntem asociați 50-50 și în cazul descris mai sus, eu vin cu o mie de lei și tu vii cu 5 articole care să fie primele lucruri pe care le publicăm, pentru ca apoi să avem cum vinde publicitate. Eu vin cu o mie de lei și mă aștept ca tu să scrii pentru o sută de ani, fără să fii plătit. Atunci, îți dai seama că ai luat țeapă și se strică jucăria.

Câteodată aceste lucruri nu sunt intenționate, dar nu ne dăm seama care ce trebuie să facă. Acționarii sunt plătiți pentru banii pe care îi aduc și pentru ideea pe care au avut-o, în timp ce angajații sunt plătiți pentru munca pe care o fac. Dacă ai un dublu rol, trebuie să fii plătit sub două forme.

Panorama: Ce ar trebui să facă statul pentru a sprijini astfel de forme de asociere?

Corneliu Ionescu: Există tot felul de inițiative de înființare de structuri asociative, unele chiar cu fonduri din Programul Național de Dezvoltare Rurală, pentru dezvoltarea de lanțuri de distribuție scurte. De ce? Acest lucru îți crește securitatea alimentară și apoi faci ca „averea” să rămână aici, ce consumă oamenii de aici să vină de la oamenii care produc și nu au cui să dea. În străinătate, vezi că lanțurile străine de supermarketuri intră mai greu, pentru că există conexiunea și coeziunea la nivelul teritoriului respectiv.

Panorama: Vorbeam de renumele acesta prost, din comunism, al cooperativelor. La noi mai poate funcționa acest model, lumea reușește să treacă peste?

Panorama: Într-o astfel de cooperativă de producători, marfa se pune la comun?

Corneliu Ionescu: Da, dar pentru asta fiecare lădiță este inscripționată cu cine a produs. În cazul în care unul dintre membri aduce niște roșii, să spunem, care nu sunt conforme și cel căruia îi vinzi îți dă tot paletul înapoi, că așa se întâmplă, pentru roșiile neconforme să se știe cine plătește amenda și producția nerealizată.

Panorama: Deci penalizările și profitul se împart în funcție de contribuție.

Corneliu Ionescu: Se împart în funcție de cantitatea de marfă pe care o aduci, iar penalizarea se duce la cel responsabil.

Panorama: Deci nu e o chestie unde unul vine cu 100 de tone și unul cu o tonă, dar banii se împart în mod egal.

Corneliu Ionescu: Nu există așa ceva. Motivul asocierii este cel de acces – acces la piață, la tehnologie, la putere de cumpărare. Nici nu ar fi corect altfel. Fiecare comportament trebuie să aibă în spate o justificare economică rațională, pentru că altfel nu o să reziste în timp.

Cooperativele de consumatori. De la cumpărat energie la comun, la deschis supermarketuri sau luat credite unii de la alții

Panorama: Am văzut că au apărut forme de cooperare neoficiale între cumpărători. Mai mulți oameni se asociază, pun bani să cumpere produse scumpe.

Panorama: Ce alte exemple ar mai fi de cooperative de consumatori? În ce domenii mai există așa ceva?

Corneliu Ionescu: Poate fi în orice domeniu. Vorbeam de producătorii agricoli și avantajul de a se aduna împreună, pentru că pot cumpăra la prețuri mai mici. Chiar dacă ești cooperativă de producători, te poți comporta în primul rând ca o cooperativă de consumatori.

Există casele de ajutor reciproc. Ele funcționează pe ideea că membrii au acces la credite, din banii lor, practic. Fiecare vine cu banii lui și se împrumută, pentru că altfel o bună parte dintre ei nu sunt clienți bancabili, în sensul că nu ar primi credit (de la bancă). Ei garantează cu salariul, dar de asemenea au giranți, altcineva își pune patrimoniul pentru ei.

Panorama: Cum funcționează așa ceva practic, oamenii își pun niște bani la comun și cine are nevoie ia cu împrumut?

Corneliu Ionescu: Funcționează ca o asociație care este în același timp și un IFN (instituție financiară nonbancară), ceea ce înseamnă că trebuie să respecte niște reguli, să se înscrie într-un registru la BNR. Oamenii contribuie și încep să își constituie un fond social, prin niște contribuții lunare.

Pentru a fi stimulați să își păstreze banii acolo, oamenii sunt remunerați la sfârșitul anului cu excedentul generat. Banii aceștia puși laolaltă se dau cu împrumut unora dintre membri. Ei plătesc o dobândă, din care se acoperă costurile de funcționare ale casei de ajutor reciproc – chirie, salarii, întreținere –, după care ce rămâne se distribuie către fondul social al membrilor. Să aibă un motiv să țină banii acolo, dincolo de faptul că ar putea beneficia de un împrumut.

Obștea care are o pădure în Vrancea și trăiește din ea

Mai sunt tot felul de modele de asociere. Unul este de exemplu pe principiul că se adună 30 de consumatori și se duc la un fermier care face legume de diverse feluri, fac împreună un plan anual de producție și consumatorii sunt dispuși să plătească costurile de producție și un salariu decent pentru persoana respectivă, deci plătesc și munca. Toată lumea e fericită.

În timpul pandemiei, niște producători din Ilfov s-au activat și și-au făcut un grup pe Facebook. Puteai să te înscrii, oamenilor le creștea ceapa în continuare. Și au zis – vi le aducem noi la ușă, le luați, le dezinfectați, dar trăim și noi, trăiți și voi.

Mai există un model interesant în România, obști și composesorate, care administrează un bun comun. De exemplu, este un sat din Vrancea, Viișoara, care stăpânește în devălmășie, adică laolaltă, vreo 1.600 de hectare de pădure. Pe care le pot exploata în comun, sub o formă juridică care în partea de est și sud se cheamă obște, iar în Ardeal se cheamă composesorat. Ea are un președinte și toți oamenii care locuiesc sau locuiau la un moment dat în localitatea respectivă sunt membri. Sunt niște reguli de acces și de ieșire.

La Viișoara, fiecare beneficia de 5 metri cubi de lemne de foc, dacă te însurai primeai lemne să îți faci o casă, dacă ți se dărâma casa, dacă voiai gard, șură. Cu banii care rămâneau, obștea a pus pietriș peste tot pe ulițe, că era un sat care nu era la șosea, deci nu beneficia de investiții. Au reparat școala, au făcut o clădire mai mare unde se adunau membrii obștii și o închiriau și pentru nunți, botezuri, înmormântări. La capătul sălii, pe două niveluri, jos era o grădiniță și un dispensar, sus erau birouri. Au reparat biserica. Proprietatea comună era folosită pentru îmbunătățirea vieții comunității.

Există inclusiv cooperative de lucrători, oameni care muncesc în construcții, care sunt o activitate sezonieră. Cooperativa furnizează forța de muncă și banii pe care îi obțin îi împart în așa fel încât oamenii să trăiască un an întreg și să-și constituie niște rezerve pentru situații dificile. La noi, mai demult, erau cooperativele meșteșugărești, cu cei care făceau covoare, pielărie. Dar și la noi se pot face în construcții, există legislația, doar că trebuie să înțelegi principiile care sunt ușor diferite. Pe piață te comporți ca o firmă, dar față de membri te comporți diferit.

Panorama: Ce crezi că i-ar putea convinge pe producătorii sau consumatorii români să recurgă mai consistent la asocierea în cooperative?

Corneliu Ionescu: Oamenii au nevoie de educație, dar au nevoie și de un motiv. La Vidra, faptul că oamenii au avut acces la un contract cu supermarketul i-a ajutat să se organizeze. Până atunci, totul era doar la nivel teoretic.

Despre Corneliu Ionescu:

Este economist de meserie, trainer din pasiune și coach financiar în cadrul Banometru, un program gratuit de educație financiară lansat în 2016, la ale cărui cursuri s-au înscris până acum peste 20 de mii de români. Corneliu Ionescu este și președintele Asociației Educație pentru Viața Reală. Are la activ peste 20 de ani de business și consultanță, timp în care s-a ocupat de evaluarea de companii și gestionarea procesului de achiziție și preluare a lor, precum și de dezvoltare imobiliară.

În cursurile pe care le susține, le povestește oamenilor despre educație financiară, planificarea afacerilor, sustenabilitate financiară, antreprenoriat și antreprenoriat social, cât și finanțe pentru non-finanțiști.