Corespondență de la summitul climatic

COP27 | Țările bogate și-au cumpărat iertare pentru poluare, de la economiile mici

Computer Hope Guy
Imagine de la un protest climatic din timpul COP27, din Egipt. Pe mână scrie „plătiți” / Foto: Profimedia

După două săptămâni tensionate în Sharm El-Sheikh, Egipt, ultimele ore de la COP27, cea mai importantă adunare anuală la care liderii lumii au căutat soluții pentru combaterea crizei climatice, au fost cele care au adus o victorie istorică. Însă atât țările de la masă, cât și societatea civilă se bucură acum doar cu jumătate de măsură. Acordul, deși foarte important, lasă în umbră alte ținte importante pentru mediu, rămase fără pași concreți pentru implementare. Iar această victorie cu multiple nuanțe vine la finalul unui an în care, pe fondul războiului din Ucraina, s-au făcut pași înapoi pe drumul către decarbonizare.

Concret, marile puteri s-au pus de acord că vor crea un fond special pentru pierderi și daune – Loss and damage. Țările bogate (așa-zisul Nord Global) trebuie să pună mână de la mână și să plătească multe miliarde către țările mai sărace (Sudul Global), care au avut de suferit din cauza secetelor și inundațiilor, evenimente care au dus la sărăcie, migrație sau chiar pierderi de vieți omenești.

Subiectul Loss and damage nu a fost nou la masa de discuții a Națiunilor Unite, organizatorul COP, dovadă că drumul până la acordul din Egipt a fost lung și întortocheat.

Tema fondului de daune apare în dezbateri de peste douăzeci de ani. Însă abia anul trecut, la COP26 în Glasgow, cele aproape 200 de țări participante au decis ca acesta să ajungă pe agenda globală și oficială a conferinței de anul acesta, din Egipt.

Iar urgența discuției avea să devină chiar mai evidentă odată cu începerea COP27. Pakistan, una dintre țările cele mai afectate de schimbările climatice, a avut recent o treime din suprafață inundată. În timpul pe care l-am petrecut la COP27, evenimentele din Pakistan au fost printre cele mai discutate – de obicei, alături de formulări ca „încă ne revenim”, sau „încercăm să rezistăm”, rostite de delegația pakistaneză.

De altfel, Pakistan a fost printre principalii promotori ca subiectul daunelor să ajungă la masa oficială a conferinței climatice. „Cineva trebuie să plătească”, a tot răsunat din sălile de conferință, sau de la protestele din curtea evenimentului. „Nu plecăm de aici fără o decizie clară”; „Loss and damage nu e un fond de caritate”; sau, într-un joc de cuvinte în limba engleză: – „Dacă nu reușim să ajungem la o înțelegere, maybe this COP is lost and damaged” („poate această COP e pierdută și distrusă”).

„Să nu devenim COP-ul la care am refuzat să plătim pentru daune”, au repetat și reprezentanții Climate Action Network International (CAN), o rețea globală de ONG-uri din lumea mediului, care activează în 130 de țări și care face advocacy pentru justiție climatică. Argumentul aici e că nu e corect ca țările care produc sub 2-3% din emisiile globale de gaze cu efect de seră (precum Pakistan sau tot continentul african) să fie aceleași care suferă pierderi enorme și sunt lăsate să achite nota de plată a efectelor poluării planetei.

Pentru comparație, emisiile SUA ajung pe la 15%, ale China pe la 27%. China are în jur de 1,4 miliarde de locuitori, Africa 1,3 miliarde. „Nu e corect ca emisiile altor mari poluatori să ajungă să-i afecteze pe cei vulnerabili”. Acesta a fost unul dintre mesajele activiștilor de la „COP-ul african”, care au purtat și pancarte pe care scria, printre altele, „Don’t gas Africa”, cu referire la toate exploatările (noi) de gaze la care state dezvoltate, precum Italia sau Franța, au dat curs în țări africane.

O nouă eră. Lumea a intrat în Antropocen

Cel mai incomod mesaj de la cercetători pentru întreaga comunitate globală e că am ajuns în Antropocen (Anthros, în greacă, înseamnă om, uman), a spus la COP27 Johan Rockström, directorul Potsdam Institute of Climate Impact Research. Antropocen e o nouă epocă, în care activitățile umane (încă din perioada industrializării) modifică ecosisteme, accelerează extincția unor specii și schimbă compoziția chimică din aer, oceane și soluri.

În vara lui 2021, populația planetei deja folosise toate resursele biologice de care pământul avea nevoie pentru regenerare, într-un an întreg.

Ar putea părea o exagerare – în fond,  de inundații am mai auzit. Plus că am avut și noi sinistrați din cauza furtunilor puternice combinate cu viituri (de multe ori agravate de lipsa vegetației care să mai strunească fluxul spre zonele locuite).

Însă, dacă ne întoarcem la cazul specific al Pakistanului, vorbim aici de valuri de căldură, care, deși nu sunt neobișnuite în regiunea lor, au venit anul acesta mai devreme cu câteva luni. Ca niciodată, valurile de căldură au început să topească ghețari din Munții Himalaya, vecinii țării. Toată apa a curs cu forță până a ajuns, spre exemplu, să distrugă un pod dintr-un oraș pakistanez.

În alte regiuni, inundațiile au afectat 33 de milioane de oameni, cel puțin două milioane de gospodării și vreo 25.000 de școli. Numărul morților a ajuns la 1.700 – iar asta, arată o analiză Bloomberg, înainte să fie numărați cei care și-au pierdut viața pentru că au ajuns să sufere de malarie, dizenterie sau febră tifoidă. La toate astea s-a adăugat și o criză alimentară din cauza terenurilor agricole distruse.

Aceste calamități împing comunități întregi spre sărăcie și spre dezrădăcinare. Cei care și-au pierdut casele trăiesc în corturi pe margini de șosele, iar mâncarea și medicamentele nu sunt niciodată suficiente, în timp ce oamenii lucrează la reconstrucție.

Strategia SUA și UE în fața cererilor de „despăgubire climatică”

În tot acest context, era normal ca tema Loss and damage să fie pe buzele tuturor la COP27. Grupul G77, însemnând 134 de țări în dezvoltare și China, propusese deja crearea acestui fond pentru a ajuta țările vulnerabile să facă față pagubelor cauzate de o încălzire globală.

Însă SUA și UE au spus că pot oferi mai degrabă sprijin tehnic. Cele două mari economii ale lumii occidentale au repetat diplomatic că sunt deschise să dezbată care ar fi „modalitățile cele mai potrivite de sprijin” (formularea SUA) sau că e nevoie, cu siguranță, „de un mozaic de măsuri” (mesajul UE). Dar au evitat cu orice chip să menționeze ceva concret despre bani, sau despre crearea acestui fond dedicat.

Ambele puteri au încercat să mute atenția spre alte milioane de euro sau dolari pe care le-au dat și le vor da pentru adaptare și reziliență climatică. UE, aflată într-o continuă criză a energiei de la începutul războiului din Ucraina, a insistat că ideea unui nou fond ar implica mulți ani până la implementare. Poate, au îndemnat europenii, ar fi mai oportun să folosim ceva din „infrastructura existentă”. Astfel, cei vulnerabili nu ar mai avea de așteptat ani în șir ca marile puteri să se pună de acord.

Problema aici a fost că istoria rezoluțiilor COP nu te face să ai încredere că țările dezvoltate își țin promisiunile, mai ales dacă vii dintr-o țară vulnerabilă în fața schimbărilor climatice.

Acum mai bine de 20 de ani, la COP15, în Danemarca, țările s-au pus de acord că vor da 100 de miliarde, anual, pentru adaptare climatică. Doar că țările nu au fost mai niciodată în stare să livreze întreaga sumă, să se pună de acord cum strâng sau împart fondurile (sau cum le monitorizează). Așa am ajuns la final de 2022, să vorbim în continuare de datorii din 2020 pe tema climatică. E și motivul pentru care, în cover letter-ul COP27 (decizia finală care rezumă deciziile mari de la conferință), sunt referiri la faptul că țările trebuie să aducă la zi și datoria asta, care rămâne, însă, separată de subiectul Loss and damage.

Activiștii au insistat pe o declarație politică comună privind crearea fondului, apoi pe reglarea detaliilor de implementare, care puteau fi făcute după COP27. Nu cum au încercat mai multe state s-o lungească, „că poate ne dăm termen până la COP28 să ne lămurim, să stabilim”.

Asta a provocat, oricum, și mai multă tensiune în țara-gazdă, în care aplicația conferinței a fost supravegheată de stat, în care jurnaliști și activiști au ajuns la închisoare de-a lungul anilor din cauza discursurilor; în care prețurile au crescut enorm din cauza COP27 și în care negocierile cu taximetriștii din Sharm n-au fost simple. La o privire mai amplă, Africa e într-o plină criză alimentară, Europa într-una energetică.

Cum s-a ajuns „în prelungiri” cu acordul istoric din Egipt

Peste toate substraturile sociale și economice care au creat suprapunerea de crize pe care o vedem în plan global, pe măsură ce se apropia finalul Conferinței din Egipt,  mulți participanți și activiști deopotrivă au început să se impacienteze. Impresia era tot clară că, de la o zi la alta, discuțiile rămâneau blocate în vagul și frustrantul lui „vedem, vorbim, de aceea suntem aici cu toții, să găsim cele mai bune soluții”.

Iar dacă fondurile pentru adaptare climatică înseamnă creare de infrastructuri verzi, de investiții pentru conservarea biodiversității sau pentru dezvoltarea energiei verzi – toate necesare, Loss and damage a devenit rapid cea mai tensionată discuție climatică, pentru că pune problema unei responsabilități istorice când vine vorba de criza climatică. Pentru care nu au existat facturi, bonuri, chitanțe, dar despre care știm că revin unor țări bogate, care au refuzat să-și asume această responsabilitate istorică.

În toate zilele la COP27, Uniunea Europeană a fost nevoită să explice cum vede noile exploatări de gaze naturale ale unor state membre în țările africane, în contextul în care ar trebui să nu mai deschidem nicio exploatare nouă dacă vrem să ne ridicăm la nivelul ambiției europene când vine vorba de climă.

Pretențiile sunt mari de la UE, în condițiile în care și-a propus să devină primul continent neutru ca emisii, până în 2050. Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, a reiterat că trebuie să ne trezim la realitate, pentru că în contextul european, criza energiei ne dublează deja facturile. La modul realist, europenii au nevoie să scoată gaz din altă parte dacă vor să supraviețuiască și ei, și afacerile lor în următoarele două-trei ierni, fără să mai depindă de ruși. Amintim aici că dependența UE de importurile energetice rusești a scăzut de la 40% la 10%.

O criză de securitate națională va fi întotdeauna deasupra discursului și grijilor climatice. Abia apoi putem apăsa pedala pe regenerabile, a mai adăugat Timmermans, subliniind că, de fapt, UE nu a fost împotriva acestui fond de reparații și daune. Dar că a vrut, în numele tuturor membrilor, să se asigure că înțelegerea e echitabilă, că e asumată de toată lumea de la masă și că vor găsi un cadru potrivit pentru ea: cine dă (și cât, pentru că sunt puține statele, inclusiv în Europa, care își permit acum să dea cu miliardele, anual).

Pe final de negocieri, pe când încă nu era nicio decizie legată de asta pe masă, Timmermans chiar a declarat că toată lumea trebuie să facă un pas în față, nu doar Uniunea, și că europenii nu vor ezita) să părăsească discuțiile, dacă ele nu vizează o înțelegere care să ajute cu adevărat la soluționarea crizei climatice.

Între timp, dincolo de business as usual – negocieri nesfârșite care nu păreau să te lase cu vreo speranță; o țintă de 1,5 grade Celsius tot mai greu de transformat în realitate, dintr-o sală de la COP27 s-a auzit o voce. Îi aparținea unei activiste din Pakistan, care a spus că oamenii nu mai au nevoie să audă de câți morți se strâng, de câți oameni rămân fără case. Am ajuns într-un punct, și în lume, și la COP27, în care avem nevoie de un strop de speranță.

În scurt timp, avea să vină tocmai acest strop de speranță, sub forma deciziei de a înființa fondul, luată în ultimele ore de la COP27, când nimeni nu mai spera că ea e posibilă. 

Sherry Rehman, Ministrul pentru Schimbări Climatice din Pakistan, implicat activ în campania societății civile pentru a obține un acord, a descris decizia drept una care va aduce justiție climatică. „Fondul acesta nu e caritate”, au insistat alte voci.

Ce nu a rezolvat înțelegerea din Egipt

Sunt multe detalii de sortat, desigur, chiar și la câteva zile de la înțelegerea din Egipt, când toți negociatorii au ajuns deja acasă.

Următoarele obstacole vor fi obișnuitele cine-va-da-câți-bani-cui, lucruri care vor fi dezbătute până la COP28, din Dubai, și probabil și după. Însă societatea civilă din țările vulnerabile a plecat mai liniștită de la conferință, pentru că a obținut acest acord de principiu, public.

Problema cu care rămânem e că, dincolo de nevoia acestui fond, finanțarea climatică se concentrează, în principiu, pe împuținarea emisiilor globale și pe adaptarea comunităților la impactul schimbărilor climatice. Acum, teama generală e că am rămas fermecați de această victorie și nu realizăm că în rest, rezoluția finală de la COP nu vorbește de pași concreți pentru tăiatul emisiilor (deci pentru limitarea temperaturii de 1,5C), sau pentru renunțarea treptată la cărbune (una din discuțiile mari).

„A trebuit să ne luptăm necruțător ca să menținem în viață deciziile de la Glasgow (COP26)”, a tras linie Alok Sharma, președintele conferinței de anul trecut. Sau, în formularea resemnată a altui negociator: „you take a win where you can”, adică te mulțumești cu ce victorii poți obține. Semn că mai multe state au folosit scuza urgenței fondului Loss and damage ca să țină în așteptare alte discuții importante.

Nu e vorba de regres, cât de stagnare la stadiul de acum un an. Or, COP27 ar fi trebuit să fie  COP-ul implementării, după cum a fost și tema evenimentului.

Ceasul climatic, aflat la etajul patru al unei clădiri din centrul New York-ului, arată cât timp ne-a mai rămas să atingem ținta de limitare a temperaturii la 1,5 grade Celsius, dar și cât de îndatorate sunt țările bogate celor sărace pentru daune. / foto: Profimedia

Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Anca Iosif

    Anca Iosif e reporter de peste opt ani. Mare parte din această perioadă, a scris la DoRLead și Școala9. În ultimii ani, s-a concentrat pe subiecte de mediu. Abia se încheie primul ei an de freelancing, în care a trimis bilunar și newsletterul dedicat naturii, Re:Mediu


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc