Modelul Venezuela sau „drujba” lui Milei? Cum putem cârpi economia dincolo de dispute ideologice stânga-dreapta

Nota de plată de care fuge toată lumea

Rotativele guvernamentale din ultimii ani au transformat bugetul României într-o sită mult prea largă, iar nota de plată e la viitorul Guvern, oricare ar fi el.

Dacă ne uităm doar la creșterea economică, ieșisem relativ bine din anii pandemici, dar modelul s-a dovedit a fi nesustenabil, pentru că deficitul a continuat să se adâncească, iar bugetul s-a făcut țăndări în 2024, an marcat de mai multe runde de alegeri.

Pentru reducerea deficitului, soluțiile propuse în această perioadă vin de la un partid care, teoretic, are o viziune de stânga și de la altele care, la fel de teoretic, au o abordare de centru-dreapta. Masa negocierilor e mediată de un președinte care, la fel, e orientat mai mult spre dreapta.

Ideologic, lucrurile ar trebuie să fie destul de clare, dacă ne uităm la teoriile clasice.

Numai că aceste ideologii pe care partidele tradiționale le-au îmbrățișat în trecut doar dacă le serveau interesului propriu și de moment mai trebuie și adaptate realității economice. Strict în acest context, ele trebuie adaptate la statutul României de piață liberă, dar și de țară cu cel mai mare deficit bugetar din UE, anul trecut. 

Statul, așadar, ar trebuie să fie un arbitru. „El doar poate să orienteze economia printr-un instrument de politică economică, iar acest instrument este bugetul”, insistă Mircea Coșea.

Ce vrea stânga, ce vrea dreapta

Statul e condus, totuși, de partide, iar viziunile lor sunt reflectate chiar de disputa dintre cota unică și impozitul progresiv, care reprezintă o bază și pentru alte măsuri pe care viitorul Guvern intenționează să le ia.

Doar că discuția trebuie nuanțată.

Sigur că stânga ar vrea ca cei care câștigă mai mult să și contribuie mai mult. Doar că statul nu are infrastructura fiscală necesară pentru a implementa corect un sistem progresiv: nu știm exact cine cât câștigă, nu avem un registru clar al proprietății, iar dovadă stau evaziunea fiscală și în principal colectarea TVA. ANAF are aici o mare bilă neagră.

De cealaltă parte, dreapta rămâne fidelă cotei unice. E un mecanism mai ușor de administrat, mai predictibil pentru mediul de afaceri și unul care, pe hârtie, stimulează progresul și productivitatea. Sistemul este, însă, mai degrabă o excepție printre economiile dezvoltate din Europa și din lume. România se numără printre foarte puținele țări din UE care păstrează acest sistem, alături de Bulgaria, Ungaria și Estonia.

FMI a insistat mereu pentru trecerea la impozitarea progresivă. Totuși, nu toată lumea vede lucrurile astfel. Viziunea unora e că o cotă progresivă de impozitare i-ar penaliza incorect pe cei care produc mai mult. 

„Cota progresivă înseamnă că îl impozitez pe cel care este mai bun, e penalizat cel care are în piață un plan de business mai bun. Asta înseamnă că el va face două lucruri: fie nu va mai face nimic, ca să nu poată să mai fie penalizat, ori va intra în economia neagră. Deci, o cotă progresivă este o chestiune care ține de un mit egalitaristo-comunist. Nu e de dorit, mai ales în actuala etapă a economiei, când trecem printr-o etapă de dezvoltare”, consideră, însă, Mircea Coșea. 

Ineficiența de stânga: mentalitatea Robin Hood sună bine, dar nu dă rezultate

Ca să înțelegem mai bine situația de moment, trebuie să facem un pas în spate.

PSD a făcut parte din mai toate guvernele pe care România le-a avut în ultimul deceniu. E motivul pentru care politica fiscală a părut mai tot timpul îndreptată către stânga. „Am avut de a face cu o politică fiscală oarecum nefavorabilă mediului de afaceri”, crede profesorul Flavius Rovinaru, de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Și la negocierile de acum, social-democrații au susținut renunțarea la cota unică. PSD e, de altfel, partidul care a avut mereu o abordare de tip wage-led growth, teoria creșterii economice bazate pe creșterea salariilor și a veniturilor, în general.

El explică faptul că social-democrații au mizat pe o creștere a consumului, scopul fiind ca acel consum să ducă la o dezvoltare a producției interne.

În realitate, „din nefericire, ne-au crescut veniturile, a crescut consumul, dar consumul nostru s-a bazat foarte mult pe importuri, am creat deficite în zona comerțului exterior. Sigur că lucrurile astea provin poate din cele mai bune intenții ale unor politici de stânga, care ar fi trebuit să încurajeze producția internă, dar uite că lucrul ăsta nu s-a întâmplat”.

E o abordare la care stânga nu a renunțat nici în prezent, în condițiile în care la masa negocierilor s-a discutat, din nou, despre eliminarea voucherelor de vacanță, o măsură pe care social-democrații au susținut-o mereu în trecut, tot ca pe o formă de a încuraja consumul intern.  

Din nou, măsura n-a avut anvergura dorită, transformându-se într-un fel de ajutor social pentru afacerile din turism, care și-au permis să ceară prețuri exorbitante pe servicii deseori îndoielnice.

Problema la acest moment cu ideologia de stânga, din punct de vedere economic, e că insistă mult pe solidaritate și redistribuire. Luăm de la bogați și dăm la săraci, pe modelul Robin Hood.

Dar putem vorbi, într-adevăr, despre solidaritate și redistribuire, în condițiile în care acești bani rareori ajung acolo unde e nevoie, din punct de vedere social, și deseori ajung să cârpească eternele găuri negre din bugete?

„Într-adevăr, statul colectează acești bani din societate, dar în cele din urmă, cel puțin în contextul românesc, banii aceștia nu ajung neapărat la cei care sunt lipsiți de posibilități materiale”, explică Flavius Rovinaru.

„Aveți un exemplu foarte bun cu acele programe guvernamentale, PNDL sau, mai recent, Anghel Saligny, prin care Guvernul a transferat sume mari de bani către UAT-urile care aveau nevoie de așa-zise investiții. Or, dacă ne uităm la ceea ce înseamnă eficiența acestor alocări de sume în societate, putem să vedem cu ochiul liber că, din punct de vedere al raportului dintre efect și efort, nu stăm bine absolut deloc, pentru că am făcut un efort mare, s-au dat sume foarte mari și aceste sume nu au produs efectele scontate în societate. Această ipoteză a lui Robin Hood, cel puțin în contextul a ceea ce înseamnă doctrina economică actuală, nu prea are legătură cu ceea ce credem noi că ar trebui să însemne”, subliniază profesorul.

Dreapta și sistemul „drujbei” care taie tot

De cealaltă parte, dreapta militează pentru reduceri și tăieri în aparatul bugetar, iar unii participanți la masa discuțiilor nu s-au ferit să invoce modelul economic aplicat de excentricul Javier Milei în Argentina.

Reformele dure, însă, precum cele aplicate în Argentina, pot slăbi instituțiile statului, afirmă Mircea Coșea, care insistă că „nu poți regla bugetul, cum vrea domnul Bolojan, să tai de aici, să mai tai de dincolo, fără să te gândești la efectele perverse”.

„Tai toate primele și toate sporurile, înseamnă că afectezi domenii bugetare utile. Tai sporurile la polițiști, la medici și la învățători… păi, îi lași muritori de foame, pentru că sporul la aceste categorii merge până la 60% din venituri. Pe de altă parte, să impozitezi pensiile mari (posibila introducere de contribuții CASS pentru pensiile mari – n.r.), asta este o nebunie. Pensia mare și pensia mică nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Pensia este o sumă pe care omul și-a câștigat-o, ca urmare a activității lui, mă refer la pensiile distributive aici. Ele sunt mai mari sau mai mici, pentru că munca a fost mai bine apreciată sau mai puțin apreciată”, afirmă Mircea Coșea.

Cu găuri în buget, nu mai avem nevoie de găuri în logică

De fapt, după un dezmăț bugetar precum cel provocat în ultimii ani, problema României nu ar mai trebui să fie la acest moment ideologia, ci doar cifrele. În acest context, ele nu mint, dar la fel de adevărat e că nici nu pot fi rezolvate simplu, din pix.

În spațiul public, a apărut inclusiv informația că statul ar vrea să taxeze cu o sumă cuprinsă între 1 și 3 lei toate tranzacțiile bancare, după modelul implementat în Venezuela.

Până să ne gândim la ce taxe și impozite noi inventăm sau să tăiem cu barda în interiorul aparatului bugetar, majoritatea economiștilor consultați de Panorama insistă pe faptul că trebuie să colectăm ceea ce avem deja la dispoziție. În cazul TVA, de pildă, după cum puncta Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, România pierde peste 30% din ce ar putea să încaseze.

E ușor să tai, dar trebui să pui și ceva în loc, pentru a spera la progres, pentru că serviciile publice nu trebuie tratate precum un serviciu privat, unde contează doar profitul.

Mai ales că soluțiile care se caută acum, chiar dacă vor fi implementate, nu fac decât să ne aducă pe linia de plutire, nicidecum să ne propulseze.

„La momentul actual, noi căutăm doar să plătim toată această risipă anterioară. În mod firesc, cu acești bani trebuie să reglăm întâi relația dintre venituri și cheltuieli. Și mai e ceva – tot vorbim despre creșterea cheltuielilor și avem senzația că veniturile bugetului de stat din România au rămas pe loc. Nu, e o ipoteză falsă. Veniturile au crescut spectaculos în ultimii ani, problema e că au crescut enorm cheltuielile publice, au depășit cu mult creșterea veniturilor. Noi asta căutăm acum: reducerea gap-ului între creșterea cheltuielilor, respectiv creșterea veniturilor”, punctează Flavius Rovinaru.

Logica de cheltuire a banului public este, în acest moment, una extrem de rigidă, tocmai pentru că ce intră la buget pleacă imediat. Peste 80% din cheltuielile statului sunt angajate în salarii, pensii și cheltuieli sociale.

„Se caută rezolvarea unor probleme care nu țin neapărat de ideologie, ci țin de lucrul ăsta foarte nociv, foarte toxic, care caracterizează economia României și anume politizarea la maximum. Politizarea înseamnă interese, interese de partid, interese politice. Astea fac ca interesele ideologice să fie lăsate în planul doi”, punctează Mircea Coșea.

Responsabilitatea lipsește tocmai într-un an foarte greu și putem vedea, chiar  la acest moment, cum niciun partid nu pare că vrea să-și asume direct și hotărât nici măcar funcția de premier.

Robinetul, cum-necum, trebuie strâns. Ori cu stânga, ori cu dreapta, pentru că timpul e scurt, iar Comisia Europeană ne presează să luăm măsuri, pentru a reintra pe făgașul economic asumat de membrii UE.

„Un economist spunea la un moment dat că în economie, ca și în viață, contează termenele scurte de timp, deoarece pe termen lung de timp vom fi cu toții morți. Ar  trebui să nu mai pierdem vremea și să începem să producem reforme reale în societatea românească”, conchide profesorul Flavius Rovinaru.