Cum a ajuns o acțiune Credit Suisse mai ieftină decât o cafea
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
La mai bine de un deceniu după cea mai serioasă criză bancară prin care a trecut Uniunea Europeană, problemele cu care se confruntă colosul Credit Suisse ridică semne serioase de îngrijorare cu privire la starea reală de sănătate a întregului sector.
În mare, declinul Credit Suisse vine pe fondul unor probleme specifice, cauzate de un portofoliu de active considerate deja toxice (în care raportul dintre risc și dobândă devine nesatisfăcător), precum și o expunere ridicată pe piața rusească. La sfârșitul lunii februarie, atunci când Vladimir Putin a invadat Ucraina, valoarea operațiunilor Credit Suisse în Rusia era estimată la 1,7 miliarde de euro.
Aceste fonduri din bilanțurile băncii rămân blocate, după ce grupului i s-a interzis de către o instanță din Moscova să vândă activele din Rusia. Apoi, în conturile grupului se află alte aproximativ 11 miliarde de dolari de care nu se poate atinge. Asta pentru că aparțin oligarhilor ruși sau a altor companii și entități care fac obiectul sancțiunilor internaționale prin care Vestul încearcă să taie accesul Kremlinului la finanțare pentru războiul din Ucraina.
Însă faptul că portofoliul Credit Suisse, una dintre cele mai vechi bănci elvețiene, poate ascunde atâtea probleme îi determină pe mulți analiști să se întrebe cât de stricte sunt pârghiile prin care autoritățile de reglementare și control verifică măsura în care băncile comerciale respectă legislația în vigoare. Neliniștile sunt alimentate de faptul că, la fel ca în episodul „Too Big Too Fail” (prea mari pentru a fi lăsate să dea faliment – n.r.) din SUA, problemele sunt cauzate de brațul de investment banking al grupului.
Tradițional, acestea sunt vehiculele care au acoperit pariurile necâștigătoare ale bancherilor, cele care au ajuns să pună în pericol inclusiv operațiunile comerciale ale băncilor, cu clienți persoane fizice sau companii. Din această cauză, ultimii ani au adus și o reglementare draconică privind separarea acestor operațiuni în divizii distincte ale băncilor, astfel încât niciodată activele toxice și investițiile riscante să nu mai pună în pericol depozitele populației sau liniile de finanțare ale companiilor.
Scenariile pentru salvarea Credit Suisse
Printre măsurile luate în calcul în strategiile de reorganizare ale Credit Suisse se găsește inclusiv o nouă majorare de capital, iar directorii Credit Suisse au transmis deja un mesaj în acest sens investitorilor. Aceștia rămân însă reticenți, notează agenția de știri Reuters, care a anunțat măsura în exclusivitate.
În mare parte, o nouă infuzie de capital în grupul bancar elvețian este privită ca o salvare de ultim resort, având în vedere că, în ultimii șapte ani, investitorii au pompat 12 miliarde de euro în Credit Suisse și, astăzi, valoarea grupului este estimată, în mare, cam la această sumă. Totuși, actuala valoare este calculată în funcție de capitalizarea de piață, care a scăzut dramatic în ultimele săptămâni, pe fondul informațiilor privind viitoarea reorganizare a băncii.
Vineri, acțiunile Credit Suisse au atins un nivel minim istoric la tranzacționare, cu o scădere de 9% la închiderea burselor. De la începutul anului, valoarea unei acțiuni Credit Suisse a scăzut cu mai bine de jumătate.
O glumă des întâlnită în cercul bancar din Elveția a devenit, în ultimele săptămâni, faptul că este mai ieftin să cumperi o acțiune Credit Suisse decât o cafea în Zurich, scrie Financial Times. În continuare, după portofoliul de operațiuni, grupul este al doilea ca mărime din Elveția.
O altă opțiune luată în calcul este retragerea completă a diviziei de investment banking a Credit Suisse de pe piața americană, variantă negată însă de reprezentanții băncii. Similar, au apărut informații cu privire la vânzarea operațiunilor din America Latină, excluzând Brazilia, însă nici aceasta nu a fost deocamdată confirmată.
A patra și cea mai plauzibilă formă de reorganizare presupune divizarea brațului de investment banking în trei entități distincte, dintre care una să fie constituită pe modelul „bad bank” (bancă cu active toxice – n.r.), care ar urma să gestioneze doar activele riscante, care au cauzat mare parte din pierderile financiare din ultimul an. Apoi, dintre celelalte două entități, una ar urma să administreze în continuare investițiile „sănătoase”, în timp ce operațiunile propriu-zise de investment banking ar fi reduse la o entitate „cu capital redus, mai degrabă de consultanță”.
Fiecare dintre aceste scenarii de reorganizare are ca scop final reducerea costurilor operaționale ale grupului sub pragul de 15,5 miliarde de franci elvețieni (15,8 miliarde de dolari).
Istoric de încălcare a legislației anti-spălarea banilor
În iunie, o instanță elvețiană a găsit Credit Suisse vinovată pentru că a permis unei grupări bulgare de traficanți de cocaină să spele bani negri prin conturile sale. Pentru că nu a respectat regulile stricte împotriva spălării banilor și nu a urmărit proveniența și beneficiarii finali ai tranzacțiilor, grupul a fost amendat cu 22 de milioane de dolari. Prejudiciul a fost calculat la 20 de milioane de dolari.
Sentința din Elveția a venit la mai puțin de jumătate de an după ce un leak masiv de documente interne ale grupului au arătat că printre clienții băncii se numără grupări de crimă organizată, traficanți de carne vie, lideri din state care nu respectă drepturile omului și chiar șefi de agenții de informații din lumea arabă. Scurgerea de informații a fost obținută de cotidianul german Suddeutsche Zeitung și prelucrată sub coordonarea Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).
Atunci, în februarie 2022, reprezentanții băncii au negat vehement că astfel de eludări ale legii reprezintă un mod de funcționare al băncii și au subliniat că e vorba doar de cazuri punctuale în care protocolul de due dilligence nu a fost respectat, în majoritatea cazurilor din cauza unor complicități dintre grupările infracționale și funcționari ai băncii.
Deocamdată, singura informație sigură cu privire la saga Credit Suisse este că un plan de reorganizare va fi anunțat pe 27 octombrie, atunci când grupul va prezenta și rezultatele financiare pe cel de-al treilea trimestru din 2022.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.