Andreea APOSTU
Deseori, pe rețelele de socializare sau în discuții ocazionale, am constatat convingerea unei părți considerabile din societate că patrimoniul este o gaură neagră, în care statul e nevoit să arunce bani, fără a-i mai primi vreodată înapoi: „costă mai mult să restaurezi casa asta, decât să o dărâmi și să faci o clădire nouă”, „sunt ruine insalubre care nu mai pot fi salvate”, „la ce bun să plătești din bani publici ceva ce nu-ți aduce profit”.
Această mentalitate e cel puțin surprinzătoare, pentru că, dacă ne uităm la destinațiile europene preferate ale românilor, putem observa centre vechi care au putut fi restaurate și au devenit profitabile pentru locuitorii lor. Desigur, nu orice clădire veche trebuie și poate fi salvată, dar cele din zonele istorice protejate (clasate sau nu ca monumente istorice), merită o șansă.
Bucureștiul se confruntă, în zona lui centrală, cu o paragină generalizată, cauzată atât de starea precară a patrimoniului, cât și de moartea economică a numeroase artere care în trecut erau vaduri comerciale. Un caz clinic foarte sugestiv este bulevardul Magheru (de fapt Bălcescu-Magheru, dar cunoscut pe scurt ca Magheru de bucureșteni), gândit, în perioada interbelică, să fie o arteră modernă, menită să fluidizeze traficul, să creeze o axă nord-sud prin mijlocul orașului și să îi ofere capitalei un aspect de metropolă.
Ce s-ar putea face pentru spațiile comerciale ample de la parterul imobilelor de pe Magheru? După consolidarea clădirilor cu probleme, ar trebui atrași comercianții, iar mai apoi cumpărătorii. Măsurile necesare sunt complementare și ar trebui aplicate concomitent. Mai întâi magazinele: deja atrași de mini-mall-urile Unirea și Cocor (a căror reconversie parțială ar ajuta renașterea economică a țesutului urban prin decontractare, dar asta ține de voința proprietarilor), comercianții pot fi încurajați de autorități să vină pe bulevardul Magheru (sau pe Lipscani, dar despre asta poate în alt episod) prin acordarea anumitor beneficii, de la acoperirea parțială a chiriei în primii ani până la beneficii fiscale (tot în primii ani de la instalare).
Mai apoi, pentru a le asigura un flux de cumpărători, bulevardul ar trebui redat pietonilor. În prezent zonă de tranzit pentru mașini prin centrul orașului, Bălcescu-Magheru nu atrage locuitorii sau turiștii, atât din cauza clădirilor vulnerabile si neîngrijite, cât și din cauza traficului, a trotuarelor improprii și a bretelei secundare de circulație, sufocată de mașini parcate. Cu multe parcări mari în zonă (parcarea de la Universitate, cea de la Cocor, cea de la Intercontinental, posibil și cea supraetajată de la Ciclop, daca ar fi restaurată), prezența mașinilor ore în șir pe marginea bulevardului nu se mai justifică.
Banda secundară ar putea fi transformată în zonă de promenadă sau în piste pentru biciclete, fiind chiar suficient de generoasă (cu excepția porțiunii dintre imobilul Magheru One și hotelul Lido), pentru a avea două benzi. În plus, o înverzire a zonei ar fi binevenită: plantarea de gazon și de copaci în alveolele rămase goale ani în șir ar face bulevardul mai atractiv din punct de vedere estetic. Deocamdată, dalele sparte sau lipsă, noroiul abundent și automobilele urcate pe trotuar creează o imagine de țară subdezvoltată. Realizarea a cel puțin unui pasaj subteran pietonal între Universitate și Magheru ar ușura circulația trecătorilor de pe o parte pe alta a bulevardului, astăzi destul de neplăcută din cauza timpilor mari de așteptare la trecerile de pietoni.
O astfel de fluidizare a traficului pietonal, coroborată cu o fluidizare a traficului auto, pe care sperăm că apariția unei centuri a capitalei moderne o va produce (mașinile nu vor mai tranzita orașul prin mijloc, ci pe la margine), ar face bulevardul mult mai vizitabil, atât pentru autohtoni, cât și pentru turiști. O pietonalizare sezonieră în week-end, pe timp de vară, ar reda, de asemenea, orașul oamenilor, după cum am văzut că s-a practicat deja cu succes la Paris. Desigur, pietonalizarea nu trebuie făcută înaintea realizării unui studiu de impact asupra traficului motorizat, pentru a nu face nici viața șoferilor un iad.
Bulevardul Magheru are o concentrație importantă, chiar nemaiîntâlnită, de patrimoniu interbelic modernist. În 2018, am fost uimită să văd în Katowice, oraș industrial din Polonia, un tur audio despre clădirile-reper construite în stil Art Deco între cele două războaie mondiale și să constat că în București, oraș cu un patrimoniu Art Deco mult mai dens, așa ceva nu există. Din experiența cu traseele culturale ARCEN, pe care asociația le-a și transformat în tururi audio (o parte dintre ele), și cu audioghidul lansat de B:MAD în 2019, pot spune că astfel de traseele culturale pentru bucureșteni și străini ar fi foarte căutate și folosite, dacă ar fi promovate cum se cuvine.
Unul dintre ele ar putea chiar cuprinde arterele Bălcescu-Magheru, Calea Victoriei și bulevardul Elisabeta, desenând un triunghi istoric și arhitectural esențial pentru definirea identității acestui oraș. Nu văd de ce turiștii cazați în hotelurile Ambasador și Lido, redate în toată splendoarea lor trecută, precum și cei de la Athénée Palace și Radisson, nu ar da o șansă unui astfel de tur cultural. De cele mai multe ori, turiștii străini întâlniți în oraș par complet pierduți și neputincioși, în ciuda dorinței de a descoperi spațiul cultural care îi înconjoară. Nimeni și nimic nu îi îndrumă să cunoască istoria Bucureștiului, vizibilă nu doar prin anumite muzee și clădiri (Palatul Universității sau Palatul Regal, să zicem), ci și, pur și simplu, prin străzile sale centrale, doldora de patrimoniu neglijat.
Combinația aceasta de hoteluri, magazine, cinematografe și o arteră prietenoasă pentru pietoni ar putea fi una de succes pentru bulevardele Nicolae Bălcescu și Gheorghe Magheru. O colaborare între stat și privat ar repune pe picioare o arteră cu care altădată bucureștenii se mândreau, dar pe care azi o tranzitează în grabă și cu teama de a nu fi loviți de bucăți de tencuială în cădere.
Design: Edit Gyenge
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.