Cum arată competiția SUA-China într-o nouă eră Trump 2.0, dincolo de vorbe

Chiar dacă la nivel internațional, din punct de vedere geopolitic și economic, competiția SUA-China a fost laitmotivul ultimului deceniu, acest subiect a acaparat mai vizibil atenția publică în ultimele luni, parțial și în urma declarațiilor lui Donald Trump privind Canalul Panama și Groenlanda.

Cu ceva timp înainte de inaugurare, Donald Trump a adus în discuție două puncte strategice, conform opiniei sale, pe care SUA ar trebui să le dețină: Canalul Panama, care în trecut a aparținut SUA și a fost cedat statului Panama printr-un tratat semnat în timpul mandatului lui Jimmy Carter, și Groenlanda, care este un teritoriu ce aparține Danemarcei, dar se află mai aproape de continentul american decât de statul danez.

Dacă preluarea Canalului Panama pare fi un subiect susținut și de oficiali din jurul lui Donald Trump, Groenlanda pare a fi mai mult ideea lui Trump, pe care o avea încă din primul său mandat și care e posibil să aibă mai puțină susținere din partea oficialilor noii administrații.

Dacă ar duce la îndeplinire aceste declarații, în special prin folosirea forței militare, SUA condusă de Trump ar deveni un stat care încalcă suveranitatea altor state, prin cucerirea de teritorii. În cazul Groenlandei, în mod ironic, NATO ar trebui teoretic să activeze articolul 5, împotriva SUA. Washingtonul ar crea un precedent periculos la nivel internațional, impulsionând state ca Rusia și China să își urmărească agenda revizionistă teritorial.

Întrucât sunt mișcări fără precedent, pentru a avea un argument care să susțină aceste declarații, Trump a legat preluarea Canalului Panama și a Groenlandei de China. Mai exact, Trump a susținut în mod eronat că China operează canalul Panama și ar trebui preluat de la aceasta. China este doar al doilea stat – după SUA – care folosește cel mai mult acest punct de trecere maritim, iar o companie din Hong Kong operează doar două porturi situate la extremitățile canalului, nu canalul în sine.

Totodată, Groenlanda cu resursele sale minerale și poziția strategică ar trebui apărată de China și Rusia, care i-ar amenința suveranitatea, a mai susținut el.

Primul mandat al lui Donald Trump: demo pentru competiția SUA-China

Primul mandat al lui Donald Trump a fost câștigat și datorită antagonismului creat în jurul Chinei, în special din punct de vedere economic. În toate discursurile sale, Trump folosea China pentru a sublinia decăderea SUA și arăta cum el va lupta pentru menținerea supremației americane.

Cum a decis Trump să lupte cu China? Impunând tarife. De câteva decenii, de când Trump și-a exprimat public viziunile politice, reducerea deficitului comercial era, din punctul său de vedere, modul în care economia SUA poate crește, iar tarifele urmau să fie unealta folosită pentru a atingerea acestui obiectiv.

În relație cu China, Trump s-a folosit de tarife și pentru a crea mediul propice încheierii unui „deal”, crezând că prin intermediul tarifelor va pune presiune mai mare pe China, pentru a accepta propunerile sale.

Nu a fost cazul, China fiind un stat destul de orgolios în abordările sale privind politica externă. Deși SUA a impus, începând cu 2018, tarife între 10% și 50% diferitelor produse importate din China, precum panouri solare, mașini de spălat rufe, oțel și aluminiu, aceste tarife nu au determinat China să accepte cererile SUA, ci din contră – au escaladat într-un război comercial, întrucât și statul chinez a impus, la rândul său, o serie de tarife produselor americane, precum mașini auto, soia și alte produse chimice.

Războiul comercial și-a diminuat din avânt odată cu acordul dintre cele două părți privind anumite tarife și cu promisiunea Chinei de a atinge anumite praguri în valoarea de cumpărare a produselor din SUA – deși, odată începută pandemia, această promisiune nu s-a mai concretizat.

Tarifele nu au îmbunătățit cu nimic economia americană sau poziția SUA la nivel global – din contră, aceste acțiuni protecționiste au reverberat în economia americană, ducând chiar la una dintre cele mai mari creșteri de taxe din ultimii ani, în general tarifele fiind o taxă plătită de consumatori.

Nu doar că deficitul comercial cu China nu a fost redus, dar acesta a fost într-o continuă creștere, iar tarifele impuse Chinei au fost suportate de companii private și fermieri, care fie au concediat personal, fie au lucrat cu o rată de profit mai mică, fie au dat faliment. Conform unor studii, se estimează că războiul comercial cu China a cauzat scăderea PIB-ului american cu 0,3-0,7%, că au fost pierdute 300.000 de joburi și că pierderile la bursă au ajuns la 1,7 trilioane de dolari.

Nici la nivel politic și diplomatic, relațiile nu au stat mai bine, cu toate că în timpul primului său mandat, Trump a evitat să critice China și chiar afirma despre Xi Jinping că este prietenul său sau un lider pe care îl admiră.

Administrația Biden: un alt fel de competiție SUA-China

Administrația Biden a fost și unul dintre motivele pentru care războiul comercial SUA-China și-a pierdut din intensitate. Joe Biden nu a mai pus accent pe tarife, dar a continuat o politică de detașare economică și tehnologică față de China.

Chiar dacă administrația Biden a păstrat tarifele impuse de SUA Chinei, competiția SUA-China nu s-a mai aflat exclusiv sub semnul acestora, ci a îmbrăcat forma unei politici de de-risking, aplicată pe baza unor limitări privind exportul anumitor produse, precum cipuri, și interdicții aplicate anumitor companii chineze.

Dacă prima administrație Trump a avut în vedere limitarea Chinei în special pe industrii vechi (aluminiu, oțel, agricultură), administrația Biden a pus accentul pe încetinirea Chinei în industriile viitorului (inteligență artificială, quantum computing, semiconductori etc). Chiar și așa, Biden a crescut tarifele pentru panouri solare și baterii de litiu importate din China, cât și pe minerale critice, aluminiu și oțel.

Ca o ultimă măsură împotriva Chinei, privind domeniul AI, administrația Biden a implementat în ianuarie 2025 o restricție privind vânzarea de cipuri americane statelor lumii, categorisite pe trei piloni:

• pilonul 1 – inamicii SUA, cărora le sunt interzise vânzările de cipuri americane,
• pilonul 2 – aliații SUA, care pot cumpăra cipuri fără restricții,
• pilonul 3 – majoritatea statelor lumii, printre care și România, care pot cumpăra cipuri americane doar într-o anumită limită.

Dar, cu toate că SUA a încercat îngrădirea accesului Chinei la tehnologii avansate, recent, vestea că start-up-ul chinez DeepSeek a lansat un model AI, asemănător ChatGPT, folosind o tehnologie mai rudimentară și mai puține cipuri, nu doar că a provocat pierderi imense la bursă companiilor americane din domeniu, precum Nvidia, dar a arătat capacitatea Chinei de a răzbi chiar și în situații dificile.

China a investit foarte mult în ultimul deceniu, în tehnologiile viitorului, precum baterii, mașini electrice, panouri solare, iar acum dorește să devină un jucător important și în domenii precum AI, quantum computing etc.

Cu toate acestea, din cauza restricțiilor impuse de SUA și UE, China nu mai are acces la cipuri de ultimă generație, venite de la companiile americane, europene, coreene sau taiwaneze și se bazează pe cipurile produse de ea, care sunt cu aproximativ 5 generații în urmă față de cele vestice. În acest sens, directorul ASML (companie neerlandeză din domeniul de semiconductori) spunea că aceste restricții vor păstra distanța de 10-15 ani dintre cipurile chineze și cele vestice.

Trump II: între prietenie, deal și rivalitate cu China

China nu a mai devenit laitmotivul campaniei electorale din 2024 a lui Donald Trump, dar a fost folosită mai apoi ca motivație pentru declarații problematice precum preluarea Canalului Panama și a insulei Groenlanda. Mai exact, Trump a evidențiat necesitatea de a combate China pe plan economic prin preluarea Canalului Panama, pe care el îl atribuie greșit ca fiind în posesia Chinei, sau a Groenlandei, pentru a staționa forțe militare americane, pentru o mai bună apărare împotriva statelor precum China sau Rusia.

Povestea cu preluarea Groenlandei datează încă din 2019, când i-a fost propusă de omul de afaceri Ronald Lauder. I-a îngrozit pe oficialii de atunci, precum John Bolton (fost consilier de securitate națională în prima administrație Trump), iar subiectul a fost ținut în plan secund de aceștia, întrucât avea și are capacitatea de a provoca grave fricțiuni cu aliații europeni ai SUA, deoarece Groenlanda face parte din statul Danemarca, membru UE și NATO.

Dar, Trump nu pare să fi uitat de ea și a relansat-o recent, devenind o idee pe care poate va încerca o să implementeze în noul său mandat, cu toate că aparent oameni din jurul său au reușit să îl convingă să nu menționeze Groenlanda în discursul inaugural din ianuarie 2025, care a inclus o referință la preluarea Canalului Panama și la schimbarea numelui Golfului Mexic în Golful Americii.

Din punct de vedere strategic și economic, Groenlanda este foarte importantă, întrucât dispune de numeroase resurse naturale (minerale rare, hidrocarburi etc) și se află și pe ruta Arctică, o rută care, din cauza încălzirii globale, poate deveni navigabilă și poate fi folosită în special de Rusia și China. China a numit această rută drept Arctic Silk Road, reliefând interesul crescut pe care îl acordă zonei arctice, chiar dacă nu este riverană.

Chiar dacă Trump a invocat și contracararea Chinei ca argument pentru preluarea Groenlandei, statul chinez nu a reușit să-și urmărească interesele în regiune, ratându-și până acum șansele în Groenlanda.

Canalul Panama este al doilea teritoriu pe care Trump a pus ochii, acesta găsindu-și loc în discursul de inaugurare a lui Trump. Afirmând că aceasta este controlat de China, fapt susținut de numeroși republicani mai mult sau mai puțin apropiați de Trump, Canalul Panama a intrat în vizorul lui Trump ca o modalitate de a crește puterea americană pe plan extern. În trecut, canalul a aparținut SUA, care l-a și construit, dar a fost retrocedat statului Panama în urma Tratatelor Torrijos-Carter, din 1977.

Declarațiile lui Trump privind aceste două subiecte au pus SUA într-o lumină nefavorabilă pe plan extern, creându-i imaginea de putere revizionistă. Însă ideile, cel puțin cea privind Groenlanda, par a veni mai mult pe filiera grandomaniei lui Trump și nu atât de mult ca o încercare de stăvilire a creșterii Chinei, a cărei influență în Groenlanda este limitată.

Din contră, în mod ironic, Trump a afirmat în nenumărate rânduri că este prieten cu președintele Chinei și chiar îl admiră pe Xi. Totuși, acest statut nu pare a salva China de capriciile lui Trump, care a anunțat impunerea unor tarife de 10% asupra importurilor din China, o măsură care poate fi doar începutul unui nou război comercial dintre cele două state.

Este important de notat și că oficialii cei mai importanți din jurul lui Trump, precum Marco Rubio (secretar de stat) și Mike Waltz (consilier de securitate națională) sunt cunoscuți ca fiind critici ai Chinei și doresc o abordare mai strictă și o politică de distanțare și containment față de statul chinez.

Viitorul competiției SUA-China

Viitorul competiției SUA-China este neclar și stă în umbra deciziilor lui Trump. Chiar dacă Trump este cunoscut ca fiind o persoană ușor de influențat, anumite idei pot deveni obsesii pentru acesta, cum este ideea tarifelor. Prin urmare, chiar dacă mulți oficiali din administrația Trump au o perspectivă critică față de China, Trump poate veni cu o abordare mai blândă față de statul chinez și „prietenul său” Xi.

Începând cu 1 februarie 2025, administrația Trump a amenințat că va impune tarife de 25% importurilor din Canada și Mexic și doar de 10% celor venite din China. Cu toate acestea, în urma negocierilor, doar China a rămas cu aceste tarife, cărora li se adaugă și tarifele de 25% pe oțelul și aluminiul de import, începând cu 10 februarie.

Astfel, cel puțin în viitorul apropiat, până nu se cristalizează o abordare coerentă, evoluția relațiilor SUA-China va fi incertă, fluctuând între retorică, măsuri dure și gesturi de amiciție.

Articol editat de Andrei Luca Popescu