Cum arată progresismul în politica românească din anul electoral 2024

„Cred că există o potențială masă de alegători care vor astfel de politici progresiste. Doar că nu aș putea spune că masa aceasta este extrem de mare și în același timp tinde să fie concentrată de obicei în centrele urbane, zonele mai dezvoltate”, consideră Oana Băluță.

Progresismul asumat de Nicu Ștefănuță, susținut și de influenceri

Unul dintre cei mai asumați candidați români în ceea ce privește o platformă progresistă este Nicu Ștefănuță, candidat independent pentru alegerile europarlamentare. Poți vedea parcursul lui european în precedentul mandat în acest material interactiv de la Panorama.

La o scurtă privire aruncată pe platforma electorală a lui Ștefănuță, identificăm teme cheie pentru progresismul european (primul indiciu vine din faptul că site-ul lui este disponibil și în limba maghiară): construcția de locuințe sociale pentru tineri, creșterea numărului de spații verzi, terapie psihologică decontată, garantarea dreptului femeii de a face avort sau parteneriat civil pentru cuplurile de același sex.

Ștefănuță vorbește despre ținta demografică a acestor mesaje: „A mai ajuns încă o generație la maturizare, adică Generația Z, sunt peste un milion de oameni în categoria asta. Ei își doresc o Românie modernă, ca în Occident. Ei trec printr-o criză profundă în societate. Tinerii nu își mai pot cumpăra o casă, iar dreptul la locuire este sever afectat în România”. Sărăcia locuirii în rândul tinerilor, deși puțin documentată în România, e o temă centrală pentru mișcările și politicienii progresiști din Europa anul acesta.

Ștefănuță a arătat chiar înainte de începerea campaniei că platforma are „clienți”. A reușit să mobilizeze o comunitate de voluntari tineri și să strângă peste 100.000 de semnături pentru a candida la Parlamentul European, ceea ce nu e chiar ușor în țara cu cel mai mare prag de semnături din Europa.

A contat probabil că a avut alături de el influenceri care sunt catalizatori ai zonei de progresism din România: Faiăr, Zlăvog, Cătălin Moise și alții. Ei l-au susținut direct: au mers la evenimentele sale și chiar au strâns semnături. O premieră pentru un politician român.

„A contat enorm. Capitalul de simpatie de care se bucură Faiăr și cei din jurul lui a fost transferat și la Nicu Ștefănuță. E un schimb de validare reciprocă. E important și că a candidat independent. Mulți oameni sunt ostili ideii de partid politic în general”, spune Oana Băluță.

Silviu Faiăr, cu un canal de YouTube de peste 200.000 de abonați și unul de Twitch unde are constant trei, patru mii de persoane pe live, spune că și-a oferit susținerea lui Ștefănuță pentru că simte că oamenii progresiști nu sunt reprezentați în politica românească și Ștefănuță e printre singurele soluții de la ora actuală.

„O să fiu sincer, n-am avut vreo simpatie fantastică pentru el din totdeauna. El și în USR când era, era mai progresist, prin natura faptului că era mai tânăr. Dar, din păcate, iată că aici suntem. Avem în politica românească un singur băiat care nici măcar nu are vreo mare istorie de stângist sau progresist în spate, dar care și-a asumat aceste valori și candidează cu ele și e dispus să fie tras la răspundere”, spune el. 

„Nu e neapărat Nicu vreun salvator. Dar tragedia reală e că nimeni nu vorbește cu oamenii sub 40 de ani. Nimeni. Te-ai aștepta măcar la cineva de la PSD, USR mai tânăr. Dar nu. Nu e OK ce se întâmplă, faptul că atât de mulți tineri trebuie să se ralieze în spatele unei singure persoane. Nu e OK că nu avem alternative.”, consideră Faiăr, care tocmai a fost desemnat influencerul civic al anului, în cadrul Premiilor Superscrieri de anul acesta, principala competiție de jurnalism din România.

Totuși, un lucru pe care îl remarci destul de repede la Nicu Ștefănuță e că, deși promite lucruri care prind bine la votanții progresiști, e discutabil câte dintre ele au de-a face cu activitatea unui europarlamentar. Nu e o problemă care să-l îngrijoreze prea tare pe Ștefănuță. Până la urmă, românii, ca mulți alți cetățeni UE, nu înțeleg exact ce poate face un europarlamentar trimis să-i reprezinte la genericul Bruxelles.

„Bineînțeles, ca europarlamentar, nu poți să construiești locuințe sociale”, recunoaște Ștefănuță. „Dar ce poți face este să pui din bugetul UE pentru construcția de locuințe sociale. Există bani în PNRR din care nu s-a construit încă nicio locuință socială”, mai explică el. 

O altă temă abordată de candidatul independent la europarlamentare ține de decizia CEDO prin care România trebuie să ofere un cadru legal pentru protejarea cuplurilor de același sex, astfel încât ele să aibă aceleași drepturi ca persoanele heterosexuale. Hotărârile CEDO sunt, teoretic, obligatorii pentru statul român. Nu există pârghii prin care guvernul român să fie obligat să respecte această decizie, deci, din nou, nu e clar ce poate face Nicu Ștefănuță în acest sens ca europarlamentar, deși el promite că se va „lupta pentru implementarea deciziilor CEDO” pentru cuplurile de același sex.

În ciuda acestor discrepanțe între ce promite și ce poate face efectiv Ștefănuță, ideea că el își asumă aceste teme, le aduce în spațiul public și le abordează chiar și în Parlamentul European e un pas important, consideră Faiăr: „Îmi arată că se poate crea o forță politică care să susțină aceste valori”.

„Dacă ai un discurs în Parlamentul European despre drepturile persoanelor LGBTQ, dacă vorbește despre nevoia de a se investi în locuințe sociale, dacă vorbești despre sărăcie, excluziunea socială a tinerilor, este relevant. Politica este și un univers al comunicării și al discursurilor și e important să ai un om care își asumă un astfel de discurs”, spune și Oana Băluță.

Feminism în politica românească: programele USR și Reper

O altă „insulă” a progresismului în politica românească e reprezentată de inițiativa „Femei în politică”, demarată de membrele USR Roxana Vîlcu, Oana Duma și Alina Gîrbea. 

„După alegerile parlamentare precedente, când eram în alianța USR PLUS, am remarcat, alături de celelalte două colege ale mele, că avem șase portofolii și niciunul nu era ocupat de o femeie. De altfel, în tot guvernul era o singură femeie, de la PNL. Atunci am vrut să vedem cum putem să ajutăm partidul în acest sens”, povestește Alina Gîrbea, care candidează acum la alegerile europarlamentare din partea USR. Tema drepturilor femeilor e abordată de Gîrbea și în platforma cu care candidează la europarlamentare: „În domeniul drepturilor femeilor îşi propune ca priorităţi: reducerea şi combaterea traficului de femei şi a violenţei împotriva femeilor”, conform site-ului USR.

„Am vrut să ne sprijinim colegele care erau deja în partid, să le promovăm. Am încercat și să aducem femei noi în partid. Problema e una piramidală, de la biroul național, cel mai mare for de conducere, până mai jos la filiale. Erau mai puțin de un sfert femei”, spune ea.

În general, pare că drepturile femeilor reprezintă tema progresistă cea mai abordată de politicienii de la noi. Cu toate astea, ideea de a te identifica drept politiciană feministă rămâne una controversată într-o țară în care violența domestică rămâne o problemă uriașă și stereotipurile de gen afectează orice crâmpei al activității unei femei în politică.

„E ceva polarizant pentru că e o temă identitară. Noi am crescut cu o educație misogină, pentru că asta era realitatea din jurul nostru. Oamenii reproduc valorile din societatea din care vin, așa că era de așteptat ca mai ales bărbații să se simtă puși la zid de discursul feminist. Însă discursul nostru nu e unul împotriva bărbaților, e unul împotriva misoginismului”, explică Gîrbea.

Și Reper are un „Manifest pentru egalitate de gen” publicat pe site, coordonat de Ramona Strugariu, copreședinta partidului și candidată atât la europarlamentare cât și la primăria Cluj-Napoca. Documentul vorbește despre sănătatea reproductivă, dreptul la avort, vaccinarea HPV sau dificultatea reinserției în câmpul muncii a mamelor. 

„Reper este singurul partid care are un manifest puternic și platformă pro egalitate de gen și o platformă dedicată tinerilor. Este singurul partid care își asumă că reprezintă și femei și tineri. Politicile de acolo sunt, clar, progresiste. Sunt niște teme destul de contondente în spațiul public, care provoacă reacții ostile de obicei”, spune Oana Băluță. 

De altfel, recent, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege depus de Reper privind dreptul la avort care garantează accesul la procedură în minim un spital de stat în fiecare județ sau decontarea avortului pentru femeile fără venit, cele sub 18 ani sau victimele abuzului sexual.

Demos a venit cu progresismul economic, dar nu a reușit să se organizeze

Demos, primul partid asumat progresist din România, a luat naștere oficial în 2018. Format în mare parte din profesori universitari, activiști și ONG-iști, partidul s-a concentrat în programul său pe măsuri economice progresiste, de stânga. Își are originile în protestele anti-austeritate izvorâte după criza economică din România din anii 2000. Demos s-a vrut o alternativă de stânga pentru oamenii care nu votau PSD, o stânga pro-europeană și modernă. 

Totuși, nu a reușit până anul acesta să adune suficiente semnături pentru a candida la vreun rând de alegeri. Aici a contribuit cu siguranță și numărul mult prea mare de semnături de care e nevoie în România, însă problemele au venit mai degrabă dintr-o organizare deficitară, și mai puțin dintr-o lipsă de apetit a oamenilor față de politicile progresiste, consideră purtătorul de cuvânt al Demos, Claudiu Crăciun, fost secretar general al partidului și lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA.

„Motivele eșecului relativ sunt legate de organizare, unde nu am excelat. Cu mesajul nostru, n-am avut probleme să obținem sprijin. Pe unde mergeam, când mergeam, nu aveam probleme. Problema a fost organizațională, că nu ne-am strâns îndeajuns de mulți oameni, care să aibă îndeajuns de mulți bani, încât să ne profesionalizăm, cumva”, spune el.

Din 2020 Demos a dispărut din discuțiile politice din România. Cei din partid pun asta și pe seama faptului că pagina lor de Facebook cu 25.000 de urmăritori a dispărut, ei considerând că au fost victimele unui atac informatic. Noua pagină nu a ajuns nici măcar la 1.000 de urmăritori. În plus, secretarul general al partidului, Ionuț Tudor, vorbește și de „o letargie la nivelul societății cu privire la inițiative politice” creată de pandemie.

Totuși, în actualul an electoral, Demos a reușit să strângă suficiente semnături pentru a candida la Consiliul Local al Sectorului 1 din București, primăria și consiliul local Buzău și primăria și consiliul local din Topliceni.

Claudiu Crăciun rămâne optimist, în ciuda dificultăților: „Am aflat, the hard way, că organizarea și logistica sunt extrem de importante. Nu bănuit, înainte să intru în politică, cât de grea este această provocare. Politica înseamnă organizare, disciplină, localitate. Trebuie să mergi mai departe, chiar dacă ai niște obstacole, cred că e important să nu fii dezamăgit și să nu renunți”, se îmbărbătează profesorul.

De ce se tem politicienii români de progresism?

Temele progresiste sunt în continuare unele dintre cele mai controversate în societatea românească, așa că nu e de mirare că majoritatea politicienilor preferă să stea departe de ele, chiar cu riscul de a ignora sau chiar de a pierde o bucată din electorat.

Sunt atitudini care își au originea în anii ’90, când orice fel de discuție despre egalitate între oameni era automat asociată cu comunismul de care tocmai scăpasem, spune Oana Băluță: „În spațiul public, diferiți intelectuali, cum ar fi Pleșu, Patapievici, Liiceanu etc., etichetau orice tentativă feminist-liberală, care vorbea despre egalitatea dintre femei și bărbați, de exemplu, ca fiind comunistă”.

Temerea de a fi asociat, în orice fel, fie și doar pe teme de progresism cultural, cu ideologia de stânga, este una autentică, cu atât mai mult dacă ești politician. „Inclusiv temele care au legătură cu femeile în politică sunt ambalate cu mare grijă”, spune Băluță.

Dincolo de această temere de a fi asociat cu comunismul, în România principalul partid de stânga, deci cel care ar fi trebuit să aducă progresismul pe agenda publică, este PSD. E vorba însă de un partid cu o imagine veșnic pătată, o ideologie difuză (păcat al tuturor partidelor mari de la noi), care, pe deasupra, e și un partid conservator social. A sprijinit referendumul pentru familie, care susținea căsătoria doar între femei și bărbați, deci limitarea drepturilor comunității LGBTQ.

„În zona Europei Centrale și de Est, partidele de stânga post-comunism, cele care au rezistat și au devenit parte din establishment, au migrat într-o zonă conservatoare, în ceea ce privește drepturile și libertățile. Așadar ele nu reprezintă o stângă nouă, modernă,, care să-și asume progresismul. PSD, de exemplu, mai degrabă face parte din vechea stângă și a devenit un partid ultraconservatori”, explică Oana Băluță.

Claudiu Crăciun, cel care, prin Demos, a vrut să aducă o alternativă la PSD, consideră că formațiunea condusă acum de Marcel Ciolacu nu avea cum să fie vreodată de stânga, în sensul clasic al teoriei ideologiei politice, pentru că „nici nu prea avea de unde să vină acest progresism pentru că mediile în care s-au format liderii pesediști nu sunt nici umaniste, nici progresiste. Iar electoratul lor este unul tradiționalist, conservator. PSD nu e un partid curajos, nu vrea să-și sperie electoratul”.

Rămâne de văzut ce rezultate vor avea la alegeri cei care au ales să marșeze pe o platformă preponderent progresistă, însă ce e cert e că genul acesta de teme sunt din ce în ce mai prezente în spațiul public românesc și pe măsură ce Gen Z se maturizează și capătă tot mai multă putere politică și economică, e posibil să asistăm la adevărate „culture wars” în stil american în viitor.