Cum își împart China și Rusia continentul african, în timp ce Europa și SUA se uită de pe margine
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
- Marile puteri și-au reaprins interesul pentru Africa, odată cu intrarea într-o nouă competiție globală. Rușii au devenit activi pe continent prin grupul de mercenari Wagner.
- Deși bogată în resurse, Africa este dependentă de exportul de materii prime. PIB pe cap de locuitor a atins un vârf în 2014, apoi a tot scăzut.
- Țările africane sunt vulnerabile la crizele economice care perpetuează un cerc vicios al sărăciei.
- Vestul încearcă să sprijine lupta împotriva insurgențelor jihadiste, dar mai multe țări unde au avut loc lovituri de stat au încheiat cooperarea militară.
- Africa încearcă să-și unească forțele după modelul european. Comunitatea Economică Africană vizează creșterea comerțului liber prin integrarea lanțurilor de aprovizionare, tarife vamale mici și crearea unei piețe unice.
Africa este extrem de bogată în resurse pe care marile puteri europene au căutat să și le împartă încă din secolul XVI. După cel de-al Doilea Război Mondial, colapsul imperiilor a condus la decolonizarea amplă a continentului și a pus în fruntea noilor state, politicieni locali. Au urmat decenii de independență, conflicte etnice și lovituri de stat. Acum, deși situația pare să se fi calmat, sărăcia, corupția și instabilitatea domnesc în continuare, iar multe țări se confruntă cu insurgențe jihadiste.
Cu toate astea, țările africane caută să-și dezvolte propriile rețele comerciale, după modelul european, astfel încât să nu se bazeze doar pe comerțul cu țările dezvoltate. Este însă dificil, din cauza lipsei de capacități de prelucrare a materiilor prime, a dependenței de exportul de mărfuri ieftine și de finanțare externă. De aceea, caută investiții în dezvoltare din toate sursele posibile.
Statele Unite, Europa, China și Rusia și-au reaprins interesul pentru Africa odată cu tranziția de la o lume a „angajamentului strategic” la una a „competiției strategice”. În timp ce primele două sunt mai rezervate, chinezii și rușii își înfig ghearele adânc.
Citește și:
De ce suferim după magneziu și cum vrea UE să-și vindece dependența de China, cu o veche mină românească
Conflictele armate și corupția țin Africa în sărăcie
Până la sfârșitul anilor ’60, vremea imperiilor trecuse. După ultimele colonii portugheze din Africa de Sud, statele națiune au devenit dominante. Numărul membrilor Organizației Națiunilor Unite a crescut de la 51 la 127, majoritatea din Africa, Asia și America Latină. Iar Grupul celor 77 (de țări subdezvoltate – G77), creat în 1964, are acum 134 de state membre.
Următorul deceniu s-a dezbătut aprig egalitatea între țările dezvoltate din nord și cele din sud, rămase în urmă. „Teoria dependenței” susținea că sistemul economic global menținea dominația Nordului asupra Sudului, prin relații comerciale inegale și dependență financiară.
Iar Sudul căuta autonomie economică și control. Cerea termeni comerciali echitabili, transfer tehnologic și reducerea datoriilor externe. Dorea sfârșitul „colonialismului economic”. Astfel, Consiliul General al ONU a adoptat, în 1974, Declarația pentru Noua Ordine Economică Internațională (NOEI).
Economiile din Asia și America Latină s-au dezvoltat rapid datorită globalizării, liberalizării, investițiilor străine și creșterii comerțului liber. Africa însă este cea mai subdezvoltată regiune din lume, afectată de conflicte, corupție, lipsă de infrastructură, acces deficitar la educație, sănătate și alte servicii de bază.
Simptomele arată lipsa dezvoltării economice și a investițiilor externe valoroase, în contrast cu experiența pozitivă a Asiei. Pentru a compensa, țările africane au luat împrumuturi. Dar eficiența capitalului guvernamental este mai mică decât a celui privat, care generează locuri de muncă, bunăstare și conexiuni comerciale.
Continentul rămâne în urmă și din cauza creșterii dobânzilor la nivel global, care afectează țările africane puternic îndatorate și le îngreunează accesul la împrumuturi internaționale. Astfel, sunt lipsite de resurse de dezvoltare, în contextul în care resursele interne sunt foarte scăzute. În plus, rezervele de dolari sunt mici, ceea ce le expune la șocuri valutare severe.
Sursa: FT
În timpul boom-ului economic din China, Africa a crescut semnificativ datorită prețurilor ridicate ale petrolului și altor mărfuri exportate. PIB-ul per capita s-a triplat în primele două decenii ale mileniului, atingând un vârf de 1.936 de dolari, în 2014, potrivit datelor FMI și Băncii Mondiale. A scăzut însă cu 10% până în 2023, în timp ce nivelul global creștea cu 15%.
Sursa: FMI
Riscul unui nou deceniu pierdut este iminent. O mare parte a populației trăiește deja sub pragul sărăciei, fiind expusă constant la crize sociale și economice pe care le gestionează cu bunuri de bază din alte țări. În nicio altă zonă a lumii nu pare să existe o repetiție atât de dramatică a ciclurilor economice, subminând progresele către o clasă de mijloc puternică.
Atât Africa de Nord (cu țări precum Maroc, Libia sau Egipt), cât și cea sub-Sahariană (cu state precum Nigeria, Africa de Sud sau Congo) sunt bogate în petrol și gaze naturale și controlează importante căi comerciale navigabile. Sudul are și rezerve importante de aur, diamante și minereuri esențiale care pot fi găsite numai în regiune.
Dar, continentul înregistrează cea mai rapidă creștere demografică din lume. Populația Africii sub-sahariene s-a dublat în ultimele două decenii, la 1,2 miliarde. Se estimează că va avea o pondere de 42% din totalul tinerilor la nivel mondial, în 2030.
Sursa: FMI
La o rată anuală de creștere a populației de peste 2%, economia trebuie să se dezvolte cel puțin cu aceeași viteză, ideal cu aproape 5%. Se poate, când condițiile internaționale sunt benefice, cum s-a întâmplat între 2002 și 2015. Dar acum, există tensiuni comerciale internaționale în creștere, precum și dobânzi ridicate – factori negativi, care deși sprijină prețurile mărfurilor, îngreunează activitatea (globală) de business.
Importanța strategică a Africii în Războiul Rece 2.0
Africa este o comoară de resurse, de la energie și materii prime agricole până la minerale esențiale pentru tehnologii viitoare, cum ar fi cobaltul și litiul. Acestea au atras atenția părților beligerante din noul Război Rece, în care China, Rusia și Iranul se confruntă cu Statele Unite, Europa și Japonia pentru supremație, resurse și control comercial.
La trei decenii de la „sfârșitul istoriei”, puterea geopolitică a Vestului a început să se deterioreze. În inima mișcării revizioniste stau China și Rusia, care duc o competiție strategică anti-Vest, ce duce la conflicte globale, inclusiv o luptă intensă pentru resurse. Mișcarea, care include și Iranul, și gruparea Hamas, contracarează așa-numita ordine internațională bazată pe reguli, adică este împotriva Statelor Unite și blocului NATO.
„Jocul” strategic vizează atragerea unor entități dintr-un bloc și alipirea lor la celălalt, la fel ca în perioada Războiului Rece, când Nixon și Kissinger au cooptat China împotriva Uniunii Sovietice.
Astfel, țările africane sunt în mod evident atracția grupului revizionist, având în vedere importanța lor strategică pentru resursele necesare tranziției energetice și pentru stabilitatea economică globală, unele dintre ele fiind și aliați cheie ai Vestului.
- Congo este cel mai mare producător de cobalt, esențial pentru baterii și ecranele dispozitivelor de zi cu zi.
- 70% din boabele de cacao provin din doar patru țări: Coasta de Fildeș, Ghana, Nigeria și Camerun.
- Niger este al doilea mare furnizor de uraniu pentru UE.
- Rezervele de țiței și gaze naturale din Algeria, Angola și Nigeria devin tot mai importante pentru Vest, pe măsură ce se caută alternative la furnizorii ruși.
- Marea Roșie, tranzitată de 10% din comerțul global, străbate Africa de Nord-Est și țări precum Eritrea și Somalia, curtate activ de Rusia.
- China încearcă să integreze Africa în ruta sa comercială Drumul Mătăsii Maritime, concentrându-se pe dezvoltarea infrastructurii portuare în țările cu ieșire la Oceanul Indian.
Prezența militară rusă intensifică îngrijorările Occidentului
În ultimii trei ani, Africa sub-Sahariană a fost afectată de cel puțin nouă lovituri de stat, alimentând discuții despre influența Rusiei și a Chinei pe continent. Dezvoltarea economică slabă și instabilitatea politică sunt factori principali, chiar dacă regulile clare au descurajat puciurile în primele două decenii după Războiul Rece.
Acum, numărul lor este alimentat de neaplicarea regulilor și slăbirea ordinii internaționale, ceea ce facilitează realinierea puterilor. Rusia, China și alte „state activiste de dimensiuni mijlocii” sprijină puciștii și asigură prezența partenerilor internaționali, legitimând astfel discuțiile cu aceștia.
Prezența militară crescută a rușilor în anumite zone din Africa, în special în cea de Vest, unde au avut loc mai multe lovituri de stat, ridică întrebări în Occident. Mai ales că ne confruntăm cu un nou tip de război hibrid, în care chiar instrumentele de perpetuare ale sistemului democratic (alegerile, nemulțumirea votanților) sunt utilizate împotriva democrației.
De exemplu, rușii își doresc să crească prețul global al petrolului pentru a produce inflație și a cauza nemulțumire în SUA și Europa, în contextul alegerilor din acest an. De asemenea, unele țările africane fac parte din OPEC, un cartel de state dependente de exportul de țitei, din care face parte și Rusia. Grupul vrea să vândă petrol la prețuri cât mai ridicate.
În martie 2024, șeful comandamentului american din Africa, generalul Michael Langley, a declarat că atât Rusia, cât și China au „planuri pe termen lung pentru Africa, dar prima acționează cu un ritm accelerat”. Potrivit acestuia, un număr tot mai mare de țări sunt „pe cale să fie capturate de Rusia”.
Wagner Group, organizația paramilitară fondată de fostul bucătar al lui Vladimir Putin, Evgheni Prigojin, și cunoscută ca „armata privată a președintelui Rusiei”, este activă încă de la finalul deceniului trecut în țări care au dat dureri de cap organizațiilor internaționale și blocului Vestic: Libia, Sudan, Mozambic, Mali, Burkina Faso și Republica Centrafricană. Gruparea este reprezentantul direct al statului rus pe continent, iar la schimb pentru ajutorul lor primesc acces direct la resurse naturale.
- În Libia, aflată la ușa Europei, aproape 1.000 de mercenari ruși sprijină insurgenții împotriva guvernului recunoscut internațional, iar Wagner controlează producția de petrol din sud-vestul țării.
- Conform Centrului american pentru studii strategice, gruparea este implicată și în afaceri cu diamante și lemn.
- În Republica Centrafricană, Wagner Group a preluat o mină de aur, generând în ultimii ani venituri de aproape un miliard de dolari.
- În Sudan, țară aflată pe locul trei în Africa la rezerve de aur, rușii au primit un contract minier și dreptul de a construi o bază navală în Port Sudan, oraș cu ieșire la Marea Roșie și în apropierea Canalului Suez.
- În Mali, există suspiciuni că rușii au primit concesiuni miniere similare cu cele din Republica Centrafricană, în schimbul serviciilor militare ale Wagner.
Prezența militară rusă în țări precum Niger și Mali, unde au avut loc recent schimbări neconstituționale de putere, limitează intervenția Statelor Unite și a Franței. În special în Niger, considerată „piesa centrală” a politicii americane în Africa de către secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Aici, junta militară a suspendat un acord vechi de un deceniu ce permitea Forțelor Aeriene americane să utilizeze o bază militară crucială pentru operațiuni antiteroriste.
Ultimele forțe militare franceze au părăsit Niger acum cinci luni și-au pus capăt unei prezențe militare axate pe suprimarea mișcărilor jihadiste din regiune. A fost a treia oară în decursul a doi ani, după retragerea din Mali în 2022 și Burkina Faso în 2023. Toate cele trei țări se confruntă cu insurgențe jihadiste ce au pornit dintr-un război civil din Mali, în 2012, care apoi s-a extins.
Ciad este una din puținele țări africane aliate cu Franța și SUA și beneficiază de prezențe militare substanțiale. În 2023, serviciile de informații americane au dezvăluit că forțele Wagner rusești, alături de forțele paramilitare sudaneze recrutau și antrenau rebeli ciadieni care să dea jos guvernul și le furnizau armament. Relațiile cu această țară sunt tensionate. Recent, guvernul din Ciad a amenințat că va pune capăt unui acord militar care permitea operațiuni americane pe teritoriul său.
China devine principalul partener economic al Africii
Franța este din punct de vedere istoric un partener tradițional al Africii. Și Statele Unite au sprijinit decolonizarea prin voluntariat și asistență economică. Dar legăturile comerciale cu Vestul sunt mult mai mici decât cele cu China.
- În 2022, Africa a avut exporturi către SUA de 43,1 miliarde dolari, iar către China aproape de patru ori mai mari.
- SUA au o pondere de 6,5% în totalul exporturilor africane de 661 miliarde de dolari, iar China de 17,7%.
- Africa a importat bunuri chinezești de 117 miliarde de dolari, iar bunuri americane de aproape trei ori mai puțin.
China devine cel mai mare partener comercial al Africii, chiar dacă Uniunea Europeană continuă să conducă la diferență mică în clasament. Investițiile chineze cresc, iar cele americane scad. Tendința e problematică, pentru că investițiile Chinei sunt lipsite de condiționalități democratice și respect pentru drepturile omului, iar uneori ascund dorințe de șantaj economic sau presiune politică.
În ceea ce privește investițiile americane, principalele destinații sunt Egipt, Nigeria și Africa de Sud.
Legăturile Chinei cu Africa sunt rezultatul a decenii de eforturi diplomatice și comerciale prin Forumul pentru Cooperare al celor două țări. Au fost făcute din dorința de a contrabalansa influența Americii și din nevoia de resurse, având în vedere potențialul Africii.
Sprijin militar rusesc în schimbul accesului la resurse
Cu un impact economic mai mic în Africa, Rusia s-a concentrat pe rolul său ca partener de securitate.
Sursa: Statista
Moscova a sprijinit și legitimat noi junte militare în țări precum Republica Centrafricană, Niger, Sudan și Burkina Faso. În schimb, Rusia a primit contracte lucrative și acces la materii prime.
Pentru aceste regimuri, menținerea puterii garantată de Rusia e mai importantă decât cooperarea cu Vestul, în general bazată pe dezvoltarea democrației, a statului de drept și a capacității instituționale. Occidentul a evitat mereu să intervină decisiv pentru sprijinirea unei grupări sau alteia în conflictele civile.
De exemplu, președintele Republicii Centrafricane, Faustin Archange Touadéra, spunea că a căutat disperat sprijin militar împotriva rebelilor, inclusiv la Statele Unite și Franța, în 2016. Atunci, mișcări paramilitare i-au amenințat mandatul, în contextul unui război civil început cu patru ani în urmă. Rusia însă a primit aprobarea Consiliului de Securitate al ONU pentru a trimite personal militar care să antreneze forțele guvernului. Și a trimis mercenarii Wagner.
„Trebuia să refuz ajutorul celor care doreau să ne ajute?”, a întrebat retoric Touadéra, acuzat ulterior că gruparea rusă a primit libertatea de a face orice în țara sa, plus acces la resursele naturale.
China și Rusia vor să elimine utilizarea dolarului
Autocrațiile visează la înlocuirea dolarului american în comerțul global. Rusia și China evită utilizarea lui în tranzacțiile bilaterale și vor să convingă cât mai multe țări să utilizeze propriile monede. Grupul BRICS și-a anunțat deja de mai multe ori intenția dedolarizării comerțului bilateral și utilizarea unei noi monede comune. Și Africa visează la asta.
Comunitatea Economică Africană (CEA) adoptă un model de dezvoltare similar celui european: creșterea comerțului liber prin integrare și reducerea tarifelor vamale, care să creeze o piață unică și să faciliteze investiții comune.
Totodată, Europa sprijină democrația și dezvoltarea în Africa, pentru că are nevoie de resurse pentru tranziția verde și este obligată să țină sub control migrația, după ce în ultimii ani s-a dovedit ineficientă în protejarea granițelor la Mediterană.
Africa ar putea câștiga mai mult, dacă ar rămâne neutră în competiția globală și s-ar concentra pe comerțul cu cât mai multe țări posibile.
Articol editat de Ioana Moldoveanu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
