Cum devine nostalgia o emoție periculoasă, mai ales în cicluri electorale. Interviu cu scriitoarea Agnes Arnold-Forster

„Nostalgia nu mai e ce-a fost”, scrie cercetătoarea britanică Agnes Arnold-Forster, în cartea sa, „Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (Editura Humanitas), citând un graffiti de pe pereții unei toalete londoneze din anii ’70. Menită drept o ironie la adresa tendinței oamenilor din toate timpurile de a idealiza trecutul, formularea este, de fapt, corectă, arată autoarea, care descrie cum a evoluat percepția asupra nostalgiei de-a lungul secolelor. Astfel, nostalgia a trecut de la boală fizică cu manifestări emoționale, în urmă cu 300 de ani, la tulburare psihologică, în perioada interbelică, ajungând în prezent să oscileze între sentiment retrograd și emoție umană universală. 

Pentru Agnes Arnold-Forster, nostalgia e o trăsătură constantă a vieților noastre și poate fi benefică. „Ne poate binedispune, ne protejează de alte emoții, mai nocive sau negative, sau ne poate întări legăturile sociale”.

Însă cartea ei arată și cum este deturnată această emoție în scopuri electorale de către curentele populiste de dreapta și de stânga, ajungând să devină, așa cum spune sociologul Yiannis Gabriel, „cel mai nou opiu al popoarelor”. 

Nostalgia și mistificarea trecutului

Revelatoare pentru ce trăim astăzi este teoria sociologul Fred Davis, citat într-unul dintre capitolele cărții ei, care susține că nostalgia mistifică trecutul, operând o reconstrucție a evenimentelor care nu va oferi niciodată o imagine fidelă. Prin urmare, ne spune mai multe despre prezent, cu preferințele și temerile sale, decât despre realități trecute, fiind un refugiu afectiv în fața crizelor de tot felul.

„Cu alte cuvinte, apariția nostalgiei în prezent sau intensitatea ei nu depind de cum arăta realitatea trecută, ci caracteristicile momentului actual sunt cele care determină oamenii să găsească ecouri nostalgice în experiențele din tinerețe”. 

Agnes Arnold Forster descrie nostalgia postcomunistă din țările din Europa de Est, unde mulți oameni duc dorul Uniunii Sovietice, al lui Ceaușescu și Tito. Potrivit lui Kristen Ghodsee, istorică specializată în Europa de Est, acești oameni „duc dorul trecutului mai egalitar care supraviețuiește în imaginația colectivă. Kristen Ghodsee susține că nostalgia după comunism e <<un limbaj comun>> prin care bărbații și femeile de rând își exprimă dezamăgirea față de slăbiciunile democrației parlamentare și ale capitalismului neoliberal de azi”.

Sâmbătă, 10 mai, Agnes Arnold Forster va participa la festivalul de conferințe „Despre lumea în care trăim”, organizat de  Fundația Humanitas Aqua Forte, în colaborare cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.

La festivalul care se desfășoară în perioada 10–12 mai, la Ateneul Român, îi veți putea urmări pe Agnes Arnold-Forster, Jean-François Braunstein, Oliver Jens Schmitt, Viorica Marian, Horia-Roman Patapievici, precum și pe partenerii lor de dialog, Alexandra Furnea, Marian Voicu, Cristian Leonte, Cătălin Ștefănescu și Gabriel Liiceanu.

Înainte de a urca pe scena Ateneului Român, Agnes Arnold Forster a oferit pentru Panorama un interviu, în care a vorbit despre nostalgie ca fenomen social, dar și despre transformarea ei în armă, în acest ciclu electoral istoric prin care trece România:

Panorama: Care este mecanismul prin care nostalgia alterează imaginea reală a trecutului?

Panorama: Fred Davis, pe care îl citați în cartea dumneavoastră, spunea că nostalgia își are originea în prezent și este dependentă de momentul actual. Care credeți că este cauza idealizării trecutului în zilele noastre – un fenomen cu puternice conotații politice, pe care îl vedem în multe țări?

Agnes Arnold-Forster: Cred că există mai multe lucruri care îi fac pe oameni să simtă nostalgie în prezent – criza climatică, apariția inteligenței artificiale, incertitudinea politică, Aceste lucruri le provoacă neliniște, și, prin urmare, îi fac să caute alinare și siguranță într-o versiune imaginară a trecutului. Dar cred că este important să spunem că fiecare perioadă de timp a avut propriile sale incertitudini și că, deși este tentant să privim prezentul, de exemplu, ca fiind deosebit de nostalgic sau unic în această privință, fiecare generație are, de fapt, propriile nostalgii.

De ce sunt întotdeauna vagi nostalgiile politice

Panorama: Ce este specific acestui val de nostalgie pe care l-am văzut în rândul susținătorilor lui Donald Trump, al votanților pentru Brexit și în discursul public din România?

Panorama: Poate nostalgia în sine să explice reapariția puternică a ideilor extremiste pe care o observăm astăzi, sau mai este și altceva la mijloc? Dacă da, ce anume?

Agnes Arnold-Forster: Nu. Nostalgia nu este, în sine, bună sau rea, politică sau apolitică, extremistă sau progresistă. Puterea ei constă în maleabilitatea sa, poate fi transformată în ceea ce oamenii își doresc să fie. Cred că, în schimb, trebuie să ne uităm la condițiile materiale: sărăcia, capitalismul, neoliberalismul, inegalitățile, geopolitica.

Panorama: În cartea dumneavoastră, ați vorbit despre cum oamenii din Rusia, din țările est-europene și din fosta Germanie de Est regretă comunismul și ați menționat chiar și cazul României. Cum explicați acest fenomen?

Agnes Arnold-Forster: Cred că oamenii nu sunt neapărat nostalgici după sistemul politic al comunismului, ci nostalgici pentru viețile lor din timpul comunismului. Chiar dacă vremurile erau grele, lipsite de libertate sau inechitabile, oamenii tot trăiau, se căsătoreau, aveau copii, râdeau, iubeau și sunt nostalgici după aceste lucruri.

Panorama: În ce măsură poate Rusia să instrumentalizeze sentimentele de nostalgie ale oamenilor din fostele țări comuniste pentru a submina democrația de acolo?

Agnes Arnold-Forster: Poate face acest lucru cu siguranță. Merită, de asemenea, menționat că, chiar dacă a existat mult rău în URSS, pentru unii oameni, viața era mai bună decât este acum sub capitalism.

Oamenii care tânjesc după copilărie

Panorama: La alegerile prezidențiale din România, cea mai mare parte a diasporei a votat pentru un candidat extremist, cu o viziune izolaționistă. M-am gândit la acest lucru în timp ce citeam capitolul dumneavoastră despre dorul de casă. Poate dorul de casă să facă o persoană mai susceptibilă la nostalgia după un trecut mistificat și după lumea idealizată pe care o promite? Dacă da, în ce măsură ar putea influența alegerile unei persoane?

Agnes Arnold-Forster: Cred că, adesea, atunci când oamenii simt dor de casă sau chiar nostalgie, de fapt tânjesc după copilărie. Copilăria este, pentru majoritatea oamenilor, o perioadă de libertate, puține responsabilități, mai puțin stres, acces redus la ciclul constant de știri sumbre. Și astfel, atunci când oamenilor le e dor de casă sau se simt nostalgici, tânjesc după acea perioadă a vieții lor.

Apoi ei proiectează acel sentiment specific despre viețile lor particulare asupra întregii perioade de timp în care au trăit.

Panorama: Care este diferența dintre alegerile făcute de indivizii nostalgici și cele făcute de oamenii mai puțin nostalgici?

Agnes Arnold-Forster: Toată lumea simte nostalgie, din când în când. Și nu cred că nostalgia face ca oamenii să se comporte într-un anumit fel, în mod obligatoriu. Știm că nostalgia nu face o persoană mai puțin empatică sau mai puțin progresistă din punct de vedere politic. Eu sunt foarte nostalgică, dar nu față de un sistem politic mai puțin liber sau de o cultură mai regresivă.

Panorama: În opinia dumneavoastră, care este o raportare sănătoasă la nostalgie?

Agnes Arnold-Forster: Aceea în care oamenii sunt, simultan, capabili să se bucure de nostalgia lor personală, dar și conștienți cu privire la natura potențial înșelătoare a modului în care nostalgia este folosită și exploatată. Așa cum am spus, nostalgia nu este în sine nici bună, nici rea – totul ține de modul în care este folosită.

Cine este Agnes Arnold-Forster:

Agnes Arnold-Forster este absolventă de istorie a Universității din Oxford și a susținut un doctorat pe tema cancerului în Anglia secolului XIX, la King’s College London. Ulterior, a ținut cursuri la o serie de universități prestigioase, precum University of Roehampton, Queen Mary, University of London, UCL, University of Bristol, McGill University și London School of Hygiene and Tropical Medicine, iar în prezent este Chancellor’s Fellow la Universitatea din Edinburgh. Sfera sa predilectă de cercetare este istoria medicinei moderne și contemporane, a sănătății și a emoțiilor.

A publicat numeroase articole de specialitate, precum și cărțile The Cancer Problem: Malignancy in Nineteenth-Century Britain (Oxford University Press, 2021) și Cold, Hard Steel: The Myth of the Modern Surgeon (Manchester University Press, 2023). În limba română i-a fost publicată cartea „Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (Editura Humanitas).

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș