Open minds

Cum s-a transformat China în cei 10 ani cu Xi Jinping

Computer Hope Guy
Trecători opriți pe stradă, în fața unui panou digital uriaș, care transmitea imagini de la Congresul Partidului Comunist Chinez / sursa foto: Profimedia

Cel de-al XX-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, încheiat pe 22 octombrie, a fost despre un singur om: Xi Jinping, secretarul general al partidului și președintele Chinei, reconfirmat, conform planului, pentru un al treilea mandat în fruntea PCC. Și tocmai pentru că s-a atins această bornă istorică, e un moment important pentru a înțelege cine e omul care va conduce încă cinci ani – sau chiar mai mult – țara care obișnuia să fie prognozată ca viitoarea economie numărul unu a lumii.

Crescut în vâltoarea regimului autoritar al lui Mao Zedong, cu un tată care a fost arestat în timpul Revoluției Culturale, o soră care s-a sinucis din cauza persecuțiilor regimului maoist și cu o educație afectată de Revoluția Culturală și de politica de trimitere a tinerilor în mediul rural, Xi Jinping a ajuns să fie descris zilele acestea drept cel mai puternic și autoritar lider chinez după Mao Zedong.

Cum a ajuns Xi atât de puternic

Diferit de modul de conducere al predecesorilor lui, Jiang Zemin și Hu Jintao, Xi Jinping s-a profilat ca un lider cu puternice nuanțe autoritare. Primul dintre ei, Jiang, a promovat o modalitate oarecum mai liberală de a conduce China, în timp ce Hu promova o conducere colectivă. Xi, însă, a dus China spre un naționalism puternic, un guvern ideologizat și implicat în majoritatea sferelor societății și un control centralizat în mâinile unui singur om.

Totul a început în 2012, când Xi devenea secretarul general al Partidului Comunist Chinez (PCC), funcție care este însoțită de alte două poziții importante: cea de președinte al Chinei și de șef al armatei chineze. China se afla atunci într-o situație dificilă, înfruntând multe probleme, inclusiv politice și economice, care necesitau reforme importante.

Nu puțini au fost cei care s-au înșelat în privința mandatului său. Au sperat că Xi, fiul unui fost lider cu valențe reformatoare, va implementa aceste reforme și va avea o abordare mai liberală și mai internaționalistă.

Cum a ajuns, atunci, un președinte etichetat inițial ca posibil reformator să fie asemuit atât de mult cu Mao și politicile sale autoritare și intens ideologizate? Și cum a schimbat el China în ultimul deceniu? Răspunsurile le găsim în modul în care Xi a ales să gestioneze cele două mandate la cârma Chinei.

Pe plan politic, Xi a dus o amplă campanie de centralizare a puterii în mâinile sale. Această centralizare a fost făcută posibilă de o intensă campanie anticorupție, care a fost laitmotivul mandatelor sale. Văzută inițial ca fiind o acțiune necesară, din cauza corupției cronice care bântuia partidul și instituțiile de stat chineze, aceasta a ajuns să fie considerată de mulți o campanie de epurare voalată.

Ofensiva a lovit deopotrivă în „tigri și „muște, așa cum îi numise Xi, adică viza și oficiali chinezi de rang superior, cât și de rang inferior. Cele mai cunoscute cazuri au fost cel al lui Bo Xilai, șeful de partid din Chongqing, care era considerat și un posibil rival al lui Xi Jinping, și cel al lui Zhou Yongkang, primul membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez (cel mai înalt nivel al puterii în China) din era post-Mao condamnat la închisoare pentru corupție.

Ștergerea limitei de două mandate din Constituție

Momentul în care adevărata putere a lui Xi a fost vizibilă pentru toată lumea a fost când acesta a reușit, în 2018, să schimbe constituția Chinei, pentru a renunța la limita de două mandate impuse funcției de președinte. Chiar dacă Deng a limitat, în anii 80, mandatele președintelui la două mandate de 5 ani, astăzi, Xi a readus China la situația din vremea lui Mao, când liderul putea rămâne la putere toată viața.

Ca o relaționare și mai puternică cu Mao, tot în 2018 este introdusă în constituția PCC și în constituția Chinei ideologia numită „Gândirea lui Xi Jinping” (Xi Jinping Thought numele oficial fiind mai lung, și anume Xi Jinping Thought on Socialism with Chinese Characteristics for a New Era). Multe dintre sloganurile, articolele și reportajele media dedicate lui Xi, precum preamărirea „liderului poporului”, aduc și ele aminte de Mao și de cultul său al personalității.

Cu mai multă putere, a venit mai mult control, inclusiv în business

Centralizarea puterii în mâinile lui Xi a venit alături de o implicare mai activă a Partidului Comunist Chinez în sfere precum economia, societatea, învățământul, divertismentul sau viața de zi cu zi a oamenilor. 

Interferența partidului s-a resimțit puternic pe plan economic, companiile private fiind afectate de politicile statiste ale lui Xi.

Pe lângă întărirea companiilor de stat, rolul mult mai puternic al partidului în cadrul economiei a putut fi obținut fie prin crearea unor celule de partid în cadrul companiilor private, fie prin cumpărarea de acțiuni în companiile private. Celule de partid există în 48% din cele 15,6 milioane de companii (2018), inclusiv în ramuri ale companiilor străine precum Samsung sau Nokia. La acestea se mai adaugă și legea de securitate națională chineză, care obligă oamenii și companiile chineze să ofere date și informații statului.

Dar situația companiilor chineze, în special a celor din industria IT, a devenit cu adevărat critică în ultimii doi ani. Asta după ce Xi a declanșat o campanie intensă împotriva lor, așa-numita campanie de reglementare a „expansiunii dezordonate a capitalului”.

Totul a pornit cu momentul Ant Group, care a fost declanșat de un discurs din 2020 al lui Jack Ma (fondatorul Alibaba și Ant Group). Discursul conținea comentarii critice față de unele reglementări excesive din sectorul financiar, reglementări ce afectau inovația. Gestul lui Ma a generat un val de alarmă în cadrul Partidului Comunist Chinez, care deja se temea de puterea „capitalului” și imposibilitatea de a-l controla.

Astfel, sub narațiunea că reglementează și contracarează practici monopoliste, partidul a inițiat o campanie care țintea în special companiile tech și care a lovit puternic în Ant Group (care deține aplicația financiară AliPay). Companiei i s-a împiedicat listarea la Bursa din Shanghai și a fost puternic restructurată și reglementată. Lucruri similare s-au întâmplat și în alte companii, precum Didi (un fel de Uber chinez). Didi a fost sancționată, întrucât s-a listat la bursa din SUA fără acordul final al guvernului chinez.

Dar campania statului chinez nu s-a oprit la aceste două mari companii. S-a extins dincolo de simple reglementări și a ajuns să lovească numeroase companii și sectoare, în unele cazuri conducând la pierderea a sute de mii sau milioane de slujbe. Un exemplu aici a fost cazul sectorului educației private și meditațiilor, care a fost aproape scos în ilegalitate.

Campania a fost urmată la scurt timp de introducerea sloganului și obiectivului „prosperitate comună” (common prosperity), care a creat numeroase temeri că PCC va începe să implementeze politici marxiste și se va îndepărta de sistemul economiei de piață. Deși acest lucru nu s-a întâmplat, guvernul susținând că scopul este dezvoltarea mai largă a clasei de mijloc, efectul combinat al celor două campanii a fost pierderea a peste un trilion de dolari din capitalizarea bursieră a companiilor chineze din sectorul IT și afectarea încrederii investitorilor.

Cu toate acestea, Xi a sărbătorit anul trecut un succes notabil: eliminarea sărăciei extreme, cel puțin conform statisticilor și definițiilor oficiale. În același timp, cu ocazia centenarului Partidului Comunist Chinez, a fost sărbătorită realizarea unei societăți de tip xiaokang, adică o societate moderat prosperă. Ținta Chinei o reprezintă acum „Marea Renaștere a Națiunii și transformarea Chinei într-o mare putere, toate sub conducerea PCC.


Citește și:
Bătălia pe 5G: Sperietoarea chineză Huawei. Care sunt mizele
Complicatul preț al Legii 5G în România

Super-creșterea economiei chineze s-a făcut mai mică

Totuși, sub mandatul lui Xi Jinping, economia chineză a intrat într-o perioadă de creștere mult mai lentă. În mare parte, acest efect era predictibil, economiile mai dezvoltate având rate de creștere mai mici. Totuși, politici precum favorizarea companiilor de stat, represiunea companiilor de tech sau politica Zero Covid au contribuit la apariția problemelor economice cu care China se confruntă.

Tocmai pentru a contracara scăderea economică și pentru a încuraja consumul, Xi a propus politica circulației duble (dual circulation). Prin această politică, China urmărește să își bazeze economia nu doar pe exporturi, ci și pe consum. Vrea astfel să ofere perspective mai solide de creștere pe termen lung. Politica a venit și ca răspuns față de războiul comercial cu SUA și sancțiunile impuse de Washington, în special asupra sectorului tehnologic.

Evoluția creșterii PIB-ului chinez,  1992-2020 / sursa: Banca Mondială

Xi spera și să transforme China într-o putere tehnologică de top și astfel a apărut, în 2015, politica „Fabricat în China 2025(Made in China 2025). O politică industrială prin care China vizează să devină o importantă putere tehnologică pe plan global până în 2025, „Fabricat în China 2025a creat temeri în Vest, iar Beijingul a redus folosirea acestui nume.


Citește și:
Mirajul imobiliar din China se spulberă. Cum au ajuns să se revolte chinezii contra creditelor
Proteste rare în China și un scandal financiar care dă bătăi de cap regimului de la Beijing

Relațiile Chinei cu UE și Vestul s-au răcit tot mai mult sub Xi

Dar viziunea lui Xi a continuat și a evoluat mai apoi într-o campanie de autosuficiență tehnologică, pe fondul sancțiunilor americane. Mai exact, Xi visează la o China care pe viitor să fie capabilă să-și producă propria tehnologie, cum ar fi microcipurile, și să nu fie afectată de sancțiuni sau alte evenimente externe.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, China are nevoie și de o diplomație puternică, dar s-a ales cu una războinică. În mandatul lui Xi, China a renunțat la recomandarea lui Deng Xiaoping, keep a low profile”, în detrimentul unei politici mai îndrăznețe, dar și mai agresive, pe plan extern. Această schimbare de viziune, cât și temerile generate de ascensiunea Chinei au îndepărtat statul chinez de SUA și mai apoi de Europa.

Diplomația de tip wolf warrior (denumirea fiind inspirată din numele unui film de acțiune chinez) și politicile autoritare pe plan intern, cum ar fi cele din Hong Kong sau Xinjiang, au accentuat clivajul cu Vestul.

Dacă UE și China urmau să semneze în 2021 un acord de investiții, CAI (Comprehensive Agreement on Investment), un conflict al sancțiunilor și atitudinea naționalistă a liderilor chinezi au dus la blocarea ratificării acestuia. Astăzi, semnarea unui astfel de acord este mult mai puțin probabilă. China s-a îndepărtat foarte mult de Europa prin declarațiile caustice și acțiunile diplomaților săi, dar mai ales prin susținerea tacită a Rusiei în Războiul din Ucraina.

Între timp, conflictul cu SUA a evoluat de la un război comercial inițiat de Donald Trump, într-o confruntare generală, pe plan diplomatic, economic sau tehnologic, plutind în aer și teama de un conflict militar, în privința Taiwanului.

Totuși, de departe cel mai cunoscut element de politică externă al mandatului lui Xi Jinping îl reprezintă lansarea Inițiativei Belt and Road (BRI). Văzută de mulți ca un proiect de infrastructură, în fond, BRI este o strategie de politică externă a Chinei, un nume frumos pentru toate investițiile chineze în străinătate, sau ce eu am numit strategie de branding a politicii externe chineze.

Dar BRI a căpătat în ultimii ani numeroase conotații negative, fiind descrisă de unii experți și politicieni vestici ca o capcană a datoriilor, un nou tip de imperialism sau colonialism sau un master plan geopolitic al Chinei. Astfel, pentru a spăla imaginea Chinei, Xi a lansat în 2021 Global Development Initiative (GDI), care se vrea a fi un altfel de BRI care pune accentul pe calitate, nu pe cantitate.

Odată cu lansarea ideilor BRI, in 2013, apare și ideea Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură (AIIB), la care România a aderat în 2018. Această bancă dorea să întărească rolul Chinei pe plan global, prin oferirea unei puteri decizionale mai mari Chinei într-o instituție internațională. Toate aceste inițiative au dorit să simbolizeze transformarea Chinei, sub conducerea lui Xi, într-o mare putere globală. Acest lucru este cel mai bine ilustrat de un slogan promovat în ultimii ani: „sub Mao, China s-a ridicat, sub Deng a devenit bogată, iar sub Xi a devenit puternică.


Citește și:
Cum se strecoară China pe ușa din dos a Europei și ce face România
Tensiuni UE-China | Cum a ajuns Lituania în rolul de David care se ia la trântă cu Goliatul chinez
Ce se va alege de „prietenia fără limite” dintre China și Rusia, după războiul din Ucraina

Dezvoltarea puterii militare chineze

Creșterea capacității de proiectare a puterii a fost cel mai bine ilustrată de reformele întreprinse în domeniul militar.

Xi și-a dorit o armată puternică și modernă, capabilă să lupte și să câștige războaie.  Pentru ca acest lucru să se întâmple, ea trebuia să treacă printr-un proces puternic de reformare, modernizare și întărire, pentru a elimina corupția și breșele din sistem.

Campania anticorupție a lovit puternic în armata chineză (People’s Liberation ArmyPLA). Numeroși generali și comandanți au fost pedepsiți, concediați și chiar condamnați la închisoare. A avut loc și o restructurare a personalului militar, cu soldați care petrec mai mult timp făcând antrenamente și exerciții militare. De altfel, nu doar personalul a fost restructurat, ci întreaga armată. Aceasta a fost reorganizată, cu crearea de departamente noi, precum cel al forțelor de suport strategic sau al forțelor care gestionează arsenalul nuclear, ori prin crearea de comandamente regionale unificate, în locul regiunilor militare.

În paralel cu aceste reforme organizaționale, armata chineză a avut parte de un buget tot mai mare. Aceasta a ajuns în 2022 la 230 miliarde de dolari și este într-o continuă creștere. Deși nu se apropie încă de cel al SUA, care este de 3 ori mai mare, bugetul actual a permis o investiție mai mare în tehnologie de vârf. Două noi portavioane, noi generații de tancuri, nave de luptă, submarine nucleare, avioane invizibile sau rachete supersonice sunt doar câteva din noile echipamente care au fost construite sau achiziționate în mandatul lui Xi.

Creșterea cheltuielilor militare ale Chinei din 2012 și până în 2020 / sursa: Banca Mondială

Iar odată cu creșterea bugetului și numărului echipamentelor militare, a crescut și activitatea forțelor armate chineze, în special cele navale, pe care Xi visează să le transforme într-o putere navală de top.

Zone ca Marea Chinei de Sud, unde China a construit în primii ani ai mandatului său insule artificiale, sau Marea Chinei de Est, unde China dispută insulele Senkaku/Diaoyu, au devenit puncte de interes tot mai mare pentru China și forțele sale navale.

Pe lângă aceste zone de patrulă, China, sub mandatul lui Xi Jinping, a deschis prima bază militară din afara teritoriului său, în Djibouti, și sunt zvonuri despre o a doua în Guineea Ecuatorială sau în alte state din Africa sau Asia.

Cu o armată reformată, un buget militar în creștere și echipamente moderne, nu este de mirare că statul chinez a devenit mai agresiv în regiune.

Taiwanul, care este revendicat de China, este principala victimă a creșterii puterii militare a Chinei. Nu de puține ori, insula a fost martora exercițiilor militare în apropierea sa sau chiar a intrării avioanelor chineze în ADIZ-ul său (Air Defense Identification Zone), toate aceste acțiuni militare având rolul de a pune presiune politică pe Taiwan.

Statul a intrat tot mai mult în intimitatea și mințile oamenilor

Dar poate cele mai vizibile și mediatizate schimbări pe mandatul lui Xi se resimt la nivel social. Au fost 10 ani în care politicul s-a implicat tot mai mult în viața cotidiană a oamenilor de rând, cu efecte cât se poate de directe.

Promovarea „valorilor socialiste de bază” (core socialist values), combaterea și demonizarea valorilor vestice, precum drepturile omului, democrația sau statul de drept, intensificarea cenzurii, închiderea unor ziare, arestarea nu doar a disidenților, dar și a unor avocați, intelectuali sau reprezentanți ai societății civile care avuseseră mai mult spațiu de exprimare până în 2013, toate acestea au marcat și schimbat societatea civilă chineză.

În paralel, propaganda oficială s-a intensificat și a pătruns în și mai multe sfere ale vieții sociale. S-a concentrat pe rolul de nucleu al țării și pe realizările lui Xi. Un focus simultan a fost și pe „Gândirea Xi Jinping, care a fost introdusă în curricula școlilor și universităților. Măsuri precum interzicerea fan cluburilor dedicate idolilor pop sau restricționarea accesului minorilor la jocurile pe calculator au afectat și tinerii care erau până acum detașați de politică. În schimb, s-a pus mai mult accent pe îndoctrinarea ideologică a populației și pe promovarea naționalismului.

Per total, percepția ultimului deceniu a fost aceea de transformare a Chinei într-un stat și mai autoritar. Astfel, politicile și-au atins scopul de a întări poziția și controlul Partidul Comunist.

Însă soarta cea mai dură au avut-o Hong Kong și Xinjiang, unde au fost adoptate politici mult mai restrictive, inclusiv numeroase abuzuri ale drepturilor omului, care au culminat cu închiderea a sute de mii de uiguri în lagăre de reeducare.

Tot pe plan social, o evoluție importantă a fost renunțarea treptată la politica unicului copil, însă cu întârziere și fără efectul scontat, întrucât rata natalității continuă să scadă. Acum, diametral opus acestei politici implementate câteva decenii, China încurajează tinerii să își întemeieze familii și să aibă copii, în speranța că va putea evita o scădere a populației.

Un aspect pozitiv al ultimului deceniu ar fi că statul chinez a luptat pentru reducerea poluării, o temă adusă des în discuție de Xi. De asemenea, China a afirmat că își dorește ca până în 2030 să reducă masiv emisiile de dioxid de carbon, pentru ca în 2060 să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Datorită investițiilor considerabile în sectorul energiei regenerabile, China a devenit un lider global în industria economiei verzi, inclusiv în privința mașinilor electrice. Însă, din cauza dimensiunii sale economice și a gradului ridicat de industrializare, China rămâne principalul poluator al lumii.

Xi Jinping și familia sa au fost puternic afectați de sistemul autoritar al lui Mao. Cu toate acestea, Xi a ales calea autoritarismului, acumulând și mai mult puterea în mâinile sale, în timp ce a făcut numeroase reforme care au adus politicul și ideologia partidului mai aproape de viața cotidiană.

Aflat acum în fața celui de-al treilea mandat, Xi pare decis să conducă China pe drumul unei economii mai statiste, unei societăți subordonate partidului de conducere, unei politici externe mai naționaliste și unui sistem politic centralizat în mâinile sale.

Toate acestea vor avea consecințe și pentru restul lumii, care va continua să se teamă de un posibil conflict militar în Strâmtoarea Taiwan și o confruntare SUA-China.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andreea Brînză

Vicepreședintă RISAP

Andreea Brînză este vicepreședinte RISAP (The Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific). În cadrul RISAP, se ocupă de cercetarea politicii externe a Chinei. În curând, Andreea își va susține teza de doctorat, care cercetează și analizează Inițiativa Belt and Road.


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc