De ce inflația lovește altfel în România

Șocul din piața energiei nu doar că va duce inflația la cel mai ridicat nivel  din ultimul deceniu, ci va însemna și că 2021 va fi primul an din ultimii zece în care rata inflației va depăși creșterea salarială medie. Scăderea puterii de cumpărare va fi resimțită mai acut decât oricând din 2011 încoace. Și totul se întâmplă într-un moment în care ponderea lichidităților în economie (adică banii cei mai vulnerabili în fața inflației) se află la o cotă-record: peste 70% din masa monetară a României este astăzi lichidă.

Non-explicația seacă “furtună perfectă” își face tot mai des loc în titluri de presă din întreaga lume, în încercarea analiștilor de a explica avansul galopant al inflației la nivel mondial. Scumpirea din energie, resimțită la scară globală, este principalul factor din spatele inflației. În termeni economici, astfel de oscilații violente sunt catalogate drept „șocuri”. Faptul că șocul energetic se suprapune pe o perioadă de consum în creștere nu poate decât să amplifice tendința.

Totuși, criza neprevăzută din energie nu este singura forță din spatele inflației. O bună parte dintre analiști o aseamănă acum mai degrabă cu o scânteie care a acutizat dezechilibre sistemice vechi. Pe scurt, este posibil ca politicile monetare pe care au pariat marile puteri în ultimii zece ani, după criza economică precedentă, să se deconteze acum în inflație, încetinirea ritmului de revenire economică și, în cazuri extreme, să ducă la recesiune.

Efectul bulgărelui de zăpadă

Inflația crește alarmant în marii poli economici și în marile economii fragile deopotrivă. În România însă, bulgărele de zăpadă care a început să se rostogolească are deja câteva straturi în plus față de restul lumii.

Primul strat: criza energetică se suprapune primei ierni în care facturile de curent electric și gaze naturale ale românilor nu mai sunt reglementate. În trecut, prețurile finale erau stabilite de stat măcar parțial, iar producătorii erau obligați să le respecte. Acum, cumpărăm aceste produse energetice de pe o piață complet liberă. O piață europeană care, în acest an, se confruntă cu deficit acut de producție și o cerere uriașă.

Parlamentul României a adoptat, pe 27 octombrie, un proiect de lege prin care plafonează prețul gazelor și al electricității pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Pragurile maximale sunt stabilite însă în funcție de actualele condiții de piață. Tarifele nu vor putea să explodeze, dar vor fi, în unele cazuri, duble sau chiar triple față de facturile din iarna trecută pentru că sunt calculate în funcție de cotațiile din prezent.

Schema de subvenționare este una complicată, bazată pe compensații care pot fi acordate doar în funcție de consumul total de gaze și curent al unei gospodării pe următoarele cinci luni. Practic, un client va ști doar în primăvară dacă un kWh pe care l-a consumat va costa 0,6 lei, 0,8 lei sau chiar un leu.

Salariile nu au crescut suficient

Al doilea strat: pentru prima dată în ultimul deceniu, creșterile salariale din România nu au ținut pasul cu scumpirile. Deci scăderea puterii de cumpărare nu mai are niciun amortizor.

Știm deja că România are una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din ultimii ani. În septembrie 2021, aceasta s-a ridicat la 6,3%. Cele mai recente statistici ne situează în topul clasamentului UE când vine vorba de creșterea prețurilor.

Strict din perspectiva inflației, nu suntem pe tărâm necunoscut: între anii 2007 și 2011, rata acesteia a fost constant mai mare de 4,8%. În 2008 s-a înregistrat recordul: prețurile au fost cu 7,9% mai mari față de anul precedent.

Lichiditatea din piață e la o cotă-record

Un al treilea strat, mai degrabă ascuns, care dă bulgărelui o proporție îngrijorătoare în economia românească, este ponderea lichidităților în masa monetară.

Masa monetară numără toți banii dintr-o economie, dar doar banii în moneda națională. În cazul României, masa monetară înseamnă totalitatea leilor. Dar nu toți leii sunt bancnote și monede. O mare parte – până nu demult, cea mai mare – exista doar în conturi bancare.

De ce merită efortul de a citi aceste explicații? Revenim la inflație și bulgărele românesc. Masa monetară a României este, astăzi, mai lichidă ca oricând. Ponderea lichidității a urcat la peste 71% din totalul masei monetare a României.

Asta înseamnă că 71% din toți leii care există nu aduc niciun fel de dobândă pentru cei care-i dețin, dar nici nu pot fi folosiți de bănci în operațiuni care să le aducă randamente. În absența tranzacțiilor, numărul lor rămâne fix – leul care stă într-un portofel sau într-un cont curent nu va „face pui”. Valoarea lor, în schimb, scade. Inflația mușcă cel mai adânc din acești bani.

Totodată, prezența lichidității în piață alimentează inflația. Lichiditatea și consumul au o corelație proporțională. Faptul că accesul la bani este facil înseamnă că pot fi folosiți în orice moment în tranzacții, iar prețurile cresc.

„Nu știu dacă creșterea lichidităților se reflectă acum în creșterea inflației, dar este o condiție care favorizează presiunile inflaționiste. Nu știu dacă este directă relația, unu la unu să spunem, dar când există o lichiditate mai importantă, ea creează condiții pentru inflație”, explică Aurelian Dochia.

O creștere prea rapidă devine toxică

Decojind bulgărele până la ultimul strat, găsim dezechilibrele sistemice și felul în care au fost ele gestionate în ultimii ani. Nu este o problemă pur românească, dar aici capătă amploare din cauza specificului economiei naționale.

În miez este, deloc surprinzător, deficitul bugetar. Eclipsat, poate, de rate spectaculoase de creștere a Produsului Intern Brut, deficitul bugetar al României a crescut alarmant în ultimii ani, culminând cu o rată-record de 10,2% în 2020 – record și pentru istoria României, record și în topul european pe anul trecut. În 2021, cele mai recente estimări anunță un deficit anual de 8% din PIB.

Decuplarea dintre performanțele scriptice ale economiei românești și nivelul de trai a devenit evidentă în ultimele luni. Produsul Intern Brut (PIB) va crește până la sfârșitul anului cu o rată de 7%, estimează Fondul Monetar Internațional. Este unul dintre cele mai bune rezultate din lume, tipul de avans galopant rezervat strict economiilor emergente, care cresc într-un an cât altele în șapte. Nu este o premieră: „Tigrul Europei” și-a făcut loc acum câțiva ani în presa românească, iar unele declarații politice se încăpățânează să-l felicite periodic de-atunci.

Dar atât. Creșterea economică are în spate unul dintre cele mai ridicate deficite bugetare din Uniunea Europeană. O putem asemăna cu un motor pe abur: câtă vreme e alimentat cu cărbune (prin deficitul bugetar), va continua să împingă înainte. Consumul robust de bunuri după ieșirea din lockdown a livrat revenirea în „V” promisă de Florin Cîțu din postura de ministru al Finanțelor, apoi din cea de premier.

Rata inflației va ajunge însă tot la 7% până la sfârșitul anului, cred economiștii români. Adică dublul țintei pe care România și-a propus-o la începutul lui 2021. O perioadă lungă de creștere economică nesustenabilă combinată cu o rată înaltă prelungită a inflației este definiția supraîncălzirii – overheating economy – în orice manual de economie. Ratele de creștere economică mult prea rapide au riscul intrinsec de a sugruma un avans sănătos, pe termen lung.

„Noi avem nevoie de o creștere sustenabilă, care în opinia mea este între 4 și 5% din PIB, care să se facă cu deficite finanțabile, adică să ajungi cu deficitele structurale la nu mai mult de 3%. Nu s-o faci la anul, ci să reușim în 3-4 ani. Cu deficite externe ușor finanțabile, adică să n-ai un deficit extern de cont curent de 7% și pe care să-l finanțezi jumătate prin îndatorare”, continuă economistul.

Frica de inflație alimentează inflația

Iar încheierea anului – și intrarea în iarnă – cu o rată a inflației dublă față de cea preconizată nu este doar un eșec guvernamental sau monetar. O astfel de discrepanță dă peste cap bugetele și provizioanele companiilor și angajatorilor, la fel cum dă peste cap tiparele de consum și strategiile de cheltuieli, economii sau investiții ale populației.

De la micro la macro, populația și companiile își reanalizează acum planurile. Pentru individ, consecința directă poate fi, spre exemplu, amânarea unor cheltuieli importante – o achiziție imobiliară, renovări, vacanțe sau scăderea banilor alocați timpului liber. Pentru companii însă, dincolo de reticența de a investi sau a se dezvolta, înseamnă amplificarea expectațiilor inflaționiste – un alt termen economic care, pe scurt, înseamnă că un producător de bunuri sau furnizor de servicii se așteaptă ca prețurile să crească în viitorul imediat, prin urmare scumpește de acum ceea ce vinde pentru a se proteja.