LEGĂTURA DINTRE INFLAȚIE ȘI DOBÂNZI

De ce nu vor scădea ratele bancare în următorii doi ani

Computer Hope Guy
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, anunțând creșterea dobânzii de politică monetară la începutul lunii iulie. FOTO: Grigore Popescu / Agerpres Foto

Inflația galopantă cu care ne confruntăm de la sfârșitul lui 2021 nu va fi readusă în frâu nici măcar în 2023, conform celor mai recente proiecții ale Băncii Centrale Europene. În cursa împotriva scumpirilor, principalele arme sunt mereu monetare: băncile centrale vor continua să crească dobânzile, ceea ce se va traduce în rate mai ridicate pentru populație. 

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a acoperit, din rațiuni lesne de înțeles, agenda publică și a eclipsat toate celelalte motive pentru care am ajuns să ne confruntăm cu una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din ultimii 30 de ani. De altfel, cauzele care au generat scumpirile extreme au fost amplificate exponențial de război. Ele aveau, însă, capacitatea de a determina inflație galopantă chiar și în absența conflictului armat – ceea ce au și făcut în ultimele trei luni din 2021 și primele trei din 2022. 

Totuși, ce s-a schimbat dramatic odată cu intrarea tancurilor rusești în Ucraina este convingerea liderilor lumii că scumpirile sunt temporare și că pot fi reglate prin intervenții minore în piață. Inclusiv Fondul Monetar Internațional și-a revizuit în creștere prognoza privind rata inflației, precum și durata în care aceasta va rămâne ridicată, din cauza războiului.

Astfel că, din februarie încoace, tot mai multe bănci centrale care nu dădeau semne că sunt dispuse să-și schimbe strategiile monetare au început, mai timid sau agresiv, să crească dobânzile de politică monetară și, în paralel, să reducă sau să sisteze programele prin care sprijină băncile comerciale. 


Citește și:

Ce este stagflația și de ce România trebuie să se teamă de ea

De ce e inflația atât de mare în SUA și cât de mare e pericolul de recesiune


De ce cresc ratele bancare odată cu inflația

Creșterea dobânzii de politică monetară este cea mai la îndemână măsură la care băncile centrale (adică instituțiile în sarcina cărora cade stabilitatea prețurilor) apelează când vor să reducă inflația. Pentru a reduce disponibilitatea de lichiditate în piață, creșterea dobânzilor descurajează creditarea nouă. Efectul se răsfrânge însă și asupra creditelor vechi, prin majorarea dobânzilor variabile. 

Cu cât banca centrală dă băncilor comerciale credite mai scumpe, cu atât acestea vor înceapă să-și aplice dobânzi mai ridicate pe piața interbancară. Aceste credite interbancare reprezintă un volum uriaș de bani care se mișcă zilnic în piață, mai mare decât pe orice alt segment. Băncile împrumută aproape zilnic bani una de la alta pentru a-și putea derula operațiunile în curs și depind de aceste credite pentru a-și onora angajamentele și pentru a-și asigura fluxurile necesare de capital.

Apoi, restrângerea sau retragerea programelor prin care băncile centrale sprijină băncile comerciale au ca rezultat tot dispariția lichidității din piață. Băncile nu se mai pot împrumuta ieftin de la băncile centrale, prin urmare au la dispoziție mai puțini bani cu care pot credita companiile și populația. Nu în ultimul rând, sistarea programelor de cumpărare de active (majoritatea, bazate pe tipărirea de bani și injectarea lor în piață) de către marile bănci centrale, în frunte cu Rezerva Federală americană, va limita dramatic activitatea de creditare a marilor grupuri bancare. 

Cum se calculează ratele cu dobânzi variabile 

Legătura dintre creșterea dobânzii de politică monetară stabilită de banca centrală și dobânzile pe care le plătim la creditele bancare este cât se poate de clară. Deși creșterea dobânzii-cheie a BNR nu se reflectă unu la unu în rata lunară pe care o achităm, ea este reflectată proporțional în creșterea dobânzii inclusă în rată. 

Dobânzile variabile la creditele în lei sunt calculate, în România, în funcție de doi indici principali. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) rămâne cel mai răspândit și este calculat zilnic. Prin urmare, are un grad mai ridicat de volatilitate. Indicele reprezintă o medie aritmetică a dobânzilor oferite de cele mai mari zece bănci din România pentru împrumuturile interbancare în lei. Cu alte cuvinte, ROBOR este media dobânzilor la care băncile se împrumută între ele în lei. Pentru a avea totuși stabilitate, din medie sunt excluse valorile extreme (cea mai scăzută și cea mai ridicată), pentru că se consideră că acestea nu reflectă cu acuratețe piața. 

De fiecare dată când BNR crește dobânda de politică monetară, împrumuturile interbancare devin, la rândul lor, mai scumpe. Creșterea acestor dobânzi se va reflecta în creșterea mediei lor aritmetice, care dă valoarea ROBOR. 

Dar trebuie să ținem cont că dobânda variabilă pe care o plătim la credit nu este formată doar din nivelul ROBOR. Majoritatea băncilor compun dobânda variabilă dintr-o marjă a băncii (care poate fi, la rândul ei, fixă sau cuprinsă între anumite praguri) și ROBOR. Spre exemplu, programul „Prima Casă” a însemnat credite în lei cu dobândă variabilă, calculată astfel: 2% marja băncii plus ROBOR. Față de începutul acestui an, o rată pentru un credit imobiliar contractat prin „Prima Casă” a crescut, în medie, cu 30%. 

Indicele ROBOR, însă, s-a dublat de la începutul anului: în ianuarie era calculat la puțin peste 3%, acum depășește 7%. În România există în jur de o jumătate de milion de credite cu dobânda calculată în funcție de ROBOR, conform celor mai recente date publicate de BNR. 

ROBOR vs. IRCC: pro și contra

ROBOR a fost singurul indice pentru creditele cu dobândă variabilă în lei luate înainte de mai 2019. După acel punct, a fost introdus și IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor). 

IRCC a apărut tocmai ca o alternativă mai stabilă, care să protejeze clienții de volatilitatea și eventualele șocuri ale pieței. De aceea, acest indice se calculează trimestrial, nu zilnic, precum ROBOR. El are la bază aceleași dobânzi interbancare, care depind de dobânda de politică monetară setată de BNR. Însă, spre deosebire de ROBOR, IRCC este media ponderată a dobânzilor aplicate la toate creditele interbancare.

Media IRCC este calculată zilnic, însă doar cea trimestrială (adică media ultimelor 90 de zile) este cea luată în calcul în dobânzile variabile la creditele bancare. Din această cauză, IRCC va reflecta cu o întârziere de până la trei luni nivelul pieței. Însă, în sens opus, indicele se va corecta în jos mai târziu decât ROBOR în eventualitatea scăderii dobânzilor interbancare. 

Cei care au dobânzile calculate în funcție de ROBOR pot, conform legislației în vigoare, să ceară băncii trecerea la IRCC. Banca, însă, nu este obligată să accepte solicitarea. În practică, această tranziție presupune semnarea unui act adițional la contractul de credit și implică renegocierea altor aspecte din contract (prelungirea scadenței, creșterea marjei fixe din dobândă etc.). Această schimbare se poate face o singură dată și este ireversibilă. 

Ceea ce-i pune pe gânduri pe mulți clienți în decizia de a trece de la ROBOR la IRCC este că tocmai stabilitatea acestuia din urmă se poate dovedi, în unele situații, mai scumpă. Cele mai multe rate se calculează în funcție de ROBOR la trei luni - adică o dată la 90 de zile, dobânda se recalculează în funcție de nivelul din acea zi al indicelui, după care rămâne la acel prag pentru următoarele trei plăți. Este posibil, în funcție de fluctuațiile pieței și de volumul de tranzacții interbancare, ca nivelul ROBOR dintr-o zi anume să se dovedească a fi mai scăzut decât nivelul IRCC trimestrial, care nu „scapă” nicio fluctuație din piață, chiar dacă le atenuează prin medie. În iunie, nivelul IRCC a fost calculat la 4,86%, deci mai scăzut decât este ROBOR în prezent.

Cei care vor să-și refinanțeze un credit sau să ia acum un credit cu dobândă variabilă trebuie să știe că în negocierea cu banca pot cere ca dobânda să fie fixă o perioadă (spre exemplu, cinci ani), după care să treacă la o dobândă variabilă, calculată în funcție de unul dintre cei doi indici. Dobânzile fixe sunt mai ridicate decât cele variabile, însă au avantajul de a fi ferite de orice fluctuație și criză precum cea pe care o traversăm acum. În urmă cu un an, în iulie 2021, nivelul maxim al ROBOR a fost de 1,52%. Pe 14 iulie 2022, el a fost de aproape cinci ori mai mare (7,05%).

Lupta cu inflația se decontează (și) în sistemul bancar

Toate aceste măsuri pentru descurajarea creditării au ca scop și ca efect, mai rapid sau mai întârziat, recăpătarea controlului asupra inflației: dacă există mai puțini bani într-o economie, prețurile vor începe să scadă sub presiunea unei cereri mai scăzute. 

Însă, pentru sectorul bancar, această schimbare de strategie înseamnă o regândire masivă a afacerilor și o serie de decizii la care bancherii nu au mai trebuit să se gândească în ultimul deceniu. 

După criza ipotecilor subprime, fenomenul Too Big To Fail (prea mare pentru a da faliment, n.r.) din SUA și criza datoriilor suverane din Europa, sprijinirea băncilor a devenit politică de stat în aceste două poluri economice. Motivele erau diferite. Americanii au ales să ofere bailout-uri de sute de miliarde de dolari marilor grupuri bancare (și nu numai), pentru a evita efectele în cascadă a căror amplitudine au început s-o intuiască după falimentul Lehman Brothers. 

Europenii, însă, depindeau de solvabilitatea băncilor pentru a-și putea rula în continuare datoriile guvernamentale de trilioane de euro. Căderea unei bănci ar fi însemnat și falimentul unei țări. Astfel că ultimii 10 ani au însemnat o perioadă de intervenții fără precedent și sprijin public nemaivăzut pentru grupurile bancare. Efectele: creșteri economice susținute, dezvoltarea companiilor, crearea de locuri de muncă și avans tehnologic categoric. 

Accesul facil la creditare s-a reflectat în toate straturile economiei, de la individul care a luat credite de consum (pentru telefoane, gadgeturi, renovări, vacanțe), la cel care și-a făcut credit ipotecar pe 30 de ani și a luat banii de avans pentru locuință dintr-un alt credit, mai mic, de nevoi personale. S-a văzut și la companii care și-au putut moderniza și crește business-urile și, nu în ultimul rând, la guvernele care au găsit în bănci principalii lor creditori (prin achizițiile de titluri de stat sau alte scheme de împrumut). 

Toate acestea par că vor rămâne de domeniul trecutului. Iar această restrângere a activității bancare are efecte aproape imediate în economia reală. În România, un prim semnal vine din sectorul imobiliar, a cărui dinamică este strâns legată de împrumuturile bancare - atât pentru dezvoltatori, cât și luate de cumpărători. 

Europa se așteaptă la încă doi ani de inflație ridicată

În Europa, sectorul bancar tocmai și-a pierdut cel mai puternic aliat în frontul comun pe care a încercat să-l țină în fața inflației în ultimele luni. Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, a fost până de curând cea mai tranșantă voce în cursa inflației galopante, dând asigurări că avem de-a face cu un episod tranzitoriu, care se va estompa în cel mult un an.

Lagarde și-a pierdut însă convingerea că prețurile pot fi readuse sub control fără o abordare monetară la nivelul zonei euro. A acceptat, astfel, după luni bune de refuzuri categorice, să crească dobânda de politică monetară a BCE. Banca Centrală Europeană va urca dobânda-cheie în ședința de pe 21 iulie la 0,25% de la 0%, prag stabilit și neschimbat din martie 2016. Este prima dată în 11 ani (din iulie 2011 încoace) când BCE aplică o creștere pentru dobânda de politică monetară. 

Pentru a atenua șocul din sector, BCE a anunțat mișcarea cu aproape o lună avans, dând totodată de înțeles că vor urma alte creșteri până la sfârșitul anului.

„Inflația este foarte ridicată. Proiecțiile noastre arată că va începe să scadă treptat abia către sfârșitul anului, rămânând peste ținta noastră în orizontul de proiecție. Inflația este mai persistentă și scumpirile sunt mai ample decât consideram acum câteva luni, însă va continua să scadă în 2023 și 2024”, a declarat Luis de Guindos, vicepreședinte al BCE, într-un interviu publicat pe site-ul instituției.

„Consiliul Guvernator a arătat faptul că este complet angajat să readucă inflația în interiorul definiției noastre privind stabilitatea prețurilor - 2% pe termen mediu - și a început procesul de normalizare. (...) Pentru septembrie, putem lua în calcul o creștere și mai mare, dacă prognoza de inflație persistă sau se deteriorează. Deciziile noastre viitoare vor fi luate pe baza datelor”, a continuat oficialul BCE.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Elena Dumitru

    Elena lucrează în presă de 11 ani, de-a lungul cărora a acoperit două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul", iar din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers.


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc