Născuți într-o lume care se deschide cu un click, atenția copiilor e tot mai scurtă. Cum vor schimba ei viitorul muncii?

Generația Z, care reprezintă o treime din populația lumii și, în curând, peste un sfert din forța de muncă din economiile dezvoltate, a devenit cel mai interesant eșantion de studiu pentru antropologi și sociologi. Cum viitorul muncii depinde de această generație, mai nou, stau cu ochii pe ea și experții în piața muncii.

Parte din explicație o găsim în faptul că cei născuți între 1997 și 2010 aduc mari schimbări de comportamente la nivel social. Fiecare generație e produsul vremurilor în care se naște, învață și crește. Din acest punct de vedere, cele mai tinere grupe de vârstă de azi au moștenit o lume fundamental diferită de cea a părinților sau bunicilor lor.

Dacă între Generațiile X (1965-1980) și Y/Millennials (1981-1996) putem sesiza o oarecare continuitate în câteva aspecte legate de mentalitate, membrii Gen Z sunt produsul unor forme de tehnologie care s-au născut odată cu ei. Aceste noi tehnologii vin însă la pachet cu niște schimbări pe care societatea și, mai ales, angajatorii, nu le mai pot ignora, pentru că cei din Generația Z nu au cum să se mai identifice cu modele sociale și organizaționale de până acum. Iar din urmă vine Generația Alpha (cei născuți după 2011), la care vom vedea deja sedimentate multe dintre tendințele comportamentale pe care le observăm acum la Gen Z.

Copiii și tinerii de astăzi vor redefini, deci, felul în care societatea de mâine se va raporta la piața muncii. Un factor important e deja relația lor cu tehnologia:

– Generația Z petrece minimum șase ore pe zi utilizând device-uri.

– În medie, își verifică telefonul mobil o dată la 12 minute, deși reprezentanții mai mari ai Gen Z fac asta și la intervale de două minute.

– 70% cred că este foarte probabil ca în viitor toate cumpărăturile să poată fi achiziționate 100% online.

– 57% preferă să urmărească conținut de tipul user generated content decât seriale, filme sau orice alt tip de conținut video realizat profesionist (și, implicit, mai lung).

– 56% își amintesc o reclamă dacă au urmărit-o doar două secunde.

– Spre deosebire de cei din Generația Y, care utilizează, în medie, și trei ecrane simultan, cei din Generația Z folosesc chiar și cinci ecrane în același timp.

Pornind de la acest portret-robot, oricât de generalizator e el, ce impact are relația pe care o au tinerii nativi digitali cu tehnologia pentru atenția lor sau, dimpotrivă, deficitul de atenție? Și, mai mult de atât, dacă proiectăm acest deficit de atenție în viitor, ce putem intui despre cum va munci angajatul de mâine?

Citește și:

România generațiilor. Puterea demografică, politică și economică a fiecărei categorii de vârstă din populația țării

Cum se va schimba România odată ce Generația Y va ajunge la putere

Ce e și cum se manifestă deficitul de atenție

O definiție foarte simplă a deficitului de atenție / „attention span” ar fi capacitatea de a rămâne concentrat asupra unui subiect un anumit timp, înainte de a fi distras de un factor extern.

Nu mai vorbim doar de o distragere cauzată de utilizarea device-urilor – am citit două pagini dintr-o carte, însă am primit o notificare pe WhatsApp și s-a făcut o oră de când nu am mai continuat cititul.

Discutăm și de o distragere cauză-efect. Nu mai putem fi atenți atunci când avem de parcurs un conținut cât de cât stufos, ci avem nevoie de texte simple, informații prezentate într-un mod cool și accesibil și, dacă se poate, cât mai grafic cu putință.

Deficitul de atenție a fost adus în discuția publică în ultimii zece ani, când s-au observat diferențe puternice între concentrarea sau modul în care învață copiii de acum și cum au învățat părinții lor.

Deși problema atenției mai scăzute se regăsește la toate generațiile, despre Generația Z, unele date spun că are o capacitate de concentrare cu 25% mai mică decât a generațiilor anterioare.

În România, studiile privind tulburările de atenție sunt puține, iar cele care există sunt reduse ca amploare. Conform unui raport UNICEF, 22% dintre copiii de la noi prezintă o formă de tulburare de deficit de atenție sau de hiperactivitate.

„Dacă vorbim de intervalul de vârstă 12-14 ani, chiar spre 17-18 ani, aici avem de-a face cu copii și adolescenți care nu vor, nu pot să intre în zona de asumare a responsabilității. De exemplu, să zicem că un adolescent primește din partea părinților 10 lei pe zi pentru plăcerile personale din ziua respectivă. Unii vor putea gestiona această sumă, în timp ce alții nu vor ști cum să îi cheltuiască sau cum să se încadreze în această sumă. Aceasta este cea mai bună modalitate de a exemplifica deficitul de atenție: capacitatea, sau mai bine zis incapacitatea de a gestiona acești 10 lei”, mai adaugă specialista.

Tehnologia ne-a furat atenția: mit sau realitate?

Un alt aspect important care intervine încă din copilărie este ușurința cu care putem găsi o informație la un click distanță. Accesul atât de facil la aproape orice subiect reprezintă un lucru extraordinar pentru omenire, dar, în același timp, arde etape și de multe ori elimină din proces gândirea critică și aduce în prim-plan o falsă impresie de cunoaștere absolută. Lipsa gândirii critice duce, automat, la o capacitate de concentrare și de interes scăzută, tocmai din cauza rapidității cu care aflăm aproape orice informație.

De altfel, această accesibilitate se leagă de o discuție mai amplă: deficitul de atenție are legătură și cu utilizarea dispozitivelor electronice – deopotrivă câte dispozitive, dar și cum și când le folosim.

Dacă până în pandemie subiectul nu era atât de discutat în afara cercurilor academice și a grupurilor de parenting, acum avem estimări care spun că, pe timpul crizei sanitare și al lockdown-urilor, hiperactivitatea și deficitul de atenție la copii și adolescenți au crescut cu 30%, din cauza utilizării frecvente a dispozitivelor în procesul online de învățare.

Două treimi din respondenții unui studiu inițiat de King’s College London spun că trecerea de la un ecran la altul – de la laptop, la telefon, apoi la tabletă și chiar la ecranul televizorului – are un impact real asupra realizării celor mai simple activități din viața lor de zi cu zi. Ca să înțelegem mai bine profilul utilizatorului de tehnologie de astăzi, instituția britanică a creionat patru tipuri de comportamente digitale ale oamenilor:

1. Multi-screeneri relaxați: 42% – Aceștia sunt utilizatori foarte implicați, dornici de afla noi informații în fiecare minut. Observă că au anumite probleme legate de deficitul de atenție, dar văd multe beneficii din bogăția de informații disponibile datorită device-urilor.
2. Dependenți de tehnologie stresați: 21% – Aici vorbim despre utilizatorii care se simt supraîncărcați cu informații, văd beneficiile pe care le oferă aceste surse de informare, dar sunt îngrijorați cu privire la capacitatea lor mică de concentrare. Aceștia mai consideră că utilizarea în exces a device-urilor și deficitul de atenție cauzat de acest exces îngreunează gândirea profundă
3. Scepticii supraîncărcați: 21% – Se simt suprasolicitați de informații, sunt foarte îngrijorați de scăderea capacității de atenție și de pierderea gândirii profunde și, în același timp, se arată mai puțin convinși de valoarea pe care o aduce social media, în comparație cu dependenții de tehnologie stresați.
4. Dezangajați și netulburați: 17% – Sunt utilizatori neinteresați de căutarea de informații. Nu și-au exprimat nicio îngrijorare cu privire la durata de atenție sau la cantitatea de informații și nu consideră că există un deficit de atenție pregnant în societate.

Uitându-ne la aceste patru profiluri, vedem că doar ultima categorie consideră că deficitul de atenție nu reprezintă un subiect important de pus pe masă. În rest, toate celelalte trei categorii validează această problemă și, chiar dacă multi-screenerii consideră că există numeroase beneficii aduse de tehnologie, discursul este același: problemele de deficit de atenție există și își fac simțită prezența.

Cu toate că și reprezentanții Generațiilor X și Y resimt utilizarea în exces a tehnologiei, de Generația Z sunt legate cele mai marri statistici pe această temă, potrivit Anatomy of Work Global Index 2022 (studiu global, cu eșantion format din angajați din așa-zisele industrii ale cunoașterii):

– În medie, un angajat utilizează nouă aplicații pe zi la muncă.

– 45% spun că se simt epuizați atunci când aud sunetul notificărilor.

– 53% dintre angajații Generației Z spun că ziua de muncă nu mai are un început și un sfârșit clar, odată cu permanentizarea programului hibrid.

– 48% declară că atenția lor la muncă s-a redus.

– 52% fac multitasking în timpul unei ședințe online.

Aceste date ne arată că, deși munca noastră este mult mai ușor de realizat datorită tehnologiei (unele dintre joburi apărând chiar datorită tehnologiei), creierul nu este făcut să rămână complet funcțional într-un mediu în care este expus permanent la ecrane, stimuli sonori și multitasking.

Studiile medicale care au analizat felul în care butonăm pe telefoane demonstrează inclusiv că utilizarea intensivă a ecranelor tactile are puterea de a schimba modul în care vârfurile degetelor percep stimulii tactili. Acest lucru poate însemna, în timp, o modificare a sistemului senzorial și a capacității noastre de a realiza sarcini ce implică acest sistem, din cauza factorilor externi.

Impactul la locul de muncă

Discuția despre deficitul de atenție – în copilărie, dar și în viața adultă – nu are legătură doar cu cât putem să stăm concentrați când urmărim un film, ori când citim o carte sau un articol de presă. Ne ducem atenția, câtă e, și la locul de muncă. Se vede asta nu doar în cum muncim, ci și în noile curente legate de cultura muncii, impuse mai ales de cei mai tineri angajați.

Când vorbim despre așteptările angajaților români, cei din Generația Z se așteaptă să primească o promovare într-un an, spre deosebire de cei din Generația Y (1981-1996), care consideră că pot primi o promovare după trei-patru ani. De asemenea, tinerii de până în 24 de ani plănuiesc să stea maximum cinci ani într-o companie.

În plus, 70% dintre proaspeții absolvenți de facultate nu lucrează. Nu văd o legătură între materiile pe care le studiază și viața reală, iar acest lucru se traduce în incapacitatea lor de a se adapta pe piața muncii. În acest caz, unii renunță la planurile profesionale, alții aleg calea autodidactă, care oferă informații rapide și simple în comparație cu cantitatea de materie prin care un student trece în cei 3-5 ani de facultate. Despre aceste probleme, Panorama a scris și aici.

Așteptările nerealiste legate de promovare la locul de muncă, nerăbdarea în obținerea informației și atenția mai redusă a acestei categorii de vârstă, prin comparație cu cele anterioare, au rădăcini în copilărie, e de părere Lavinia Țânculescu Popa, care e specializată în psihologia muncii și cea organizațională:

Next gen: cu ochii deja și pe Generația Alpha

Generația Z are deja un rol semnificativ pe piața muncii. Nu doar pentru că acoperă o pondere serioasă din forța de muncă, dar și pentru că reprezintă, mai mult sau mai puțin, o generație de tranziție către noi constructe sociale.

Din urmă vin cei din Generația Alpha, născuți începând cu 2011. Sunt cei care vor activa, cel mai probabil, într-un câmp al muncii total schimbat față de ce cunoaștem acum. Se preconizează că 65% dintre Alphas vor avea joburi care nici măcar nu există în prezent, iar pentru ei familia și impactul pe care acțiunile și munca lor îl au asupra mediului vor conta înzecit.

„În ceea ce privește viitorul pieței muncii, totul va depinde de angajator și de reguli. Există și vor exista oameni de toate vârstele care fie se vor adapta, fie nu se vor adapta. Totul depinde și de educația primită de angajat. Dacă angajatul respectiv a crescut într-o familie unde s-a discutat despre respectul față de reguli și autoritate, atunci se va putea adapta într-un mediu aflat în schimbare. Dacă angajatul a crescut într-o familie în care a existat o teamă de a expune copilul unor situații reale, atunci adaptarea va fi mult mai dificilă”, mai spune psiholoaga Lavinia Țânculescu Popa.

Momentan, putem creiona un portret al viitorului adult Alpha uitându-ne, în principal, la date privind contextul școlar al copiilor de acum. De aici știm că, la nivel mondial, mai mult de două treimi din copiii din Generația Alpha utilizează tehnologie la școală. E tot mai clar că prezența digitală a Generației Alpha va fi și mai mare decât a Generației Z, cu toate implicațiile care curg de aici, inclusiv la nivel de procesare a informației și păstrarea atenției.

În România, peste 40% din elevii claselor I-VIII nu au însă competente în prelucrarea și interpretarea informației, în formarea unei idei proprii, potrivit unui studiu BRIO. Mai puțin de jumătate din elevi sunt considerați „minim funcționali”, adică nu pot înțelege cap-coadă un text. Acest procent sugerează viitoare probleme atât pentru învățământul preuniversitar, cât și învățământul universitar.

„Cum așteptăm de la device-uri performanță instant, așa așteptăm de la oameni performanță instant”

În momentul de față, managerii de recrutare încă încearcă să înțeleagă nevoile Generației Z. E un proces care nu mai suportă amânare, pentru că, în câțiva ani, intră și Alphas pe piața muncii, iar posibilitatea de a schimba și mai mult regulile jocului e acolo. Depinde de sistemul de învățământ și, pe urmă, de piața muncii ca aceștia să se integreze eficient în sistemele următorilor 10-20 de ani.

Strict pe relațiile inter-generaționale la locul de muncă, Lavinia Țânculescu Popa subliniază că este foarte important ca angajații maturi să fie dispuși să îi însoțească pe tinerii angajați pe noul drum în câmpul muncii.

„După o anumită vârstă, nu trebuie să îți mai aparții, trebuie să împărtășești. Nu prea mai vedem acest lucru în rândul angajaților maturi. În schimb, auzim din ce în ce mai des mesajul că cei tineri trebuie să învețe singuri, pentru că toți angajații au învățat singuri până acum. Or, acest mesaj denotă o lipsă de generozitate, o lipsă de iubire. Exact cum așteptăm de la device-uri performanță instant, așa așteptăm de la oameni performanță instant”, trage linie specialista în psihologia muncii.