SCENARIU DE LUPTĂ

Lungul drum al aliaților NATO

CĂTRE România, într-un război cu RUSIA

ANDREI LUCA POPESCU

DESIGN: EDIT GYENGE

Forța aliaților NATO, indiferent de mărime și dotări, vine din faptul că orice stat membru atacat are în spate sprijinul necondiționat al armatelor celorlalți aliați. Una dintre marile probleme cu care NATO se confruntă este însă cât de rapid poate ajunge acest sprijin în orice colț al Alianței, în cazul unui atac din exterior. În cazul României și al unui eventual atac masiv din partea Rusiei, lucrurile nu arată bine. Ajutorul NATO, dincolo de efectivele de militari ale SUA și Poloniei, avansate deja pe teritoriul României, ar veni cu mari întârzieri, din cauza lipsei de infrastructură solidă pe căile rutiere, feroviare sau fluviale.

În timp ce UE a alocat până acum 1,5 miliarde de euro, de cheltuit până în 2028, pentru creșterea mobilității militare, în special în cazul unui conflict cu Rusia, în România preocuparea pentru interconectarea și consolidarea infrastructurii nu a ocupat până acum un loc în prim-plan, acesta fiind în cea mai mare parte ocupat de construcția de autostrăzi.

La mai puțin de 500 de kilometri în linie dreaptă de România, Rusia are poziționate zeci de mii de trupe și echipamente militare grele, în Peninsula Crimeea, iar flota ei militară domină Marea Neagră. În februarie 2022, Rusia a înconjurat granițele Ucrainei cu aproape 200.000 de soldați și echipamente grele de război, a recunoscut independența regiunilor separatiste din Donbas (Donețk și Luhansk) și a trimis trupe de „menținere a păcii” în cele două „republici” autoproclamate. Oricât de improbabil pare un scenariu în care Rusia ar lua totuși decizia să atace NATO prin România, experții militari nu pot ignora această posibilitate.

Un alt motiv este unul de ordin strategic. O situație atât de periculoasă, încât chiar dacă are mici șanse să se întâmple, trebuie să existe un plan de contingență pentru ea: dacă Rusia ar ajunge cu un atac în România, ar ține în șah întreaga Europă, pe două direcții – sudul și Balcanii, dar și centrul.

Un scenariu de război1 ia în calcul o invazie terestră a Rusiei prin România, cu ocuparea unei regiuni cunoscute drept „Poarta Focșanilor”. Întinsă pe circa 85 de kilometri pătrați, în județele Vrancea, Galați, Brăila și Buzău, între Râmnicu Sărat, Panciu și cursurile Prutului și Dunării, zona este considerată critică pentru apărarea României2.

În cazul unui astfel de atac, NATO ar avea mari probleme în a-și aduce rapid grosul trupelor în sprijinul României, în timp util. Principalele impedimente sunt infrastructura și comunicațiile precare din regiune, dar și faptul că Rusia are influență în unele puncte de debarcare pentru trupele NATO, arată un raport al experților militari de la organizația americană CEPA1, coordonați de generalul american în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa și un bun cunoscător al regiunii Mării Negre.

Pe unde ar ataca Rusia România?

Rusia ar avea două căi de invazie terestră a sud-estului NATO, prin România. Una ar fi o operațiune amfibie de mari dimensiuni, lansată din Peninsula Crimeea, unde Rusia și-a concentrat forțe masive, după ce a anexat ilegal teritoriul în 2014, de la Ucraina. Forțele rusești ar fi aduse pe Marea Neagră și debarcate în România, undeva în zona gurilor Dunării.

O a doua cale, imaginată de experții CEPA, ar presupune ca forțele rusești să treacă prin Ucraina și Moldova, învingând mai întâi forțele de aici, înainte să pătrundă în România. Ambele direcții de atac ar presupune pregătiri și dislocări masive de forțe din partea Rusiei, ceea ce ar presupune timp îndelungat și pierderea elementului-surpriză. Tocmai de aceea, scenariul nu este cotat de experți cu mari șanse de a deveni realitate, pentru că Rusia ar avea căi mai eficiente militar de a ataca NATO, decât o invazie terestră prin România.

Partea proastă pentru România, în acest scenariu al unei invazii rusești de tip clasic, este că forțele armate românești ar pica în maximum 24 de ore în fața Rusiei, conform unei simulări realizate la Academia Forțelor Terestre de la Sibiu. În februarie 2022, NATO a luat decizia de a mări efectivele militare de pe Flancul de Est, ca răspuns la noile agresiuni ale Rusiei asupra Ucrainei. SUA au trimis în România un batalion de infanterie mecanizată cu circa 1.000 de militari, iar Franța și-a anunțat intenția de a conduce un nou grup de luptă NATO, cu trupe concentrate în România. Totuși, în cazul unui eventual conflict major cu Rusia, forțele de reacție rapidă ale NATO au nevoie de 48-72 de ore pentru a ajunge în orice colț al Alianței. Teoretic. Pentru că în practică piedicile de infrastructură și birocrație fac uneori această țintă de timp intangibilă.

Partea bună este că o invazie terestră din partea Rusiei ar presupune mișcări masive de trupe și echipamente în prealabil, care nu ar putea trece neobservate de supravegherea NATO. Astfel, aliații ar avea timp suficient să își pregătească apărarea, chiar dacă ar avea mari greutăți să își mute trupele în România, din cauza infrastructurii precare din zonă.

Pe unde ar veni NATO în ajutorul României?

Ca să facă față unei invazii terestre rusești prin România, NATO ar trebui să aducă în regiune 20 de brigăzi (între 60.000 și 100.000 de trupe), iar echipamentele lor ar avea nevoie de 20 de milioane de litri de motorină și 12.000 tone de muniție, conform scenariului realizat de experții CEPA. Concluzia lor este că o mișcare atât de masivă de trupe și echipamente ar lua foarte mult timp, astfel că mobilitatea acestor efective ar trebui planificată în detaliu, dinainte.

NATO ar avea două rute de acces către România, în cazul unei mișcări atât de masive, ambele cu probleme majore.

Prima rută ia în calcul că NATO începe mișcarea după ce Rusia a declanșat deja atacul. Trupele NATO ar putea veni dinspre sud, pornind din Italia și folosind porturile din Grecia, apoi prin Bulgaria, către România. Marile probleme ale acestei rute sunt puse de infrastructura din regiune. Nu toate căile ferate, podurile și tunelurile suportă transportul unor echipamente grele, din cauza fragilității sau dimensiunilor reduse. Un alt exemplu este voltajul folosit de căile ferate din Bulgaria, care diferă de cel din restul regiunii, arată experții CEPA.

Experții vorbesc și despre soluții mai „neclasice”, cum ar fi folosirea unor macarale pentru a traversa podurile din România și Bulgaria, care nu fac față greutății echipamentelor militare.

Un punct vulnerabil major al acestei rute este podul de peste Dunăre, dintre Ruse și Giurgiu. Dacă Rusia distruge acest pod, „ar reprezenta un punct unic catastrofic de eșec, care ar opri orice mișcare a forțelor (NATO). Ar fi nevoie de construcția unui nou punct de trecere pe calea ferată. În orice caz, nevoia de feriboturi pentru tren, pe cursul inferior al Dunării, ar trebui să fie o parte obligatorie a oricărui plan de apărare strategică a României”, arată raportul CEPA.

Raportul mai specifică și nevoia existenței unui sistem de barje pe Dunăre, capabile să creeze poduri peste fluviu și să transporte garnituri de tren, pentru eventualitatea în care podurile de peste Dunăre sunt distruse de Rusia.

Nu doar infrastructura ridică piedici în calea trupelor NATO, pe această rută. Influența politică și economică a Rusiei în regiune este un alt impediment. Accesul către România prin portul grecesc Thessaloniki ar fi cel mai facil, însă portul este controlat economic de Rusia. Astfel că trupele NATO trebuie să ia în calcul accesul prin portul de la Alexandroupolis, care însă este mai mic.

Calea cea mai sigură a forțelor NATO către România este pe o a doua rută: dinspre Germania, prin Polonia și Ucraina. Ruta ar putea fi însă folosită doar înainte de începerea conflictului, consideră experții CEPA.

NATO ar putea apela și la sectorul privat pentru a-și asigura transporturile terestre pe distanța de circa 2.000 de kilometri, din Polonia până în regiunea „Porții Focșanilor”. Transportul doar pe cale ferată, pe o distanță atât de mare, nu este văzut ca fiind sustenabil decât cu mult timp înainte de începerea conflictului.

Această rută ar avea nevoie și de suport aerian, pentru ca transporturile de trupe să fie protejate de eventuale atacuri, pe o distanță atât de mare.

Marea piedică în calea mobilității NATO către România: infrastructura și influența Rusiei

„România are nevoie de îmbunătățiri majore ale infrastructurii sale aeriene, rutiere, fluviale și de cale ferată”, arată raportul CEPA privind mobilitatea trupelor NATO.

Șoselele prea înguste, podurile nerezistente la greutăți mari și tunelurile prea strâmte fac din infrastructura rutieră românească o piedică în calea mișcării masive de trupe și echipamente de luptă. În regiunea de acces către „Poarta Focșanilor”, terenul de luptă cu Rusia imaginat de experții militari ai CEPA, doar podurile din Focșani și Galați permit trecerea vehiculelor grele, blindate. Restul podurilor din zonă nu rezistă la asemenea greutăți.

Aeroporturile românești sunt utile doar pentru primirea unor transporturi aeriene de trupe de avangardă, precum forțele de reacție foarte rapidă ale NATO (VJTF).

Căile ferate românești nu fac față transporturilor de echipamente militare de mare tonaj, însă ar putea transporta alte echipamente, mai ușoare, cu o viteză relativ mare, consideră experții CEPA.

Dunărea rămâne o cale de acces militară foarte utilă, însă nu poate fi folosită la întreg potențialul ei, pentru că nu are infrastructură destul de dezvoltată. Și nu doar în România, ci pe întreg traseul său din Germania până la Marea Neagră. Experții spun că ar fi nevoie de un sistem de feriboturi, în România și Bulgaria, pentru ca fluviul să poată fi folosit ca un coridor de mobilitate militară.

Influența Rusiei în regiune trebuie să rămână un motiv de îngrijorare pentru NATO, arată experții militari, pentru că poate pune probleme în calea trupelor aliate. Primul semn care să aducă aminte de această influență se citește chiar în infrastructura căii ferate din regiune: liniile de tren din Ucraina și Moldova au ecartamente diferite, pe standard rusesc, față de restul țărilor UE, lucru care pune o mare piedică în calea mobilității militare.

De asemenea, influența politică a Rusiei în Ungaria, Serbia sau Bulgaria ar putea da naștere la mișcări de protest și la refuzul accesului NATO la infrastructura de transport din regiune.

Mobilitatea trupelor aliate rămâne una dintre preocupările majore ale NATO și UE. În luna mai 2021, UE a aprobat participarea SUA, Norvegiei și Canadei la o inițiativă europeană care privește creșterea mobilității militare a NATO și care este condusă de Olanda. Inițiativa are alocat un buget de 1,5 miliarde de euro. Preocuparea aliaților pentru rapiditatea mișcării de trupe a intrat în prim plan după ce, în 2014, Rusia a invadat Ucraina și a anexat ilegal teritoriul Peninsulei Crimeea, într-un timp foarte scurt.

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x