„Nu te supăra, dar tu chelești?” Drumul de la calviție la transplantul de păr și povestea unei piețe în expansiune

M-am identificat mult timp cu părul meu bogat și creț. Îl vedeam ca pe o armă socială care-mi masca nesiguranțele, îmi aducea validare și-mi servea vanității. La 19 ani, mă priveam în oglindă cu brațele desfăcute și mă credeam Jim Morrison, convins că așa voi rămâne mereu. Un prieten mi-a zguduit certitudinea în 2009, la 25 de ani, când mi-a semnalat o zonă unde părul începea să se rărească. Nu era deloc grav, dar am început să-l îngrijesc mai atent — inițial, o cremă cu extracte naturale și petrol și un șampon tot pe bază de petrol l-au făcut mai des și mai strălucitor.

Mai târziu, am descoperit o substanță care mi s-a părut magică: minoxidilul. Gândită ca medicament pentru tensiune, s-a dovedit eficientă și în menținerea densității părului. Nu generează fire noi, dar le întărește pe cele existente. M-a ajutat până azi, fără efecte adverse — care pot include durere în piept, oboseală, creştere bruscă în greutate ș.a.m.d. — dar cu un preț tot mai mare: produsul pe care-l folosesc a depășit 100 de lei și mă ține o lună.

Diagnosticul care schimbă tot

După 35 de ani, părul a început să mi se rărească vizibil. Un dermatolog mi-a pus un diagnostic clar: alopecie androgenetică, principala cauză a calviției masculine. Ea evoluează diferit de la om la om și e moștenită genetic de la oricare dintre părinți. Femeile suferă și ele de alopecie, dar bărbații sunt mai afectați din cauza diferențelor hormonale și genetice.  Eu realizasem deja că urmez tiparul tatălui meu, al cărui păr s-a rărit treptat, dar s-a păstrat la un nivel decent până la vârsta de 54 de ani, când a murit.

De vină e dihidrotestosteronul, un hormon care subțiază și scurtează firele până când dispar. „Mecanismul prin care se produce căderea părului în alopecia androgenetică ține de fiecare folicul în parte, nu de o zonă anume”, mi-a explicat medicul Dan Andrei Todor, care realizează implanturi de păr în Cluj-Napoca. „Nu știm de ce la unii bărbați cade în zona frontală sau la alții în creștetul capului, dar știm că firele care se miniaturizează progresiv și cad sunt influențate de dihidrotestosteron. Dacă e să intrăm și mai mult în detalii, e vorba de o enzimă, 5-alfa reductază, care e secretată la nivelul foliculilor și favorizează miniaturizarea firelor de păr.”

De la remediile vikingilor, la implanturi de păr

Într-o cultură obsedată de imagine, cu reclame și reel-uri despre păr sănătos, pierderea lui poate însemna nu doar o schimbare fizică, ci și una identitară și de statut. Mi-a rămas în minte un comentariu online: „Un bărbat fără păr e ca un inel fără diamant.” Când mă tund la zero, ca exercițiu pentru ce-ar putea urma, aud remarci despre „cârlionții care erau” sau mi se spune că arăt „mai dur”. Am fost chiar sfătuit să-mi „antrenez atitudinea” pentru a umple viitorul gol, mai ales că sunt o fire sensibilă. 

Aceste reacții arată cât de adânc e legat părul de percepție, iar căderea lui pare o pierdere ce trebuie compensată. Deși unele studii spun că bărbații fără păr pot părea mai „masculini”, mai dominanți sau mai inteligenți — percepție influențată, poate, tocmai de această „nevoie” de compensare —, calviția este adesea asociată cu boala, îmbătrânirea, scăderea atractivității sau fragilizarea masculinității, chiar și cu lipsa succesului.

Îngrijorările bărbaților legate de chelie datează de sute sau chiar mii de ani. În Biblie, doi urși au sfâșiat 42 de băieți care l-au batjocorit pe profetul Elisei, numindu-l „cheliosul”. Iulius Cezar era obsedat de pierderea părului și ar fi încercat tot felul de metode pentru a-l recupera. La fel și alte popoare — vikingii foloseau o loțiune pe bază de bălegar de gâscă.
Hipocrate recomanda un amestec de excremente de porumbel cu hrean, chimion și urzici. O rețetă egipteană de acum 5.000 de ani combina țepi de arici arși cu ulei, miere, alabastru, ocru roșu și resturi de unghii.

Astăzi, nu mai e nevoie să scotocim prin natură după remedii, pentru că există o soluție care promite recâștigarea senzației de „întreg”: implantul de păr. 

O piață globală de miliarde de dolari

Deși a apărut încă din secolul XIX, procedura s-a perfecționat tot mai mult în ultimii ani și a generat o industrie de miliarde de dolari. Cifrele variază mult, fiind oferite de surse multiple, cu metodologii proprii. Pe baza estimărilor oferite de acestea, piața globală a implanturilor de păr a fost evaluată între 7 și 11 miliarde de dolari în 2024 și se așteaptă să depășească 41 de miliarde până în 2030.

Această creștere este stimulată de preocuparea tot mai mare pentru aspectul fizic, incidența ridicată a căderii părului (din cauze genetice sau care țin de stilul de viață — cum ar fi stresul și alimentația deficitară) și dezvoltarea unor tehnici avansate, minim-invazive, de transplant. Turcia conduce în continuare la numărul de intervenții, urmată de restul Europei și de America de Nord. Majoritatea pacienților sunt bărbați, iar mare parte dintre ei au sub 40 de ani.

Matei (n.r. – nume fictiv), în vârstă de 57 de ani, a trecut prin această experiență cu mult înainte ca piața să atingă aceste proporții. Pe la 30 de ani, a realizat că își pierde părul și că procesul e ireversibil. 

„Eram mulțumit de felul în care arătam, fără a fi vreun narcisist, iar perspectiva schimbării drastice, prin căderea părului, mi se părea de neacceptat”, își amintește el. „Eram foarte stresat, nu puteam să mă obișnuiesc cu ideea de a arăta altfel.” A consultat dermatologi și a încercat soluții din farmacii sau preparate în laborator. „Am decis să-mi fac un implant când mi-am dat seama că la mine nu funcționau soluțiile naturiste sau orice alt tip de tratament de stopare a căderii părului.”

În 2001, un medic italian i-a realizat implantul în Grecia, folosind metoda FUT (Follicular Unit Transplant), „singura disponibilă la acea vreme. Numărul de grefe era destul de redus, deci și suprafața de acoperire mică”, își amintește Matei. Grefele sunt fragmente de țesut cu foliculi de păr, din care ies de la 1 până la 6 fire și sunt recoltate din zona cefei, unde părul nu este afectat de alopecie. Deși rezultatul a fost satisfăcător, după câțiva ani, părul din jurul zonei transplantate a început să i se rărească considerabil. A rămas aproape doar cu cel implantat, care nu era nici el suficient de des. 

În 2018, a făcut un al doilea implant, de data aceasta în Turcia, cu o metodă mai evoluată — FUE (Follicular Unit Extraction). Matei o consideră „cea mai ieftină dintre metodele existente acum și cu numărul cel mai mare de grefe posibil. Au trecut 7 ani de la implant și sunt încă mulțumit de rezultat.” Intervenția l-a costat 2.800 de euro, preț care a inclus două nopți de cazare la hotel, mic dejun și transportul la clinică și la aeroport. De atunci, odată cu explozia pieței, prețurile din Turcia au scăzut semnificativ.

Stresul lui Alberto

Istanbulul e considerat capitala mondială a transplantului de păr, datorită prețurilor tot mai mici, medicilor de top și pachetelor all inclusive. Imaginea pasagerilor cu capetele bandajate, care se întorc de-acolo cu avionul, a devenit un clișeu. Mult timp, m-a liniștit gândul că o să ajung și eu unul dintre ei, când o să am goluri vizibile în cap și suficienți bani pentru intervenție. Nu știam, însă, că și piața din România a început să se dezvolte, într-un ritm susținut, și că sunt pacienți mulțumiți de rezultatele obținute aici. Alberto, care s-a operat în Cluj-Napoca, e unul dintre ei.

„Era un stres constant cu părul”, povestește el. „Era o preocupare de genul: vreau să fiu perfect și simt că doar asta îmi mai lipsește.” În copilărie, părul lui creț și des era motiv de mândrie, întărit de complimentele celor din jur. Totul s-a schimbat în clasa a IX-a, când un coleg l-a văzut cu bentiță și i-a spus: „Tu până într-a XII-a ești mâncat.” 

Remarca i-a declanșat o anxietate îndelungată legată de imagine și încredere în sine, alimentată și de admirația fetelor față de părul său. Alberto a început să-l perceapă ca pe o „superputere” pe care trebuia s-o protejeze. A urmat o supraveghere obsesivă: oglinzi, pieptănat excesiv, aranjatul părului, tras de fire. Aceste obiceiuri au ajuns însă să-l streseze și mai tare, pentru că a citit că pot duce la traction alopecia — o formă de pierdere a părului cauzată chiar de manipularea constantă a lui. 

„Încă o zi în care am purtat șapcă”

A încercat suplimente alimentare, diferite freze și schimbări de look. La un moment dat, și-a făcut un blond platinat cu ajutorul unei prietene, dar după câteva zile de la decolorare, părul i-a căzut în smocuri: „Era damage total — scalpul era ars, iritat, iar părul nu-mi mai creștea uniform, lăsa insulițe. Arătam ca un cartof cu un pic de ciuf.” A început să se radă în cap, ca să se adapteze și să compenseze cu băscuțe, șepci, barbă, mers la sală. Dar gândul la „ce-am avut și ce n-o să mai am” îl apăsa zilnic.

Odată cu un nou job în industria culturală, a devenit convins că înfățișarea, din care face parte părul, e esențială în această branșă. Întrebări de genul: „nu te supăra că te întreb, dar tu chelești?” îi subminau încrederea. Un moment definitoriu a fost o întâlnire, unde, după o glumă despre un prieten chel, fata cu care era i-a spus: „Diferența dintre tine și el e că măcar ție o să-ți crească părul înapoi.” „Știi cum mi s-a dărâmat toată lumea?”, își amintește Alberto. „Atunci s-a declanșat nevoia să fac ceva, să repar.”

Mama lui, asistentă medicală, s-a oferit să-l ajute. A trimis imaginile de la el mai multor specialiști, până când „a făcut click cu un doctor din Cluj.”

Opt ore de intervenție și 2.500 de foliculi

Consultația inițală a fost pe WhatsApp, iar diagnosticul inevitabil: alopecie androgenetică incipientă, moștenită de la tată. Blondul platinat nu l-a ajutat: „Am subțiat și distrus niște foliculi. Cred că am stat cu substanța aia pe cap mai mult decât era nevoie, la decolorare.”

A ales să facă implantul în România pentru că prefera proximitatea și se temea de bariera lingvistică. „Poți să nu te înțelegi la formă sau la indicațiile postoperatorii. Dacă apar complicații, ce faci, te mai sui o dată în avion? Aici sunt la un drum cu trenul distanță, într-un mediu familiar și cu costuri mai mici.”

După recoltare, timp de alte patru ore, medicul „mi-a făcut niște găuri de câțiva milimetri sub piele și a pus folicul cu folicul cu o pensetă, ca la semănat orez.” În total: 2.500 de grefe, care au costat 2.000 de euro — tariful clinicii pentru o zi de implant. Pentru o intervenție de două zile, cu un număr mai mare de grefe, costul ajunge la 3.000 de euro. A avut o pauză de masă între etape, iar pansamentul de pe ceafă l-a scos după două zile. Zona implantată a rămas nebandajată, dar trebuia ferită de orice contact pentru o perioadă de minimum două săptămâni. „Mama voia să mă lege, să nu dau cu mâna prin cap în somn.”

Alberto, imediat după intervenție. Foto: Arhivă personală

Ritualul fragil al regenerării părului

„Foliculii sunt inserați superficial. Sunt ca bulbii de orhidee, nu-i îngropi, îi lași la aer”, spune Alberto. Spălatul pe cap a devenit un ritual delicat imediat după operație: „Medicul mi-a recomandat un șampon de bebeluș. Îl puneai într-o sticlă cu apă, făceai spumă și o tapai foarte fin pe cap, apoi te clăteai la un jet super subțire de apă, fără să atingi propriu-zis zona.”

Rana din spate s-a vindecat repede, dar în față a durat cam o lună să se întâmple asta. „Acolo faci niște cruste care ajută la fixarea foliculilor și e important să le lași să cadă singure, să le înmoi în timp ce te speli pe cap.” Două săptămâni a evitat complet soarele și efortul, ca să nu transpire. „Doar seara ieșeam din casă, să mai iau niște aer, în rest stăteam în pat, la laptop, și traduceam.”

După o lună, crustele au căzut și părul „nou” a început să crească rapid, ajutat de o injecție PRP aplicată în ziua implantului — o procedură care presupune injectarea plasmei obținute din sângele pacientului pentru a stimula creșterea părului și regenerarea foliculilor. Apoi a urmat faza „rățușca cea urâtă” — căderea părului implantat, urmată de o regenerare naturală. 

„Părul implantat începe să crească în același ritm cu cel din jur, dar are altă textură, e mai închis la culoare”, spune Alberto. „Asta se observă când părul e scurt, cum îl am acum, dar când crește, nu se mai vede diferența.” Medicul i-a recomandat minoxidil pentru zonele fără implant și trei PRP-uri în primul an, apoi câte unul anual. Costul unei injecții este de 880 de lei.

Alberto, la prima tunsoare după implantul de păr. Foto: Arhivă personală

Mulți cred că părul transplantat într-o zonă afectată de alopecie va cădea. Căderea nu e cauzată însă de zonă, ci de sensibilitatea la hormonul dihidrotestosteron. Asta mi-a explicat medicul Dan Andrei Todor, care l-a operat pe Alberto vara trecută. Firele din ceafă și de deasupra urechilor sunt rezistente la acest hormon și nu cad după implant. Totuși, părul nativ din jurul zonei rămâne vulnerabil, fiind recomandate tratamente preventive, mai ales pentru pacienții tineri. Rezerva din zona occipitală permite, de regulă, mai multe intervenții, dar nu este garantată pentru toți oamenii.

„Eu încerc să evit o intervenție ulterioară, pentru că se poate preveni. E mai bine să previi decât să tratezi”, spune Todor. Printre soluțiile adjuvante enumerate de el se numără minoxidilul și finasterida, PRP-ul, exozomii, mezoterapia, terapii laser sau metode mecanice. Medicul a observat însă că cele mai eficiente ar fi minoxidilul și PRP-ul, care „se potențează reciproc”: „Minoxidilul e vasodilatator, iar PRP-ul stimulează producția de colagen și elastină și distribuie factori de creștere tisulară.” Totuși, „nici unul, nici altul nu creează fire noi de păr”, ci îngroașă sau reactivează firele miniaturizate.

Liste de așteptare pentru transplantul de păr

Dan Andrei Todor are 35 de ani și de șase ani efectuează implanturi de păr la clinica Arta Hair din Cluj-Napoca. Cu circa 700 de intervenții la activ și o medie de 130 de pacienți pe an, observă că cererea locală e într-o continuă creștere:

Medicul estimează, pentru Panorama.ro, că implanturile de păr profesioniste se practică în România de peste 10 ani, dar, deși clinicile s-au înmulțit, mai ales în Cluj și București, cererea rămâne mult peste ofertă. O căutare online mi-a indicat circa 16 unități specializate la nivel național. Dan Andrei Todor indentificase și el până în 20.

În România, costul unui implant de păr diferă de la o clinică la alta și variază în funcție de numărul de grefe, durata intervenției — care nu depășește două zile — și serviciile incluse, cum ar fi cazare și transport. Din informațiile disponibile online, prețurile medii sunt între 1.800–2.800 de euro pentru o zi și 2.800–5.300 de euro pentru două zile; numărul de grefe implantate într-o astfel de sesiune variază destul de mult între clinici. „Piața nu e încă saturată”, spune Dan Andrei Todor, „iar concurența între medicii specializați este redusă, ceea ce menține prețurile relativ ridicate.”

O procedură estetică cu miză emoțională

Cei mai mulți pacienți vin din motive estetice. Medicul a remarcat o preocupare masculină tot mai mare pentru aspectul fizic: „Cred că a venit un val de oameni care sunt mult mai atenți la modul în care arată, iar dintre procedurile estetice pe care le poate face un bărbat, asta e cam cea mai vizibilă și cu cel mai rapid rezultat.”

El admite că, la început, era sceptic față de intervențiile estetice: „Nu le vedeam scopul. Nu e o urgență, de ce să te supui acestui efort? Pentru că e un efort atât fizic, cât și financiar.” 

Turcia, între excelență medicală și capcanele turismului estetic

Turcia rămâne Mecca implantului de păr. Găzduiește aproximativ 1.000 de clinici care oferă acest serviciu, pe o piață evaluată anul trecut la peste 1 miliard de dolari. Prețurile pentru această intervenție sunt mai reduse decât în alte țări, mai ales față de cele din SUA sau Marea Britanie. Ele pot începe chiar de la 800 de euro, potrivit medicului Dan Andrei Todor.  Deși acolo există servicii foarte bune și medici dedicați, riscurile țin, în opinia sa, de două aspecte: implicarea personalului și bariera lingvistică. 

În orice piață dezvoltată, cu competiție puternică, apar și practici neloiale. Astfel, în Turcia, pe lângă clinici de top cu medici experimentați, există și centre care lasă implanturile în seama unor tehnicieni, fără supervizarea medicilor, arată un material realizat de BBC World Service. Asta poate compromite siguranța pacientului și calitatea rezultatelor, în scopul maximizării profiturilor. Mai mult, s-a conturat și o piață neagră, cu clinici neacreditate care recurg la astfel de practici și la marketing înșelător.

„La majoritatea clinicilor low cost din Turcia, nu toate intervențiile sunt efectuate de medici”, întărește medicul din Cluj-Napoca. Intervenția nu e foarte grea. Dacă te învăț să scoți un fir de păr, poți să faci treaba asta destul de ușor. Problema e când o faci repetitiv, ore în șir.”

Dacă personalul este prost plătit „ca să se poată obține un preț de 800 de euro plus cazare”, nu va fi motivat să lucreze cu atenție și dedicare, continuă el. „Rezultatul e pe măsura banilor pe care-i primesc oamenii care fac intervenția. Eu o fac cap-coadă, sunt prezent de la primul contact cu pacientul.”

O tehnică minim invazivă

Todor folosește instrumente din Turcia și SUA și spune că tehnicile de implant sunt aceleași peste tot. Cea mai folosită metodă este FUE (Follicular Unit Extraction), care presupune extragerea firelor individual, fără tăieturi vizibile. Mai rar se folosește FUT, care implică recoltarea unei fâșii de piele și lasă cicatrici.

Implantarea poate fi manuală, cu implantoare tip pix, sau robotizată,  (Follicular Unit Transplant) cu sisteme ca ARTAS sau Smart Graft. Todor consideră însă că precizia roboților e momentan inferioară celei umane, iar echipamentele sunt scumpe: „Sistemul ARTAS e vreo 350.000 de euro”, ceea ce influențează și tarifele. Am găsit o clinică în Cluj unde o intervenție cu acest sistem, desfășurată pe parcursul a două zile, costă între 3.500 și 6.000 de euro.

Transplantul de păr este o intervenție minim invazivă, realizată la o adâncime de 4–5 mm sub piele prin tehnica FUE. Dacă este făcut corect, are riscuri reduse, susține medicul. Complicațiile sunt rare și apar doar în cazul unei tehnici greșite sau a unui instrumentar neadecvat. Perioada critică durează 10 zile, urmată de regenerarea pielii în aproximativ o lună. Respectarea indicațiilor post-operatorii este esențială, mai ales evitarea traumatismelor. Iar comunicarea cu medicul e crucială pentru succes.

Nu există o vârstă indicată pentru astfel de intervenții. „Este o intervenție estetică, deci ar trebui făcută doar atunci când pacientul simte nevoia”, consideră Dan Andrei Todor. Medicul clujean evită, însă, să opereze minori, cu excepția cazurilor traumatice care le afectează grav calitatea vieții.

„Ce, mă, ai fost în Turcia?”

Peste trei luni se face un an de la intervenția lui Alberto, când ar trebui să vadă rezultatul complet. „Sentimentul de după e greu de pus în cuvinte”, spune el. „Chiar simți diferența de la o zi la alta. Te dai cu minoxidil seara și a doua zi dimineață vezi ciuf.” Firele noi au devenit și semne vizibile ale unei schimbări interioare, care l-au făcut să le declare părinților: Nu  o să mai am vreo zi tristă! Evident c-am mai avut. Am plusat mult.”

Percepția celor din jur s-a nuanțat și ea. Ce altădată părea ironie crudă — „Hăhă, chelești?” — s-a transformat într-una mai prietenoasă: „Ce mă, ai fost în Turcia?”. „E drept, la dimensiunea asta se vede că a fost o intervenție”, spune el, dar poate să trăiască cu asta. Acum are alte probleme de înfruntat la nivel de percepție publică: „Oameni care m-au cunoscut, inclusiv fete, mi-au spus să știi că nu mi te pot imagina cu părul lung”.

Articol editat de Raluca Ion