Dublul standard la alimente și discriminarea consumatorilor din Est. Avem lege, sună bine, dar n-avem ce face cu ea
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
La începutul acestui an, sortimentul clasic al sucului Fanta, comercializat de compania Coca-Cola, atrăgea atenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. ANPC a cerut atunci Comisiei Europene să demareze o anchetă la nivelul UE, pe trei tipuri de suc Fanta de portocale. Autoritatea românească motiva că ar fi diferențe ale rețetei din perspectiva calității, deși ar trebui să fie vândute, teoretic, cu aceeași compoziție în toate țările europene.
Dublul standard la alimente, o supărare veche a românilor înscrisă în seria „Vestul și r’Estul”, rămâne o problemă care s-a rezolvat pe hârtie, dar nu și în practică. Asta deși suntem la un an de la intrarea în vigoare a unei directive europene menite să împiedice discriminarea consumatorilor europeni. Dacă, în teorie, un astfel de act normativ ar fi trebuit să mai disipeze discuțiile referitoare la diferențele de calitate dintre produsele din estul și cele din vestul Europei, în realitate, nu s-a întâmplat așa.
- Dublul standard la alimente rămâne o problemă care s-a rezolvat pe hârtie, dar nu și în practică. Motivul: la un an de la intrarea in vigoare a directivei europene pe această temă, încă nu a fost stabilit un standard de referință la nivel european pentru produsele alimentare din piață. Cu alte cuvinte, e imposibil de verificat dacă un brand vinde același produs în forme diferite pe piețele europene.
- Se încearcă crearea unei baze de date comună cu produsele comercializate în mai multe țări europene. E un efort uriaș, care s-a împotmolit în detalii. Discuții în acest sens s-au purtat la București
- Una dintre problemele cele mai dificile vine din faptul că în evaluarea unui produs intră în calcul elemente obiective și elemente subiective deopotrivă, acestea din urmă țin de preferințele locale sau de mici diferențe în materia primă. Iar asta face stabilirea diferețelor „bune” de cele „rele” – în acest caz, discriminarea consumatorilor – cu atât mai dificilă.
Transpusă în legislația românească, directiva arată foarte bine, dar nu produce niciun fel de efect, pentru că nu se poate aplica deocamdată. La fel și în alte țări. O poveste frecventă în cazul dosarelor europene deturnate populist, cum a fost și discuția cu dublul standard. Avem un principiu lăudabil, care dă bine politic, dar care s-a dovedit, până acum, greu, dacă nu chiar imposibil de aplicat.
Sunt mari șanse să mai treacă mult timp până ce autoritățile naționale vor putea avea la dispoziție un instrument cu adevărat eficient prin care să poată penaliza abaterile producătorilor prinși că fac rabat de la calitate, în funcție de cine le e clientul.
În acest moment, situația stă în felul următor: nu am stabilit standardul, ci doar că nu-l vrem dublu. Concret, chiar dacă avem legislație împotriva dublului standard, nici până în prezent nu a fost definit un standard european de referință, după care să se aplice legea.
Într-o piață cu mii și mii de produse, actorii implicați în definirea standardului pentru fiecare dintre ele aruncă responsabilitatea de la unul la altul. Nici legislația nu este foarte clară în acest sens. Ba chiar, după cum a constatat Panorama, nici stakeholder-ilor nu le este extrem de clar cine ar trebui să facă ce pentru a debloca situația.
Aceleași produse, alte etichete, alte rețete
„Dublul standard al calității a fost utilizat, adesea, ca temă politică”, admite europarlamentarul Alin Mituța (Reper/Renew Europe), în special în statele est-europene, care au denunțat în repetate rânduri o calitate mai slabă a produselor achiziționate, dar vândute sub același brand.
Într-o cercetare europeană din 2019, la care au participat 19 țări (România a refuzat, după cum vom explica), au fost analizate 1.400 de mostre din 128 de produse diferite – de la dulciuri, lactate, băuturi, cafea, chipsuri sau lapte praf. 31% dintre produsele cu ambalaj identic sau similar aveau diferențe de compoziție și încă 27 de procente erau reprezentate de produse cu compoziție diferită, precum și aspect diferit al ambalajului.
Unele produse aveau mai multe grăsimi, altele mai mult zahăr, în timp ce ponderea de fructe din anumite produse era diferită de la o țară la alta. De pildă, același sortiment de cafea, dar comercializat în Germania, Bulgaria și Estonia, avea o compoziție diferită de la o țară la alta. Studiul a evidențiat că aroma cafelei este mai intensă în Estonia sau Ungaria, comparativ cu cea din Germania.
Produsul Coca-Cola Original Taste, spre exemplu, verificat în 18 state membre UE, avea două rețete diferite, fiind comercializat cu un gramaj mai mic de zahăr în Danemarca, Franța și Germania, dar cu un gramaj mai mare din același ingredient în Bulgaria, Ungaria sau Slovacia. În analiza lor, cercetătorii au cerut poziții de la producători pentru a vedea de unde provin acele diferențe. Coca-Cola a arătat spre îndulcitorii locali folosiți, dar și spre disponibilitatea locală a ingredientelor.
La fel a fost și cazul iaurtului cu aromă de căpșuni Activia, testat în 14 țări europene. S-a descoperit atunci că existau cinci rețete diferite, cu valori nutriționale diferite în ceea ce privește valorile energetice, grăsimile, zahărul, carbohidrații și sarea folosite. De departe, cea mai puțin sănătoasă variantă era considerată cea din Grecia, care abunda în grăsimi, potrivit experților europene. În acest al doilea caz, compania producătoare a motivat diferențele între produse arătând spre caracteristicile laptelui crud, diferite pe teritoriul european.
Aici e, poate, și punctul cel mai sensibil, anume să poți discerne între diferențe „bune”, legitime, și diferențe „rele”, discriminatorii. Astfel de dileme ar trebui să rezolve directiva împotriva dublului standard, dacă ea s-ar putea aplica acum.
„Dacă mi s-ar spune că referința pentru un anumit produs este de 10% grăsime în compoziție, spre exemplu, aș înțelege și m-aș conforma. Pe de altă parte, pe piață sunt mii și mii de produse alimentare. Tocmai din acest motiv, este esențial să existe o abordare armonizată asupra subiectului. Ar fi ideal ca cei de la Comisia Europeană să facă armonizarea, dar e mai greu de crezut că se va întâmpla așa. Însă, prin colaborările între autoritățile din statele membre se poate face, totuși, o abordare armonizată”, continuă Vișan.
De unde am plecat și unde ne-am blocat
La final de aprilie, Bucureștiul a găzduit o întâlnire unde au participat nu doar oficiali europeni, ci și reprezentanți din alte state UE, cu scopul de a stabili cum să se creeze o bază de date comună cu produse ce se comercializează în mai multe țări europene. Tot atunci s-a încercat și definirea unor criterii unitare de evaluare a produselor amintite.
Speranța este ca Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (Joint Research Center, n.r.) să creioneze, alături de autoritățile naționale din fiecare stat membru și în colaborare cu producătorii, aceste standarde de referință care fac ca legislația împotriva dublului standard să fie strict o poveste filosofică.
Eurodeputatul Alin Mituța punctează că misiunea autorităților naționale de a identifica produsele de referință, în lipsa unui standard, e foarte complicată.
„Din evaluarea mea, autoritățile naționale trebuie să stabilească care este standardul de referință, în baza criteriilor care sunt incluse de Comisie în Guidance din 2017. Autoritățile pot, desigur, să lucreze între ele, între mai multe state membre și cu Comisia, pentru a stabili acest standard. E dificil pentru autoritățile naționale să identifice produsele de referință, pentru că ele trebuie să se bazeze pe un standard. Uitându-se la piața europeană, autoritățile trebuie să stabilească ce elemente conține produsul de referință. Apoi, ele sunt nevoite să se uite la produsul vândut la ele în țară, pentru a spune dacă acel produs comercializat în statul respectiv se încadrează sau nu în produsul de referință”, explică Alin Mituța.
Doar în condițiile definirii acelui produs de referință pot fi făcute comparații obiective și, în final, pot fi aplicate sancțiunile prevăzute de lege. Acestea pot ajunge, dacă dublul standard e dovedit, până la 4% din cifra de afaceri, arată Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Ce e, de fapt, dublul standard?
Dacă ne luăm după definiția din directivă, transpusă și în legislația românească, pentru a putea vorbi de dublu standard pentru un produs, diferențele constatate trebuie să fie semnificative atât în compoziție, cât și în structura alimentului.
Ce face grea definirea acestui tip de discriminare este că, deși pot fi constate diferențe semnificative, există o serie de factori care pot duce la ele, considerați a fi legitimi și obiectivi.
În evaluarea unui produs intră în calcul, pe lângă elementele obiective amintite, și cele subiective. Acestea țin de preferințele locale ale consumatorilor, adică de specificul local. Și dacă „rețetele” nu erau deja complicat de uniformizat, aici situația devine și mai greu de descâlcit.
„Diferențele pot să vină din mai multe surse. Cele mai banale pot veni din interpretări culturale. În unele culturi, dulcele și acrul sunt altfel interpretate, în funcție de obiceiurile de consum ale populației, și atunci e ceva strict subiectiv. Pot fi, astfel, gusturi diferite în România sau în Grecia, chiar dacă ingredientele sunt fix aceleași. Diferențele pot veni și de la ingredientele folosite. Astfel, în anumite țări pot fi utilizate anumite ingrediente, în timp ce în altele, nu. Automat, în astfel de cazuri, există o diferență între produse, iar dublul standard este exclus din start”, explică europarlamentarul Alin Mituța.
Problema apare atunci când unui produs i se face publicitate ca fiind același pe întreg teritoriul Uniunii Europene dar care, la o analiză mai atentă, are ingrediente diferite, nemarcate corespunzător, și gust diferit. Asta înseamnă, în speță, standardul dublu.
Dar dacă așa e specificul local? Dacă sunt diferențe date de materia primă folosită, diferită din motive obiective (ex: gust al laptelui ușor diferit dintr-o țară într-alta)? Cum stabilești aici că e rea intenție și standard dublu sau doar un proces firesc de producție?
România: țară în prima linie a dezbaterii, care a ales să stea pe tușă
Pentru România, politizarea subiectului și golirea formei de fond a fost clară când țara noastră, foarte vocală, de-a lungul timpului, pe tema dublului standard, nu a luat parte în 2019 la inițiativa europeană. Asta în ciuda unor dezbateri generate în spațiul public de la noi legat de discriminarea consumatorilor români. Bucureștiul a motivat atunci că preferă să își păstreze neutralitatea, în contextul în care deținea, la vremea respectivă, președinția rotativă a UE.
Chiar și acum, atenția îndreptată spre acest subiect este complet diferită între țările din est și cele din vest. Același lucru îl susține și directorul executiv al Romalimenta, medicul veterinar Mihai Vișan.
Potrivit acestuia, directiva privind dublul standard al calității nu reprezintă, în acest moment, un subiect fierbinte în Uniunea Europeană. Lesne de înțeles: de când cu pandemia și războiul din Ucraina, cele mai multe state europene și-au pus problema securității alimentare, în contextul perturbărilor pe lanțurile de aprovizionare și al inflației record.
„Țările europene și-au dorit să aibă alimente, să meargă lanțul alimentar. Asta e pe primul plan, nu aplicarea directivei. Încă nu am ieșit din criză, prețurile la energie sunt sus, inflația lovește în lanț”, explică Vișan.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
