Open minds

Lumea se uită cu emoție spre China. Mai are ea o economie în stare de miracole?

Computer Hope Guy
Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

O vorbă mai veche spunea că, atunci când SUA strănută, restul lumii răcește, ceea ce s-a văzut și în timpul crizei financiare din 2008, generată de falimentul băncii americane Lehman Brothers. Dar ce s-ar întâmpla dacă China ar strănuta? Ar crea acest strănut unde de șoc economice la nivel global sau ar genera doar o criza regională, în Asia?

Economia Chinei a fost miracolul ultimelor decenii. Cu o creștere anuală a PIB-ului de aproximativ 10% (până în 2011), China se poziționa ca viitoarea putere economică dominantă a lumii. Mulți economiști și experți în relații internaționale preconizau că China va depăși SUA din punct de vedere al PIB-ului. 2020, 2025 sau 2030 au fost, pe rând, anii vehiculați pentru acest moment simbolic.

Acum, această rocadă de trofeu economic global pare tot mai departe. La fel și amintirea creșterii economice miraculoase pe care o avea China în anii 2000 și care riscă să rateze, în 2024, chiar și ținta de 5% de creștere a PIB-ului stabilită de Partidul Comunist Chinez. Peste tot în lume, economia chineză este pusă sub lupă, în speranța că se va preîntâmpina o eventuală „contagiune” globală.

Problema super-economiei asiatice nu e doar stagnarea economică, ci și o criză în domeniul imobiliar, creșterea datoriei publice, a șomajului, precum și probleme generate de un nivel scăzut al consumului.

Conștient de pericole – economice și politice deopotrivă -, guvernul chinez a lansat, la sfârșit de septembrie, un pachet agresiv de stimulare a economiei, mișcare primită cu mult entuziasm pe burse.

Ce se întâmplă cu economia chineză și ce stă la baza anxietății internaționale?

  1. Pandemia de Covid-19 a afectat puternic economia chineză, prin reducerea încrederii publicului în predictibilitatea politicilor guvernului, scăderea consumului și a investițiilor și creșterea datoriilor guvernelor locale, totul culminând cu o perioadă de deflație.
  2. Criza imobiliară din China a fost generată de măsurile guvernamentale care doreau să reglementeze mai bine piața imobiliară, dar care au condus la spargerea bulei imobiliare ce se crease în China. Afectați nu au fost doar cetățenii, ci și guvernele locale care își finanțau bugetele din licitarea terenurilor către companiile imobiliare.
  3. Îmbătrânirea populației chineze va afecta și mai mult, pe viitor, economia Chinei, riscând să o arunce într-o capcană a venitului mediu. Aceasta va împiedica China să se dezvolte economic și va amplifica o serie de probleme socio-economice precum creșterea șomajului, creșterea vârstei de pensionare și diminuarea consumului.
  4. Guvernul chinez vine totuși cu câteva măsuri timide pentru atingerea ratei anuale de creștea a PIB-ului de 5%. Acestea implică unele măsuri monetare, măsuri de stimulare a industriei imobiliare, cât și concentrarea pe exportul de produse de o calitate superioară, precum vehicule electrice, baterii electrice și panouri solare.
  5. Deși mulți compară China cu Japonia anilor 1990, economia chineză se află încă în creștere. Cu toate acestea, o stagnare economică în China va genera probleme la nivel mondial, mai ales în lanțurile de aprovizionare.

Starea economiei chineze

Creșterea economiei chineze a fost posibilă datorită reformelor economice ale lui Deng Xiaoping, începute în 1978. Acest avânt a avut ca pilon mâna de lucru ieftină și numeroasă din China, combinată cu un sistem economic capitalist, marcat însă de o implicare intensă a statului în piață.

Privatizarea anumitor companii chineze, înființarea de zone economice speciale, crearea unor centre de producție importante pentru marile companii vestice și, concomitent, păstrarea unei conduceri politice comuniste au creat un nou model economic, în care capitalismul economic și comunismul politic puteau conviețui.

Aderarea la Organizația Mondială a Comerțului, în 2001, i-a deschis Chinei noi porți comerciale, cât și recunoaștere internațională, contribuind la creștere economică prin explozia exporturilor.

Lucrurile au început să se schimbe odată cu mandatul lui Xi Jinping, liderul comunist care conduce China din 2012.

Dacă predecesorii lui au pus accentul pe dezvoltare economică, Xi s-a concentrat mai mult pe întărirea puterii politice. S-a înconjurat de oficiali mai conservatori și naționaliști, decizii care au avut consecințe și asupra economiei chineze. În loc să devină din ce în ce mai liberă, economia chineză a ajuns tot mai controlată de politic.

Dacă până în 2010 creșterea anuală a PIB-ului Chinei era de două cifre și ajungea chiar la 14% în 2007, începând cu 2012, aceasta a luat-o pe o pantă descendentă. În 2023, a ajuns la aproximativ 5%, iar pentru 2024, Fondul Monetar Internațional (FMI) preconizează o creștere de 4,5%, sub așteptări.

Diminuarea creșterii anuale era predictibilă și nu ar fi fost o problemă, atât timp cât China s-ar fi bazat pe o economie stabilă și solidă. Multe dintre statele care au cunoscut creșteri economice rapide de-a lungul timpului au ajuns la o etapă caracterizată de încetinirea creșterii economice, la 2-3% pe an. Dar deși PIB-ul Chinei crește încă relativ rapid, pentru oamenii de rând, situația economică internă este mult mai complexă și mai pesimistă.


Citește și:
Cum s-a transformat China în cei 10 ani cu Xi Jinping

Prețul pandemiei

Chiar dacă în China se prevedeau posibile probleme economice încă dinainte de 2020, pandemia de Covid-19 a fost momentul în care ele au început să fie vizibile. Menținerea pentru aproape trei ani a strategiei „zero Covid” a condus nu doar la reducerea consumului și diminuarea încrederii investitorilor, dar și la probleme financiare pentru guvernele locale, care aveau nevoie de fonduri pentru a se ocupa de lockdown-uri, carantină și testare la un nivel masiv.

Dacă celelalte țări au acceptat și tratat, după un anumit timp, pandemia de Covid-19 asemănător unui tip de gripă, China, din dorința de a arăta lumii că sistemul său politic este superior celorlalte, a ales să mențină o politică de „zero Covid” pe o perioadă mai lungă de timp. Incertitudinea legată de impunerea unor lockdown-uri neașteptate pe termen nedeterminat a afectat atât dorința consumatorilor chinezi de a cheltui, cât și pe cea a investitorilor de a-și extinde afacerile.

Chiar dacă, în noiembrie și decembrie 2022, China a renunțat la politica de „zero Covid”, ca urmare a izbucnirii unor proteste naționale, rănile provocate de incertitudinea politică din anii de Covid au rămas. Consumul intern nu și-a revenit complet nici până azi.

În timp ce multe alte țări s-au confruntat în ultimii ani cu inflație galopantă, China a avut problema inversă, a deflației. Este fix cauza stagnării economice a Japoniei în ultimele decenii. Așa s-a deschis larg cutia Pandorei în care stăteau ascunse problemele economice structurale ale Chinei.

Criza imobiliară

Pandemia de Covid-19 și strategia „zero Covid” au avut loc și pe fondul unei crize imobiliare, care s-a accentuat în 2021, când dezvoltatorul imobiliar Evergrande Group nu și-a mai putut plăti împrumuturile (în ianuarie 2024, un judecător din Hong Kong a decis lichidarea sa).

Criza imobiliară a fost provocată tot de politici guvernamentale, chiar dacă bine intenționate – de-a lungul anilor, în piața imobiliară se acumulaseră datorii enorme, în timp ce prețul caselor creștea necontrolat, ceea ce a determinat guvernul chinez să impună măsuri stricte care să atace problema datoriilor excesive ale dezvoltatorilor și să mai elibereze din presiunea acumulată în bula imobiliară.

Dar cum sistemul imobiliar generează direct și indirect un sfert din PIB-ul Chinei, măsurile au avut efecte adverse puternice și au generat o criză care nu i-a afectat doar pe chinezii de rând, prin scăderea valorii imobilelor deținute, dar a lovit dur și guvernele locale, care obișnuiau să liciteze terenuri companiilor imobiliare pentru noi ansambluri rezidențiale. Multe dintre veniturile acestor guverne locale depindeau, deci, de afaceri imobiliare. Fără această sursă de  venit, datoria administrațiilor locale a explodat și este acum o vulnerabilitate mare pentru guvernul central.

O bună parte din aceste datorii a fost creată în urma implementării multor proiecte de infrastructură, unele dintre ele nejustificate economic. FMI a estimat că o datorie de aproximativ 9 trilioane de dolari ar fi fost creată de diferite proiecte de infrastructură locală.

Reducerea valorii imobilelor a fost o veste bună pentru unii chinezi, care doreau să își achiziționeze o casă, dar a provocat și efecte negative, întrucât a condus la scăderea averii celorlalți – proprietățile imobiliare sunt una din principalele surse de avere pentru oamenii de rând din China. Confruntați cu această realitate, mulți au ales să cheltuie mai puțin, mai ales dacă încă aveau de plată rate raportate la valoarea de achiziție a casei, mult mai mare decât cea curentă. Numărul mai mic de tranzacții imobiliare a condus și la reducerea consumului aferent bunurilor de uz casnic. Efectele restricțiilor Covid asupra consumului au fost deci amplificate de criza imobiliară.

Impredictibilitatea politică din China

Dacă aceste cauze – efecte involuntare, dar predictibile, ale unor măsuri politice – au afectat puternic economia chineză, din dorința de a exercita un control și mai mare asupra companiilor private chineze și a „redresa” anumite practici „nesănătoase”, președintele Xi Jinping a pornit în 2021 o serie de crackdown-uri. Vizate au fost companii din domeniul tehnologic și al internetului, companii care ofereau meditații private și cele care fac jocuri pe calculator. Aceste ofensive nu au făcut decât să afecteze și mai mult încrederea investitorilor și situația economică în care se găsea China, ceea ce s-a văzut repede și pe bursa chineză.

Totul a început cu interzicerea listării la bursa din Hong Kong și Shanghai a companiei Ant Group, a celebrului miliardar chinez Jack Ma, ca pedeapsă pentru comentarii critice față de anumite politici guvernamentale. Campania a continuat cu o serie de măsuri împotriva a numeroase companii, dar și celebrități chineze care au fost acuzate de evaziune fiscală. Efectul e clar azi: bogații chinezi se feresc să-și mai afișeze bogăția, de frică să nu intre în vizorul guvernului chinez.

Toate aceste decizii mânate de interese politice au creat o situație de impredictibilitate politică ce a afectat foarte mult încrederea investitorilor și a consumatorilor și, astfel, a accentuat problemele economiei chineze.

Criza populației

În lipsa unor măsuri concrete, pe viitor, China riscă să-și agraveze și mai mult problemele economice din cauza îmbătrânirii demografice. Nu foarte demult, erau multe voci care susțineau că „China va deveni bătrână înainte de a deveni bogată”. Astăzi, s-ar părea că asumpțiile lor se adeveresc.

Cu o rată a fertilității de 1,09 în 2022, China e sub rata fertilității din Japonia, care a fost, în 2022, de 1,26. Comparația cu Japonia e grăitoare, dat fiind că statul nipon e  arhicunoscut pentru populația sa îmbătrânită. Efectele, pentru China, se văd: populația scade de la an la an. În 2023, această descreștere  a fost de 2 milioane.

Scăderea populației va conduce, în timp, la o criză a forței de muncă, ce va accentua problemele economice. Nu doar că un pensionar va fi susținut de mai puțini angajați, dar vârsta de pensionare va crește, iar muncitorii actuali din fabricile chineze devin din ce în ce mai bătrâni.


Citește și:
China stă pe o bombă cu ceas. Cum dă peste cap îmbătrânirea populației planurile economice ale Beijingului și întregii lumi

Capcana venitului mediu

Dacă multe țări dezvoltate și-au bazat creșterea economică pe servicii și consum, în China, miracolul economic s-a produs în special datorită exporturilor și poziționării sale ca „fabrica lumii”.

Dar odată cu dezvoltarea economică a Chinei, salariile muncitorilor din fabrici au crescut, ceea ce a determinat multe companii vestice să-și mute producția către alte țări, comparabil mai ieftine sau cu regimuri mai avantajoase.

În același timp, chiar dacă în trecut guvernul chinez a încurajat consumul în rândul populației sale, chinezii nu au îmbrățișat foarte deschis această practică din diferite cauze. Prin urmare, consumul a rămas la un nivel relativ mic, de doar 37% din PIB-ul Chinei în 2022. Ca un etalon, rata consumului în SUA sau chiar și în India depășește 55% din PIB. În ultimii ani, guvernul chinez nu s-a mai concentrat nici el pe creșterea consumului, întrucât erau necesare reforme profunde pentru a încuraja consumul în detrimentul economisirii.

Incapacitatea tranziției de la o economie bazată pe export și investiții la una bazată pe consum și servicii riscă să prindă China în așa-numita „capcană a venitului mediu” (middle income trap), care se referă la faptul că economia unei țări își pierde momentul oportun de creștere și rămâne stagnantă la un anumit nivel de dezvoltare economică, de cele mai multe ori asociat cu venitul mediu, în loc să continue creșterea până la nivelulul de economie dezvoltată, cu venituri ridicate.

Iar acest lucru este azi vizibil în situația financiară a multor chinezi. Mulți dintre cei care au ajuns în trecut să formeze clasa de mijloc sau clasa de mijloc superioară au cunoscut în ultimii ani o scădere a veniturilor și au ajuns să trăiască acum mai rău decât în anii trecuți.

Există deja multe semne îngrijorătoare privind viitorul. Unul dintre ele este criza șomajului în rândul tinerilor,  care a ajuns la peste la 21% în 2023. Astfel, China  e pe locul 6 mondial, după țări ca Spania, Italia sau Grecia, când vine vorba de șomajul celei mai tinere părți a forței de muncă. Pentru o țară care nu are încă o economie dezvoltată și ar trebui să se afle într-o fază de creștere, aceasta este o problemă.

Rata crescută a șomajului în rândul tinerilor este accentuată de tinerii cu studii superioare care, din cauza situației sumbre a economiei chineze, își găsesc cu greu serviciu raportat la studiile terminate.

Afectați de stresul și presiunea cotidiană, amplificate de dificultățile economice, mulți tineri devin adepții mișcării „lying flat”, prin care renunță la cursa de a fi cei mai buni, de a avea cel mai bun serviciu, de a deține o proprietate sau chiar și de a întemeia o familie. Aleg, în schimb, o viață  mult mai comodă, dar și mai săracă.

Soluțiile guvernului chinez

Deși timp de mai bine de doi ani guvernul chinez a fost timid în măsurile luate pentru redresarea economiei, China a decis să ia măsuri pentru a stimula economia, iar banca centrală a Chinei a venit cu o serie de măsuri monetare, prin scăderea ratei dobânzii și injectarea de lichidități în sistemul bancar.

La nivel guvernamental, China vrea să se concentreze pe trei direcții de dezvoltare economică generate de tehnologie, inovație și sistemul manufacturier. Prin această nouă direcție, țara vrea să facă saltul de la exportul de produse de calitate îndoielnică la cel de calitate superioară. În acest sens, statul comunist își dorește să se concentreze în viitor pe exportul de panouri fotovoltaice, baterii cu litiu și mașini electrice, cunoscute ca „noile trei” (the new three) și să lase în urmă industria „vechilor trei”, adică exporturile de haine, mobilă și electrocasnice.

Cum criza imobiliară a zdruncinat puternic economia chineză, guvernul a anunțat recent câteva măsuri pentru stimularea acestui sector. Printre ele se regăsesc: reducerea ratei rezervelor minime obligatorii ale băncilor pentru a putea da mai multe împrumuturi, reducerea ratei dobânzilor pentru ipoteci, reducerea valorii avansurilor de la 25% la 15% pentru achiziționarea celei de-a doua proprietăți, cât și ușurarea procesului de oferire de împrumuturi de către băncile comerciale către companii de stat care doresc să achiziționeze proprietăți nevândute.

Efectele gripei economice chineze

Încetinirea creșterii economice a Chinei le-a amintit multora de soarta economiei japoneze, care, începând cu 1990, a cunoscut așa numitele „decenii pierdute”, confruntându-se cu stagnare economică și deflație, după o perioadă de creștere economică miraculoasă. Pentru moment, China nu pare că se află încă în aceeași situație, pentru că încă înregistrează creștere economică. Însă pe termen lung, riscul unei stagnări rămâne posibil.

Există, însă, temeri îndreptățite că problemele economice ale Chinei pot genera un nivel și mai crescut de naționalism politic și chiar pot conduce la un conflict cu Taiwanul, pentru a distrage atenția de la problemele economice.

Pe de altă parte, sunt și voci care afirmă că este mai probabil ca o Chină cu probleme economice să conducă la un guvern mai deschis să interacționeze cu SUA, pentru că stabilizarea relațiilor externe ar putea ajuta cu gestionarea crizei economice.

La nivel global, o economie chineză cu turbulențe va afecta statele cu care are legături comerciale strânse, în special cele care exportă masiv materii prime către China, precum cele din Africa și America Latină.

Impasul economic al Chinei poate afecta și industriile viitorului, precum cele ale bateriilor electrice și mașinilor electrice, unde China se află acum într-o poziție dominantă.

Pe baza PIB-ului calculat prin paritatea puterii de cumpărare, China a depășit deja SUA, dar de mai bine de un deceniu se aștepta ca și PIB-ul nominal al Chinei să îl depășească pe cel american.

În 2020, anul când pandemia Covid a afectat cel mai puternic economiile vestice, PIB-ul nominal al Chinei era de 14,8 trilioane de dolari, în timp ce cel al SUA era de 21,3 de trilioane de dolari. Părea atunci că China, care gestionase rapid criza Covid, are o oportunitate să prindă din urmă SUA. Însă în 2023, PIB-ul Chinei a crescut la doar 17,6 trilioane de dolari, în timp ce cel al SUA a ajuns la 27,3 trilioane de dolari. Distanța dintre cele două economii doar a crescut în ultima vreme, o consecință și a deflației cu care s-a confruntat China – în timp ce inflația din SUA a crescut PIB-ul nominal.

Astăzi, e incert când sau dacă va mai avea loc tranziția dintre cele două superputeri economice ale lumii. Însă rolul Chinei în economia mondială rămâne unul central, iar o recesiune ar avea efecte globale.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andreea Brînză

Vicepreședintă RISAP

Andreea Brînză este vicepreședinte RISAP (The Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific), unde se ocupă cu cercetarea politicii externe a Chinei. Andreea deține și un doctorat în științe politice, cu o teză care a analizat Inițiativa Belt and Road a Chinei.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
1 Comentariu
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x