Analfabetismul financiar românesc, prin ochii unei experte din Banca Mondială. De la darul de nuntă, la citirea unui contract

Care este legătura între organizarea unei nunți după care să nu ieși în pierdere și educația financiară? Dar dintre noi și bucata dreptunghiulară de plastic pe care încasăm salariul lunar? Și apropo de salariu – cât e de important să calculăm netul din suma brută, pentru a fi siguri ce și câte contribuții sunt plătite? Prin câteva exemple cât se poate de „lumești”, Alina Sava, specialistă în probleme de educație, în cadrul Băncii Mondiale, a explicat pentru Panorama de ce e importantă educația financiară pentru fiecare dintre noi. 

În România, problemele financiare reprezintă un punct nevralgic. Suntem codași în UE, cu doar 22% din populație educată financiar, după cum arată cel mai amplu studiu global realizat în 2014 de Standard&Poor’s, în 140 de economii. Am putut vedea asta și în documentarul „De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii”, realizat de Panorama, în parteneriat cu McKinsey Romania.

Relația noastră cu banii și cu sistemele financiare se poate însă îmbunătăți prin învățare. Așa cum învățăm să scriem, să citim sau să socotim. Iar aici nu este cazul să plasăm responsabilitatea exclusiv pe umerii școlii, explică Alina Sava, care are peste 20 de ani de experiență în crearea, implementarea și evaluarea politicilor și programelor de educație.

Cum ne-au moștenit copiii slaba educație financiară

Panorama: Chiar te ajută educația financiară să scapi de grijile financiare?

Alina Sava: Evident! În momentul în care ești educat într-un domeniu, nu îți mai faci griji pentru ceva ce știi cum este. Îți reduce din incertitudine faptul că tu ești educat într-un domeniu.

Dau un exemplu: la testele PISA, una dintre întrebările adresate copiilor care au 15 ani și sunt în clasa a IX-a în liceu este: convertiți 20 de euro în lei. Și sunt mulți copii în România care nu au văzut niciodată un euro, care nu înțeleg ce înseamnă moneda asta, care nu știu ce este rată de conversie, care nu știu că este o simplă înmulțire sau o simplă împărțire. Dacă ar ști, nu ar mai fi la fel de anxioși, nici măcar atunci când se duc să își schimbe niște euro, sau dacă cineva le vinde un apartament în euro. Ei nu înțeleg exact care este diferența între unele și altele. Iar copiii despre care vorbim și care nu înțeleg sunt analfabeți funcționali, inclusiv financiar, iar ei sunt adulții de mâine.

Mai am o teorie: toată lumea spune în România că educația este gratuită. Eu nu aș spune așa. Noi, ca cetățeni, plătim taxe. Taxele acelea se duc într-un buget al educației mai mic sau mai mare. Noi nu suntem beneficiarii sistemului de educație, noi suntem clienții sistemului de educație. Asta înseamnă educație financiară – te face să te raportezi altfel la orice sistem din viața ta și te învață să folosești un bancomat sau un card. Banii au apărut în viața noastră acum zeci de mii de ani, dar metoda prin care folosim noi banii acum s-a schimbat.

Pentru mai multe informații și sfaturi despre cum să ne gestionăm mai bine bugetul, urmăriți campania Panorama – Educație de Inflație. Printre materialele din această serie:

• Pilda dezvoltatorului născut dintr-un crash imobiliar și cum să faci bani într-o criză economică

• Rată mare sau chirie mare?

• Cât ar trebui să punem deoparte din salariu?

• E bine să ne investim banii în imobiliare?

• Două exerciții care îți vor arăta unde ți se duce salariul

Sărăcia și incluziunea financiară

P.: Se poate face educație financiară la orice vârstă?

A.S.: Clar! Poți să-ți înveți copilul de 2 ani să îți vândă înghețată. Poți să îl înveți să-ți facă un desen și să-l întrebi cam câți bani mă costă și cam ce faci cu banii.

Dacă observați, datorită discuțiilor pe care le au părinții în casă legate de bani, copiii care au cea mai mare insecuritate financiară sunt și cei care nu trec examene. Pentru că asta îți aduce un stres și în cazul unui examen, în general, te blochezi. 

Discuțiile acestea financiare sunt undeva în spatele creierului copilului și în momentul în care tu îl întrebi ce vrei să te faci: „Ah, vreau să mă fac bogat”. Și ce faci cu banii? „Vreau să-mi  cumpăr”. Ce? „Să îmi cumpăr fripturică, pâinică”. Discuțiile financiare trebuie să aibă loc la orice vârstă, și când copilul este mic. 

Ideea este că atunci când este mic, copilul trebuie să aibă securitate financiară. El trebuie să înțeleagă că în casă are minimul din ceea ce îi trebuie – ceea ce în România nu se întâmplă.

P.: Dar în România salariul mediu este sub nivelul mediu european, suntem aproape la coada clasamentului.

A.S.: Da, chiar și la incluziune financiară. Adică nu știm să includem oamenii de la sat în financiar și apoi ne mirăm că nu știu să folosească bancomatul. Nici nu au cum să știe, pentru că nu înțeleg avantajele.

Responsabilitatea educației financiare nu cade exclusiv pe umerii școlii

P.: Ne-ați dat exemplul unor părinți care își educă copiii, căruia îi fac cunoștință cu primele noțiuni de educație financiară de timpuriu. Dar, tot din cauza moștenirii culturale, mulți părinți din România nu au educație financiară sau, dacă au dobândit-o, este pentru că au simțit mai degrabă efectele pe propria piele. Cine este principalul responsabil în educația financiară în România? Școala, părinții, instituțiile financiare private care au început să facă programe prin care să îi ajute pe copii?

A.S.: Eu cred că noi, ca societate, suntem responsabili cu totul. Noi venim dintr-un comunism unde prea puțin discutai despre educație financiară pentru că erau prea puține oportunități prin care să înțelegi dacă ai nevoie de un credit, nu aveai acces la bunuri, era destul de complicat să vorbești despre financiar. Cam toți aveam aceleași salarii. Nu prea înțelegeai că, dacă ai primit un beneficiu care era netaxat, pensia ta nu o să includă acel beneficiu. Era foarte complicat.

După ce a venit Revoluția, noi nu am trecut la o economie de piață în mod natural și gradual, noi am trecut abrupt.

În momentul în care tu pui ca prioritate pentru cetățenii români competențele financiare, cetățenii României sunt copiii și adulții. Și atunci te duci frumos și în curriculum din primar introduci noțiuni de educație financiară în matematică, în limba română – este foarte simplu – în loc să introduci un subiect în plus, îl introduci în curriculumul de bază. Pentru că este cel mai frumos să ai competențe transversale.

A învăța să faci un buget e esențial. Unde înveți să îl faci? La orele de matematică.

Apoi la gimnaziu și liceu poți să mergi mai departe și să înveți economie, ce înseamnă randament, ce înseamnă eficiență. Dar în gimnaziu trebuie să ai educația financiară, ori ca o oră pe săptămână, ori în educația civică, ori prinsă în altceva.

Ce se întâmplă acum? Până și matematica este exclusă la un moment dat în liceu. Cei care vor să devină învățători nu mai dau matematică, dau engleză, dau istorie, limba română, la profilul uman și la științe sociale la fel. Dau la liceul Pedagogic sau la profilul uman. Matematica nu mai este. Or, dacă tu nu mai ai matematică din liceu și vrei dintr-o dată profesori care să știe matematică și să predea educație financiară, este exclus. Este foarte trist.

Neavând această cultură, trebuie să introducem această educație financiară transversal, pentru toată lumea. În general, cel mai ușor este să o introduci la copii, pentru că orice lucru inovator vine de la copil către părinte, inclusiv folosirea cardului. Mie mi se pare mai ușor să facem asta.

Un alt facilitator de cunoștințe pe care l-am descoperit noi la nivelul comunității, mai ales pentru cetățenii mai vulnerabili, care nu sunt neapărat poziționați într-un oraș mare sau nu au acces la diverse servicii, sunt bibliotecarii.

Bibliotecarii comunităților pot deveni facilitatori, te pot învăța, îți pot preda un curs de educație financiară. Ei fac de exemplu acum cursuri pentru contabili, să țină contabilitatea. Bibliotecarii au noi competențe și, din acest punct de vedere, putem să-i folosim.

P.: Dar știm că, în ultimii 30 de ani, un număr foarte mare de biblioteci au fost închise și sunt orașe sau comune mai mici care au rămas fără nicio bibliotecă. 

A.S.: Trebuie să schimbăm ceva, doar că îți trebuie o viziune. Comportamentele se construiesc pe valori. Nu ai valoarea respectivă, imediat se vede în comportament. 

Comportamentul nostru ca societate ne arată că noi nu credem în educație financiară. Dacă noi credeam că este important, am fi văzut în comportamentul nostru zilnic. La noi, a rămas la statutul de deziderat, or asta este povestea României: România are foarte multe idei și nu sunt translatate în practică. Ne lipsește simțul practic. Plus, orice idee are nevoie de un buget. Câți economiști ați văzut în instituțiile publice care să facă altceva decât execuție bugetară? Foarte puțini.

Educația financiară, în realitatea imediată: de la nuntă și botez, la contracte de muncă și antreprenoriat

P.: România nu a participat la modulul opțional de literație financiară de la testele PISA 2018, ci doar la științe, citire și matematică. 

A.S.: Oare de ce?!

P.: În cât timp am putea să participe și România la acest modul, în condițiile în care avem în programa școlară doar o oră de educație financiară obligatorie, la clasa a VIII-a?

A.S.: Trebuie să treacă un ciclu general, de 4 ani, dar trebuie să treacă un ciclu de patru ani din momentul în care ai schimbat curriculum și ai introdus educația financiară. Eu aș începe altfel. Aș recomanda ministerului sau școlilor să piloteze testul de educație financiară din PISA. Să îl pilotăm în câteva școli și să vedem cât de mare este nevoia de astfel de cunoștințe. Să începem invers, de la evaluare. 

Dar nu poți să începi dintr-o dată. În schimb, ce am văzut că merge mai nou în România este să mergi la firul ierbii și să pilotezi, nu în sensul de a face un experiment într-o școală, ci să pilotezi într-un număr relevant de școli un astfel de curriculum inovator, care să ducă apoi la o scalare la nivelul întregii țări. Din ce am văzut eu, Ministerul Educației este din ce în ce mai deschis legat de astfel de inovări, legate de curriculum la nivelul școlii. 

E o recomandare dintotdeauna că nu poți să faci dintr-o dată. Trebuie să începi gradual.

P.: Ce i-ați spune unui elev care se află în situație de abandon școlar că înseamnă educația financiară?

A.S.: Din păcate, copiii care sunt în situație de abandon sunt cei cărora le lipsesc competențele de bază. Educația financiară ar trebui să facă parte din aceste competențe de bază. Ea trebuie învățată în gimnaziu, la un loc cu toate celelalte. 

Am văzut în Anglia, copii în gimnaziu învață ce e echitatea, ce înseamnă să se redistribuie bogăția, la ce te ajută ca țară. Sunt lucruri care au legătură cu realitatea lor imediată. Trebuie să trecem de la învățământul teoretic, la cel cu aplicabilitate imediată, pentru că trebuie să înțelegi ce ți se întoarce ție ca utilizator.

Sunt foarte multe noțiuni care trebuie translatate în limbajul practic și curent al acestor oameni, ca să înțeleagă mai bine. Mi se pare că e mult mai ușor de învățat partea aceasta financiară. E mult mai simplă și de interes, comparativ cu orice altceva.

Ei și dacă își fac calculul dacă au de câștigat de la nuntă, trebuie să știe să-și estimeze veniturile și cheltuielile, ca să înțeleagă cu cât rămân. Foarte mulți sunt speriați să își facă firme – nu pentru că nu au cunoștințe tehnice legate de meseria lor, ci pentru că nu au cunoștințe economice. 

Când îl întrebi pe un copil în România ce vrea să se facă când va fi mare, mai nou, el spune că vrea să se descurce. Or, dacă vrei să te „descurci”, educația financiară e cea care te ajută.

Despre Alina Sava

Alina Sava are peste 20 de ani de experiență în conceperea, implementarea și evaluarea politicilor și programelor de educație. Ea s-a alăturat echipei Education Global Practice de la Banca Mondială în 2013, după ce a oferit consultanță pentru reformele din domeniul educației din România mai bine de 17 ani. Printre proiectele în domeniul educației în care a fost implicată se numără îmbunătățirea accesului la educație pentru grupurile vulnerabile din zonele rurale, analiza funcțională a sistemului de educație și formare profesională, reforma învățământului superior și infrastructura educațională. Alina Sava a sprijinit proiecte legate de educație în România, Bulgaria, Moldova și Uzbekistan. Ea este implicată în urmărirea redeschiderii școlilor și în colectarea de date referitoare la pierderile de învățare, datorate pandemiei COVID-19.