Fericirea țării vs fericirea individului

Ce pot învăța românii din fericirea Finlandei, țara unde reușești să fii cea mai bună versiune a ta, dar nu știi ce să faci cu ea

Computer Hope Guy
În martie 2023, trecătorii din centrul Bucureștiului au putut vedea un bărbat care ținea o pancartă cu mesajul „fii fericit” / foto: Bianca Oanea

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Cătălinei Mihai i se zice „Snowy” pentru un motiv. Îi place zăpada, iarna și orice are de-a face cu anotimpul rece. Când a trebuit să aleagă între două oferte de job, una în Spania, alta în Finlanda, a mers împotriva tendințelor și s-a îndreptat către versiunea mai friguroasă: „decât să stau la 40 de grade, mai bine să stau la -40”.

În toamna lui 2018, Cătălina ateriza pentru prima dată pe aeroportul din Helsinki, unde s-a ciocnit de prima diferență dintr-un șir lung de astfel de momente care aveau să-i definească perioada de acomodare: „primul șoc pe care l-am avut a fost unul auditiv. Nu auzeam zgomot. Am ajuns în aeroport și era doar un sunet înregistrat de păsărele, pe fundal. Acest lucru mi-a rămas întipărit în minte. În acel moment, am crezut că dacă exista un Rai, eu ajunsesem în al meu”.

Pe hârtie, Finlanda pare să fie un unicorn al țărilor, un loc la fel de magic precum i se părea Cătălinei, când a pășit prima dată în țară.

Sistemul public de învățământ, renumit pentru că nu pune accent pe testarea elevilor, este printre cele mai bune din lume, facultatea este gratuită, sistemul public de sănătate este bine pus la punct, iar costurile de creștere ale copilului sunt accesibile. Finlanda a fost și una dintre țările cel mai puțin afectate de pandemie, un lucru datorat și nivelului mare de încredere în guvern, dar și între cetățeni. Sunt printre explicațiile pentru care țara înregistrează și una dintre cele mai mici rate de șomaj.

Luna trecută, Finlanda și-a reconfirmat titlul de cea mai fericită țară din lume, pentru al șaselea an consecutiv. World Happiness Report (WHR), un studiu a peste 150 de țări, care analizează fericirea, luând în considerare șase factori – venitul, sănătatea, să ai pe cineva pe care te poți baza, libertatea de a lua propriile decizii, generozitatea și lipsa corupției -, plasează mai mereu țările nordice pe podium. Pe locurile doi și trei sunt Danemarca, respectiv Islanda.

Cu siguranță, parametrii enumerați sunt necesari pentru a construi bazele unei așa-zise „vieți bune”, dar este acest cumul de factori suficient pentru ca oamenii să fie cu adevărat fericiți? Poate fi fericirea, o trăire pe cât de unică, pe atât de subiectivă, măsurată într-un clasament cu criterii socio-economice, sau e nevoie de mai mult decât un sistem bine pus la punct pentru a atinge acest ideal după care tânjim cu toții?

Panorama a stat de vorbă cu doi români stabiliți în „cele mai fericite două țări ale lumii”, Finlanda și Danemarca, cât și cu un sociolog, pentru a descoase cât e adevăr și cât e mit sau marketing social, în cursa lumii pentru eticheta „fericit”.

Finlanda, o țară perfect de imperfectă

Cătălina Mihai a studiat filosofie și etică aplicată la București, dar călătoritul e parte din ea. Cu doi părinți mai „hippie”, românca a locuit în Spania și în Polonia, înainte de a se stabili în Finlanda, unde a ajuns după ce s-a transferat cu jobul de la București.

Tânăra, care și-a scris disertația pe conceptul de viață bună și raportul dintre fericire și bunăstare, crede că e foarte greu să-ți dai seama ce înseamnă ca o țară să fie fericită sau nu. Firește, nici celebrul raport anual al țărilor fericite nu pretinde că e altceva decât un exercițiu de interpretare. În timp ce calitatea vieții poate fi – și este, de multă vreme – măsurată prin tot felul de indicatori socio-economici, modul în care oamenii percep fericirea nu e chiar ceva ce poate fi măsurat.

Cătălina Mihai, sau “Snowy”, în nordul Finlandei. / foto: arhiva personală

Iar în Finlanda, acest lucru pare a fi cu atât mai greu. Cu o suprafață mai mare decât a României cu peste 100.000 km2, dar o populație de doar 5,5 milioane, finlandezii au un fel aparte în care se raportează la ceilalți. Țara este deseori percepută drept melancolică, iar profilul introvert din punct de vedere social și emoțional s-ar putea trage din „sisu”, un concept finlandez care descrie reziliența, stoicismul și puterea țării, care joacă un rol important în identitatea națională.

„Finlandezii nu sunt obișnuiți cu contact exterior cu oamenii, sau cu ‘celălalt’, cum suntem obișnuiți în majoritatea țărilor vestice. Acolo, abia dacă întâlnești un alt om la magazin. E o densitate foarte mică de oameni pe metru pătrat. În nord, primul vecin e la cel puțin 6 km de tine. Asta spune multe despre modul în care sunt croiți”, spune Cătălina.

Cu toate că Finlanda bifează toate căsuțele corelate cu un nivel de bunăstare ridicat, țara se lovește de provocări la nivel de societate tocmai din cauza acestor caracteristici tipic finlandeze. Într-o țară destul de omogenă și de vastă, în care iernile sunt grele și întunecate, iar oamenii puțini, nu are cum să fie totul doar lapte și miere.

Un studiu din 2017 pe teme de sănătate mintală a arătat că finlandezii beau mai mult decât restul vecinilor lor nordici, iar consumul de droguri e mai ridicat în rândul tinerilor de aici decât în alte țări din regiune. Un alt studiu, „In the Shadow of Happiness”, arată că 16%, respectiv 11% dintre femeile și bărbații tineri (18-23 ani) din Finlanda consideră că „se chinuie” sau că „suferă” în viață. În rândul celor de peste 80 de ani, lucrurile stau și mai rău. Totodată, o treime din decesele celor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani sunt cauzate de suicid, cu mult peste media europeană.

Perspectivă românească asupra fericirii nordicilor

Cum se împacă, deci, acest paradox? Cum poate fi o țară simultan cea mai fericită, dar cetățenii ei să aibă rate îngrijorătoare de probleme de sănătate mintală, abuz de substanțe sau chiar de suicid?

„Puține țări europene sunt sub România la rata sinuciderilor, iar foarte multe din cele aflate în topul barometrului fericirii sau în barometrul UE cu privire la satisfacția vieții ne depășesc cu ușurință și la sinucideri”, explică sociologul Barbu Mateescu pentru Panorama.

România s-a clasat pe locul 24 în World Happiness Report. În ultimul Eurobarometru privind satisfacția vieții, din 2021, țara noastră avea a treia cea mai mare rată de satisfacție cu viața din UE.

Un motiv pentru care România este destul de sus în clasament s-ar putea datora și percepției pe care românii o au față de propria viață, cât și criteriile pe care le iau în considerare atunci când se gândesc dacă sunt mulțumiți sau nu: „Românii se uită la cei apropiați și constată că lucrurile sunt cel puțin acceptabile, dar când evaluează direcția în care merge țara, sunt mai negativi. În România, concentrarea asupra familiei ca element de mândrie, bucurie și emoție este incredibil de puternică prin comparație cu alte țări, ceea ce relevă chiar o lipsă a atașamentului față de societate. E posibil ca din acest motiv satisfacția să fie relativ înaltă”, adaugă sociologul Barbu Mateescu.

Cu alte cuvinte, dacă finlandezii sunt mai degrabă fericiți cu țara decât cu propria viață, românii percep lucrurile pe dos.

Barbu Mateescu subliniază însă că datele trebuie interpretate precaut, dat fiind că au fost culese înainte ca inflația să fie atât de puternică în România, iar lucrurile ar putea arăta diferit acum.

De asemenea, fatalismul mioritic trebuie pus deoparte, spune sociologul, la fel și presupunerea cum că poporul român poate fi încadrat în barierele unui profil psihologic unic și universal valabil – clișeul că românul e mereu nemulțumit, de pildă.

„Un sfert din români sunt în afara granițelor și aproape două treimi din cei rămași sunt în orașe și suburbii, până și ruralul având acum blugi, TikTok și Instagram. Am trăit ca țară mai multe schimbări în ultimele două decenii decât în secolele 15-18. Reperele instinctive cu privire la ‘cum sunt românii’ trebuie constant re-evaluate”, mai comentează sociologul Barbu Mateescu.

Fericirea realistă, asul din mânecă al nordicilor

Deși Finlanda e o țară profund individualistă, care pune accent pe libertatea cetățeanului într-un cadru societal mai flexibil și rarefiat, sistemul de stat care înconjoară individul e numitorul comun, secretul fericirii colective. Poate părea paradoxal, dar acest mers al lucrurilor nu doar că îi coagulează pe finlandezi, dar și funcționează.

„Oamenii au încredere unii în alții, pentru că societatea funcționează. Sunt dezbinați politic, instituțional, ai de la socialiști până la libertarieni, fiecare e în treaba lui, dar când vine vorba de modul în care se comportă în societate, toți aderă la o rețea de norme și practici și e un consens care funcționează”, continuă Cătălina Mihai, fiică adoptivă a Finlandei.

Finlanda e o țară pe care nici istoria, nici geografia sau natura nu a ajutat-o să aibă o viață ușoară. „Nu poți să crești mai nimic în afară de cartofi, dar, au realizat că au păduri și au creat industrii în export din lemn și metalurgie cu puținul pe care îl aveau”, spune Cătălina.

Pentru Cătălina, biruința și modestia finlandezilor sunt o gură de aer proaspăt comparativ cu România: „au luat măsurile necesare pentru ca toți să poată trăi o viață decentă, ceea ce admir la ei. Dar, diferența fundamentală e că odată ce au ajuns să le fie bine, nu simt nevoia să o etaleze. Nu vezi mașini scumpe, oamenii folosesc transportul în comun sau bicicleta și nimeni nu se uită în ograda vecinului. Nu te judecă și nu le pasă cum te îmbraci sau cum îți trăiești viața. E foarte respectată posibilitatea de a avea opțiuni și de a-ți lua propriile decizii”.

Finlandezii tind să aibă așteptări realiste de la propria viață, iar când se întâmplă ceva care să le depășească așteptările, o vor spune reținut, făcând o glumă mai degrabă decât să se laude. „Finlandezii sunt profesioniști în a-și ține fericirea secretă”, atestă o profesoară de lingvistică din Finlanda, într-un material New York Times. Pentru ei, fericirea este mai mult despre a trăi o viață liniștită, echilibrată și fără artificii.

„Emană o reținere, poate chiar un anumit tip de reverență față de restul oamenilor. Dacă te întâlnești cu cineva cunoscut pe stradă, nu stai la povești infinite cu ei, îți răspund simplu și scurt, pentru că nu vor să te împovăreze cu povestea lor, nu au cultura noastră de a se văita”, spune Cătălina.

Vedere despre fericire din Danemarca

Ideea aceasta că sistemul este motorul care poate crea bunăstare, iar apoi fericire este împărtășită și de Laurențiu Lavric, care locuiește de mai bine de zece ani în Danemarca, a doua cea mai fericită țară din lume, conform WHR.

„Cred că această componentă de bunăstare e în strânsă legătură cu fericirea. Dacă eu mă simt bine în societatea din care fac parte, sunt implicat într-o comunitate, lucrez într-un mediu care e clădit pe încredere și în care există comunicare deschisă, și dacă toate aceste sentimente de bine te fac să fii mulțumit, atunci cred că ele se revarsă mai departe și în a fi fericit”.

Iar faptul că statul e acolo pentru tine e un lucru liniștitor, în special în momente dificile. Deși banii, știm, nu pot cumpăra fericirea, multiple studii arată că libertatea financiară este un factor care poate duce la fericire, în timp ce problemele financiare pot afecta sănătatea mintală în nenumărate moduri. Faptul că în țări precum Finlanda sau Danemarca statul joacă un rol în a evita o parte din acest stres, printr-un sistem social solid, e important, adaugă Laurențiu. Dacă finlandezii au „sisu”, nici danezii nu se lasă mai prejos. Conceptul lor de „hygge”, care celebrează micile plăceri ale vieții, a devenit un fenomen internațional, un model pentru a încerca să ne întoarcem la ceea ce contează cu adevărat pentru noi.

Laurențiu Lavric, român stabilit în Danemarca de peste 10 ani.
„Dacă mâine s-ar face restructurări la companie și mi-aș pierde locul de muncă, există o plasă de siguranță și știi că nu rămâi fără bani de chirie sau de facturi a doua zi. Statul intervine și te ajută, ca să-ți poți petrece timpul gândindu-te și căutând un alt loc de muncă”, continuă acesta.

O pată de culoare pe un fundal gri

În cazul Cătălinei, care a avut un proces de acomodare cu suișuri și coborâșuri în Finlanda, calea spre fericire nu e atât de clar definită, și cu siguranță nu e totul doar negru sau alb. Cum nici fericirea nu e, după cum o știm din lunga istorie a filosofiei, din Antichitate până la actualele discuții despre well-being.

Pentru Cătălina, pandemia doar a complicat procesul de adaptare în țara adoptivă, crescând distanța dintre oameni, la propriu și la figurat, într-o societate deja foarte distantă și distanțată.

„Timp de doi ani de zile, am vorbit cu aceiași oameni pe care îi cunoscusem înainte și poate cu un om în plus. Dar, în 90% din timp, vorbeam doar cu mine, pentru că nu aveam acces la finlandezi. Sunt foarte retrași și nu sunt deschiși la astfel de interacțiuni spontane și lejere, ei nu fac small talk. Contactul cu ei e foarte dificil, iar toți prietenii pe care îi am sunt ori internaționali, ori finlandezi care au avut o oarecare expunere în afară și care sunt mai deschiși la experiențe diferite sau ieșite din tipar”.

Pentru a mă face să înțeleg mai bine ciudățeniile sociale ale finlandezilor, așa cum le-a perceput ea, Cătălina face trimitere către o ilustratoare, al cărei cont, „Finnish Nightmares”, explorează cu umor sec stereotipurile țării. Cele mai frapante exemple sunt descrise, însă, tot de Cătălina: „dacă există două locuri unul lângă altul libere în autobuz și te așezi lângă cineva, ești considerat ciudat. Iar, când aștepți într-o stație de autobuz cu acoperiș, dacă e cineva deja acolo, restul stau în afara ei, chiar și pe timp de ploaie”.

De asemenea, românca a simțit aceste diferențe sociale profunde și pe plan personal, deoarece iubitul ei este finlandez.

„Când am ieșit la prima noastră întâlnire, îi era extrem de greu să comunice uitându-se la mine, și încă îi mai este. Pentru ei, comunicare nu vine natural”, povestește tânăra. Când și-a adus pentru prima oară prietenul în România, prima lui impresie nu a fost un comentariu despre vreun sistem șubred, vreun decalaj de dezvoltare, ci tot despre oameni. Dacă pentru Cătălina, primul șoc în Finlanda a fost liniștea, pentru partenerul ei, primul șoc în România a fost exact lipsa ei. „Primul lucru pe care mi l-a zis a fost că era fascinat de cât de mulți oameni erau efectiv pe stradă și de faptul că vorbeau unii cu alții”.

„O țară în care reușești să fii cea mai bună versiune a ta, dar nu știi ce să faci cu ea”

În goana după marele secret al fericirii altora, nu ar strica, poate, să conștientizăm că satisfacția în viață stă în lucrurile mărunte pe care alegem să le facem zi de zi și mai puțin în revoluții și transformări complete promovate de cărți și influenceri de self-help: un zâmbet unui străin, o vorbă bună la nevoie, o atitudine optimistă sau un cuvânt de încurajare adresat chiar nouă înșine.

„E ok să fii tăcut și să te manifești în spațiul tău personal, să poți sa fii cum ești tu și să ai nevoie de tăcere. Dar în singurătate nu poți trăi fericit. Asta e asumpția greșită a finlandezilor. Suntem creaturi sociale și sociabile și avem nevoie unii de ceilalți, iar în Finlanda acest lucru lipsește cu desăvârșire: instinctul de apropiere unul față de celălalt. Asta cred că e cel mai mare impediment în Finlanda. E o țară în care reușești să fii cea mai bună versiune a ta, dar nu știi ce să faci cu ea”, spune Cătălina.

Cu siguranță, lucrurile nu sunt perfecte, dar care țară nu e un „șantier în lucru” care nu se închide niciodată?

Până la urmă, poate problema e în primul rând la noi. Ne lepădăm de responsabilitatea de a ne face fericiți întâi prin propriile noastre puteri, pasând această mare povară pe umerii altora, sau chiar ai statului – când poate nu e cea mai bună strategie.

„Nu e responsabilitatea unei țări să te facă fericit, ci să îți creeze spațiul necesar ca să iei responsabilitatea în propriile mâini și să nu se simtă ca o corvoadă”, trage linie Cătălina.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Mălina Mîndruțescu

Mălina este jurnalistă și pasionată de politică, cultură, digitalizare și consum. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

[email protected]


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x