Cinema pentru popor

Noul val de film comercial românesc. Cum am sărit din era ciorbiței de festival la rețetarul de produs bani și public în cinema

Computer Hope Guy
Filmele comerciale aduc o nouă eră a cinematografiei românești. Foto: Shutterstock.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

  1. Avem tot mai multe filme românești în cinematografe și din ce în ce mai mulți oameni care merg la ele. Piața locală de cinema e într-o creștere cum nu s-a mai văzut, datorită filmelor comerciale, pentru un public de masă.
  2. Noile comedii comerciale au avut mai mult succes, pentru că au avut un marketing excelent, au țintit bine publicul, au avut influenceri care au adus după ei propriul public și au adus povești în stil american, mai aproape de specificul local.
  3. Asta a dus la cifre impresionante pentru piața din România: „Teambuilding” e filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografelor din România, numărul spectatorilor de la filmele românești a fost de patru ori mai mare față de 2018 și am avut un număr record de lungmetraje românești (peste 40) lansate în 2022.
  4. Filmele comerciale vin cu o nouă metodă de finanțare. Nu mai iau fonduri de la stat, prin Centrul Național al Cinematografiei, ci se folosesc de investițiile producătorilor și de banii de la branduri, care primesc în schimb plasare de produse și expunere.
  5. Cinematografia românească e într-o continuă evoluție și diversificare. În ultimii ani, am avut pe lângă comedii și drame, thrillere, neo-noir, filme politice sau filme de epocă. Cu toate astea, suntem departe de Polonia, care e un reper-gigant în cinematografia europeană.

Avem tot mai multe filme românești în cinematografe și din ce în ce mai mulți oameni care merg la ele. Piața locală de cinema e într-o creștere cum nu s-a mai văzut. Nu e o coincidență.

Pentru prima oară după câteva zeci de ani, filmul românesc nu mai înseamnă doar cadre îndelungi cu protagoniști triști, care degustă în tăcere ciorbe și tocănițe, în bucătării comuniste de la bloc.

Mai avem și altceva pe ecrane decât obsesii legate de trecutul comunist, care dau bine la festivalurile de film și care își lasă spectatorii să își bată capul cu finaluri interpretabile.

Ce vedem acum pe micile și marile ecrane, în materie de film românesc, poate fi numit un nou val de filme comerciale, care preia modelul american de comedie sau dramă și îl adaptează local. Fără pretenții artistice, adesea cu un public țintă bine definit și de masă, nu de puriști versați în cinematografia de artă. Pe scurt: filme de consum.

Acest val de pelicule, la care destui strâmbă snob din nas, vine la pachet și cu un nou model de finanțare. Producătorii lor nu se mai bazează aproape exclusiv pe banii statului, câștigați la concursuri adesea îndoielnice pentru a accesa fondurile Centrului Național al Cinematografiei (CNC), și pe diverse granturi oferite tot de fonduri cinematografice din alte state.

Se bazează pe investiția proprie a producătorilor, la pachet cu banii primiți de la companii care își plasează produsele pe ecrane. Unul dintre efecte? Aceste filme produc bani și profit celor care investesc în ele.

Față de 2018, când nu am avut niciun film românesc produs independent (fără fonduri de la stat), în 2022 au fost produse opt astfel de filme, conform unui raport CNC.

> 0
lungmetraje românești lansate în 2022, un record
0
milioane de spectatori la filme românești, în 2022
0
milioane de spectatori la cinema, în 2022

Numărul de spectatori care au mers la filme românești a crescut de peste patru ori în 2022, față de 2018. Numărul românilor care au trecut pragul unui cinematograf anul trecut a fost mai mult decât dublu față de anul precedent.

Tot anul trecut, s-a stabilit și un record: filmul „Teambuilding” a ajuns la peste un milion de spectatori în cinema, iar cu peste patru milioane de dolari, este filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografelor din România, depășind „Avatar” (2009).

Valul recent de filme românești comerciale nu reprezintă începutul acestui gen în România. Am mai avut un film „de artă”, considerat accesibil pentru publicul larg, în „Filantropica”, regizat de Nae Caranfil, în 2002, care a adus la cinema însă doar 91.000 de spectatori. Au mai fost și alte încercări de filme comerciale, precum „Bună, ce faci” (2010, 9.000 de spectatori) sau „Love Building” (2013, 27.000 de spectatori), însă numărul celor care au venit la cinema pentru ele a rămas mic. 

Au venit apoi „#Selfie” (2014), continuarea „#Selfie69” (2016) și „Două lozuri” (2016). Acestea au fost primele filme românești comerciale, care au depășit suta de mii de spectatori: 102.000, 150.000 și 134.000.

A mai fost însă nevoie de încă trei ani, pentru ca actualul val să înceapă să ia formă. Un prim moment important a fost ecranizarea unei cărți scrise de Andrei Ciobanu („Suge-o, Ramona!”), care s-a transformat în filmul „Oh, Ramona” (2019), cu 260.000 de spectatori.

La sfârșitul acelui an a venit însă „5GANG: Un altfel de Crăciun”, care a adus un nou record: peste 360.000 de spectatori în sălile de cinema. De aici, cifrele au început să crească semnificativ: „Miami Bici” a avut peste 500.000 de spectatori, iar „Teambuilding” peste un milion.

Taximetriști” (2023), o comedie care se află la granița între film de artă și peliculă comercială și care nu are publice datele privind numărul de spectatori, a reușit să adune în săli undeva la peste 140.000 de oameni, conform estimărilor Panorama, bazate pe încasări.

Ce e diferit la filmele noi și cum se explică succesul „Teambuilding”

„Principala diferență este că filmele astea noi, deși folosesc aceleași rețete ale filmului comercial, au niște subiecte care sunt mai adaptate la ce se întâmplă în România și la publicul român, în general. Asta se regăsește în toate. O altă explicație este că au niște oameni care au deja o notorietate foarte mare din social media și atunci au adus publicul lor de acolo și spre filme”, explică criticul de film Ionuț Mareș, pentru Panorama.

Chiar dacă avem din ce în ce mai multe filme comerciale și din ce în ce mai mulți oameni care vin să le vadă, dacă ne uităm pe cifre, observăm că „Teambuilding” depășește cu mult oricare alt film. La filmul regizat de Matei Dima, Cosmin Nedelcu și Alex Coteț au venit peste un milion de spectatori în cinematografe, un record pentru ultimii 30 de ani de cinema românesc. Cum a reușit asta?

„E un fenomen de studiat aici. L-au construit și promovat ca un produs de marketing, au știut care este publicul lor și l-au creat țintit”, povestește Monica Felea, co-proprietar al casei de distribuție Bad Unicorn, pentru Panorama.

„Știu că la premiera de la AFI Cotroceni, una dintre săli (pentru că filmul rula în șase, șapte săli deodată!) era plină de directori de HR, care au venit la rândul lor cu angajații la film. Și-au asigurat astfel un public încă din start”, spune ea.

La asta se adaugă numele sonore din distribuția actorilor, influenceri care au deja propriul public în social media, dar și controversa stârnită de film, datorită căreia mulți oameni au venit din pură curiozitate la cinema.

Un nou model de finanțare: pariul pe propriii tăi bani. Cum se împarte profitul

În general, filmele de artă din România care au avut succes internațional nu au reușit să atragă destui spectatori în sălile de cinema, pentru a-și scoate măcar investiția. De profit nici nu putea fi vorba. Astfel că ele s-au bazat de cele mai multe ori pe fonduri de stat, de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și diferite granturi de la ONG-uri internaționale.

Să obții fonduri de la CNC nu e chiar ușor: au loc concursuri de proiecte anuale, unde o comisie evaluează scenariile și acordă punctaje în funcție de diferite criterii, cum ar fi tema, construcția personajelor, tehnica dialogului sau inovație artistică. Alături de acest punctaj, se mai iau în considerare și alte criterii cum ar fi experiența producătorului, experiența regizorului, premiile din portofolii, circuitul de la festivaluri sau dacă au mai vândut filme în trecut.

Nu de puține ori, aceste concursuri pentru banii statului au fost prilej de controversă, cu regizori consacrați, precum Cristian Mungiu sau Cristi Puiu, care le-au pus la îndoială corectitudinea.

În afară de fondurile de la CNC, se mai poate accesa finanțare și din alte surse, explică Anamaria Antoci, parte din echipa de producție a filmului „Oameni de treabă”, pentru Panorama: „De la companii private sau agenții media, prin redirecționarea unei taxe din publicitatea TV, la fel și de la cinematografe, redirecționare în sensul în care banii nu mai merg la fondul cinematografic, ci merg direct către un proiect ales”.

Mai există și surse externe de finanțare, spune Antoci: „MEDIA la nivelul Uniunii Europene și Eurimages – fondul Consiliului Europei), finanțări atrase din străinătate prin intermediului co-producțiilor internaționale (fonduri naționale din alte țări), cât și sume din pre-vânzarea drepturilor de difuzare către televiziuni și în mediul online. Toate finanțările menționate mai sus se obțin în urma depunerii unor aplicații stufoase, puternic argumentate în jurul proiectului”.

Filmele comerciale vin însă cu un alt model de finanțare, din care statul lipsește. Majoritatea dintre ele se bazează pe investiția proprie a celor care le produc și pe fonduri venite de la branduri care au reclame integrate în film.

Spre exemplu, investiția în „Taximetriști” a fost de 600.000 de euro și a venit de la fondul creat de producători (care au fost „angel investors”), branduri cu plasare de produse și alți investitori privați.

Uneori, reclamele pot deveni chiar agresive, „in your face”. De exemplu, în „Teambuilding” avem o scenă întreagă în care unul dintre personaje joacă la un cunoscut cazinou online.

„Reclamele sunt prezente și sunt evidente pentru că agențiile de publicitate ajung să ceară foarte mult pentru foarte puțin în schimb. Dacă o agenție vine și îți dă, de exemplu, 10.000 de euro, o să vrea să fie peste tot și tu îi vei oferi asta, pentru că alta nu îți va da și nu prea ai de ales. Aici e un lanț al slăbiciunilor, care poate să devină deranjant la unele filme”, explică specialista în distribuție de film Monica Felea.

„Teambuilding” a avut încasări de 4,7 milioane de dolari, cu o investiție de aproximativ 800.000 de euro. Însă nu toți banii din bilete merg direct la cei care au produs filmul.

0 %
din încasările unui film ajung la cinematografe
0 %
ajung la casa de distribuție

Cea mai mare parte din bani ajunge la cinematografele care îl distribuie. Ce rămâne se împarte între distribuitorul filmului și producătorii săi, cei care au pus banii să-l facă. În funcție de contract, din suma încasată de casa de distribuție se scad cheltuielile, iar profitul se împarte cu cei care au produs filmul. Modalitatea exactă de împărțire a banilor e confidențială, însă de multe ori profitul se împarte jumate-jumate între distribuitori și producători.

Cazul „Teambuilding” a fost unul fericit pentru cei care l-au produs, pentru că Vidra Productions, casa de producție a lui Matei Dima, a fost și cea care a distribuit filmul, astfel că au ajuns toți banii înapoi. Însă în majoritatea cazurilor, este nevoie și de o casă de distribuție, astfel că să scoți profit de pe urma unui film e de fapt destul de dificil în România.

Ajută succesul filmelor comerciale și piața filmelor de artă? Modelul Poloniei

Chiar dacă apariția filmelor comerciale în cinematografia românească a stârnit multe discuții, s-a ridicat întrebarea dacă ele ar putea să tragă în sus și piața filmelor de artă. Cumva, speranța era că filmele comerciale atrag mai mulți oameni la cinema, oameni care vor fi acum mai deschiși în general către filmele locale.

Monica Felea spune însă că efectul, cel puțin la numărul de spectatori, nu e unul remarcabil: „Este greu, în general, să aduci un număr important de oameni la filmele de artă, pentru că avem foarte puține cinematografe în afara mall-urilor, iar publicul pentru aceste filme nu prea merge la mall”.

Nu se observă deocamdată mari schimbări la cifrele filmelor românești non-comerciale. „De exemplu, „BOSS” a ajuns undeva la 10.000 de spectatori, cam aceleași cifre pe care le-a făcut și „Oameni de treabă” și în general cam pe aici sunt filmele românești”, mai spune Monica Felea.

De vină ar putea fi și prejudecățile pe care mulți români încă le au față de filmele românești. Nu există neapărat o educație cinematografică la noi în țară, iar majoritatea încă văd filmul românesc ca fiind plictisitor, fără muzică, cu veșnica ciorbă prezentă, trist, consideră Felea, care spune că va fi nevoie de mai mult timp pentru a observa o schimbare.

România este la ani lumină de Polonia, de exemplu, o țară cu o tradiție cinematografică impresionantă (școala de la Lodz e una dintre cele mai prestigioase din lume: a produs trei Oscaruri și alte 19 nominalizări, 7 Urși de Aur și 10 Lei de Aur). Nu degeaba, Martin Scorsese e un mare fan.

„Polonia este un reper în Europa. De exemplu, producătorii din SUA, din zona independentă, dacă vor să aducă un film în Europa se uită mai întâi la piața din Polonia și dacă există interes acolo, abia apoi iau în considerare și alte țări europene”, mai spune Monica Felea.

Nu e de mirare. Polonia avea în 2021 peste 500 de cinematografe, față de cele 95 ale României. Piața locală de film e și ea la mare distanță față de noi: 8,4 milioane de polonezi au mers la filme autohtone în 2022, față de 1,8 milioane de români la cele românești (de peste patru ori mai mulți, la o populație de doar două ori mai mare).

În general, producțiile locale reprezintă undeva la 30% din totalul filmelor difuzate în cinematografele din Polonia, față de doar 17% în România.

Diversificarea genurilor în filmul românesc. Ne putem aștepta la mai multe filme horror?

Dincolo de faptul că am avut un număr record de filme românești produse în ultimul an și că din ce în ce mai mulți oameni vin la cinema, la producții autohtone, ultimii ani au mai adus și o altă premieră: o diversificare mult așteptată a genurilor de filme.

De exemplu, am avut parte anul trecut de „Capra cu trei iezi”, primul film horror românesc de după Revoluție, care a strâns peste 100.000 de oameni în sălile de cinema.

„A ajutat că a fost o adaptare a unei povești cunoscute, deci lumea știa exact la ce se duce, a fost și Maia Morgenstern cu publicul ei. Dar, per total, Capra cu trei iezi a fost un succes și cred că publicul român este pregătit și pentru alte genuri”, crede Monica Felea.

Dincolo de horror, am mai avut în ultimii 10 ani thrillere precum „Spre Nord”, „Miracol”, „Neidentificat” sau „BOSS”; un film de epocă („Malmkrog”); un neo-noir („La Gomera”), filme politice de la Radu Jude („Îmi e indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari” sau „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”).

Bogdan Theodor Olteanu, regizorul „Taximetriști”, crede însă că zona filmului de gen e una mai complicată: „Ca un film de gen să fie făcut corect, el va fi mai scump decât orice. Filmele polițiste, thriller, SF sunt mult mai scumpe decât comedia, care cere doar un text și o actorie bună. E o problemă europeană, filmele de gen sunt dominate de cultura americană”.

Așa că cel mai probabil nu vom vedea prea curând producții decente de acest gen, în România.

E greu să te bați cu americanii. N-ai școala lor, n-ai cascadorii pe care îi au ei și nici infrastructura. Știu că sună derizoriu, dar n-ai șosele, de exemplu. Dacă vrei să filmezi urmăriri, o să vezi mașinile dând în gropi”, a explicat regizorul, pentru Panorama.

Serviciile de streaming oferă o a doua viață filmelor românești

Platforme precum Netflix sau HBO Max au un portofoliu din ce în ce mai bogat de filme românești, iar acesta este încă un element care ajută la popularizarea lor.

„Teambuilding” a fost lansat în cinematografe în toamna lui 2022, însă cele mai fierbinți discuții pe tema filmului au avut loc în ianuarie 2023, când a fost lansat pe Netflix și a ajuns la un public mult mai mare.

„Deja s-a stabilizat acest ecosistem în care filmele apar mai întâi la festivaluri, apoi în cinematografe și ulterior pe serviciile de streaming. Ele câștigă astfel o a doua viață, pentru că se creează un nou val de discuții și ajung la un alt public. Ajută și că filmul a avut deja traseul menționat și lumea are deja anumite așteptări”, spune criticul de film Ionuț Mareș.

E important și că, începând din 2022, serviciile de streaming sunt obligate să plătească o taxă de 4% pe veniturile generate de la utilizatorii din România, sumă care se duce la fondul cinematografic de la CNC. Astfel, prezența filmelor românești pe serviciile de streaming, care atrag spectatori, finanțează parțial piața filmelor de artă.

„Platformele își creează portofolii prin achiziționarea filmelor românești și mi se pare normal să fie puse să contribuie la fondul cinematografic, e un model folosit și în alte țări, care funcționează”, explică Ionuț Mareș.

Cum arată viitorul pentru filmul românesc?

Suntem într-o perioadă bună pentru filmul românesc, însă cât de sustenabilă este ea pe termen lung?

„Nu știu dacă rețeta asta a filmelor comerciale recente o să țină neapărat foarte mult. De exemplu, la Romina erau așteptări mai mari, a mers bine în prima săptămână și apoi s-a cam epuizat publicul. Eu cred că o să mai țină câțiva ani, până când oamenii vor dori altceva”, e de părere Monica Felea.

Regizorul „Taximetriști”, Bogdan Theodor Olteanu, crede și el că va fi nevoie de o diversificare a filmelor: „Nu e o problemă că aceste filme nu au avut așa mulți actori, până la urmă, într-o viziune mai democratică a artei în care eu cred, oricine joacă într-un film e actor. Problema e că un amator, cum sunt influencerii, sunt oameni care nu au o capacitate grozavă de variație. Ei vor livra de fiecare dată același lucru, iar asta va duce la saturație”.

Deocamdată, trendul pare să continue și în 2023, chiar dacă nu cu cifre la fel de mari ca „Teambuilding”. Filme comerciale precum „Romina, VTM”, „Taximetriști”, „Ramon” sau „Haita de acțiune” au adunat toate peste 100.000 de oameni în săli, ceea ce reprezintă un număr mult mai mare față de standardele din trecut, însă nu se apropie de pragul psihologic de un milion, pentru care deja avem un precedent.

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Vlad Dumitrescu

E jurnalist din 2016, când a început să scrie despre cultură pentru feeder.ro. Ulterior, a mai scris despre politică externă la News.ro, despre sport la Eurosport, Lead.ro și ThePlaymaker.ro, iar la DoR a ținut newsletterul zilnic Concentrat, unde făcea un rezumat al celor mai importante știri ale zilei. Fan Manchester United și Boston Celtics, pasionat de wrestling, content creator la @despre.ce.vorbim pe Instagram.


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x