MÉNAGE À TROIS

S-a bucurat Europa prea repede după alegerile din Franța? 3 explicații pentru rezultatele istorice și principalele urmări

Computer Hope Guy
În jur de 15.000 de oameni au ieșit în Place de la République, loc simbolic din capitala Franței, pentru a urmări și, mai apoi, pentru a sărbători rezultatul alegerilor din 7 iulie. Foto: Profimedia

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Pericolul ca extrema dreaptă să ajungă la guvernare i-a trecut Franței de această dată precum glonțul pe lângă ureche. Stânga a ajuns alternativă, iar alegerile de acum au fost totuși istorice pentru Rassemblement National, frontul dreptei radicale. Pentru Paris, consecințele se vor vedea multă vreme. Le va simți din plin și președintele Republicii, Emmanuel Macron, al cărui pariu de a convoca alegeri anticipate după cele europarlamentare, câștigate de extremiști, a eșuat.

Și totuși, se putea și mai rău, se consolează pesimiștii din campanie. Un „front republican”, creat pe ultima sută de metri pentru a salva țara de pericolul extremist, a reușit să mențină Rassemblement National pe poziția a treia în opțiunile de vot. 

Dar hopul nu este deloc trecut și, pentru prima dată în cea de-a Cincea Republică, obișnuită să aibă doi mai actori politici, nimeni nu a reușit să obțină nu o majoritate absolută, dar nici măcar una clară. 

E doar unul din motivele pentru care pe 7 iulie 2024 s-a scris istorie în Franța.

Încă din seara anunțării rezultatelor, membrii dreptei radicale au spus că se regrupează pentru alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc în 2027. Rezultatele lor din 2012 încoace arată o ascensiune impresionantă. Așa au ajuns în punctul în care aproape și-au dublat numărul de deputați de la ultimele alegeri parlamentare. 

  1. Votul de pe 7 iulie arată o situație nemaiîntâlnită în Franța ultimelor șase decenii: blocul de stânga – Noul Front Popular – a obținut 182 de locuri, majoritatea prezidențială – Ensemble – a ieșit pe locul al doilea, cu 168 de locuri, iar partidul de extremă dreapta – Rassemblement National – și aliații săi au obținut 168 de locuri. Trei blocuri aflate la egalitate, într-o țară obișnuită cu bipartidismul, căreia îi sunt relativ străine negocierile lungi pentru formarea unui guvern.
  2. Este pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când un partid de extrema dreaptă obține un număr atât de mare de mandate: RN aproape că și-a dublat numărul de parlamentari față de legislatura trecută.
  3. Motivele care au stat la baza reducerii avansului dreptei radicale sunt blocajul realizat de partidele de stânga și de majoritatea prezidențială, greșelile făcute de Rassemblement National între cele două tururi și faptul că Partidul Socialist a reușit să îi scoată la vot pe absenteiștii din primul tur și de la europarlamentare. 
  4. Dizolvarea anticipată a Parlamentului este „surpriza divină” pe care președintele Emmanuel Macron a făcut-o Rassemblement National, pentru că venea imediat după ce partidul câștigase alegerile europarlamentare. A fost, până la urmă, un pariu ratat, care a fracturat și mai tare legislativul.
  5. Victoria stângii poate fi puțin relativizată, fiindcă din Noul Front Popular, creat imediat după anunțul privind alegerile parlamentare anticipate, fac parte mai multe partide, iar succesul electoral nu a fost la fel pentru toate partidele.

Bucuria de bronz

Vestea că partidul de extremă dreapta din Franța, Rassemblement National, nu a câștigat majoritatea absolută în Parlament și s-a clasat doar pe locul al treilea i-a făcut pe mulți francezi – și pe europeni deopotrivă –  să răsufle ușurați. 

Rezultatele au șocat, deși din alte motive decât cele pe care le-au prognozat sondajele și analiștii în săptămânile care au precedat turul al doilea al anticipatelor. 

Blocul de stânga – Noul Front Popular – a obținut 182 de locuri, majoritatea prezidențială – Ensemble – a ieșit pe locul al doilea, cu 168 de locuri, iar partidul de extremă dreapta – Rassemblement National  și aliații săi au obținut 168 de locuri. 

O situație nemaiîntâlnită în Franța din 1958 încoace – atunci când a început cea de-a Cincea Republică, cel mai stabil regim politic pe care l-a cunoscut țara. 

Marile cancelarii europene au felicitat victoria stângii, însă doar cu jumătate de gură. A fost evident imediat că la Paris vor fi un Parlament blocat și un Guvern fără prea multă marjă de manevră.  Poate cel mai bine a rezumat premierul polonez, Donald Tusk:

„Entuziasm la Paris, dezamăgire la Moscova, ușurare la Kiev. Suficient pentru a fi fericit la Varșovia”, a scris el pe X, fostul Twitter.

Bursele europene au fost un pic mai rezervate și au scăzut după aflarea rezultatelor, care nu au dat niciun câștigător clar în cea de-a doua cea mai mare economie europeană. Printre temerile mediului de business se numără faptul că bugetul pentru anul viitor nu va fi gata la timp sau va trece foarte greu, iar riscurile legate de datoria suverană sunt în continuare acolo. 

Cum funcționează parlamentarismul francez

Sunt 577 de locuri în Assemblée Nationale, camera inferioară a Parlamentului francez. Pentru a avea majoritatea absolută, un partid ar trebui să aibă 289 de locuri în Parlament. Astfel, se diminuează riscul de a avea un Guvern fragil, nevoit să meargă în Parlament ca să negocieze fiecare pas pe care vrea să-l facă. Tot cu majoritatea legislativă, scade și riscul unei moțiuni de cenzură. În acest sens a fost gândit acest scrutin majoritar în două tururi pentru alegerile parlamentare. 

Însă faptul că cele trei blocuri sunt aproape la egalitate în Parlament arată o Franță polarizată. Prima consecință: negocierile pentru formarea unui Guvern vor fi extrem de dure, de durată și riscă să arunce țara în incertitudine.

Mai mult, demisia premierului Gabriel Attal, o cutumă în Franța, ca urmare a faptului că partidul prezidențial nu a câștigat alegerile, a fost respinsă de președintele Emmanuel Macron. Motivul Palatului Elysee a fost tocmai să fie asigurată o oarecare stabilitate, mai ales că, începând cu 26 iulie, Franța e gazda Jocurilor Olimpice.

Dincolo de haosul care așteaptă țara până la formarea unui guvern (în cazul în care nu se înțeleg în decurs de un an, va putea fi dizolvat din nou Parlamentul și organizate noi alegeri, potrivit Constituției), extrema dreaptă franceză și-a consolidat, de fapt puterea.

Toată lumea se aștepta să fie primii, însă au ieșit pe locul al treilea. Cele 143 de locuri pe care le-au obținut (fără a pune la socoteală și aliații, n.r.) nu reprezintă majoritatea absolută la care visau, bineînțeles. Însă este pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când un partid de extrema dreaptă obține un număr atât de mare. Până în 2022, când a obținut 89 de locuri, a mai avut 35 de locuri, în 1986. Deci nu trebuie subestimată importanța Rassemblement National.

Directoare de cercetare emerită în cadrul CNRS, din cadrul Sciences Po Paris, specializată în sociologie electorală și cu precădere în probleme legate de extrema dreaptă, rasism și antisemitism, Nonna Mayer a explicat, pentru Panorama, că rezultatele foarte bune pe care le-a obținut partidul lui Marine Le Pen și pentru cele mai recente alegeri europarlamentare arată greutatea pe care formațiunea o are în rândul electoratului francez. 94% dintre circumscripții au votat RN în iunie 2024.

La 13 ani de la crearea sa, Frontul Național - care ulterior va lua numele de Rassemblement National - intră în Parlament, cu 35 de voturi. Doar pentru alegerile din 1986, votul a fost unul proporțional la nivel de departamente. Ascensiunea partidului vine după 2012, după ce Marine Le Pen preia partidul de la tatăl ei și îi dă o nouă față.

3 motive pentru care Rassemblement National nu a reușit acum să câștige majoritatea absolută

Principalul motiv pentru care în turul al doilea de scrutin, de pe 7 iulie, RN nu a mai reușit performanțele din primul rând de vot și de la alegerile europarlamentare a fost blocajul realizat de celelalte partide

Într-o mobilizare fără precedent, sute de candidați situați pe locul al treilea s-au retras, pentru a-i da șanse mai mari candidatului care nu făcea parte din RN. Practic, din cele 306 triangulații, adică de circumscripții unde au ajuns în turul al doilea trei candidați, aproape 220 dintre cei aflați pe poziția a treia au abandonat cursa, pentru a da o șansă în plus unui candidat de stânga sau centrist. 

Așa au reușit să blocheze ascensiunea RN, care a denunțat, după anunțarea rezultatelor, „alianța dezonoarei”.

Sunt și cazuri în care candidații de pe locul al treilea au refuzat să renunțe la candidatură. Așa am aflat ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu exista acest front comun în fața extremei drepte.

De pildă, candidata macronistă Anne-Laurence Petel a refuzat să se retragă în favoarea stângii în circumscripția în care candida (Bouches-du-Rhône), iar câștigător a ieșit un reprezentant al Rassemblement National și aliații. La fel este și cazul colegei ei, Émilie Chandler, candidată tot din partea majorității prezidențiale, care, prin refuzul de a se retrage din cursă, deși era pe poziția a treia, a favorizat alegerea unui candidat RN în circumscripția Val-d’Oise. 

„Asta a fost strategia de la început, este ceea ce se întâmplă și în Belgia cu cordonul sanitar împotriva extremei drepte”, explică, pentru Panorama, Angela Tacea, conferențiar la Sciences Po din Grenoble, specializată în politică europeană. Această strategie, subliniază ea, funcționează însă într-un sistem majoritar cu două tururi. În caz contrar, dacă Franța ar fi avut un sistem proporțional, nu ar mai fi avut același succes.

„Numim asta <frontul republican>. Este o strategie veche în republica franceză, care datează din anii 1880 și din vremea generalului Boulanger (pe vremea celei de-a Treia Republici, n.r.), când în astfel de momente, în care un partid e considerat un pericol pentru Republică și pentru valorile sale, partidele de stânga și de dreapta sau cu un alt partid istoric se aliază pentru a nu lăsa să câștige un candidat de extrema dreaptă”, explică și Nonna Mayer.

Un al doilea motiv este reprezentat de greșelile făcute de RN în campania dintre cele două tururi de scrutin. „Asta poate că a avut un impact mai mare la nivel local, însă imaginea lor s-a stricat între cele două tururi”, spune Nonna Mayer. Unii candidați au făcut afirmații homofobe, antisemite, rasiste, amintește directoarea emerită a CNRS, iar acest lucru „a deteriorat imaginea unui partid care, de când a venit Marine Le Pen la conducere, a avut o strategie de ‘dediabolizare’ și a reușit să pară mai puțin periculos pentru democrație și mai responsabil”, mai spune ea.  

Formațiunea de extremă dreapta nu este nou apărută pe scena politică franceză, ea a fost creată în 1972. Sub conducerea lui Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine Le Pen, partidul a avut rezultate mediocre. Începând din 2012, sub bagheta lui Marine Le Pen, partidul se transformă și câștigă teren chiar acolo unde înainte nu a avut succes.

„Jean-Marie Le Pen avea o imagine foarte sexistă, violentă, extremistă. Marine Le Pen, în schimb, a reușit să schimbe această imagine și să se adreseze direct femeilor. Deci în 2012, 2017 și 2022, la trei alegeri prezidențiale, Marine Le Pen obține același număr de voturi și printre votanți, și printre votante”, spune Nonna Mayer.

La rândul ei, Angela Tacea amintește că între cele două tururi de scrutin au existat afirmații legate de punerea sub semnul întrebării a dublei cetățenii a francezilor, care a dus la reacții vehemente din partea intelectualilor, pe rețelele de socializare. Problema a fost că nu au existat explicații clare, fapt care a delegitimat partidul.

Toate acestea arată că mulți dintre candidații RN, inclusiv Jordan Bardella, actualul lider al partidului, nu sunt capabili să aibă un program coerent. Pe de altă parte, poate că programul nici nu a mai fost atât de important în turul al doilea, subliniază Angela Tacea, pentru că pe 30 iunie s-a votat „contra lui Macron”, care a declanșat alegerile parlamentare anticipate, iar în cel de-al doilea s-a votat „contra RN”.

Rassemblement National are un discurs centrat pe valori, care prinde foarte bine într-o populație oarecum nemulțumită, dar când discută de chestii concrete, de guvernare, e foarte greu să aibă un discurs coerent.

Apoi, un al treilea motiv a fost o remobilizare a stângii, mai spune directoarea emerită a CNRS, care a reușit să îi facă pe cei care de regulă absentau de la vot să își exprime opțiunea politică. De altfel, participarea la scrutinul din 7 iulie a fost și ea una record – peste 67%

Cum a ajuns stânga să fie răul cel mai mic, în fața tăvălugului extremei drepte?

Angela Tacea spune că și în ceea ce privește stânga și extrema stângă, lucrurile trebuie privite în ansamblu și cu mai multe nuanțe. 

„E adevărat că au câștigat, dar dacă te uiți la numărul de locuri, cei care au creștere destul de mare sunt socialiștii (PS), care au trecut de la 31 de deputați la 65 în noua configurație. Clar, per total, e o progresie a Noului Front Popular. Evident că cea mai mare pondere o are La France Insoumise (LFI, partid de extrema stângă, n.r.), care are 76 de locuri, însă cea mai mare progresie față de legislatura anterioară o au Partidul Socialist și Verzii, care trec de la 23 la 34 de deputați. Deci trebuie văzut într-un ansamblu victoria stângii și ce definim prin stânga”.

Noul Front Popular este o amplă alianță electorală creată pe 10 iunie, ca răspuns la alegerile parlamentare anticipate. Este format din La France Insoumise, Partidul Socialist, Ecologiștii și Partidul Comunist Francez. Scopul acestei alianțe a fost să blocheze avansul extremei drepte. 

Printre propunerile pe care le aveau în program se numărau și abrogarea reformei pensiilor și legea imigrației, adoptate de guvernul actual. Și este posibil ca discursurile de stânga radicale să îi împingă pe unii deputați spre partidul centrist al lui Macron, schimbând jocurile în Parlament.

Greșelile președintelui Macron și ce urmează

De asemenea, dacă privim strict la procente, niciun bloc din istoria celei de-a Cincea Republici nu a fost atât de departe de a obține majoritatea absolută – 31%. „Și chiar și majoritatea macronistă din ultima legislatură, care era și ea relativă, era de 43%”, mai spune Angela Tacea.

Iar în timpul de care va fi nevoie pentru a purta complicatele negocieri pentru formarea unei majorități și pentru numirea unui premier, RN va putea să mai avanseze.

„Depinde ce coaliție vor reuși să formeze și cum vor reuși sau nu să treacă niște legi. Problema Franței este că nu sunt obișnuiți cu guvernele de coaliție, nu știu să negocieze între partide, nu știu să ajungă la niște compromisuri, cum poți să găsești în guvernele de coaliție”, explică românca.

E clar că RN va încerca să acapareze orice teren posibil, însă nu depinde numai de ei, ci și de adversarii lor și de contextul social și politic, subliniază Nonna Mayer. 

„Faptul că Marine Le Pen și partidul ei au avut scoruri atât de bune este și din cauza lui Emmanuel Macron, care a pus în centrul dezbaterii politice tema imigrației și care a determinat votarea unei legi pe această temă, care relua din propunerile Rassemblement National. De asemenea, Jean-Luis Mélenchon (liderul stângii radicale, n.r.) a reușit să facă partidul lui mai extremist și mai periculos pentru democrație decât cel al lui Le Pen, prin exprimările antisemite de după 7 octombrie (atacul Hamas din Israel, în urma căruia a fost declanșat războiul din Fâșia Gaza, n.r.)”, spune ea.

Apoi, „surpriza divină” a fost tocmai convocarea alegerilor parlamentare anticipate. „Să dizolvi Parlamentul în momentul în care principalul adversar este în plină dinamică electorală, a doua zi după alegerile europene, a fost un cadou pentru partid”.

Ceea ce ne arată, crede și Angela Tacea, că pariul din spatele alegerilor anticipate convocate de președintele francez a eșuat. După alegerile europarlamentare, Emmanuel Macron a vrut ca cetățenii să clarifice prin vot cine trebuie să dețină majoritatea in Parlament. Rezultatul este exact contrariul: s-a creat o confuzie și mai mare, împreună cu o fragmetare importantă a legislativului, explică românca.

În cei trei ani dintre alegerile anticipate și viitoarele alegeri, cele prezidențiale, atât extrema dreaptă franceză, cât și ceilalți adversari politici vor avea de învățat de pe urma voturilor din 30 iunie și 7 iulie. Rămâne de văzut cine va înțelege cel mai bine și va reuși să câștige capital electoral. 

Un lucru a fost clar încă din noaptea de 7 spre 8 iulie: Emmanuel Macron a făcut o greșeală al cărei preț – pentru el, dar și pentru țară – nu va fi deloc mic.

Emmanuel Macron versus poporul

  • Noiembrie 2018

    Debutează mișcarea Vestelor Galbene împotriva lui Emmanuel Macron. Motivul a fost un plan al Guvernul de majorare a taxelor pe carburant. Decizia nu a mai fost luată din cauza reacției populației. 

  • Mai 2019

    Alegerile europarlamentare, primul test electoral din primul mandat al lui Emmanuel Macron. Forțele loiale președintelui ies pe locul al doilea, după extrema-dreaptă, a cărei listă de candidați pentru europarlamentare era deschisă de Jordan Bardella.

  • Decembrie 2019

    Proteste provocate de primul proiect de reformă a sistemului de pensii. Principala propunere era crearea unui sistem universal de calcul și plată a pensiilor, în locul celor 42 de sisteme alocate pentru diverse domenii și meserii.

  • 2020

    Începe pandemia de Covid-19 și multe proiecte de reformă și protestele aferente au încetat, din cauza măsurilor stricte de izolare implementate pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-Cov-2.

  • Ianuarie 2023

    Guvernul de la Paris revine la reforma sistemului de pensii și anunță un proiect care include, de data aceasta, și majorarea vârstei de pensionare, treptat, de la 62 la 64 de ani și creșterea perioadei de cotizare, de la 42 la 43 de ani.

  • Aprilie 2023

    În ciuda protestelor, cele mai ample din al doilea mandat al său, președintele Emmanuel Macron promulgă legea care schimbă sistemul de pensii din Franța. Rata sa de popularitate e la 28%, similară cu cea din timpul mișcării Vestele Galbene.

  • Ianuarie 2024

    Fermierii francezi ies în stradă pentru a contesta, printre altele, planurile Guvernului de a elimina eșalonat subvențiile pentru motorina folosită în agricultură. După două săptămâni de manifestații, Guvernul renunță la plan.

A contribuit la acest material Alexandra Albu

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Cristina Dobreanu

Are o experiență de peste 15 ani în presa generalistă și economică. Îi place să pună informațiile în context, fiindcă o privire de ansamblu aduce mereu noi perspective. Scrie în special despre antreprenori, retail și start-up-uri, dar urmărește cu atenție tendințele care ne pot schimba viața de zi cu zi.
Crede în puterea exemplului și în lucrurile care nu sunt făcute cu superficialitate.


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
6 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    8
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x