Susținut de DiFine PR

Fac, dar mai și fuckup. Cum ar arăta mediul de business din România dacă am vorbi mai deschis despre eșecuri?

Computer Hope Guy
Foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

În 2012, cinci prieteni filosofau la o petrecere, în Mexic. „De ce vorbește toată lumea doar despre alde Zuckerberg, Obama și Gates ai lumii, dar nimeni nu zice și despre eșecurile lor?”, a răsărit o întrebare. De aici, s-a născut o conversație globală, care, de câțiva ani, a ajuns și în România. 

Fuckup Nights (unde „fuckup”, într-o traducere în spiritul Irinei Margareta Nistor, ar însemna „eșec” sau „ratare”, căci pentru o traducere literală, limba română nu are substantiv) e un eveniment care vrea să scoată eșecul personal sau de carieră din zona de tabu. Conferințele, la care au participat în ultimul deceniu peste 1 milion de oameni din mai bine de 60 de țări, au rolul de a încuraja o discuție terapeutică despre ce nu ne-a ieșit. 

Într-o lume în care comunicăm cu precădere tot ce e minunat în zilele, viețile sau afacerile noastre, descoperim lecții necesare când îndrăznim să ne punem eșecurile pe masă, în fața unor străini. Dar nu e doar vorba doar despre a plânge pe umărul altora. Deși uneori, chiar asta se întâmplă în sală: ies la suprafață emoții și vulnerabilități. Scopul final, totuși, e ca dialogul despre ce n-a mers să ducă și la soluții utile.

Fuckup Nights Bucharest, adică discuția bucureșteană despre eșecuri profesionale, există de doar patru ani și are, în medie, patru evenimente pe an. Este, deci, o conversație destul de nouă.

Mediul de business românesc e încă dominat de generații crescute cu ideea că eșecul e rușinos, că nu vorbim decât despre premii și coronițe. După care mai intervin și diferențe și condiționări de gen, pentru că, după cum am arătat în acest material interactiv premiat internațional, femeile antreprenoare se raportează diferit la eșec față de bărbați.

Oarecum simbolic pentru cum vorbim despre eșec, organizatorii evenimentului au fost nevoiți să promoveze evenimentul pe anumite canale fără să folosească tocmai cuvântul-emblemă. Sau au făcut-o printr-un acronim: FUN. Iată că, în română, „fuckup”-ul, la fel ca eșecul, rămâne rușinos, fie și ca formalitate.

Înainte de noul capitol al Fuckup Nights Bucharest, al XVII-lea, care a avut loc pe 25 mai, Panorama a stat de vorbă că Diana Iosu, fondatoarea DiFine PR, agenția de comunicare din spatele acestui eveniment.

Am discutat la ce ne ajută să ne disecăm eșecurile din viața profesională, dar și cum se raportează românii la eșec față de alții. E mediul antreprenorial de la noi prea tânăr ca să fie vulnerabil cu ratările sale? Sunt antreprenoarele mai deschise să-și pună eșecurile pe tapet decât bărbații, sau dimpotrivă? Și, pentru că Diana Iosu are peste două decenii de experiență în zona de comunicare corporativă și de business, am vrut să aflăm cum s-a schimbat modul în care companiile vorbesc cu noi, mai ales într-o lume a filtrelor și experiențelor fără cusur din cultura social media.

Fuckup Nights, în lume

215
orașe
62
țări
+ 15 K
povești
+ 1 M
participanți

Sursa: Fuckup Nights

Inspirație din corporație

Panorama: De ce a ajuns „Fuckup Nights” în România, de ce ați considerat că e important să vorbim despre eșec?

Diana Iosu: Am descoperit conceptul acum vreo 13 ani, pe vremea când eram angajată în corporație. Toate subsidiarele multinaționalei pentru care lucram aveau întâlniri regulate, de obicei în Bonn, în care făceam schimb de experiență și ne prezentam studii de caz de succes. „Uite ce a funcționat în România, ce a funcționat în Anglia”, și tot așa. După două zile pline, în care eram fugăriți de dimineața până seara, am văzut în agendă două ore de discurs din partea CEO-ului corporației pentru care lucram și a Chief HR Officer Global. Erau două ore de discuție liberă pe tema eșecului.

Venind din România, după o epocă comunistă, în care primul lucru pe care-l făceai era să ascunzi eșecul de orice fel – o notă proastă, o performanță mai slabă –, eu am făcut ochii mari. Mă gândeam: „Cum să vorbești două ore despre eșec?”

Am ascultat acele povești și pentru mine au fost o revelație. M-am uitat diferit la oamenii aceștia, pe care oricum îi admiram foarte mult, dar la care aveai acces rar, pentru că erau foarte ocupați. Dar când le-am auzit și poveștile și când am auzit cât de transparent vorbeau… Și chiar vorbeau despre fuckup, chiar despre lucruri pe care le făcuseră în compania respectivă și despre cum au schimbat traseul, cum au făcut data următoare. În cele două ore, nu s-a uitat nimeni la telefon, n-am vorbit între noi, am fost efectiv fascinați toți.

Am plecat și am avut o revelație: „Hai să vorbim și în România, să facem și noi așa”.

P: Și cum v-ați întors în țară, de la Bonn, și ați zis la muncă: hai să vorbim despre ce nu merge?

Diana Iosu: Am spus-o mai mult șoptit. „Am văzut o chestie cool”. Dar s-a pierdut în intensitatea momentului. Nici eu nu am insistat, eram atât de prinsă cu multe altele, încât mi-am urcat-o în folderul personal, mental. Mă gândeam că nu o să-i ardă nimănui de așa ceva, mai ales că înainte ai nevoie de o componentă de pregătire, de educare, ca să deblochezi o mentalitate atât de bine înrădăcinată.

Am mai discutat povestea cu o colegă cu care fusesem la Bonn, tot făceam trimitere la situațiile de acolo. N-aveam niciun dubiu că toți trecem prin asta, dar eram și noi rezervate, din prisma faptului că „nu trebuie să se vorbească despre asta, că lumea te etichetează și își pierde încrederea”.

Eșecurile noastre vs eșecurile altora

P: Ați făcut cunoștință cu discuția despre eșec în contextul acela de corporație. Ani mai târziu, aveți propria afacere și agenția pe care o conduceți a adus la București un concept global, respectiv „Fuckup Nights”. Care sunt diferențele în felul în care vorbesc românii, fie că e personal sau despre carieră, versus cum vorbesc alții?

Diana Iosu: Sunt diferențe mari, foarte mari. Acum cinci ani, era un concept foarte nou în România, acum cred că am evoluat foarte mult din această perspectivă. Cred că am evoluat foarte mult pe toate planurile. Accesul la informație, călătoriile, schimbul de experiențe, toate deschid foarte mult mintea.

Cei tineri ne împing și ne determină să ne schimbăm mentalitatea, aproape că ne obligă să ne depășim blocajele de mentalitate. Dar și alte generații sunt mult mai deschise acum să iasă din cutia în care s-au obișnuit să stea, aceea în care zici „mi-e rușine”. Mama, de exemplu, când a auzit inițial de eveniment, mă întreba: „Cum să povestești lucruri despre care ți-e rușine?” Tocmai, că nu le spui cu rușine, e clar un fapt asumat, ce s-a întâmplat s-a întâmplat din niște motive. E decizia ta, nici nu mai contează dacă e bună sau rea, și vezi consecințele.
Diana Iosu
expertă în comunicare de business, organizatoare Fuckup Nights Bucharest

P: În contextul discuției despre fuckups în antreprenoriat, credeți că reticența românilor are legătură și cu lipsa de maturitate a mediului antreprenorial de la noi? Pentru că, pe o scară a timpului, e ceva încă nou. E ca un junior care trebuie încă să dovedească.

Diana Iosu: Da, e o teorie interesantă. Dar ne este frică pentru că am văzut că altcuiva îi e frică, ne este rușine pentru că am văzut că altcuiva îi e rușine. Noi nu avem înrădăcinată ideea de frică sau rușine, după cum putem vedea asta la copii.

P:  Credeți că lejeritatea asta de a fi mai sincer în legătură cu ce iese și ce nu, și de a avea o discuție terapeutică pe tema asta a venit și pe filiera mentalității importate de cultura organizațională a corporațiilor?

Diana Iosu: După ce am descoperi conceptul, într-o vacanță, am văzut o ediție „Fuckup Nights” din țara respectivă. Când am revenit, am întâlnit un client de-al nostru, care tocmai adusese conceptul în Cluj – licența se obține pe oraș. Și atunci am zis: „Wow, se poate face asta”. E o formă de competiție, aplici și trebuie să te califici. Apoi plătești o licență recurentă pentru utilizarea know how-ului, a câtorva elemente de branding și a unor guidelines pe care trebuie să le respecți.

Mi s-a părut că e o componentă de educare fantastică pentru România, să nu mai trăim în „cubicle”-ul nostru. De altfel, știm că un antreprenor se teme cel mai mult de eșec. Nu aș spune neapărat tânăr antreprenor, pentru că studiile spun că cel mai de succes ajungi după 40 de ani. Pentru că te folosești de tot ce ai acumulat ca experiență de viață.

P: Am observat că la evenimentul de săptămâna aceasta, speakerii sunt doar femei. Din experiența dumneavoastră, vorbesc femeile diferit față de bărbați pe această temă?

Diana Iosu: Vorbesc, se deschid mai lejer. Bărbații cred că sunt fie mai prevăzători, fie mai rezervați puțin. Eu am și bucuria de a-i pregăti pentru eveniment, alegem împreună ce e mai de impact, ca lecție de educație. Bărbații cred că sunt un pic mai atenți la ce aleg să spună, și chiar dacă au fuckup-uri mai mari, nu le scot neapărat în față. Femeile pare că sunt puțin mai îndrăznețe în a se deschide și în a fi mai vulnerabile.  Sigur, am avut și situații în care bărbații au fost super transparenți și a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea, dar ca medie, dacă tragem o linie, femeile au fost puțin mai deschise.

Exercițiu de imaginație într-o cultură de business mai curajoasă

P: Ar fi altfel cultura antreprenorială sau mediul de business din România dacă am vorbi mai mult și constructiv despre eșec?

Diana Iosu: Da, pentru că puterea exemplului și faptul că nu ești singur și că știi că nu ți se întâmplă doar ție și că nu ai senzația că tu ești mai slab dacă ți s-a întâmplat treaba asta, acestea sunt toate foarte importante. Cred că atunci când facem o trăznaie în carieră, ne e rușine și din perspectiva faptului că nu știm, în realitate, că și ceilalți au făcut-o.

Ceea ce este foarte important să se înțeleagă este că evenimentul acesta nu este doar despre oamenii de succes, cu cifre de afaceri impresionante. Este și despre oameni care sunt în apoegeul eșecului, al insuccesului. Am asistat și la niște povești care au trezit emoții intense, uneori chiar lacrimi în toată sala. 

De exemplu, a fost o tipă care a renunțat la corporație ca să-și facă un business cu clătite.  Încă stătea cu echipamente de aproape 300.000 de euro blocate undeva – banii ei, ai familiei, ai prietenilor, ai tuturor celor care au crezut în visul ei. Și era în plin moment, fata plângea cu sughițuri, nu vedea luminița de la capătul tunelului. Ea făcuse investiția pentru o promisiune de contract, ca să fie pregătită la momentul T0… Ea nu era o poveste de succes la acel moment, acum însă e. Și-a revenit și a înțeles că a fost un proces. 

Așadar, nu ne concentrăm doar pe cei care acum au succes. Ei reprezintă cazuri fericite. Sunt foarte mulți care acum trec printr-un proces dificil, iar despre cei care au puterea să îl împărtășească… este incredibil impactul pe care îl au asupra celorlalți. Cum pleci de acolo, ești mai empatic cu ceilalți, îți vine să-i ajuți. Noi, ca organizatori, suntem primii care întrebăm: „Te putem ajuta cu ceva?” Nu ai cum să auzi astfel de povești și să nu întrebi: „Cu ce te putem ajuta?”

Această femeie, pe lângă faptul că și-a povestit alegerile, a povestit și cum se simte acum. Era și o oază de speranță, tăria cu care a vorbit era oricum peste ceea ce i se întâmpla.

La capătul celălalt sunt cei de super-succes acum, care povestesc ce obstacole au avut, câte piedici au trecut ca să li se întâmple treaba asta. Și cum fiecare moment în care credeau că s-a sfârșit totul era de fapt doar o cărămidă pusă peste construcția pe care o au astăzi.

În plus, foarte mulți oameni cu business-uri de succes au avut poate 20 de business-uri în spate care n-au fost de succes, până să ajungă la cel câștigător. Mulți deschid business-uri în paralel, nu au cum să meargă toate bine, dar dacă nu încerci, nu ai cum să vezi, nu-ți garantează nimeni nimic. Totul este foarte versatil, depinzi de foarte mulți factori.

De exemplu, ai de organizat un eveniment în aer liber. Să aduci un ecran cu LED costă 10.000 de euro. Și afară începe să plouă. Ăsta e un fuckup, din perspectiva costului pe care nu îl poți recupera. Mai mult decât să te rogi să se opească, ce poți să faci? Sunt lucruri pe care, pur și simplu, nu le poți controla. Totul este despre a te detașa puțin de intensitatea momentului,  să înțelegi că dacă se întâmplă asta, faci asta, și dacă faci altfel, se întâmplă altceva. Și că, uite, li s-a mai întâmplat și altor oameni și ei sunt OK.  

Și apropo de Fuckup Nights, conceptul adus de noi este dedicat carierei – pentru că am discuția aceasta cu speakerii care vor să înceapă cu zona personală.

P: Cum vă explicați disponibilitatea mai mare în direcția asta, când tocmai eșecurile personale ar trebui să fie cele mai dureroase? 

Diana Iosu: E foarte interesant, cred că prin natura acestei tendințe care s-a înrădăcinat poate un pic mai devreme (decât „terapia de business”, n.r.), de a discuta cu un psiholog sau cu un prieten, suntem poate mai pregătiți emoțional să discutăm despre lucrurile personale decât despre cele de business. 

De multe ori, pentru că suntem oameni înainte să fim profesioniști, ele vin împreună. Consecința unui business de succes, ca să citez unii oameni de afaceri, este fuckup-ul personal. Pentru că toți știm că dacă ne concentrăm mult pe carieră, și dacă în orice moment tu vezi o idee de business, timpul pe care-l aloci către carieră este mai mare, de cele mai multe ori, decât cel dedicat vieții de familie.

Start-up-urile și eșecul

P: Voi lucrați cu multe start-up-uri și, prin definiție, start-up-ul e cel mai fertil teren pentru genul acesta de discuții, despre ce poate merge bine și rău. Cum s-a întâmplat și în toate celelalte crâmpeie de viață, comunicarea prin social media și brandingul în era social media au dus la anumite anomalii. Ne-au îndepărtat tool-urile și platformele acestea de discuțiile utile despre eșecurile din proiectele noastre? Voi cum vă convingeți clienții să vorbească și despre lucruri mai puțin „insta-perfect”?

Diana Iosu: Cred că mentalitatea antreprenorului deja e pregătită pentru astfel de discuții, e foarte simplu să convingi un antreprenor să vorbească deschis, pentru că el vine la pachet cu un anumit curaj, cu o doză de asumare, poate mai mare decât în cazul unui corporatist care trebuie să dea socoteală șefului sau altor angajați. 

E incredibil cum sudează o echipă să afli că șeful tău a trecut și el prin momente dificile. Personal, mă simțeam mai aproape și mai motivată să depun eforturi pentru acea corporație pentru că m-am simțit mai inspirată de omul respectiv.

Toți oamenii care fac lucruri atât în corporație, cât și în mediul antreprenorial au o panoplie atât de largă de „fuckup-uri”, pentru că în fiecare zi se întâmplă, doar trebuie să ți le amintești pe cele mai relevante dintr-un anumit moment. Provocarea, înainte de discursuri, e ce să aleagă. Unii zic „aș putea să te țin trei zile să-ți povestesc”.
Diana Iosu
expertă în comunicare de business, organizatoare Fuckup Nights Bucharest

A povestit unul dintre vorbitori, la un moment dat, că era super stresat, trebuia să susțină o prezentare în fața unui board, care era decisivă pentru cariera lui. A băut un pahar de alcool înainte, cu speranța că îi va da un plus de energie și inspirație. Doar că, pe fond de presiune și stres, a reacționat corpul diferit, nu-și mai amintea ce a vorbit. Acum se uită amuzat la acel moment, dar atunci a fost chemat de departamentul de HR și au avut o discuție intensă. Pare o chestie neînsemnată, acum, din viitor, dar pe el putea să-l coste cariera.

P: Dacă vă uitați în urmă, la celelalte 16 episoade de Fuckup Nights Bucharest, cu ce lecții sau fire roșii ați rămas, ce exemple puteți să-mi dați de eșecuri care se repetă și ale căror cauze par să fie răspândite? 

Diana Iosu: Concluzia e de fiecare dată aceeași: doar cine nu muncește nu greșește. Trebuie să fim deschiși, și totul ține de modul în care primim ce s-a întâmplat, de cum ne raportăm noi la momentul respectiv. Pentru că ceea ce pentru cineva poate să pară un eșec, pentru altcineva poate să pară o super realizare. Depinde cum privești lucrurile.

Contează, până la urmă, și cum ești tu predefinit. Poate trebuie să lucrăm la aceste predefiniri pe care le avem, poate dintr-o perspectivă economică, politică, socială.

Tot timpul avem tendința să ne comparăm cu ceilalți. Ne imaginăm că noi n-am fi încă la nivelul respectiv, ceea ce personal nu cred că e real, cred că suntem la fel de demni și capabili ca orice altă nație să facem orice ne propunem, dovadă și ce s-a întâmplat în zona de antreprenoriat, că avem unul dintre unicornii planetei, și potențial să-l avem pe următorul la orice pas. Lucrăm cu fonduri de investiții, lucrăm cu foarte multe start-up-uri incredibile, e uluitor ce potențial există în România. Și toți sunt dornici să împărtășească prin ce trec.

Am avut o invitată la FUN o femeie cu un business de prăjituri care a făcut zob tortul de la o nuntă, exact când trebuia să-l predea mirilor, la eveniment. Cum să refaci un tort într-un timp atât de scurt? Un fuckup în toată puterea cuvântului. A improvizat ea, l-a făcut mai „fusion”, și a trecut peste moment, dar nu era cum prevăzuseră mireasa și ceilalți invitați. Contează însă cum te uiți la lucruri, fata era să leșine atunci, dar a găsit stăpânirea de sine să modeleze un tort reinventat pe loc și să își ducă misiunea la îndeplinire. Partea deloc de neglijat este că era teribil de gustos.

Mai există o lecție și un proces de învățare aici, legat de când și unde te grăbești. Unii stau și cântăresc o decizie trei zile, trei luni sau trei ani, se uită la ea din toate unghiurile. Alții iau decizia în trei secunde. E bine sau nu e bine? Nu poate să decidă nimeni, ține mult de fiecare în parte. E un cumul de factori care concură, depinzi de foarte multe forțe, de parteneri. E ca-n orice construcție, nu poți să pui tu și tencuiala, și să te ocupi și de interior. Poate că ai nevoie de un designer. Totul este o construcție, totul stă în cum privești și cum te raportezi la lucruri. 

 


Acest material e susținut de


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.



Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    7
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x