Stocarea gazelor naturale: de ce depozitele României sunt inferioare celor din Vest

Atât premierul Nicolae Ciucă, cât și Virgil Popescu, ministrul Energiei, au vorbit săptămâna aceasta despre depozitele de gaze ale României și siguranța pe care acestea ne-o dau la intrarea în iarnă. Într-adevăr, România are, spre deosebire de alte țări din UE, capacitatea de a-și înmagazina gaze pentru sezonul rece. În plus, gazele pe care le trimitem în depozite sunt din producția proprie – față de alte state comunitare care trebuie să importe „rezerva” pentru iarnă.

Cei doi politicieni au anunțat că depozitele României sunt pline în proporție de peste 50% și că ținta pentru toamnă este umplerea lor la 80-85%. Jumătatea plină a situației este că România va atinge cu siguranță obiectivul: acesta este nivelul pe care-l au, de regulă, gazele înmagazinate la începutul lunii octombrie din fiecare an. Jumătatea goală a situației, însă, este că depozitele noastre de gaze pot înghiți maximum un sfert din tot consumul anual. Ce scoatem din depozite pe timpul iernii, plus producția curentă, se poate dovedi, uneori, insuficient. Acesta este motivul pentru care achizițiile de gaze se fac, iarna, în regim de „forță majoră”, suspendându-se astfel regulile achizițiilor publice obișnuite.

Nu suntem singurii care se concentrează, în această perioadă, pe depozitele de gaze. Peste trei luni vine frigul, iar Europa se pregătește pentru prima iarnă de război energetic deschis. Dintr-o dată, capacitatea de stocare a gazelor naturale a devenit critică. Însă nu toate depozitele sunt la fel, iar diferența fundamentală dictează rapiditatea cu care poți injecta și scoate gazele din ele. Din acest punct de vedere, România nu e într-o poziție avantajoasă.

Gazul rusesc nu mai curge, ci picură prin gazoductele care leagă Rusia de Europa. Este puțin probabil ca livrările să crească în următoarea perioadă – Vladimir Putin a închis robinetul exact în perioada folosită tradițional de UE pentru a-și umple depozitele subterane de gaze și îl va lăsa închis până în pragul iernii.  

România își permite să se țină departe de cursa celorlalte state europene de a-și umple depozitele cu gaze de import. Producția internă este suficientă pentru a face față consumului național. Ultimii ani au adus, într-adevăr, o creștere a importurilor de gaze rusești și în România, însă aceasta nu a fost cauzată de scăderea producției sau o creștere abruptă a consumului.

În realitate, importurile de gaz rusesc au fost favorizate de o serie de schimbări legislative și a unui cadru fiscal descurajant, care a determinat companiile care extrag gaze naturale în România să cumpere gaz de pe bursele internaționale decât să-l scoată de aici. Panorama a explicat pe larg acest fenomen în materialul „Cum și de ce a ajuns România dependentă de gaze rusești”. 

Capacitatea de stocare a gazelor naturale a fost mereu esențială în balanța energetică europeană. Războiul declanșat de Putin în Ucraina a ridicat-o, însă, de la statutul de verigă logistică banală la element critic pentru securitatea energetică. 

În momentul de față, UE are o capacitate totală de depozitare de aproximativ 140 de miliarde de metri cubi. Consumul total anual al blocului se ridică la 400 de miliarde de metri cubi și este puțin probabil să scadă.

Guvernele pot recomanda populației să seteze termostatele cu două grade mai jos și să facă dușuri mai scurte, însă cantitatea economisită ar fi marginală. În total, populația consumă 40% din gazele arse în UE. Restul merge în industrie (adică marile companii) și pentru generarea de energie din gaze (electrică și termică). Dar marii consumatori industriali nu pot face economie la gaze naturale fără să aducă risc de recesiune. 

CITEȘTE ȘI

Concret, cum se poate rupe Europa de gazele rusești la iarnă

Cum schimbă războiul dintre Rusia și Ucraina harta mondială a energiei

Cum ne-am trezit într-o criză a energiei

Mai bine de 70% din capacitatea UE de stocare a gazelor naturale este comasată în cinci țări comunitare – Germania, Italia, Franța, Olanda și Austria. În afara Uniunii, însă, Ucraina are o capacitate de stocare lejer peste cele ale oricărui stat membru.

România are o capacitate de stocare de 3,9 miliarde de metri cubi, în timp ce consumul total se ridică la 11-12 miliarde de metri cubi într-un an. Suntem, astfel, în linie cu media europeană, care poate acoperi prin depozitare un sfert din consumul anual. 

Depozitele subterane de gaze sunt considerate pline-ochi pe la 85% din capacitate. Ele nu vor fi umplute niciodată până la 100%, din motive operaționale și de securitate. De luna trecută, gospodărirea a devenit lege: toate statele comunitare sunt obligate ca, până la 1 noiembrie, să aibă 80% din capacitatea de stocare acoperită. 

Depozitele pot fi umplute și golite de mai multe ori într-un an, însă aceste operațiuni necesită timp și bani. Injectarea gazului în depozite și apoi pomparea lui de acolo în rețelele naționale sunt operațiuni anevoioase, iar durata acestor cicluri depinde de tipul depozitului subteran. 

Există trei tipuri de depozite de gaze, în funcție de roca în care sunt amenajate: depletate, saline și acvifere. 

Primele sunt cel mai ieftin de amenajat: un zăcământ epuizat (depletat) de gaze naturale e dotat cu infrastructură (țevi și compresoare) pentru a putea injecta și apoi scoate gazele. Toate cele șase depozite ale României sunt de acest fel. Cinci aparțin companiei de stat Romgaz. Ultimul, cu o capacitate extrem de redusă, aparține unui operator privat. Toate cele șase depozite sunt amenajate în zăcăminte epuizate. 

Apoi, vin cele acvifere (rocă permeabilă) care necesită o infrastructură mult mai complexă. Acestea sunt cele mai scumpe depozite și, deci, foarte rare. 

Dezavantajul României este că depozitele depletate, la fel ca depozitele acvifere, de altfel, au cicluri de operațiuni foarte greoaie. Perioada de injectare este de 200-250 de zile, în timp ce extracția este de 100-150 de zile. În plus, pentru a putea menține o presiune optimă operațiunilor, este nevoie ca aceste depozite să nu fie niciodată mai goale de 50% – în ele trebuie să rămână permanent aceast volum-tampon. 

De cealaltă parte, depozitele saline sunt cele mai performante: volumul-tampon este de doar 20% din capacitatea depozitului, iar ciclul este de cinci ori mai scurt: 20-40 de zile pentru injectare și 10-20 pentru extracție. Pur și simplu, gazul este strâns mult mai ușor din astfel de caverne, datorită porozității mult mai scăzute. 

Majoritatea depozitelor din țările vestice sunt saline – în mare, pentru că aceste state nu au zăcăminte de gaze epuizate în care să le amenajeze. Acum, Germania face studii pentru folosirea cavernelor saline pentru depozitarea hidrogenului, unul dintre cele mai avansate planuri europene pentru reducerea consumului de gaze pe termen lung.