Despre dependențe și alți demoni. Câtă nevoie are Germania de China?

Vizita pe care cancelarul german, Olaf Scholz, a făcut-o recent în China, a produs nemulțumiri atât în Germania, cât și în Europa. A dus și la temeri că economia numărul unu de pe continent ar putea să se transforme într-un cal troian al chinezilor.

Decizia lui Scholz de a merge la Bejing a fost notabilă prin simplul fapt că ea a existat: Olaf Scholz a fost primul lider din Uniunea Europeană și din G7 care a mers în China, de la începutul pandemiei, acum aproape trei ani. Pe urmă, gestul a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la o eventuală „pivotare” germană, în contextul războiului din Ucraina și a crizei energiei. O astfel de pivotare ar veni în contratimp cu o regândire, la nivelul UE, a relațiilor cu China.

Viziunea generală a fost mereu că Germania este motorul principal al economiei și stabilității europene, dar ultimele luni au arătat slăbiciuni chiar și din partea celor mai puternici actori ai Uniunii. Întrebarea tot mai des circulată în mediile europene e cât de vulnerabilă este de fapt Germania – și, alături de ea, Uniunea Europeană – în relația cu piețe externe imposibil de controlat precum cea chineză.

După Rusia, China. Germania și „naivitățile” ei în plan extern

Dependența Germaniei de gazul rusesc s-a dovedit a fi un punct slab după invadarea Ucrainei de către Rusia. Această realizare a determinat guvernul să revizuiască și relația țării cu China.

Aproximativ 5.000 de companii germane activează astăzi în China. Ministrul german al Economiei, vicecancelarul Robert Habeck, de la Partidul Verzilor, a anunțat deja o „politică comercială mai solidă” față de China. „Timpul naivității față de China s-a încheiat”, a declarat Habeck la mijlocul lunii septembrie, după o întâlnire a miniștrilor economiei G7.

La rândul lui, președintele Camerei de Comerț a UE din China, Joerg Wuttke, suținea la începutul lunii noiembrie că majoritatea importurilor care intră în Germania din China sunt înlocuibile, ca reacție la o potențială dependență pe care Germania o are față de piața asiatică.

El a spus, totuși, că Germania trebuie să-și diversifice mai bine aprovizionarea cu materiale critice din China, cum ar fi minereurile rare și precursorii farmaceutici, adăugând că este necesară o poziție fermă din partea guvernului lui Scholz pe această temă. De altfel, mediul de business german e tot mai vocal când vine vorba de diversificare și reducerea dependenței de China și cere mai mult sprijin din partea guvernului în acest sens.

Relațiile economice și comerciale dintre Beijing și Berlin. Fotografie de moment

Portul Hamburg, cel mai mare port maritim al Germaniei, este considerat principala poartă de desfacere a țării. Dar, mai presus de toate, este o poartă către China, care este cel mai mare client al portului. Numai în prima jumătate a anului 2022, peste 1,3 milioane de containere din China au ajuns aici.

Acum, gigantul chinez de transport maritim COSCO a cumpărat o participație de 24,9% într-un terminal din port. Acordul a provocat tensiuni în coaliția de guvernare din Germania și a ridicat multe sprâncene în Europa. Iar originile poveștii se află în perioada în care cancelarul Scholz era primarul Hamburgului.

Guvernul lui Scholz a dat undă verde achiziției chiar înainte de vizita liderului german în China și trecând peste obiecțiile ministrului său al Economiei, Robert Habeck, care și-a exprimat public rezervele și temerea că afacerea va crește dependența business-ului german de China.

În mai, același Habeck a refuzat garanțiile Grupului VW pentru investițiile în China. Acest lucru a fost un șoc: timp de decenii, afacerile companiilor germane din China au fost susținute de garanții atât pentru investiții, cât și pentru exporturi.

Potrivit unui studiu realizat de Jürgen Matthes, economist la Institutul Economic German (IW), industria germană a investit aproximativ 10 miliarde de euro în China numai în prima jumătate a acestui an – o cifră record.

Producătorii de mașini și companiile chimice, în special, continuă să caute un punct de sprijin pe piața chineză. Potrivit unui studiu publicat de Rhodium Group la mijlocul lunii septembrie, cei patru giganți industriali germani — producătorii auto VW, BMW, Mercedes și compania chimică BASF — reprezintă singuri o treime din investițiile directe europene în China.

Scholz, pe urmele lui Merkel în China

Scholz, încă din timpul în care era primar al Hamburgului, era de părere că Germania nu are de ales decât să facă comerț cu țări precum China. Pe de altă parte însă, managementul de bază al riscului impune diversificarea companiilor pe alte piețe, iar în prezent există din ce în ce mai multe discuții în jurul lipsei de diversitate a mărfurilor care pătrund în piața europeană, dar și a piețelor în care companiile europene aleg să investească.

„Scholz continuă traiectoria Angelei Merkel în relație cu China, acea traiectorie care pune accentul în principal pe afaceri și relațiile economice cu China și doar mai apoi pe relațiile politice China-Germania și China-Europa”, explică Andreea Brînză, vicepreședintă RISAP (Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific), care are un doctorat în spațiul chinez.

Este un mesaj pe care îl transmit și alte personalități proeminente din cabinet. Christian Lindner, Ministrul Finanțelor susține că Beijingul nu respectă principiile pe care Germania le reprezintă și este un „rival sistemic” pentru cea mai mare economie a Europei.

„În contextul actual, în care China a fost oarecum izolată de marile puteri fie pentru susținerea ei tacită față de Rusia, fie pentru consolidarea puterii și politicile interne ale lui Xi Jinping, fie pentru teama izbucnirii unui conflict cu Taiwan, orice aparență de susținere din partea unei mari puteri este o bună oportunitate pentru China pentru consolidarea relațiilor cu acel stat și pentru propagandă”, spune Andreea Brînză, de la RISAP, punând în contextul direcției UE vizita cancelarului german în China.

Citește și:

Importurile care dau dependențe toxice Europei, dincolo de petrol și gaze din Rusia

Scenariul unei decuplări de economia chineză

Scholz spune că o decuplare bruscă de la economia chineză ar avea un impact devastator. Cu toate astea, China deja pare să ia măsuri pentru a se desprinde de la diviziunea globablă a muncii prin a crea un o piață internă cât mai independentă.

Problema guvernului lui Scholz este însă că unele dintre cele mai mari companii din Germania nu par să țină seama de acest mesaj. În loc să-și reducă expunerea în China, mulți o cresc. Iar cei care nu o cresc de bunăvoie se plâng, după cum am văzut, că nu sunt ajutați să-și reducă expunerea la piața chineză.

BASF, de exemplu, a anunțat în iulie că a dat aprobarea finală unui plan de construire a unei noi fabrici masive în orașul Zhanjiang, din sudul Chinei, care va costa 10 miliarde de euro. Între timp, intenționează să își reducă „permanent” prezența în Europa, o regiune despre care spune că a devenit tot mai necompetitivă, pe fondul costurilor ridicate ale energiei.

BASF nu este singura companie cu o asemenea strategie de extindere. Aldi, discounterul german, plănuiește să deschidă sute de noi magazine în China. Furnizorul de automobile Hella își dublează capacitatea la fabrica sa din Shanghai. Și Siemens a declarat că plănuiește o extindere majoră a diviziei sale de „industrii digitale” în China.

„E clar că China are interesul să-și protejeze investițiile, exporturile și afacerile din Germania, dar, în aceeași măsură, China speră probabil că poate găsi în Scholz un cancelar care se va delimita de critici sau politici confruntaționale. Nu a fost însă cazul, întrucât Scholz a criticat acțiunile Chinei în Xinjiang și alte abuzuri ale drepturilor omului, a militat pentru pace și a vorbit despre schimbarea status quo-ului Taiwanului doar pe cale pașnică”, a mai adăugat Andreea Brînză, cercetătoarea de la RISAP.

Vizita lui Scholz se vede într-un fel la Berlin, în altul la Bruxelles

Vizita lui Scholz în China și relațiile Germaniei cu Bejingul nu pot fi desprinse de contextul european.

UE se află într-o poziție extrem de dificilă și are mare nevoie de stabilitate politică. Pandemia, criza energiei și războiul din Ucraina au lăsat și vor mai lăsa cicatrici adânci în capacitățile coezive ale alianței. Efectele sunt vizibile și se traduc mai ales în tracțiunea pe care partidele eurosceptice au câștigat-o în mai multe țări din fruntea UE, și nu numai.

Sumele de bani care circulă pe axa China-Germania au atins cote uriașe, iar asta nu va ridica decât alte semne de întrebare, după ce o dependență similară față de gazul rusesc a dus la probleme majore în cadrul negocierilor pentru sancționarea Rusiei.

Dacă, însă, Germania va continua pe creșterea dependenței economice de China, crede experta, Uniunea Europeană nu va avea de ales și va reacționa, riscând o dispută rară cu puterea numărul unu din spațiul comunitar. „Dar nu cred că există suficientă susținere în Berlin pentru o astfel de politică”, nuanțează Brînză.

„Impresia mea e că UE tinde către distanțare relativă față de China, permițând mai puține investiții și companii chineze în Europa și încercând să reducă dependențele economice, iar Germania a jucat un rol important în acest proces. Câteva exemple ar fi crearea mecanismului de screening al investițiilor străine în UE, instrumentul anti-coerciție sau propunerea inițiativei Global Gateway, care să concureze cu Inițiativa Belt and Road a Chinei”, mai spune vicepreședinta RISAP.

Citește și:

Cum se strecoară China pe ușa din dos a Europei și ce face România

The Global Gateaway și replica UE la Inițiativa Belt and Road

Lansarea Global Gateway, planul UE de contrabalansare a Inițiativei Belt and Road Initiative (BRI) din China, este o reflectare a îngrijorării tot mai mari în Occident cu privire la politica externă mai asertivă a Beijingului și extinderea BRI în Europa.

Inițiativa Belt and Road a Chinei (BRI) este cel mai important instrument geopolitic al țării pentru a-și spori puterea și pentru a-și îndeplini ambițiile. Proiectul de căpătâi al liderului Xi Jinping, BRI își propune să conecteze China și alte națiuni din punct de vedere economic prin porturi, trenuri și alte infrastructuri.

În acest context, Global Gateway al europenilor este o strategie de investiții care urmărește să mobilizeze până la 300 de miliarde de euro pentru infrastructura publică și privată din întreaga lume până în 2027.

UE a stabilit o dată țintă pentru 2030 pentru fondurile africane din cadrul planului, potrivit unui document al Comisiei Europene. Banii vor fi alocați energiei regenerabile, reducând riscul dezastrelor naturale, accesul la internet, transportul, producția de vaccinuri și educația în Africa, se arată în document. Vorbind la o conferință de presă în capitala senegaleză, Dakar, Von der Leyen s-a declarat mândră reporterilor de planul de a strânge investiții de cel puțin 150 de miliarde de euro pentru Africa.

Conform unui studiu al Foreign Policy Research Institute, în perioada 2001-2018, China a atins o cifră de 126 de miliarde de dolari în împrumuturi acordate statelor africane și 41 de miliarde de dolari în investiții directe. Împrumuturile acordate de China au, de asemenea, un efect pozitiv dovedit asupra tendințelor de aliniere politică cu statele africane.

Într-un efort de a contesta investițiile fără precedent ale Chinei în întreaga lume, evaluate la 1 trilion de dolari, replica europeană intenționează, deci, să resusciteze influența Uniunii în zone în care Beijingul a început să aibă din ce în ce mai mare putere.

China, pe de altă parte, susține că Inițiativa Belt and Road, ca și Global Gateway, reprezintă un efort din partea sa de a ajuta țările în curs de dezvoltare să obțină acces la fondurile necesare pentru proiecte de infrastructură semnificative.

Iar realitatea e că numeroase națiuni, inclusiv unele state membre ale UE, susțin de asemenea BRI. Printre ele se numără Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Luxemburg și Polonia, care participă la proiecte de investiții sub umbrela BRI. Pe termen lung, aceste parteneriate s-ar putea dovedi o vulnerabilitate pentru europeni sau o sursă de diviziuni în interiorul UE, în vremuri în care Uniunea are mai multă nevoie ca niciodată de un front comun în plan extern.

Deși, oficial, China e considerată „rival economic și sistemic” de către UE, direcția pe care încearcă să o traseze Comisia Europeană este de a contrabalansa influența Chinei, nu de a încerca să o izoleze la acest moment.

E și motivul pentru care președintele Consiliului European, Charles Michel, i-a călcat pe urme cancelarului german și s-a dus și el la Beijing, într-un moment în care regimul lui Xi se confrunta cu cea ce a fost descris drept cele mai semnificativ val de proteste de la cele din 1989.

Dar, într-un semn suplimentar că nu există o poziție comună atent ajustată în interiorul UE când vine vorba de China, mai mulți ambasadori ai țărilor membre de la Bruxelles s-au plâns că liderul european s-a dus la Beijing fără să se fi consultat în prealabil cu cele 27 de țări pe care le-a reprezentat acolo.