Panorama, la închidere: câte o scrisoare de rămas bun, de la fiecare jurnalist pentru tine
La închiderea Panorama.ro, am scris, unul câte unul, o versiune de ferpar – sau o scrisoare de dragoste, depinde de perspectivă.
Înainte de a pune punct, vorbim pe rând – pe 15 voci, ca să păstrăm perspectiva diversă chiar și când ne luăm rămas bun – despre ce a însemnat acest proiect pentru fiecare dintre noi. Cum l-am trăit, cum ne despărțim de el, cum ne-ar plăcea să ne ții minte. Și, ca să fie despărțirea mai ușoară și demnă, ne amintim și de unele dintre materialele noastre pe care le poți citi și peste un an.
Semnat, echipa Panorama și parte din colaboratorii noștri din ultimii ani:
În paralel, Alina Mărculescu Matiș, redactor-șef Panorama.ro, a făcut o „autopsie” a primului site de jurnalism explicativ și de vizualizare de date din România. Găsești editorialul aici.
Te interesează mesajul unui jurnalist anume? Click pe nume:
Andrei Luca Popescu, parte din echipa fondatoare, redactor-șef adjunct
Conform clișeului care se adeverește, toate lucrurile bune trebuie să ajungă la final. Aici ne aflăm cu Panorama, după patru ani de când am lansat-o cu speranță, dar și timiditatea că asemenea proiect ar putea supraviețui – un vis de hibrid Quartz cu The Economist, pe care școala vieții l-a transformat într-un amestec de The Atlantic cu Vox, la scară românească, făcut cu efortul unei mâini (micuțe) de jurnaliști.
Dincolo de împunsăturile negreșite cu porecla „Panarama” – pe care am prevăzut-o noi înșine încă din startul proiectului –, din partea celor care nu gustau ce scriam, am găsit aici o oază de liniște și profesionalism, unde am putut scrie liber, am putut dezbate orice idee și am putut contrazice argumentat orice. Poate pare un fleac, dar e o combinație care se găsește rarisim în presa din România. Un loc unde ești lăsat să-ți faci treaba fără să ți se sufle în ceafă și fără să ți se spună „nu”.
E locul unde acum niște ani buchiseam zile și nopți, alături de Edit Gyenge, modele de tancuri, avioane și nave de război, ca să punem cap la cap un tablou interactiv al armatelor NATO de pe Flancul Estic al alianței. Sau sintetizam scenarii de război cu traseele prin care Rusia ar putea invada NATO, inclusiv România, precum și rutele cele mai rapide prin care aliații ar putea să ne vină în ajutor. Sau demontam festivismul penibil al autorităților de la București, în legătură cu proiectul american al centralei nucleare cu reactoare modulare mici (SMR), arătând că sună bine, dar costă al dracului de mult și nu funcționează nicăieri în lume.
E locul unde am putut crea newsletter-ul săptămânal de opinie „Panorama cu ALP”, în care am putut scrie deschis despre tot ce mă și ne enervează sau mâhnește în viața publică din România, cu un sarcasm și „hatereală” care poate că pe mulți i-au deranjat.
Am putut face asta pe îndelete: să explicăm lucrurile așa cum credem noi că e corect, bazat pe fapte, cifre și argumente. Am primit, alături de colegii mei, timp și încredere să facem presă cât putem noi de bine, în condițiile și restricțiile unei redacții minuscule.
Acum, când tragem obloanele peste „magenta nebună”, cum am poreclit noi culoarea „brandului” Panorama, putem să ne reproșăm că se putea mai mult, dar prefer să ne bucurăm că măcar s-a putut și atât. Pentru că atunci când privesc în jur, în presa românească de tip aur și noroi (oaze și excepții într-o mare de compromis), îmi vine să zic deseori: „Poate că uneori e mai sănătos să închizi”.
Raluca Ion, în echipă din decembrie 2024
Am cunoscut Panorama mai întâi din postura de cititoare și admiratoare a jurnalismului de calitate de aici. Când m-am alăturat echipei, la mai bine de trei ani de la lansare, am avut ocazia să descopăr ceea ce intuiam că se află în spatele textelor publicate pe platformă – cultura dialogului, respectul față de munca temeinică de documentare și față de cititori, curiozitatea față de motivele pentru care am ajuns să trăim ce trăim astăzi.
Într-o lume pe repede înainte, în care a devenit un obicei să consumi variante simplificate și ultra-simplificate ale evenimentelor zilei, Panorama a reușit să reprezinte realitatea în bogăția ei de texturi și nuanțe.
Chiar dacă drumul platformei se încheie aici, faptul că a existat este un câștig pentru ecosistemul media din România, iar cine va vrea va putea să se inspire din ceea ce a adus ea mai valoros. Eu, una, voi continua să fac pe mai departe meseria pe care o iubesc de atâția ani și voi lua cu mine lecțiile valoroase pe care le-am învățat aici. Sunt convinsă că același lucru este valabil și pentru colegii mei, la fel cum sunt convinsă că, la un moment dat, ne vom reîntâlni și vom aduce laolaltă experiențele care ne-au îmbogățit.
Și, ca să termin într-o notă optimistă, vă las aici povestea unui om care nu a crezut niciodată că este prea târziu și care nu s-a lăsat doborât de adversitățile vieții. Este vorba de „bunica influencer”, care trăiește într-un sat din Maramureș, și care, la 84 de ani, după o viață de muncă și de greutăți, și-a descoperit, cu ajutorul nepotului ei, pasiunea: aceea de a citi și de a trimite în lume recenzii filmate de cărți.
Cristina Dobreanu, parte din echipa fondatoare
Panorama a fost locul în care am îndrăznit să punem în practică cele mai năstrușnice idei și să explicăm pe îndelete nu doar ce se întâmplă, ci, mai ales, de ce contează. Acel pas înapoi – contextul – de care avem atât de multă nevoie. Și ne-am și pus întrebarea asta încă de dinainte de lansare: mai vrea oare cineva să citească texte lungi în era attention span-ului de trei secunde?
Feedback-ul vostru ne-a încurajat în această direcție. Timp de patru ani ne-am străduit să vă explicăm subiectele care ni s-au părut relevante pentru oricare dintre voi, fie că mai sunteți în România sau ne citiți din afara granițelor.
Am scris, la începuturile Panorama, o amplă radiografie a sistemului de pensii, subiect care rămâne în actualitatea zilelor noastre și de care, cu siguranță, ne vom mai lovi în perioada următoare. Am vorbit despre subiecte de educație financiară, cum ar fi cel despre cum se împart banii într-un cuplu ca să nu existe certuri pornite de la finanțele gospodăriei și am discutat cu experți despre importanța alfabetizării financiare a românilor.
Am încercat să găsim mereu subiecte care să ne scoată inclusiv pe noi din zona de confort. Așa am scris despre lungul drum al cafelei de specialitate pe piața autohtonă, dar i-am acordat un spațiu generos și ceaiului.
Din același registru al subiectelor mai altfel, după luni de discuții în redacție, pornite de la „tu ce locuri noi de vizitat ai mai descoperit?” și, după alte câteva luni de documentare și scriere, am făcut o serie de materiale despre spa, saune și cultura relaxării (sau, deocamdată, lipsa ei în România). Am scris și despre de ce fac românii atât de puțin sport față de ceilalți europeni.
Am întors mereu subiectele pe toate fețele înainte de publicare și am fost cei mai duri critici ai noștri. (Ne și felicitam între noi, nu doar ne criticam 🙂 ) Și dacă vă întrebați ce e cu un emoji într-un text , aflați tot dintr-un material din Panorama, „ca să nu bagi spaimă cu un smiley la job”. Tot la capitolul emoji, descoperiți aici cum ne-au cucerit ele comunicarea și cum se face designul simpaticelor elemente grafice care ne colorează comunicarea scrisă.
Panorama fost redacția unde tuturor ideilor li s-a dat cel puțin o șansă, în care subiectele au fost puse pe masă și preluate democratic de cel care a părut mai interesat de idee, unde nimeni nu a ținut cu dinții de un articol doar pentru că era „domeniul lui”. O redacție care a funcționat pe bază de respect și dorință de a face mereu lucrurile mai bine.
Cel mai greu este, de fapt, să vorbesc acum despre Panorama la trecut. Rămâne în urma noastră o arhivă grăitoare, un semn că jurnalismul explicativ este, pe cât de rar, pe atât de necesar. Vă mulțumim că ne-ați citit și că ați fost alături de noi!
Claudia Spridon-Drăgodan, în echipă din noiembrie 2021
M-am alăturat echipei Panorama la câteva luni distanță de lansare, fascinată fiind de calitatea jurnalismului pe care-l vedeam aici – materiale ample, atent documentate, bine structurate, care ofereau context. Un jurnalism la care râvneam și eu, după ani de breaking news.
Am găsit o echipă profesionistă, jurnaliști cu mulți ani de experiență în spate, deschiși la subiecte dintre cele mai diverse și mereu dispuși să ajute, să întrebe, să asculte, să te sfătuiască.
La Panorama am resimțit nu doar cea mai mare libertate din anii mei de presă, ci am mai avut parte de ceva la fel de prețios: de timp. Timp pentru documentare minuțioasă, pentru interviuri făcute pe îndelete, timp pentru scris, citit și recitit materialul, înainte de fi trimis la editare și, în final, spre publicare.
Așa s-a făcut că, vreme de câteva luni, am lucrat împreună cu colega Edit Gyenge la o radiografie interactivă, județ cu județ, a sistemului de sănătate de la noi, care cuprinde evoluția stării de sănătate a românilor din ultimii 30 de ani.
Am scris despre trista condiție a spitalelor din România, despre haosul din sistemul informatic gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar am conturat și tablouri ale profesiei medicale: am încercat să aflu cauzele exodului medicilor și motivele pentru care medicina de familie se îndreaptă spre o criză. Mi-am îndreptat privirea și spre generațiile viitoare de profesioniști, într-un material realizat în colaborare cu colega Cristina Dobreanu.
Am apreciat, însă, că am putut jongla și cu subiecte care nu erau neapărat în aria mea de expertiză, dar de care m-am lovit în viața personală. Am scris, de pildă, despre cum să rambursezi anticipat un credit, atunci când mi-am cumpărat o locuință, dar și despre traseul meu prin sistemul de sănătate, însărcinată fiind. Am scris despre zonele dormitor de lângă marile orașe, dar și despre felul în care minoritățile de odinioară transformă crâmpeie din România.
Speram ca anul viitor să mă găsească înapoi la Panorama, după concediul de creștere a copilului, din nou alături de colegi, pe care i-am simțit aproape chiar și cât nu am mai fost prezentă în redacție. Le mulțumesc pentru tot ce mi-au oferit, iar vouă vă mulțumesc că ne-ați citit!
Vlad Dumitrescu, în echipă din mai 2023
Panorama a fost locul în care am avut libertatea să explorez în cel mai liber mod cu putință domeniile mele de interes, iar în ultimii doi ani asta a însemnat că am putut scrie atât despre „brat summer” sau modelul de business al lui Taylor Swift, cât și despre cum arată progresismul în politica românească.
Dincolo de toate, sunt recunoscător că am avut acest spațiu să scriu despre o temă care mi se pare extrem de importantă: internet culture. Ce se întâmplă „pe net” e o forță care modelează conversații publice, economie și politică: de la trendurile de pe TikTok care influențează ce cumpărăm, până la felul în care politicienii se folosesc de rețelele sociale pentru a se racorda la rețele internaționale de extremism sau noile joburi create în mediul online.
Dacă fac un pas în spate, ce vreau să spun e că jurnalismul explicativ contează.
În prezent, informația circulă mai repede decât reușim noi să o procesăm și mi se pare că jurnalismul explicativ și analizele bine documentate pot să devină o formă de rezistență. Pentru că îți dau timp să respiri, să înțelegi ce e în spatele unei știri, să vezi cum se leagă fenomenele între ele și de ce contează cu adevărat. E important nu doar să știi ce s-a întâmplat, ci și de ce și ce urmează. Asta îmi place să cred că am reușit, împreună, la Panorama.
Ciprian Ioana, în echipă din octombrie 2023
În urmă cu doi ani, m-am alăturat unei echipe pe care o urmăream încă de la început și alături de care îmi doream să lucrez. Panorama a fost, încă de la lansare, un produs jurnalistic aliniat la standarde internaționale, care, într-un final, s-a dovedit a fi, poate, prea înaintea vremurilor sau a pieței românești.
A fost locul în care nu am avut șefi, ci doar lideri. Am lucrat alături de colegi gata să te ghideze, să te ajute, să te asculte, să se tragă de mânecă cu argumente pertinente.
Am scris despre polarizare în cadrul unei echipe care a promovat și sprijinit întotdeauna dialogul onest și a reușit să păstreze un fir comun. Am scris despre direcții ultraconservatoare, fiind parte dintr-o mână de jurnaliști cu viziune și care au văzut dincolo de ziua de azi. Sunt aceiași alături de care am vrut ca cititorii noștri să înțeleagă viitorul inclusiv prin oglinda trecutului.
Am încercat să aflu cum funcționează cea mai mare piață de predicții, alături de niște oameni care au pariat ei înșiși pe un viitor în care jurnalismul explicativ, interactiv și cu focus pe ziua de mâine e esențial.
Am vorbit despre trenduri de consum și despre cum va arăta familia de mâine, ghidat de oameni care mi-au fost, în multe momente, ca o familie.
Și, nu în ultimul rând, mi-am expus cearcănele pe YouTube, pentru a încerca să explic, cu ajutorul experților, principalele evenimente care nu lasă lumea să stea pe loc.
Colegul Andrei Luca Popescu vorbea mai sus de „magenta nebună”, cum am numit noi identitatea vizuală a site-ului Panorama. Magenta se stinge acum. Dar nebunia creativă a oamenilor din echipă nu se oprește aici.
Într-o lume care ne împinge să privim tot mai îngust și să rămânem captivi în propriile bule, avem nevoie, mai mult ca oricând, să facem un pas înapoi, să dăm zoom out, să vedem imaginea de ansamblu. Avem nevoie, fiecare dintre noi, de propria panoramă.
Alexandra Albu, în echipă din iulie 2024
La momentul publicării acestui articol, suntem la ultima din cele cinci faze ale pierderii, așa cum le-a definit, acum mai bine de jumătate de secol, psihiatra Elisabeth Kübler-Ross. Am trecut prin negare, furie, negociere, depresie și am ajuns la acceptare.
Ultima parte a fost cea mai dificilă. E greu să accepți că o redacție, un produs, un experiment cum a fost Panorama se încheie. Nu e, însă, surprinzător. Presa de calitate e costisitoare și, uneori, senzația e că nu prea mai are căutare. Când spațiul e inundat cu fel de fel de vești, cititorii încep să-și facă scut ca să se protejeze de viitură. Întotdeauna există și victime colaterale.
Panorama n-a fost doar o redacție, a fost o școală de jurnalism unde am reînvățat esența meseriei. Sigur, am scris despre ceea ce știam și urmăream de ani de zile, dar m-am jucat și cu subiecte care îmi erau complet străine și pe care le-am studiat cu elanul unui ucenic într-o meserie nouă: ce trebuie să știi înainte de a începe renovarea unui apartament, unde arunci hainele uzate, fascinanta aventură a primului laborator românesc de pe Stația Spațială Internațională.
Așa am avut ocazia să stau de vorbă cu oameni foarte pasionați de munca lor, și ei în permanentă căutare de soluții pentru a-și duce visul mai departe, pentru a schimba ceva, oricât de mic, din modul deficitar în care e condusă țara asta.
De la colegi am aflat cine-i Labubu, ce înseamnă tradwife, tot ei m-au educat în privința veniturilor pasive și mi-au dat posibilitatea să contribui la subiectele de politică internă. Pentru toate acestea, pentru cele mai faine zile de luni din ultimul an, pentru răbdarea și înțelegerea cu care m-au primit în echipa lor, le mulțumesc.
Iar vouă, cititorilor, vă doresc să aveți încredere în presă și în jurnaliști. Suntem încă mulți, în redacții mari sau mici, dedicați acestei misiuni de informare onestă, imparțială, în interesul și în beneficiul cetățeanului. Dar e din ce în ce mai greu să le ținem piept celor care dezinformează și manipulează, pentru că ei sunt din ce în ce mai numeroși și noi am răgușit de la atâta strigat, în încercarea de a ne face auziți în zgomotul asurzitor al vremurilor.
Ioana Moldoveanu, colaboratoare din noiembrie 2023
Panorama se închide. Dar oamenii rămân. Și știu sigur că, oriunde vor ajunge, vor continua să facă jurnalismul acela bun, atent, documentat, cu idei care îți rămân în minte mult după ce ai închis articolul.
Singurul meu regret? Că n-am fost aici de la început.
Am găsit la Panorama efervescență continuă de idei, dezbateri, susținere și… prăjituri. S-a lucrat relaxat și cu încredere. Nimeni nu te presa inutil, dar toată lumea se asigura că munca ta contează și e văzută. O redacție e „mare” datorită jurnaliștilor ei. Iar Panorama a fost unul dintre puținele locuri din presa de la noi unde încă se publicau materiale în profunzime. În plus, a știut mereu să te scoată din bulă. Și tocmai de aceea va rămâne un reper.
Andrada Ghira, colaboratoare din octombrie 2022
Când a apărut Panorama, dădeam click după click pe articole să văd ce infografice au mai făcut, cum au pus datele, ce instrumente folosesc, cum le împachetau. Mă uit și azi cu admirație la cele făcute de Edit Gyenge, în special cel despre câte fetițe cu chibrituri, câți Oliver Twist și câte Heidi are România.
Pentru un om de știri, obișnuit cu viteza, îmi dădusem de mult seama că nu mai poți înșira doar cifre în articole și foloseam la rândul meu infografice acolo unde puteam. Și asta mi-a plăcut cel mai mult la Panorama. Că nu era încă un site economic cu aceleași știri și articole, ci chiar priveai un story din mai multe unghiuri, precum o altă hartă a României: peticele de Europa aduse acasă de diaspora sau puteai chiar să îl asculți, cum e articolul recent despre evoluția manelelor.
Andreea Bădoiu, colaboratoare din septembrie 2023
Pentru mine, Panorama a fost locul unde s-a făcut jurnalism curajos și liber, inovator și interesant. Am găsit aici o redacție care m-a primit cu brațele deschise, mi-a dat încredere și m-a încurajat. Colegi care au avut răbdare cu mine, au fost sinceri și corecți și m-au sprijinit la fiecare pas.
Deși am fost colaboratoare externă, m-au ghidat de parcă eram parte din echipă. Editorii m-au lăsat „să-mi fac de cap” cu ce subiecte mi-am dorit, mi-au explicat cu răbdare cum să fac lucrurile mai bine și mi-au răspuns la e-mailurile lungi. Deși sunt oameni cu foarte mulți ani de presă în spate, cu experiențe la care eu doar visez, deocamdată, m-au tratat fără superiorități și „șefisme”, fără rigiditate și prejudecăți.
În era „digital junk food”, în care consumăm fragmente de informații (nu mereu corecte, nu mereu complete) în clipuri scurte de pe social media, Panorama a venit cu analize de profunzime care să ajute cititorii să înțeleagă întregul context, fără să mai trebuiască să peticească mental povestea din bucăți de informații și știri.
Cu închiderea Panorama, piața de media din România, și așa fragilă, pierde o redacție care făcea jurnalism responsabil, cu grijă pentru public, cu deschidere pentru formate inovatoare și cu profesionalism.
Apropo de formate inovatoare, recomand acest material despre istoria manelelor. Este una dintre cele mai curajoase și imersive împachetări de subiect pe care le-am văzut vreodată într-o publicație din România. Dați click cu încredere, chiar dacă nu ascultați genul. Merită.
Și, pentru că cred că lumea înțelege prea puțin meseria de jurnalist, o să las și acest text din 2023. Nu pentru că l-am scris eu, ci pentru că e o incursiune (ca o pastilă amară) despre cât de complicat este să fii jurnalist în România.
Poate că Panorama se închide, dar există alte publicații în piață care fac presă curat și liber și au nevoie de sprijin ca să-și continue activitatea. Căutați-le pe cele care vă plac și aflați cum puteți să le susțineți, jurnaliștii au nevoie de voi acum mai mult ca oricând.
Andreea Pietroșel, colaboratoare din noiembrie 2024
Când am intrat în radio, în urmă cu 20 ani, am primit o lecție prețioasă – scrie ca pentru bunicii tăi, în cuvinte simple, dar puternice care să rezoneze cu cititorul. Panorama este exact locul în care am putut să fac asta de-a lungul colaborării noastre, care, din păcate, a ajuns la final.
A apărut ca o gură de aer proaspăt într-un flux interminabil de știri. O oază online în care te puteai opri pentru a citi pe îndelete analize scrise într-un limbaj prietenos care te ghida prin hățișul unor subiecte deseori indigeste și opace pentru cititor. Uneori chiar și pentru jurnalistul care încerca să le traducă pentru public.
Colaborarea din ultimul an mi-a arătat beneficiile jurnalismului scris, evoluția unui text sub ghidajul unui editor și modul în care se modelează și transformă din varianta de draft, până la publicare. Am învățat să scriu pe îndelete, să mă documentez laborios, să pledez pentru subiectul propus cu argumente imbatabile și mai ales să îi dau timp textului să se așeze. În gând, în taste, pe hârtie sau ecran.
Pentru mine, Panorama a fost mai mult decât o colaborare, a venit cu validare, susținere și ghidaj, care m-au transformat într-o jurnalistă, cred eu, mai bună, mai mulțumită de munca sa și mai încrezătoare în sine. Pentru asta rămân permanent recunoscătoare.
La final, vă las cu o recomandare de articol, scris de colega și prietena mea, Cristina Dobreanu: e despre presă și perspective.
Andrei Militaru, colaborator din martie 2023
Să scriu la Panorama a fost pentru mine un bun prilej de a redescoperi jurnalismul în forma lui autentică: explicativ, argumentat, documentat, cu exemple și date. Cei doi ani și jumătate petrecuți aici au fost revelatori, dar și provocatori, mereu cu ceva de învățat. E o perioadă care va rămâne un reper al carierei mele. Unul din multele materiale excelente pe care l-aș recomanda oricui este: „Cum au evoluat manelele în România și cum au (re)devenit un fenomen social”.
Daniel Popescu, colaborator din martie 2023
Pentru mine, Panorama a însemnat publicația care m-a ajutat să înțeleg mai bine anumite subiecte economice, sociale sau politice, printr-o formă de jurnalism rară în presa românească: jurnalism explicativ. Articolele scrise de colegii și colegele mele mi-au oferit de multe ori o nouă perspectivă despre un anumit subiect, în special datorită opiniilor formulate de specialiștii și experții consultați de autori.
Partea bună este că cele mai multe articole publicate pe Panorama vor fi la fel de actuale și peste un an, doi, trei. Motiv pentru care, chiar dacă povestea Panorama se încheie aici, îți recomand cu căldură să frunzărești ocazional arhiva de articole, pentru că vei găsi mereu subiecte interesante.
Mă bucur că, în calitate de colaborator timp de aproximativ doi ani, am contribuit cu câteva materiale la această formă de jurnalism atât de necesară în lumea tot mai agitată în care trăim.
Iar dacă ar fi să-ți recomand un articol apărut în toți anii ăștia pe Panorama, acela ar fi acest articol interactiv care prezintă Harta imobiliară a României. Realizat de colega Edit Gyenge, cu scurte informații din partea mea, materialul este practic o radiografie imobiliară a fiecărui județ al României, din care afli câte locuințe există, ce suprafață au acestea sau câte autorizații de construire au fost emise în ultimele două decenii.
Alina Cristea, colaboratoare din mai 2023
Colaborarea cu Panorama m-a scos cu totul din zona de confort. Până în primăvara lui 2023, nu scrisesem niciodată pe teme de politică externă. Primul meu material la Panorama a fost chiar despre aderarea României la Schengen. Până la Panorama, nu lucrasem serios și susținut cu date. Aici, m-au entuziasmat cifrele și graficele atât de tare, încât mi-am suprasaturat primele drafturi, iar editorul a trebuit să-mi facă loc prin ele ca să revenim la esența poveștii.
Nici nu prea intervievasem experți din Austria, țara mea adoptivă, fiindcă nu-mi făcusem suficient curaj să explorez intersecțiile dintre cele două lumi – cealaltă fiind România – în care trăiesc. Acesta a fost încă un gol pe care am fost încurajată să-l acopăr inclusiv într-unul dintre materialele din Panorama de care sunt cel mai mândră: acela despre centura verde a Bucureștiului, inspirată de modelul vienez.
Dacă am crezut că toate astea mă vor face „jurnalistă serioasă” (și am scris despre multe subiecte serioase), Panorama s-a dovedit și loc de joacă. Mi-a dat ocazia să gândesc articolele nu doar ca informație pusă în text, ci și ca experiență vizuală, un tip de storytelling încă rar în presa din România.
Cu ce rămân, aproape dulce-amar, e sentimentul posibilităților: tot ce am învățat, dar, mai ales, tot ce aș mai vrea să învăț despre un jurnalism interactiv, atent la fapte, dar și la experiența cititorului. Pentru că i-am văzut pe colegii de la Panorama făcând asta cu un profesionalism de pus în buzunar. Un exemplu pe care îl iau cu mine, aici.
Alina Mărculescu Matiș, redactor-șef, parte din echipa fondatoare
Pentru mine, nu e momentul să vorbesc despre ce ar fi putut să fie, n-a fost sau n-a să vie. Mă despart cu recunoștință de această redacție, la care am mândria să fi pus umărul de la început.
Rămân materialele pe care am avut șansa să le pot face. Pe multe dintre ele le-am simțit ca pe un privilegiu. Am avut luxul timpului și libertatea curiozității fără limite. Și, deopotrivă important, răsfățul de a te putea îngriji nu doar de fond, ci și de formă. Ca un cofetar care decorează cu migală tortul lui preferat.
Așa am descoperit cum au adus românii din diaspora petice de Europa în satele și orașele din care au plecat și au schimbat, astfel, la față regiuni întregi. Am documentat cum a evoluat viața în România, din 1990 încoace, o poveste suprapusă peste cea a vieții mele, om de-o vârstă cu România liberă. Am scris articole despre tranziția României și visul țării ca afară, am făcut în repetate rânduri bilanțul aderării noastre la UE și radiografia influenței românești în instituțiile europene, acesta din urmă un subiect aproape inexistent la noi.
Înainte de închidere, am putut să dau voce sacrificiilor făcute de zeci de femei, care au vorbit curajos despre prețul uriaș al fertilizării in vitro, în condițiile în care sprijinul financiar de la stat e din nou blocat, iar România riscă să fie singura țară din UE fără un astfel de program național.
Dincolo de cele pe care le-am scris, rămân articolele pe care le-am editat, colegii care mi-au încredințat munca lor și au avut încredere că o voi înțelege și o voi putea ajuta să devină mai bună, cu povești poate mai clar spuse, mai bine documentate, cu titluri mai jucăușe sau împachetări vizuale mai creative.
Rămân momentele electrizante în care cineva – ah, și când erai chiar tu acel cineva! – avea o idee bună și vedeai cum se aprind ochii tuturor colegilor.
Rămân toate ideile abandonate acum prin Excelul comun, ciornele care n-au trecut de stadiul embrionar de articol, planurile de noi subiecte, formate, rubrici, ambițiile pentru „la anul”. Cine știe, poate unele dintre ele vor ajunge la tine din altă parte.
Rămân zilele de luni, cu ședința de la 10.00, care deraia deseori, pentru că, văzându-ne rar față în față, aveam prea multe de povestit. Serile în grădină sau prin vreo crâșmă din oraș, la un vin, o bârfă de la joburile anterioare și un joc pentru care, la început, eram oameni prea serioși și cool să-l jucăm, dar care, o oră mai târziu, ne prindea râzând cu lacrimi. Rămân cadourile de Secret Santa. Dulciurile pe care le-a adus oricine mergea într-o deplasare de muncă.
Rămân colegii cu care sper să mă mai intersectez în această lume mică, în care ne căutăm, ciclic, locul prin diverse instituții și visuri de presă. Și voi, cei pe care îi vom căuta ca interlocutori la următorul articol, indiferent unde îl veți găsi. Poate data viitoare vă vom convinge să veniți cu prieteni cu tot, să fim și mai mulți, și mai puternici împreună.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
