Industria nunților din Țara Oașului și marea întoarcere acasă din diaspora

În timpul anului, satele din Țara Oașului sunt aproape pustii. Oamenii sunt plecați la muncă în străinătate. Nu se mai aud vitele care se întorc acasă, nici găinile, nici copite de cai. Coloana sonoră a satului tradițional românesc s-a transformat în ultimii 20 de ani, într-un zgomot înfundat de betoniere, iar bătrânii satului în diriginți de șantier. Nu și vara, când totul este acoperit de claxoane de mașini, țipărituri și ceterași.

Reportajul de mai jos face parte din „Mândrie și Beton”, un proiect jurnalistic independent, care documentează pe viață, din zece în zece ani, felul în care se transformă satul tradițional românesc, în urma plecării oamenilor la muncă în străinătate.

În luna august, oșenii se întorc acasă, iar străzile sunt blocate de mașini de lux. Asta mai ales după Sfânta Maria, pe 15 august, când încep nunțile. Și când încep, nu se mai opresc până în septembrie. Drumurile satelor din Oaș se animă ziua, cu mirese îmbrăcate în costume populare și seara, cu nuntașe îmbrăcate în rochii de Oscar, pe tocuri și cu spatele gol. Se întâmplă ca într-o singură zi, într-un sat să fie și 10 nunți.

Nunțile se fac acasă, nu între străini, iar mirii tot de-acasă sunt. Chiar dacă trăiesc în străinătate de peste 20 de ani, iar mirii de azi și-au trăit copilăria la Paris sau în alte orașe ale Europei, nu am auzit încă să se fi creat alianțe oșenești cu alte țări ale lumii. Chiar dacă nu se mai căsătoresc doar tineri din același sat și se acceptă azi, destul de firesc, alianțe între tineri din sate diferite, căsătoriile între tineri din regiuni diferite ale țării sunt destul de rare.

Oricât de cosmopolită ar fi viața lor occidentală, cu oricâte nații s-ar intersecta pe scara blocului unde locuiesc în marile orașe ale Europei, în metrou, la muncă, la magazinul din colț, cele mai multe dintre căsătorii tot între tineri din același sat se fac. Iar părinții au în continuare ultimul cuvânt.

Citește și: 

INTERACTIV | Altă hartă a României: peticele de Europa aduse acasă de diaspora

Dragostea de țară trece prin stomac. Afacerile care hrănesc nostalgiile românilor din diaspora

Diaspora, investitorul nostru. Câți bani trimit acasă românii de peste granițe și de unde vin cei mai mulți

Industria nunților din Oaș

Un oșean care nu vrea să-și atragă vorba satului merge într-o vară și la 20 de nunți. Nunta oșenească funcționează ca o Casă de Ajutor Reciproc (CAR). E o investiție în viitoarele nunți ale copiilor. Cei care au copii mici încep să meargă cu strictețe la nunți, pentru a-și asigura numărul de nuntași din viitor.

Cum altfel ar reuși să adune la o nuntă, în medie, 1.000 de invitați epuizați fizic și financiar? Poate și mai mult. O nuntă obișnuită costă între 40.000 și 50.000 euro și, dacă vin aproape toți invitații, produce în jur de 100.000 de euro. Totul este organizat cu firme specializate.

Mâncarea la nuntă este ca mai tot restul lucrurilor din Țara Oașului: între două lumi. Pe mesele de nuntă se întind platouri cu mâncare de catering, alături de farfurii zdravene cu mâncare aburindă, gata ieșită din mâinile gospodinelor din sat. La nunți, se gătește cu poftă, la ceaun. Se fac sarmale, ciorbe de oaie sau de pui, tocănițe senzaționale, după rețete tradiționale.

Femeile care gătesc la nunțile din Oaș se numesc socăcițe și sunt adesea rude, prietene, sau vecine ale nuntașilor. O fac de obicei gratuit, pentru a ajuta la scăderea cheltuielilor pe care le implică o nuntă. De multe ori, le poți vedea abandonând brusc treaba și prinzându-se în dans sau la cântat (țipurit).

În același peisaj, direct din viitor, firmele de catering descarcă din camioane frigorifice tăvi de inox și servesc aperitive impresionante, colorate și arătoase, dar atât de lipsite de gust, că te întrebi câteodată dacă nu sunt cumva doar piese de decor.

Dacă în urmă cu un deceniu, străzile duduiau sub roțile camioanelor care transportau materiale de construcții pentru casele care erau în plin șantier, acum îngreunează traficul din Oaș mașinile care transportă produse ale firmelor de catering, decorațiuni, lumini, efecte speciale, mașini de fum, globuri imense de discotecă.

„Câștig într-o lună cât câștigă tata tot anul, în Spania. Dar, azi noapte am dormit doar 90 de minute”, mărturisește o tânără studentă la Cluj, care lucrează vara pentru o firmă de catering din Satu Mare.

Câștigurile mari l-au tentat și pe un pompier din Certeze să își ia concediu și să lucreze tot într-o firmă de catering pentru nunți, vorba aia, la foc continuu, toată luna august.

Etajul superior al sălii de nunți din Târșolț, neterminat încă, găzduiește pentru o lună oameni aduși la muncă sezonier, din toată țara, special pentru sezonul de nunți oșenești. Ospătari, bucătărese, ajutoare la bucătărie, debarasatori, spălători de vase etc, dorm pe saltele gonflabile, pe jos, direct pe planșeul de beton, în camere la roșu, fără nici un alt fel de mobilier.

În toamnă, anul trecut, patronul sălii din Târșolț a adus acasă, de la Paris, o echipă de oșeni special pentru curățenia generală și pregătirea uriașei săli de nunți pentru iernat. Au făcut retușuri la clădire, au vopsit, au spălat geamuri, au reparat și depozitat mii de scaune, au spălat și aranjat tone de veselă, apoi s-au întors la muncă în Franța.

Mândria nunții costă bani grei, mai ales că se face în dublu exemplar

Într-o vară, un oșean cheltuiește pe nunți aproximativ 3.000 de euro; asta dacă nu are nunți în familie, caz în care cheltuiala crește simțitor, undeva la 5.000 de euro.

La asta se adaugă mersul la coafor pentru fiecare nuntă (nu există nuntașă fără coc elaborat) și rochie de seară. În luna august este imposibil să te strecori într-un salon de coafor. Sunt peste 25 în Negrești Oaș, pline ochi, cu programări făcute din străinătate, cu luni bune înainte.

Într-o zi, când una dintre stiliste a leșinat de epuizare, femeile programate au așteptat-o în salon ca într-un autobuz la oră de vârf, să se întoarcă de la spital și să le termine cocurile. Niciuna nu a renunțat. Au avut timp să se plângă de numărul de nunți din anul respectiv.

Și, ca să fie meniul complet, la oșeni se fac două nunți. Cea în haine tradiționale, care se ține acasă la mireasă și se numește „cinstea miresei” și cea în „haine domnești”, care se ține la saloanele de nunți din sate.

De la un sat la altul, diferă în câte zile se face nunta. În unele sate, mai întâi se face cinstea miresei, apoi o lasă câteva zile să-și repare rănile de la cizme și vânătăile lăsate de costumul oșenesc de mireasă și abia după câteva zile se face nunta domnească. În altele, totul se întâmplă dintr-o suflare, într-o singură zi.

Un costum de mireasă cântărește peste 20 de kg și costă între 2.500 și 8.000 de euro, în funcție de vechimea materialului și de pietrele cu care este împodobit. În urma migrației, pe costumele oșenești au început să apară cristale Swarovski. Cizmele sunt făcute la comandă, la artizani locali și sunt atât de rigide, încât nu există glezne de mireasă fără răni. O pereche de cizme costă 500 de euro și comanda se realizează în aproximativ 2 săptămâni.

În medie, miresele stau îmbrăcate așa zeci de ore. La sfârșitul zilei, au șoldurile vinete și, oricât de grea e munca de menajeră afară, inevitabil miresele din Oaș au febră musculară. Sub canicula de august, miresele albesc brusc și trebuie să se așeze undeva la umbră, ca să nu leșine.

Împodobitul miresei începe cu două zile înainte și cel mai mult ia împletitul părului, pe care nu-l mai știu decât câteva femei din sat. În varianta tradițională, împletitul durează aproape opt ore și se face în două zile. În noaptea dinaintea nunții, mireasa doarme într-o poziție fixă, cu o parte din cunună deja prinsă pe cap. La împletit, se folosește margarină alimentară.

În ultimii ani, această etapă a fost simplificată, iar miresele sunt împletite mult mai simplu, doar cu o cunună. Există însă și astăzi mirese care optează pentru varianta tradițională.

Maria Veletean din Certeze, una dintre puținele femei care mai știu să împletească părul miresei, câștigă în luna august acasă, numai din împletit, în jur de 9.000 euro. În restul anului, lucrează ca menajeră la Paris.

Întoarcerea la origini e retro: de la decapotabile scumpe, la selfie-uri cu tradiția

În a doua jumătate a lunii august, în Țara Oașului, mașinile cu miri defilează pentru a fi văzute de cât mai multă lume. Ceea ce la început este o apariție exotică pentru un străin al locului devine ceva firesc în câteva zile. Mașinile cu miri avansează lent, blocate în ambuteiajul creat pe strada principală din Negrești, care este transformată într-o scenă cu asfalt încins, unde cei veniți își arată noile mașini dobândite peste an.

Cum competiția a ajuns într-un punct în care nu se mai pot adăuga multe, există niște tendințe clare de revenire la anumite lucruri mai simple. Recent, când probabil toate tipurile de mașini decapotabile existente pe lume deja circulaseră pe străzile Oașului, cu mirii în ele, un alai de nuntași reușește să atragă toate privirile.

Au venit direct în căruțe trase de cai. Îmbrăcați oșenește, băieții cu ochelari de soare, vizitiii cu pălării de cowboy. Lumea a asistat mută la efectul creat de cineva care a schimbat regulile din mers și a îndrăznit să producă acel mult căutat efect de „wow”, derulând invers filmul obiceiurilor.

În spiritul aceluiași trend, în satul Turț, o pereche de miri a venit vara trecută, la starea civilă, într-o Dacie 1300 bine pusă la punct.

Muzica la nunțile din Oaș este musai live și este mai tot timpul asigurată de un grup de ceterași și de o formație. Ceterașii sunt lăutari tradiționali locali și sunt de-ai locului. Unul sau doi cântă din zongoră/ceteră și sunt însoțiți de un țipuritor, cel care face strigăturile. Momentele importante ale nunții le marchează ei muzical, în rest sunt acoperiți complet de boxele cât dulapurile, ce fac farfuriile să clănțăne pe mese.

Trupele sunt de obicei din Maramureș sau din Banat și cântă un fel de muzică populară adusă la zi atât ca ritmuri, dar și ca versuri ce s-au adaptat realităților zonei și vorbesc despre străinătate, muncă, greutăți, despărțiri și realizări.

O apariție complet nouă în decorul nunților este colțul pentru selfie-uri. Dacă până acum predominau panourile împodobite cu flori de plastic, unde erai fotografiat de fotograful oficial al satului, acum s-a intrat mai mult în regim de selfie.

Florile de plastic au început să nu mai fie atotprezente și mulți încearcă să scoată ce mai au prin casă tradițional și să recreeze un colț autentic, oșenesc, unde să îți faci singur o poză cu telefonul. Întoarcerea la tradiție nu stă pe loc și trebuie să treacă și ea prin rigorile Instagram-ului sau Facebook-ului.