Cei pentru care inflația înseamnă foame
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Scumpirile și inflația galopantă adâncesc fenomenul sărăciei în România. După un 2022 dificil, în care prețurile au mers tot în sus, finalul de an nu a venit cu vești bune. Ba chiar pare să avem parte de unele dintre cele mai dificile perioade de Sărbători din ultimii ani.
Mai bine de o treime (38%) dintre adulții români care muncesc sunt săraci, potrivit celui mai recent raport World Vision. Aproape jumătate dintre copii (43%) sunt expuși riscului de sărăcie accentuată.
Cu aceste statistici în față, lipsa hranei devine una dintre problemele care au nevoie de soluții urgente. Este, în același timp, și una dintre marile provocări din viitorul foarte apropiat, arată documentul citat.
Situația e gravă mai ales în mediul rural, unde aceeași fundație arată că mai mult de jumătate dintre părinţii de la sate își planificaseră să cumpere cadouri care să acopere nevoi de bază, începând cu alimente.
Sărbători de criză și solicitări fără precedent pentru alimente
Un colac de salvare pentru cei lipsiți de posibilități îl reprezintă băncile pentru alimente, organizații neguvernamentale care își desfășoară activitatea în 30 de state europene, între care și în România. La noi, bazele asociației au fost puse în 2016 de Gabriel Sescu, asistent social și absolvent de teologie.
Acum, președintele Băncii pentru Alimente spune că trăiește o premieră în ultimii șase ani: este copleșit de solicitări prin care i se solicită sprijinul. Fie că e vorba de organizații neguvernamentale care lucrează cu copii, bătrâni sau cu persoane aflate la limita sărăciei, toate au mare nevoie de alimente aflate în prag de expirare, cum sunt cele care ajung în depozitele băncilor, pentru a-și derula programele sociale.
Pe de altă parte, Gabriel Sescu punctează că această toamnă a mai venit cu o premieră: deși numărul solicitărilor a crescut, colecta de produse alimentare a scăzut.
Efectul inflației: Liste de așteptare pentru a primi alimente
Aflat într-o poziție ingrată, asistentul social a trebuit să facă o listă de așteptare. La fel au procedat și colegi de-ai lui din străinătate. Liste de așteptare există, de pildă, și în Spania, Letonia, Germania sau Bulgaria. „Nu suntem o excepție”, atrage atenția Gabriel Sescu într-un interviu pentru Panorama. Și România trece prin aceeași criză energetică și a inflației ca aceste țări.
Într-o perioadă în care toată lumea se teme că vine o recesiune, principala misiune a Băncii pentru Alimente nu mai este aceea de a combate risipa alimentară, cât aceea de a oferi alimente acolo unde este, cu adevărat, nevoie.
De fapt, această din urmă nevoie, identificată de Gabriel Sescu pe vremea când lucra într-o altă organizație, l-a determinat să pună bazele Băncii pentru Alimente în România, fiind un pionier în domeniu.
Cum au apărut băncile pentru alimente. SUA a dat startul în anii ’60
Pentru a-și da seama de unde să înceapă, Sescu s-a uitat la ce fac alții. A aflat că multe dintre organizațiile neguvernamentale europene care derulau programe sociale au reușit să rezolve problema legată de alimente cu produse aflate aproape de termenul de expirare, obținute prin băncile pentru alimente.
Concret, o bancă pentru alimente preia produse aflate în stare optimă, dar cu termen scurt de valabilitate, de la retaileri, importatori sau distribuitori cu care a încheiat parteneriate. Pe urmă, le depozitează pentru o perioadă scurtă de timp și le oferă, gratuit, organizațiilor neguvernamentale partenere, pentru ca acestea să-și poată derula fără discontinuități programele sociale. Practic, băncile pentru alimente fac intermedierea dintre cei care pot dona alimente și cei care le pot da mai departe oamenilor.
Conceptul Băncii pentru Alimente a apărut inițial în Statele Unite ale Americii în 1967 și a fost împrumutat, ulterior, și în Europa. Rețeaua băncii pentru alimente de la nivel european s-a extins în ultimii 40 de ani și a sprijinit, doar în 2021, 11,8 milioane de europeni, conform unui raport publicat recent.
Chiar dacă organizația din România este mai tânără comparativ cu cele din Franța sau Italia, care au zeci de ani de experiență în spate, potențialul de dezvoltare al unei organizații de acest tip s-a resimțit din plin și la noi. După ce prima filială a fost înființată în 2016 în București, alte opt subsidiare au fost create, în decurs de șase ani, în Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Craiova, Constanța și Galați. Toate colectează alimente și ajută ONG-uri.
Nu doar numărul filialelor a crescut în ultimii ani, ci și numărul asociațiilor care beneficiază de ajutor.
Sescu: „Statul stă cu mâna întinsă, la cerșit”
Banca pentru Alimente din România nu a beneficiat de vreun sprijin financiar de la stat în acești ani. Pe de altă parte, Sescu spune că nici nu și-a dorit vreodată un astfel de ajutor.
Spune că statul l-ar încurca și pentru că ar putea da peste cap activitatea organizației pe care o conduce, care lucrează cu termene foarte scurte de valabilitate. „Totul trebuie să meargă ceas”, arată Sescu.
Cum se primesc alimentele
Dacă, spre exemplu, sunt colectate produse cu termen de valabilitate de cinci zile, cantitatea respectivă trebuie să plece aproape imediat din depozit. Angajații se uită la asociațiile cu care există colaborări, în funcție de numărul de beneficiari și programele derulate, dar și de proximitate, și le sună pentru a le chema la depozit.
Dacă una dintre ele refuză, e chemată următoarea organizație din listă. De regulă, ONG-urile sunt chemate periodic pentru a ridica produse alimentare vreme de un an.
Aceasta este durata unui contract încheiat între Banca pentru Alimente și beneficiari.
Salvați Copiii, Asociația Carusel, Asociația Help Autism sau SOS Satele Copiilor sunt doar câteva dintre organizațiile care au primit produse prin intermediul Băncii pentru Alimente din România.
Povestea unui ONG partener: ateliere pentru copii, cu mâncare donată
Printre ultimele asociații care au intrat în rândul beneficiarilor se numără și ONG-ul lansat în plină pandemie de solistul trupei Proconsul, Bogdan „Bodo” Marin, împreună cu soția sa, Loredana.
Cei doi s-au retras în comuna Dobrești, județul Argeș, la începutul pandemiei, renunțând la agitația din Capitală. La scurt timp după mutare, au căutat diverse modalități prin care să se implice activ în viața comunității din care fac acum parte. Au închiriat fosta discotecă din comună și au transformat-o în spațiu de lucru.
Acolo se țin ateliere de joacă și ateliere educaționale gratuite pentru copiii din comunitate.
Pentru ca totul să fie în ordine, asociația Atelier de Joacă a fost înființată legal în 2021. Căutând soluții pentru a le oferi mâncare și dulciuri celor peste 40 de copii care-i frecventează atelierele, Loredana Marin a aflat recent despre existența Băncii pentru Alimente.
A aplicat pentru a obține ajutor, a trimis documentele necesare și a obținut sprijinul Băncii pentru un an. De trei luni, soțul său, Bodo, merge săptămânal la sediul Băncii pentru Alimente din București și face aprovizionarea.
Aduce la asociație mezeluri, brânzeturi, iaurturi și dulciuri cu termene de valabilitate reduse. A existat și un efect pozitiv al noii colaborări dintre acest ONG și Banca pentru Alimente. De când mâncarea este nelipsită de la ateliere, și numărul copiilor interesați să participe la programele educaționale a crescut.
Colecta de alimente: unde se strâng cele mai multe produse
La rândul său, Gabriel Sescu, președintele Băncii pentru Alimente, spune că a fost impresionat de eforturile soților Marin de a avea impact într-o comunitate rurală defavorizată. De aici și răspunsul pozitiv rapid la solicitarea celor doi bucureșteni mutați în Argeș.
În ceea ce privește, efectiv, colecta de alimente, Sescu spune că în 2021 s-au colectat 3.800 de tone de produse la nivel național, din toate cele nouă filiale ale Băncii pentru Alimente. De departe cele mai multe alimente se strâng la București.
Nici în teritoriu lucrurile nu merg rău, adaugă asistentul social. Fiecare subsidiară are minimum un angajat, beneficiază de cel puțin o camionetă și deține spațiu de depozitare pentru alimente. Practic, colecta din fiecare regiune merge către organizații neguvernamentale cu specific local.
Rămâne, însă, o mare întrebare pe final de an, pentru care Gabriel Sescu nu are un răspuns. Nu poate anticipa care va fi colecta din 2023, date fiind scumpirile și inflația resimțite puternic și de români.
Provocări pe final de an
„Nu avem predictibilitate”, admite președintele Băncii pentru Alimente din România. „Noi suntem un ONG, nu ne putem substitui statului român. Suntem la mila cerului de la o lună la alta”, continuă șeful organizației.
Printre provocări se numără și plata resursei umane sau a chiriei pentru spațiile de depozitare. Dacă se lucrează inclusiv cu voluntari pentru descărcarea unor alimente aduse la depozit, în cazul contabilității, spre exemplu, nici nu poate fi vorba de așa ceva, punctează asistentul social. Acolo e nevoie de o persoană dedicată full-time, plătită corespunzător.
Sescu încearcă totuși să fie optimist și să privească cu speranță spre 2023.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.