Interviu

Jurnalist rus care l-a intervievat pe Zelenski, despre ce se ascunde în spatele noii cortine de fier din Europa

Computer Hope Guy
Președintele ucrainean, în timpul interviului acordat via Zoom celor patru jurnaliști ruși. Interviul a fost interzis în Rusia / foto: Profimedia
Acest articol a fost publicat inițial în limba engleză, odată cu lansarea unei pagini dedicate materialelor noastre care pot fi relevante și unui public internațional. Dacă preferați să citiți articolul în limba engleză, îl găsiți AICI.

În vara lui 2008, în timpul războiului dintre Rusia și Georgia, jurnalistul rus Vladimir Soloviev* era la fața locului și îl intervieva pe președintele georgian Mihail Sakașvili. În paralel, făcea echipă cu o colegă care se afla în Osetia de Sud și relata despre cum arăta războiul din mijlocul uneia dintre regiunile separatiste. Interviul cu Sakașvili a fost publicat în Kommersant, ziar rusesc unde Vladimir e corespondent special. Rusia din timpul acelui război nu mai e Rusia de azi. 

Recent, Vladimir Soloviev a intervievat un alt președinte, în timpul încă unui război început de teama că o altă fostă republică sovietică ar putea adera la NATO și ar aduce, astfel, Alianța la ușile Rusiei. De această dată, articolul a rămas scris, dar nepublicat, după ce a fost interzis în Rusia. Acesta e punctul în care a ajuns Rusia după mai bine de două decenii de control din ce în ce mai brutal asupra discursului public.

„Situația s-a schimbat dramatic. Nimeni nu e sigur cum va arăta ziua de mâine”, povestește Vladimir, într-un interviu acordat Panorama în care vorbește despre „condițiile din ce în ce mai dificile și fără precedent” cu care se confruntă media ruse.  

„Nu știi niciodată ce articol ar putea fi interzis sau motivul unei reacții puternice (din partea statului, n.r.), adaugă jurnalistul. Când vorbim noi pe Zoom, Vladimir e în Republica Moldova – acolo l-a prins războiul. Imediat după, se duce în Transnistria. 

Născut în Ucraina, lângă Odesa, cu părți din viață trăite atât în Rusia, cât și în Republica Moldova – întâi în Transnistria, pe urmă la Chișinău, Vladimir Soloviev are o perspectivă unică asupra acestui conflict. E un mix de viziuni, experiențe și rădăcini care ar aduce o plusvaloare publicului rus.

„M-am născut în Ucraina, lângă Odesa. Am crescut în Moldova. Am trăit în Rusia. Consider Ucraina, Rusia și Moldova ca fiind toate trei țările mele. Simt că sunt toate țările mele natale. Rudele mele sunt în regiunea Odesa acum. Au fugit din Odesa și trăiesc în diverse sate. Se tem să se întoarcă”.

Cu câteva zile mai devreme, Vladimir a fost unul dintre cei patru jurnaliști ruși cărora Volodîmîr Zelenski le-a acordat un interviu-eveniment. A fost prima discuție a președintelui ucrainean cu presa rusă de la începutul războiului.

Răspunzând uneia dintre întrebările lui Vladimir Soloviev a spus Zelenski că vrea un acord pentru statutul limbilor minorităților din Ucraina, inclusiv pentru limba română, deci – un subiect foarte important și sensibil de-a lungul anilor pentru relațiile România-Ucraina. În același apel de Zoom mai erau:

Ivan Kolpakov (Meduza, site de presă interzis în Rusia, ai cărui jurnaliști sunt în Letonia) 

Tikhon Dzyadko (TV Rain/Dozhd – considerat ultimul post independent de televiziune rămas în Rusia, și-a suspendat recent activitatea)

Mihail Zîgar (autorul unor cărți de istorie și fondator TV Rain). 

A mai transmis întrebări, prin intermediul colegilor prezenți la interviu, jurnalistul și laureatul Premiului Nobel pentru Pace Dmitri Muratov. Muratov e redactorul-șef al Novaya Gazeta. Ziarul, celebru pentru curajul său jurnalistic, a fost nevoit să-și suspende activitatea cel puțin până la finalul războiului. 

La fel a trebuit să facă și radioul Ecoul Moscovei (Ekho Moskvy), cel mai vechi post independent de radio din Rusia. Asta după ce a fost acuzat și el de diseminarea de „informații false” cu privire la soldații ruși din Ucraina și după ce au incitat la „activități extremiste”.

Noile legi introduse în Rusia cu pretextul situației excepționale de „război care nu e război” prevăd până la 15 ani de închisoare pentru ceea ce autoritățile decid, după caz și nevoi, că sunt „informații false”.

De altfel, niciunul dintre jurnaliștii ruși care l-au intervievat pe președintele ucrainean nu se mai află în Rusia. 

Kolpakov de la Meduza e în Letonia, Zîgar de la TV Rain a plecat în Germania la scurt timp după începerea războiului, Dzyadko (tot TV Rain) a plecat în Georgia, iar Soloviev era în Republica Moldova în interes personal când Rusia a invadat Ucraina. A rămas acolo și s-a concentrat de atunci pe felul în care războiul afectează Republica Moldova și alte țări din vecinătatea conflictului.

Cenzură rapidă: interviul cu Zelenski, interzis în câteva minute

Departe de țara lor care a interzis însăși folosirea cuvântului „război” în relație cu ce se întâmplă în Ucraina, acești jurnaliști au vorbit cu Volodîmîr Zelenski fix despre asta. Dacă ne uităm la transcriptul în limba engleză publicat de Meduza, cuvântul „war” (război) a fost folosit de peste 60 de ori în timpul interviului. Cei patru au vorbit cu președintele ucrainean despre impactul războiului, despre ce e mai puțin clar în comunicarea politicienilor.

„Ce am vrut eu de la acest interviu a fost să înțeleg mai bine negocierile (de pace, n.r.) dintre Rusia și Ucraina. Am considerat că rolul meu e să-i pun întrebări președintelui ucrainean pe această temă, pentru că nu se știe ce e, de fapt, pe masă. Rusia are propria versiune, Ucraina vorbește despre alte lucruri și am simțit că e important să încerc să lămuresc”, explică Soloviev.

Deși Volodîmîr Zelenski a dat numeroase interviuri în ultima lună și a stat de vorbă cu unele dintre cele mai mari nume din presa globală, interviul acordat jurnaliștilor ruși e diferit în cel puțin o privință. Fără a fi agresiv într-un mod nedrept sau aducând a propaganda Kremlinului, interviul rușilor nu are însă politețea plină de fascinație a intervievatorilor occidentali de până acum. Și tocmai aici îi stă valoarea – nu doar pentru publicul rus, ci și pentru cel extern. E o lecție despre cum să-ți faci meseria ca jurnalist, chiar și în cele mai dificile condiții.

Și totuși, la scurt timp după încheierea apelului pe Zoom, a venit o cu totul altă lecție, una despre puterea cenzurii în Rusia lui Vladimir Putin. Imediat ce a apărut pe rețelele de socializare informația că interviul a avut loc, deși el nu fusese încă publicat nicăieri, toată presa rusă a primit un avertisment. Expeditorii au fost Roskomnadzor, instituția care face pe polițistul comunicațiilor pe Internet și în mass-media din Rusia, și biroul Procurorului General al Federației Ruse. Concret, redacțiile au fost informate că interviul cu Zelenski e interzis.

Kommersant, publicația lui Vladimir Soloviev, a decis să nu-l publice.

„Sigur că m-a frustrat situația, dar nu am avut ce să fac. Înțeleg că șefii mei de la Kommersant încearcă să salveze ziarul”, spune jurnalistul. Ce s-ar fi întâmplat dacă ziarul ignora avertismentul statului și public articolul lui Soloviev? „Ar fi fost urmări grave. Nu exclud nici măcar închiderea Kommersant. Nimeni nu a vrut să afle ce s-ar fi întâmplat”, răspunde.

„E important să putem să publicăm în continuare știri, analize și alte genuri jurnalistice, nu propagandă”, mai spune el despre nevoia ca ziarul lui să rămână pe piață.

Nepublicat, dar citat în toată lumea

Acum, în retrospectivă, pare că cenzura nu doar că era de așteptat, dar era sigură. Doar nu trec câteva zile fără să mai aflăm de un jurnalist rus care părăsește țara, o redacție care se închide, alta care e primește o somație de la Roskomnadzor. Dacă așa stăteau lucrurile, de ce a făcut Vladimir interviul, când e clar – acum – că intra automat în vizorul autorităților? 

„Înainte de asta, am avut un interviu cu Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii-cheie ai președintelui Zelenski. Am făcut interviul și l-am publicat. Au fost niște critici, dar fără urmări concrete. Așa că am crezut că voi putea publica și interviul cu Zelenski”, povestește corespondentul.

Mai e un răspuns aici, însă. În era digitală, până și cenzura cea mai opresivă se poate lovi de un zid pe care nu-l poată sări.

E adevărat, Kommersant nu a putut publica un rând din materialul lui Vladimir. La fel de adevărat e și că, doar cu câteva excepții, nimeni nu a publicat nimic despre interviu în Rusia. Și totuși, acest interviu nepublicat în Rusia are peste 5 milioane de vizualizări numai pe canalul de YouTube al Meduza (care poate fi accesat cu VPN în Rusia). Pe urmă, alți jurnaliști ruși care au canale de YouTube au preluat subiectul și l-au rostogolit, până ce toată lumea a vorbit despre el. 

Mingea a fost preluată imediat de presa străină, care a văzut în acest interviu un act de curaj jurnalistic, un gest simbolic, dincolo de orice – o sfidare, o gaură în cortina de fier care sufocă acum discursul public din Rusia. E motivul pentru care New York Times a descris interviul jurnaliștilor ruși drept „un moment remarcabil în războiul din Europa”. 

Vladimir Soloviev nu a urmărit prea mult toate aceste reacții. Era prea ocupat cu alte lucruri. Din tabăra criticilor, știe foarte bine de ce e în stare propaganda rusă. Așa că nu s-a obosit să o urmărească. Iar despre laudele din presa străină nu se simte confortabil să vorbească. Ba chiar nu pare că le înțelege: „Mi-am făcut treaba, atâta tot. Mi-au scris mulți că interviul a fost foarte bun și că sunt mândri de mine. Nu înțeleg de ce ar fi cineva mândru de mine – e doar munca mea”.

Povestește, în schimb, cum a fost la Kiev cu puțin timp înainte de începerea războiului și era convins în continuare că Rusia nu va ataca niciodată – cu atât mai puțin capitala.

„Am sperat până în ultima clipă că nu va fi război. Am fost în Kiev cu o săptămână înainte să înceapă războiul. Am vorbit cu prieteni și cu jurnaliști de acolo și le spuneam tuturor că nu putem să ne închipuim că Rusia va lansa vreodată rachete asupra Kievului”, își amintește.

„Nu-mi amintesc o perioadă ca aceasta în Rusia”

Cu tot ce știe de la colegii lui jurnaliști din Rusia și cu ce a trăit pe propria piele, inclusiv cu interviul cu Zelenski, ar mai zice Vladimir Soloviev că în Rusia există în continuare presă liberă? „Citesc ziarul meu, vorbesc cu colegii de la biroul din Moscova și știu că fac tot ce pot. Nu-mi amintesc o perioadă ca aceasta în Rusia”, admite el.

Nu e puțin lucru să spui asta, când vorbim de ani de zile despre atacurile asupra presei independente din Rusia, despre îngrădirea libertății de exprimare, strivirea sistematică a oricărei opoziții. „Dacă ziarul meu poate funcționa azi, muncește toată lumea. E și asta ceva. Mulți oameni sunt frustrați, pentru că nu mai putem lucra ca acum o lună”.

Mulți dintre colegii și prietenii lui au părăsit Rusia la începutul războiului. Unii sunt acum în Tbilisi, alții în Berlin, la Erevan, Baku, Istanbul și în alte părți ale lumii. Unii dintre ei și-au lansat canale de YouTube, pentru a avea o platformă de pe care să-și facă treaba în continuare, până se vor lămuri și din ce vor trăi, pe termen mai lung. Din acest exod jurnalistic se vor naște cu siguranță noi proiecte media în exil. Dar, în ritmul acesta, presa independentă rusă va fi aproape exclusiv în diaspora.

„Nu sunt doar jurnaliști, sunt, mai presus de orice, oameni. E normal să se teamă, în aceste condiții. Le înțeleg foarte bine situația. Știu că vor să fie în siguranță, dar că nu a fost o decizie ușoară pentru niciunul dintre ei să părăsească țara”, spune gazetarul Kommersant.

Și dă exemplul cazului lui Alexei Venediktov, redactorul-șef al Ecoului Moscovei, care a fost dat afară de boardul postului de radio în luna martie. Venediktov, care e evreu, s-a trezit cu un cap de porc la ușa apartamentului său din Moscova. Pe ușă, era lipit tridentul ucrainean, pe care era scris „porc evreu”.

Ce știu și ce cred rușii, de fapt?

Cum se traduce toată această campanie de intimidare și de cenzurare a presei la nivelul societății ruse? Sau, și mai punctual, ce ajung rușii să știe și să creadă despre ce se face în numele lor în țara vecină?

Un sondaj de opinie al institutului independent Levada, publicat după prima săptămână de război, arăta că ponderea rușilor care au o părere negativă despre ucraineni crescuse cu 9 procente din noiembrie 2021. Mai mult, 60% dintre respondenți considerau că Statele Unite și țările NATO „au fost inițiatorii escaladării situației din estul Ucrainei”.

Încă de la începutul valului de sancțiuni internaționale împotriva Rusiei, dublat ulterior de un boicot al mediului privat internațional, apăruseră multe analize care speculau că, odată ce aceste măsuri punitive vor lovi rusul în intimitatea vieții de zi cu zi, Putin se va trezi cu o revoltă pe cap. O lună și jumătate mai târziu, nu vedem semne că așa ceva se va întâmpla prea curând. E drept că nici nu le-am vedea decât dacă ar ajunge de o amploare imposibil de zdrobit și de mușamalizat de regimul de la Kremlin.

„Sigur că oamenii simt impactul sancțiunilor. Viața de zi cu zi s-a schimbat. Mulți sunt conștienți că viața lor nu mai poate fi precum cea dinainte de război”. Dar e mult prea devreme să vorbim despre impactul sancțiunilor asupra politicului din Rusia, atrage atenția Soloviev.

Nu doar că sancțiunile și boicoturile nu par să-l fi slăbit politic pe Vladimir Putin, dar efectul pare să fie tocmai opus. Un sondaj proaspăt publicat tot de Levada arată că susținerea rușilor pentru Vladimir Putin a crescut cu zece procente de la începutul războiului, ajungând la 83% în martie. În februarie, rata de aprobare era de 71%, în vreme ce în ianuarie era de 69%.

vladimir putin sondaj
Rata de aprobare a lui Vladimir Putin, de-a lungul anilor, potrivit Institutului Levada. Culoare închisă = susțin; Albastru = dezaprobă

E dovada felului în care narativul Kremlinului funcționează în interiorul Rusiei – foarte diferit de eficiența lui în plan extern, după cum Panorama a explicat AICI. Mulți văd în aceste sondaje nu neapărat o măsură a puterii reale a putinismului. Poate fi, mai degrabă, o manifestare a pragmatismului rușilor – ce rost are să te opui, când orice opoziție reală e înăbușită cu precizie și viteză amețitoare? 

„Sondajele de opinie arată că, da, multă lume susține așa-zisa operațiune specială. Dar cred că ele ne arată și că singura sursă de informație a acestor oameni e presa de stat, mai ales televiziunile”, explică Soloviev. El adaugă că într-adevăr, nu sunt puțini rușii care cred ce li se spune despre război, anume că el nu există, practic.

„E rezultatul nu doar al ultimilor opt ani, ci, probabil, al ultimilor 20”, adaugă jurnalistul. E o trimitere la procesul bine documentat prin care Vladimir Putin a creat o mașinărie de propagandă aservită lui și a slăbit grav presa independentă.

E tocmai procesul prin care a putut să își impună acum o realitate alternativă în care Rusia nu a invadat Ucraina, în care soldații săi nu lasă în urmă cadavre de civili, femei și copile violate, gropi comune, după cum ne-au arătat, cel mai recent, imaginile cumplite din orașul Bucea, din apropiere de Kiev.

„Nu vom fi mânați de frică și împinși într-o eră din care lipsește rațiunea”, spunea, demult, Edward R. Murrow, legendă a jurnalismului american, devenit celebru drept corespondent de război. E un citat la care m-am întors după discuția cu Vladimir Soloviev, pentru că, întâmplător, numele lui Murrow e cel prin care ne-am cunoscut inițial, cu ani în urmă, când eram amândoi bursierii unui program din Statele Unite care poartă numele lui Edward R. Murrow. 

„Încerc să găsesc răspunsul la întrebarea dacă acest război era inevitabil. E important pentru mine să înțeleg asta și ce greșeli s-au făcut. Pentru Rusia, acesta nu e un război între Rusia și Ucraina. Pentru Rusia, e un fel de război între Rusia și Vest”, spune jurnalistul rus, la finalul discuției noastre.

În acest război care se poartă în timp real sub ochii noștri pe Internet, în care una dintre lupte e și cea pe povestea războiului și pe istoria pe care o va scrie, libertatea de exprimare e acum sub asediu în Rusia. E motivul pentru care, cu fiecare jurnalist rus care se încăpățânează să tacă și încă mai pune întrebări, cu fiecare zi în care în ziare precum Kommersant încă se lucrează și se face „ce se poate”, există încă speranță și pentru povestea rusă.


Nota redacției
– Există încă un Vadimir Soloviev (Solovyov) în spațiul public din Rusia, care nu trebuie confundat cu corespondentul special al Kommersant. Celălalt Soloviev e unul dintre marii propagandiști ai Kremlinului, gazda unei emisiuni de la postul Russia 1.

Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc