OPEN MINDS

Scenarii, după ce Israelul a atacat Iranul. Cât de mare e pericolul de extindere a războiului din Orientul Mijlociu?

Computer Hope Guy
Soldat israelian, lângă un proiectil iranian căzut în timpul atacului din noaptea de 13/14 aprilie / GIL COHEN-MAGEN / AFP / Profimedia

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

UPDATE 19 aprilie: Israelul a atacat Iranul. Presa de stat iraniană a relatat explozii în centrul țării, în provincia Isfahan, însă autoritățile din Teheran încearcă să prezinte atacul drept ceva minor. Israelul a informat Statele Unite înainte de atac. SUA nu au participat, însă, la atac.


La aproape o săptămână de la atacul fără precedent al Iranului asupra Israelului, o lume întreagă așteaptă replica israeliană. Știm că guvernul de război al premierului Benjamin Netanyahu a aprobat un atac împotriva statului șiit, dar nu există mai multe informații despre cum, când și ce va lovi. Au fost zile de foc pe canalele diplomatice globale, în speranța că se va împiedica extinderea unui război deja complicat în Orientul Mijlociu. 

Panorama a discutat despre posibilele scenarii cu o expertă în regiunea Orientului Mijlociu, conferențiarul universitar Raluca Moldovan, de la Universitatea Babeș-Bolyai și membră a think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).

Riscul de extindere a războiului care există deja în Orientul Mijlociu, spune Raluca Moldovan, este „considerabil”. Totuși, cea mai plauzibilă opțiune de ripostă israeliană i se pare un atac tactic care să vizeze programul nuclear iranian. 

Experta atrage atenția că Rusia „profită foarte mult” de pe redirecționarea atenției lumii și, mai ales, a Statelor Unite, către această regiune, în detrimentul frontului din Ucraina.

Raluca Moldovan, conferențiar universitar, expertă în Orientul Mijlociu:

  1. „Riscul de extindere a războiului în Orientul Mijlociu rămâne considerabil. Ne putem aștepta la noi atacuri și riposte în zilele și săptămânile următoare, care pot ușor degenera într-un conflict mai amplu”.
  2. „Rusia profită foarte mult de mutarea centrului atenției mondiale spre Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, nemaifiind demult pe prima pagină a jurnalelor de știri. Se vorbește mult despre o nouă „axă a răului”, formată din Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, dar deocamdată aceasta este mai degrabă o alianță informală”.
  3. „Israelul poate conta în continuare pe sprijinul SUA, în diverse forme și, într-o măsură mai redusă și mai degrabă indirectă, pe sprijinul unor state precum Marea Britanie sau Germania. Cât privește Iranul, acesta poate conta în continuare pe aliații săi tradiționali din zonă (Hamas, Hezbollah, Houthi, Siria, grupările șiite din Irak), precum și pe Moscova și Beijing.
  4. „Relația SUA cu Israelul este complet diferită de cea cu Ucraina. Un sprijin similar acordat Kievului ar aduce SUA periculos de aproape de un conflict direct cu o putere nucleară, Rusia, ceea ce administrația de la Washington dorește evident să evite cât de mult posibil”.
  5. „Piețele sunt întotdeauna sensibile la șocuri geopolitice, iar o extindere a conflictului în zona Orientului Mijlociu se va reflecta clar în prețul petrolului, caz în care statele membre OPEC+ vor fi din nou puse în situația de decide (sau nu) o creștere a producției pentru a menține prețurile la un nivel acceptabil”.

În noaptea de 13 spre 14 aprilie, Iranul a atacat pentru prima dată în mod direct Israelul, lansând peste 300 de drone și rachete. Mare parte dintre acestea au fost distruse de Israel și de aliații săi – Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Iordania. Un număr foarte mic de proiectile au lovit totuși teritoriul israelian, cu pagube minore

Atacul Teheranului nu a fost o surpriză – ba chiar a fost anunțat cu circa două săptămâni înainte. Gestul a fost o răzbunare pentru distrugerea consulatului iranian de la Damasc, la 1 aprilie, soldată cu moartea a 16 persoane. Printre acestea s-au numărat un comandant iranian de rang înalt, aflat în Siria, și alți șase membri ai Gardienilor Revoluției, trupele de elită ale regimului de la Teheran. 

De la atacul iranian din weekend și până acum, cabinetul de război al Israelului s-a întâlnit de mai multe ori ca să analizeze cum va risposta, dar deocamdată nu a anunțat o decizie. Potrivit media israeliene și americane, Israelul a aprobat un atac asupra Iranului, dar așteaptă să-l pună în practică. Motivul pentru care israelienii s-au abținut să le dea o replică iranienilor ar fi „sensibilitățile diplomatice”, înainte de a da undă verde planurilor de atac, premierul Benjamin Netanyahu discutând cu președintele american, Joe Biden. 

Pe 17 aprilie, în timp ce statele occidentale au pledat, din nou, pentru moderație, încercând să împiedice o ripostă a Israelului împotriva Iranului ce ar risca să antreneze Orientul Mijlociu într-o spirală de conflicte, premierul Netanyahu a subliniat apăsat dreptul țării sale de a se apăra. „Vreau să fie clar, vom lua propriile noastre decizii”, a spus șeful Guvernului israelian.  

Oficialii SUA au precizat în mai multe rânduri că nu vor un război pe scară largă cu Iranul și că nu vor lua parte la o ripostă israeliană. Cu scopul de a-i tempera pe israelieni, Statele Unite, Uniunea Europeană și Grupul G7  au anunțat că vor impune noi sancțiuni împotriva Teheranului, în urma atacului întreprins în weekend. 

Emoțiile sunt, însă mari, pentru că regiunea e deja extrem de volatilă și marcată de război și o catastrofă umanitară. A trecut mai bine de jumătate de an de când gruparea teroristă Hamas a lansat, pe 7 octombrie, un asalt de proporții asupra Israelului, ucigând 1.200 de oameni și luând peste 250 de ostatici. În replică, Israelul a atacat Fâșia Gaza, și de pe uscat și din aer, acțiune soldată până acum, conform palestinienilor, cu aproape 34.000 de morți

Elementul rusesc și calculele iraniene

Panorama: Toate cancelariile occidentale – ONU, UE, dar și China – au condamnat atacul Iranului asupra Israelului și au avertizat în privința pericolului foarte real al unei escaladări devastatoare. Inclusiv președintele rus a lansat un apel la calm. Care este riscul de extindere a războiului în Orientul Mijlociu?

Raluca Moldovan: Cred că acest risc rămâne considerabil. Faptul că Israelul nu a ripostat cu măsuri ofensive, multumindu-se să intercepteze dronele și rachetele lansate asupra sa zilele trecute nu înseamnă că nu poate adopta o poziție mai agresivă în viitorul apropiat, în condițiile în care aliații Teheranului, gruparea teroristă libaneză Hezbollah, continuă să atace Israelul dinspre nord, lansând recent rachete (17 aprilie), către o bază militară a IDF (n.r Israel Defense Forces, forțele armate israeliene, n.r.) din Galileea, atac care s-a soldat cu 14 răniți. 

Depinzând de evoluția situației din teren, ne putem aștepta la noi atacuri și riposte în zilele și săptămânile următoare, care pot ușor degenera într-un conflict mai extins. Cât despre apelul la calm al președintelui Putin, acesta dă dovadă de ipocrizia sa caracteristică, în condițiile în care Rusia profită foarte mult de mutarea centrului atenției mondiale spre Orientul Mijlociu.

Panorama: Potrivit oficialilor israelieni, 99% dintre dronele și rachetele lansate de Iran asupra Israelului au fost interceptate. Ce a vrut Iranul să obțină atacând pentru prima dată în mod direct Israelul în condițiile în care până acum opera prin proxy, rebelii Houthi și gruparea Hezbollah?  

Raluca Moldovan: Acest atac direct al Iranului asupra teritoriului israelian a avut, în opinia mea, mai multe scopuri: primul, acela de a transmite un semnal, de a-și menține credibilitatea mai ales în rândul aliaților regionali, în condițiile în care Ayatollahul Khamenei a promis că Israelul nu va rămâne nepedepsit pentru atacul asupra consulatului de la Damasc. 

Al doilea ar fi acela de a testa apele, cum se spune, probabil pentru a forța Israelul să reacționeze mai dur printr-un atac pe scară mai mare, ceea ce i-ar fi dat câștig de cauză Teheranului în ochii unei bune părți a opiniei publice regionale și mondiale. 

Al treilea a fost acela de a vedea care este poziția SUA în momentul în care Israelul e atacat direct și dacă Casa Albă își menține promisiunea de sprijin incontestabil făcută de președintele Biden la finalul săptămânii trecute.

Panorama: Ce rol a jucat Kremlinul în evoluția de până acum a conflictului?

Raluca Moldovan: Aș îndrăzni să afirm că, până acum, Kremlinul a jucat un rol mai degrabă de suporter care își susține de pe margine echipa favorită, în acest caz, Iranul (fără a acorda sprijin direct, fie militar, fie financiar, pentru că Moscova, angajată deja de 2 ani în războiul din Ucraina, nu este în măsură să facă acest lucru).

Războiul dintre Israel și Hamas, care durează de peste șase luni, și recentele ciocniri dintre Israel și Iran reprezintă un punct focal de atragere a atenției globale de la războiul din Ucraina, care nu mai ține demult prima pagină a jurnalelor de știri.

Sigur, se vorbește mult despre o nouă „axă a răului”, formată din Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, dar deocamdată aceasta este mai degrabă o alianță informală, bazată pe interese revizioniste comune, nu pe tratate formale cu garanții mutuale de securitate.

Panorama: Prețul petrolului nu a crescut după atacul Iranului asupra Israelului, unii analiști occidentali considerând că atacul nu marchează începutul unui nou război. Ce se va întâmpla însă dacă Israelul va decide să răspundă escaladând conflictul? Care vor fi consecințele în plan economic? 

Raluca Moldovan: Piețele sunt întotdeauna sensibile la șocuri geopolitice, iar o extindere a conflictului în zona Orientului Mijlociu se va reflecta clar în prețul petrolului, caz în care statele membre OPEC+, în special Arabia Saudită, liderul informal al organizației, vor fi din nou puse în situația de decide (sau nu) o creștere a producției pentru a menține prețurile la un nivel acceptabil.

În vara lui 2022, președintele Biden, în cursul unei vizite la Riyadh, a solicitat acest lucru în cursul unei întrevederi cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, dar acesta a refuzat. Luând în considerare faptul că Rusia este membră a OPEC+ și că o creștere a prețului ar fi în favoarea sa, rămâne de văzut dacă o astfel de decizie va fi pusă în discuție.

Alianțele care decid jocul

Panorama: Și americanii, și europenii au avertizat că nu vor participa la acțiuni ofensive împotriva Iranului. În cazul în care conflictul va escalada, care sunt alianțele pe care le vedeți posibile? Cine ar susține Iranul? Cine ar fi de partea Israelului și în ce ar consta sprijinul? 

Raluca Moldovan: Joe Biden se află în plină campanie electorală pentru realegerea în funcția de președinte al SUA, caz în care trebuie să ia în calcul presiunile electoratului partidului Democrat, care în general are tendința de a fi mai sensibil la cauza palestiniană (sprijinită de Iran prin proxy de  tip Hamas sau Jihadul Islamic Palestinian). Astfel că o declarație din partea oficialilor americani nu ar trebui să fie o surpriză. 

Cât privește declarațiile similare de la Bruxelles, sigur că UE, în calitate de actor normativ care nu dispune de o forță armată proprie, nu ar trebui să ne surprindă. 

SUA au multiple modalități de ajutorare a Israelului la îndemână (tehnică militară, informații, ajutor financiar, veto împotriva posibilelor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU), care nu implică un atac direct împotriva Iranului. Iar statele membre UE au, desigur, și dreptul de a acționa în nume propriu, deși este greu de crezut că se vor angaja într-o confruntare militară directă cu Teheranul. 

Israelul poate conta în continuare pe sprijinul SUA, în diverse forme și, într-o măsură mai redusă și mai degrabă indirectă, pe sprijinul unor state precum Marea Britanie sau Germania.

Cât privește Iranul, acesta poate conta pe aliații săi tradiționali din zonă (Hamas, Hezbollah, Houthi, Siria, grupările șiite din Irak), precum și pe Moscova și Beijing, contribuția financiară a acestuia din urmă fiind crucială pentru posibilele viitoare planuri de război ale Iranului.

Panorama: Niciun lider arab nu a fost un critic mai sever al războiului Israelului din Gaza decât regele Abdullah al Iordaniei. Totuși, când Israelul a fost atacat de Iran, forțele aeriene ale Iordaniei s-au alăturat operațiunii, doborând proiectile care se îndreptau spre Israel. Cum explicați decizia Iordaniei? Cum se repoziționează actorii regionali în acest conflict? Care sunt mizele lor?

Raluca Moldovan: Iordania și Israelul au semnat un tratat de pace în 1994, având de atunci o relație relativ pașnică, în ciuda unor ocazionale tensiuni legate de situația populației palestiniene din West Bank și Gaza. Desigur, liderul de la Amman, în calitate de custode al locurilor sfinte musulmane din Ierusalim (Domul Stâncii și moscheea Al-Aqsa), nu putea avea o poziție favorabilă Israelului în conflictul din Gaza. Dar pentru un stat relativ mic și fără mari resurse, precum Iordania, pericolul iranian (stat cu care nu are o relație amicală) este unul real, iar un atac de proporții al Iranului pe teritoriul israelian ar putea ușor lovi și teritoriul iordanian. 

În plus, Ammanul are o relație bună și de lungă durată cu SUA, astfel că îmi imaginez că Washingtonul a avut un cuvânt de spus în decizia Iordaniei de a-și deschide spațiul aerian pentru aviația IDF și a ajuta la doborârea rachetelor venind dinspre Teheran. 

În ceea ce privește o eventuală repoziționare a actorilor regionali, cred că aceștia nu își vor schimba politica de alianțe sau pozițiile.

Astfel, Iranul va conta mai departe pe sprijinul Siriei, Irakului, grupărilor sale proxy, și al Turciei, dar într-o măsură mai puțin evidentă; Arabia Saudită, cel puțin pe față, își va păstra neutralitatea (deși un Iran mai slab este în avantajul său); Qatarul va continua să susțină dialogul cu toate părțile implicate, promovându-și propriul interes, iar Egiptul își va menține poziția de non-implicare în conflictul dintre Israel și Iran, așa cum a făcut-o și în cazul Israel-Hamas.

Cu alte cuvinte, actorii regionali vor continua o poziție de realpolitik, de urmărire a propriului interes, fapt reflectat și în alegerile legate de alianțe.

Panorama: Președintele Joe Biden a declarat, public, că armata americană a mutat aeronave și distrugătoare în regiune pentru a ajuta la apărarea Israelului. Conform oficialilor americani, navele și aeronavele Marinei Americane au interceptat 70 de drone și trei rachete balistice lansate de Iran asupra Israelului.
De ce au intervenit americanii în ajutorul Israelului, dar nu au apărat niciodată direct Ucraina? Ce rol joacă aici deținerea (sau nu) de arme nucleare?

Raluca Moldovan: Conform declarațiilor recente ale lui Mark Miller, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, relația SUA cu Israelul este complet diferită de cea cu Ucraina. În primul caz, vorbim de o alianță formală de mai bine de 50 de ani. Sumele pentru ajutorul militar către Israel sunt prevăzute anual în bugetul american și beneficiază în mare parte de sprijin bipartizan în Congres. În al doilea caz, vorbim de un sprijin circumstanțial acordat pentru a contracara invazia rusă, sprijin care depinde mult mai mult de bunăvoința membrilor Congresului și a opiniei publice americane, care în general este reticentă față de aventuri militare americane, mai ales după experiențele din Irak și Afghanistan. 

Un sprijin similar acordat Ucrainei ar aduce SUA periculos de aproape de un conflict direct cu o putere nucleară, Rusia, ceea ce administrația de la Washington dorește evident să evite cât de mult posibil.

Orgoliile locale vs presiunea aliaților

Panorama: Cabinetul de război al Israelului a avut până acum mai multe reuniuni după atacul iranian, dar a tot amânat să ia o decizie. Care este dilema tactică a israelienilor? Ce scenarii vedeți posibile? 

Raluca Moldovan: Ar fi aici câțiva factori care au fost luați în considerare în deciziile cabinetului de război: în primul rând, aș spune, avertismentele SUA de a nu răspunde militar dincolo de nevoia strictă de apărare a teritoriului în fața atacului iranian din weekendul trecut, de teama de a nu provoca un răspuns regional mai dur din partea aliaților Iranului (deși atacul Hezbollah din 17 aprilie pare a dovedi că aceștia nu țin cont de rezerva manifestată de Israel Defense Forces în acest caz). 

În al doilea rând, ar putea fi vorba și de o problemă a resurselor umane și militare necesare pentru a organiza un contraatac pe scară mai largă (dat fiind numărul de trupe încă aflat în Gaza). 

În al treilea rând, posibil ca Israelul, dacă este sa ne ghidăm după exemplele din trecut, să dorească pregătirea unei lovituri tactice secrete împotriva facilităților nucleare ale Iranului, caz în care nu are rost să se angajeze într-un atac aerian costisitor, care ar risca să îi aducă și mai multe critici pe plan internațional. 

Un scenariu al unui atac tactic secret (inclusiv cibernetic), care să afecteze capacitățile nucleare ale Iranului, în condițiile în care acesta este foarte aproape (potrivit unor estimări, la 10% distanță) de a fabrica o bombă nucleară, este, în opinia mea, o opțiune mai plauzibilă decât un atac cu rachete și drone împotriva teritoriului iranian.

Panorama: Aflat în vizită în Israel, ministrul de Externe al Marii Britanii, David Cameron, spune că Israelul  a decis în mod clar să riposteze la atacul iranian. Este posibil și un scenariu în care Israelul să dea o replică mai mult de fațadă, ca să rămână cu orgoliul intact?

Raluca Moldovan: Răspunsul la această întrebare depinde mult, cred eu, de ceea ce crede premierul Netanyahu că îl va ajuta în menținerea funcției și a carierei sale politice la finalul conflictului din Gaza: dacă acesta estimează că o poziție mai dură, ofensivă, îi va aduce mai mult capital politic (date fiind și probleme sale grave cu justiția pentru acuzații de corupție și luare de mită), atunci poate va risca un atac aerian pe o scară mai mare, după principiul „no risk, no reward”/nu riști, nu câștigi.

Dacă însă opinia publică israeliană va face și mai multe presiuni împotriva sa, atunci Netanyahu probabil va opta pentru o replică la scară mai mică, mizând, pe termen mediu, pe un atac strategic asupra unor ținte bine definite, așa cum am explicat mai devreme. Dar în orice caz, o ripostă va exista – rămâne să vedem când va avea loc și ce formă va îmbrăca.

Jocurile politice cu războiul

Panorama: Înainte de atacul iranian asupra Israelului, Benjamin Netanyahu era sub o presiune uriașă. Se confrunta cu proteste în țară, opinia publică internațională era furioasă după uciderea lucrătorilor umanitari de la World Central Kitchen din Gaza și cerea măsuri care să oprească foametea de acolo. Cum e Netanyahu acum și la ce îi servește escaladarea conflictului?

Raluca Moldovan: Pentru Netanyahu, acest atac poate fi o oportunitate de a-și recâștiga măcar o mică parte din capitalul de simpatie pierdut în fața propriilor cetățeni, dar acest lucru depinde de cum va gestiona criza în continuare: poziția sa internă rămâne în continuare precară. Popularitatea sa este la cote scăzute, dar un succes militar notabil, fie în Gaza (prin eliminarea unor lideri Hamas de top, poate chiar pe Ismail Haniyeh), fie în relație cu Iranul (de exemplu, prin distrugerea capacităților nucleare, sau uciderea altor lideri militari de top), ar putea amâna finalul carierei sale politice. 

Dar pe termen lung, nu cred ca Netanyahu își va putea reabilita cariera politică, iar moștenirea sa va rămâne controversată și complicată.

Panorama: În acest context, care a fost rostul atacului israelian asupra consulatului iranian de la Damasc?

Raluca Moldovan: Cred ca scopul principal al atacului de la Damasc a fost acela de a transmite un semnal că Israelul poate în continuare să își elimine dușmanii și să își apere teritoriul și cetățenii, chiar și în condițiile în care se află implicat într-un război, după toate aparențele, de lungă durată, în Gaza. 

A fost un semnal clar de avertizare a Teheranului că implicarea acestuia în viitoare acțiuni coordonate cu Hamas și/sau Hezbollah va avea consecințe semnificative la cel mai înalt nivel, dat fiind rangul înalt al generalului iranian ucis în atac.

Cu alte cuvinte, Israelul a vrut să atragă atenția inamicilor săi, majoritatea fiind aliați ai Iranului, că orice viitor atac asupra teritoriului și cetățenilor săi nu va rămâne fără răspuns.


Despre Raluca Moldovan

Raluca Moldovan este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Germane al Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca, unde predă din 2004. Din 2010, este doctor în istorie, titlul tezei de doctorat fiind „The representation of the Holocaust on film”.

Interesele sale de cercetare sunt legate, printre altele, de istoria evreilor, istoria Holocaustului, relații internaționale și istoria Orientului Mijlociu.

În cadrul think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană, Raluca Moldovan este membră în Consiliul Director și este și Director de Comunicare. 

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Eliza Casandra

A studiat jurnalismul la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în ciuda faptului că familia o voia la Drept. Idealistă și un spirit justițiar, a crezut că lumea poate ajunge să funcționeze după o scară de valori și că oamenii se pot schimba în bine. În timp, și-a mai moderat așteptările. Cu o experiență de peste deceniu și jumătate în presa scrisă și radio, Eliza Casandra a lucrat în redacții importante din București, precum România Liberă, Radio România Actualități, Radio France Internationale și Europa FM. Iubitoare de natură, pisici și cărți, Eliza gătește pentru cei care îi sunt dragi și continuă să creadă în oameni și în puterea cuvintelor.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    3
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x