Cum ne pregătim copiii pentru joburile viitorului și cum să ne ferim de presiunea schimbărilor pe repede-înainte

Revoluția tehnologiei a adus cu sine nu doar un progres evident în mai toate domeniile, dar și un ritm amețitor de dezvoltare. Cu alte cuvinte, nu doar că lucrurile evoluează, dar totul se întâmplă foarte rapid. În aceste condiții, cine nu ține pasul ar putea fi tentat să creadă că a pierdut trenul și că nimeni nu-l mai poate pregăti pentru joburile viitorului.

Digitalizarea, automatizarea, tranziția spre energia verde și apariția inteligenței artificiale sunt principalele teme pe care se poartă discuția legată de joburile viitorului.

Se afirmă deseori că o mare parte din locurile de muncă ce vor exista în viitorul apropiat – în 10, 20 de ani – nici măcar nu au fost inventate.

De asemenea, multe persoane vor avea nevoie de recalificare, pentru a putea rămâne active pe piața muncii și pentru a acoperi golul lăsat de cei care se pensionează.

Din această discuție nu poate lipsi, însă, întrebarea: cui revine responsabilitatea de a pregăti următoarea forță de muncă? Și, nu în ultimul rând, rezolvă această nouă dinamică a pieței muncii discrepanțele regionale din prezent?

Cu alte cuvinte, va mai reuși toată lumea să-și găsească un loc de muncă decent?

Cum vor arăta joburile viitorului?

Într-un raport publicat recent, McKinsey a identificat nu mai puțin de 18 industrii și domenii despre care spune că vor transforma profund modul în care va arăta economia mondială de mâine. Grupate sub numele de „arene”, acestea vor genera între 29 și 48 de trilioane de dolari venituri, până în 2040, potrivit estimărilor.

Domeniile la care face referire McKinsey sunt marcate de două mari caracteristici – ritm de creștere susținut și dinamism. Adică, nu doar că au capacitatea de a performa în prezent, dar sunt capabile să se adapteze la orice schimbări sau, de ce nu, șocuri.

Vorbim de softuri AI, mașini electrice și autonome, un nou mod de a cumpăra și vinde în era digitală, dar și explorarea spațiului, biotehnologie, streaming video, construcții modulare, energie nucleară și produse farmaceutice care să trateze boli ca obezitatea.

Aceste domenii ar putea genera între 10 și 16 procente din Produsul Intern Brut, la nivel mondial, adică de până la patru ori mai mult decât în prezent, subliniază raportul.

Nu înseamnă, însă, că totul va fi automatizat și preluat de roboți sau de oameni care știu să-i folosească. Într-adevăr, cererea de competențe tehnologice ar putea crește cu 25% până în 2030, comparativ cu 2022.

Dar, la pachet, mai e nevoie și de oameni și de aportul pe care-l pot aduce.

„Cererea de competențe sociale și emoționale ar putea crește cu 11% în Europa. La baza acestei creșteri, se află o cerere mai mare pentru roluri care necesită empatie interpersonală și abilități de conducere. Aceste abilități sunt cruciale în domeniul sănătății și în rolurile manageriale”, punctează Ovidiu Tisler.

Va scădea, însă, cererea pentru locuri de muncă în care sunt solicitate abilități cognitive elementare, adică procesarea datelor, alfabetizarea, calculul și comunicarea, care sunt foarte predispuse să fie automatizate de AI.

De asemenea, cererea de abilități fizice și manuale, care are cea mai mare pondere, este estimată să rămână aproximativ la nivelul curent.

Trei actori principali cu propriile interese

Dinamica pieței muncii e dictată de cerere și ofertă, dar pentru ca acestea să se întâlnească în mod natural, e nevoie de implicare din partea tuturor părților.

Experții în carieră vorbesc de trei actori importanți în acest proces: individul (potențialul angajat), sistemul educațional și agenții comerciali, companiile, entitățile care angajează.

Când vorbim de carieră, oamenii cred că e vorba de acest parcurs liniar, în care „treci de la un contract de muncă plătit la alt contract de muncă plătit”, afirmă, pentru Panorama, Mihai Iacob, cercetător în consilierea carierei.

„Acest lucru exclude foarte multe persoane de la conceptul acesta – de acces la carieră. Sunt foarte multe persoane care stau acasă, au grijă de părinți sau de copii, ele au sau nu au o carieră, sunt persoane care au abilități mai scăzute, sunt persoane sărace, care dintr-un motiv sau altul nu au putut să atingă un nivel de calificare. Deci, în general, conceptul acesta comun de carieră este centrat pe persoane cu capacități foarte înalte, care trec de la un job la altul cu mici ajustări”, spune expertul.

Iacob subliniază că cercetările critice din domeniu se uită, de fapt, la toată lumea ca având o carieră, tocmai pentru a preîntâmpina această gândire, care ar putea duce la excluziune.

Pornind de la aceste realități, statul, dar și companiile, ar trebui să joace un rol activ și să nu pună în cârca individului toată „povara responsabilității”.

Expertul adaugă că există și „o întreagă literatură gri”, produsă de companii, care alimentează acest discurs.

În aceste condiții, cine ar trebui să pregătească noua forță de muncă? Care e răspunderea sistemului de învățământ?

„Responsabilitatea statului, a sistemului de învățământ, este să producă niște cetățeni, niște persoane capabile să ia niște decizii, să aibă evident niște abilități, dar nu trebuie să scoată niște produse finite pe piață, care după aceea să fie o mică rotiță care să intre într-un angrenaj și să își știe locul toată viața”, consideră Mihai Iacob.

Una dintre soluții ar fi ca școala să formeze, în acest context, abilități de negociere colectivă.

Cum stau lucrurile în Europa și în România

Din 2023, România nu mai figurează cu nicio universitate în prestigiosul top 1000 Shanghai Ranking Consultancy, care grupează cele mai bune instituții de acest fel din lume. UBB Cluj-Napoca era singura universitate românească prezentă în acest top, dar și-a pierdut locul ocupat în acest clasament, între 2017 și 2022.

Acest top e relevant nu neapărat prin măsura performanțelor pe care le obțin studenții care studiază la instituții de prestigiu, ci prin faptul că ele dau impresia că sunt pregătite să asigure o bază solidă pentru schimbările din viitor.

La nivel european există un mecanism oficial al UE, care urmărește schimbările de pe piața muncii și analizează cum vor arăta joburile viitorului.

În cercetările Cedefop – European Centre for the Development of Vocational Training, care cuprind proiecții ce se întind până în 2035, se menționează că natura joburilor în Europa e într-o continuă schimbare în ultimii ani, iar ritmul va continua accelerat și în următorul deceniu.

La fel se întâmplă și cu cererea. Unele joburi se mută peste graniță, altele se automatizează și apar noi locuri de muncă, ce presupun un nou set de abilități și competențe.

Rata de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2022-2035, la nivelul UE, e estimată la 5,6%. Extremele sunt Bulgaria, în dreptul căreia e un minus de aproape 11 procente, iar la polul opus e Malta, cu un maxim de 24,4%.

În dreptul României figurează un procent de 9%.

Focusul va fi, într-adevăr, pe domeniile care s-au adaptat la era digitală, dar schimbările demografice joacă și ele un rol extrem de important. Cu alte cuvinte, îmbătrânirea populației UE va crește cererea de locuri de muncă în sănătate și îngrijire, dar și în tehnologiile care sprijină îngrijirea la domiciliu.

Iar ca o țară să fie competitivă, trebuie să investească încă de pe acum.

Ritmul de adoptare în România e incredibil de lent, după cum Panorama arăta AICI. Suntem pe ultimul loc în Europa, în ceea ce privește adoptarea tehnologiilor de inteligență artificială (AI) de către companiile cu peste 10 angajați, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2023.

Doar 1,5% dintre aceste business-uri de la noi au folosit cel puțin o tehnologie AI, un procent semnificativ mai mic față de media europeană. La polul opus, se află Danemarca, țară în care 15% dintre business-uri utilizează astfel de tehnologii.

De altfel, în România există numeroase discuții legate și de ce face sau nu statul pentru a finanța cercetarea și dezvoltarea. Suntem la coada Europei, atunci când vine vorba de direcționare de bani către așa ceva.

Anul trecut, spre exemplu, bugetul acordat cercetării din România a fost de doar 0,5% din PIB. Cota statului din banii alocați cercetării a fost de sub două procente, restul venind din zona privată.

INS arată aici cum, la final de 2023, în activitatea de cercetare-dezvoltare lucrau doar în jur de 48.000 de salariați, în scădere cu aproape 2% față de 2022.

Cauzele pentru care am ajuns aici sunt multiple, dar cele mai multe își au rădăcinile în trecutul comunist. 

Cultura academică și trauma comunismului

„În 1982, psihologia și științele educației au fost desființate, iar cercetătorii, profesorii au fost trimiși să lucreze ca muncitori necalificați. Acest lucru a dus la deconectarea mediului academic de la noi cu ce se întâmplă în afară”, amintește Mihai Iacob.

Ar fi una dintre explicațiile pentru care mulți tineri aleg să meargă să studieze în alte țări. Un sondaj realizat la comanda Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în vara anului 2024, arăta ca 25% din tinerii chestionați (cu vârste între 14 și 35 de ani) spun că ar pleca temporar din țară, pentru a lucra în străinătate, 13% că ar pleca la studii, iar 10% spun că ar părăsi definitiv România.

Printre motivele invocate, se număra inclusiv lipsa unui orizont profesional și social.

„Cadrele didactice de la noi nu se simt ca fiind conectate la comunitatea europeană și cu atât mai puțin la cea globală. Sigur, se întâmplă și foarte multe lucruri bune, școala românească de acum e cu totul alta față de cea de dinainte de aderare la UE, în 2007, diferența e fantastică, chiar dacă nu e la ce ne dorim încă”, punctează cercetătorul.

O altă problemă ar putea fi, de fapt, banii.

Studiile McKinsey arătau că mulți dintre membrii generației Z consideră că educația primită nu i-a pregătit în mod adecvat pentru locul de muncă, iar mulți dintre cei care tocmai ce au intrat în câmpul muncii și-au exprimat nemulțumirea față de cariera lor actuală.

„Unul dintre motive e faptul ca sistemul educațional de învățământ este subfinanțat. Cheltuielile guvernamentale medii pentru educație în UE au fost de 4,7% din PIB în 2022, dar în România acestea sunt doar de 3,2%.

În plus, deși universitățile publice din România primesc aproape 63.000 de burse de studii plătite integral, doar aproximativ 2.000 sunt dedicate studenților din zonele rurale”, remarcă Ovidiu Tisler, care face referire la egalitatea de șanse, care există doar la nivel declarativ.

În acest context, generația tânără ar putea fi mai bine pregătită pentru cariere din viitor prin „îmbunătățirea alfabetizării digitale de bază la nivel național”, afirmă el.

Cu alte cuvinte, programa școlară să conțină componenta digitală și în ciclurile primare și secundare, dar și profesorii să fie formați în această direcție. 

Cum ne raportăm, de fapt, la o nouă piață a muncii?

„Putem să vorbim despre joburile viitorului, dacă avem grijă cum și în favoarea cui o facem”, e de părere Mihai Iacob. 

Cercetările din domeniu, care analizează piața muncii și fac proiecții și estimări, ar trebui să aibă în spate „o anumită etică academică, centrată pe beneficiar”, afirmă Iacob.

Un tânăr ieșit de pe băncile școlii ar putea avea, pe bună-dreptate, anxietăți legate de faptul că nu-și poate găsi un loc de muncă bine plătit sau că nu poate ține pasul cu revoluția tehnologică.

Pe de altă parte, orice revoluție de pe piața muncii a adus, sub o formă sau alta, progres. Iar lumea s-a adaptat și va continua să o facă.

„Nimeni nu ar trebui să poată să facă lucruri care să distrugă piața muncii, să producă șomeri. Am trecut prin revoluții tehnologice în toată istoria noastră umană, cu siguranță vom putea să trecem și peste asta, în beneficiul nostru, atât timp cât avem grijă de oameni. Mesajul cu care suntem bombardați acum este că nu suntem în control. La momentul de față, e o impresie falsă”, arată Mihai Iacob, expertul în consilierea carierei.