Viața și salariile de jurnalist în România. O privire în interiorul unei meserii care nu strălucește dincolo de sticlă
Nota redacției: Acest material deschide o discuție necesară despre starea presei, domeniu vital în orice democrație. Pentru o analiză cât mai obiectivă, la articol au lucrat un reporter și un editor independenți. Cu excepția titlului, Panorama nu a intervenit asupra conținutului, a documentării sau selectării informațiilor.
- Cariera în jurnalism a devenit fragilă în România, pentru că redacțiile oferă salarii mici care nu le permit jurnaliștilor un relativ confort financiar. În timp, asta afectează calitatea întregului act jurnalistic și amenință democrația.
- În București, jurnaliștii debutanți câștigă 3.000-4.000 de lei net, în redacțiile mari. În redacțiile mici, salariile pleacă și de la 900 de lei net. În provincie, un jurnalist câștigă aproximativ 3.000 de lei net, în redacțiile locale mari.
- Față de acum 10-15 ani, situația începe oarecum decent pentru debutanți, dar salariile se plafonează ulterior – jurnaliștii cu experiență de peste 10 ani nu iau des peste 5.000-6.000 de lei net pe lună.
- Formele de colaborare, aflate uneori la limita legii, adaugă instabilității din domeniu. Multe redacții apelează la contracte de drepturi de autor (CDA) sau formule mixte (contract de muncă cu salariul minim pe economie, iar restul prin drepturi de autor sau chiar la negru). Asta înseamnă că jurnaliștii rămân cu contribuții minime la pensie și sănătate și au în față un viitor incert.
- Sunt câteva motive pentru care mulți jurnaliști ies din industrie spre domenii mai bine plătite sau au colaborări suplimentare, ca să se poată susține. Un material scris în regim freelance se plătește cu 300-500 de lei, iar pentru reportaje complexe sau investigații, jurnaliștii pot să câștige și 1.000-1.500 de lei net, la publicațiile mari.
Când a dat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), din cadrul Universității din București, Elena credea că jurnaliștii sunt bine plătiți, iar oportunitățile de a cunoaște oameni sunt peste tot. „Îmi imaginam că o să venim la facultate și că o să ne învețe, o să vorbim ca prezentatorii de la știri pe prompter, că mergem să vedem studiouri de televiziune, să cunoaștem oamenii de pe acolo”, spune ea. „Nu a fost deloc așa”.
Primul job plătit a fost de fapt un internship, pe care Elena (îi folosim prenumele, pentru că nu vrea să intre în conflict cu foștii angajatori) l-a început în toamna lui 2020, odată cu facultatea, la un site de știri proaspăt deschis. Echipa era tânără și nu toți aveau studii în jurnalism, iar redactorul-șef nu le explica lucruri și îi trata nepotrivit, spune Elena. „M-am dus cu o știre la el – bineînțeles că nu știam s-o scriu – și s-a uitat așa la mine și a zis: «tu vii cu mizeria asta la mine, tu mă iei de prost?!». Și a început să urle la mine și să mă facă în toate alea”.
Elena a rămas doar o săptămână în internshipul care era plătit cu 1.000 de lei pe lună, pe contract de muncă și despre care își amintește că era part-time. O lege din 2018 prevede că internshipurile sunt plătite în România cu cel puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (în 2020, acesta era 2.230 de lei).
Când a vrut să-și dea demisia, șeful ei a fost indiferent, deși fata plângea. „S-a uitat așa în ochii mei și face «fă-ți bagajele și pleacă». Eu plângeam acolo, da’ n-avea nicio treabă. Și am plecat”.
Elena nu a mai căutat job o vreme. Primul loc de muncă „oficial” l-a obținut în august 2022, ca editor video la un grup de presă care are în portofoliu diverse reviste. După o lună de internship, i-au făcut contract de muncă, pe care figura salariul minim pe economie, deși Elena primea lunar 2.000 de lei net (salariul minim net era 1.524 de lei în 2022).
Când a încercat să negocieze o mărire de salariu, angajatorul a amânat-o repetat câteva luni, până când i-a oferit 500 de lei în plus, fără să-i treacă și în contractul de muncă. Recent, Elena și-a găsit un job mai bine plătit la o televiziune. Nu are planuri profesionale pe termen lung, dar vrea să fie mai fermă pe viitor: „Aș vrea să fiu mai tupeistă, să zic ce mă deranjează, să-mi cer drepturile”.
Un domeniu precar, care și-a pierdut credibilitatea
În ultimii ani, jurnalismul din România a devenit din ce în ce mai instabil, din cauza salariilor mici, a abuzurilor patronilor de presă și a încrederii reduse din partea publicului.
Recent, un material HotNews a arătat că jurnaliștii de la Aleph News nu-și luau salariile la timp, uneori nu le primeau decât dacă dădeau justificări, timp în care îndurau și comportamentul abuziv al patronului Adrian Sârbu. Acesta e doar cel mai recent exemplu.
Simultan, raportul Digital News Report 2023 al Reuters Institute arată că încrederea publicului în știrile din presa din România se află la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani – de la 39% în 2017, până la 32% în 2023. Și Comisia Europeană atrăgea atenția, în recomandările din ultimul raportul înainte de ridicarea MCV, că țara noastră are nevoie să îmbunătățească și să intensifice eforturile legate de independența editorială.
Sursa: Digital News Report 2023
Peste toate acestea se suprapune o istorie de salarii mici, netransparente, plătite prin forme de contractare uneori la limita legii, care adesea stagnează ani de zile la aceleași sume și duc inclusiv la părăsirea profesiei.
Mulți jurnaliști sunt încă plătiți prin contracte de drepturi de autor (prescurtate CDA sau DDA) – care, în mod normal, se folosesc pentru colaborări punctuale – sau formule mixte, în care pe contractul de muncă figurează doar salariul minim, iar restul este achitat fie prin CDA, fie chiar la negru.
Asta, spune Cristian Delcea, unul dintre co-fondatorii Recorder, ridică probleme etice. „Imaginează-ți că ai 40 de ani, ești plătit de 20 de ani așa, în formula asta sau mixtă. Asta înseamnă că o să ai o bătrânețe foarte nesigură, iar asta te face, ca jurnalist, să te gândești: «OK, dacă, la un moment dat, meseria o să-mi ofere o posibilitate să iau bani pe lângă, ar trebui să o fac pentru că am câteva șanse. Tipul ăsta de plată, pe care l-am avut toată viața mea, mă duce către o pensie de 10 milioane»”. Delcea spune că asta formează o gândire de „jurnalist care ciupește”.
Salariile mici din presă sunt o problemă globală
Salariile mici din presă nu ridică probleme numai în România. Matthew Powers, co-directorul Centrului pentru Jurnalism, Media și Democrație al Universității din Washington și unul dintre autorii cărții The Journalist’s Predicament, care analizează cum se raportează la meserie jurnaliștii din Statele Unite și Franța, spune că jurnaliștii au de înfruntat des obstacole.
Problema este globală: din Marea Britanie până în Uganda (unde 35% dintre jurnaliști consideră justificat economic să primească mită de la surse influente), salariile mici sunt o problemă în viața jurnaliștilor. Un studiu Press Gazette arată că 13% dintre absolvenții de jurnalism din Marea Britanie ies din industrie în maximum trei ani și se orientează către domenii mai bine plătite.
Corina Matei a lucrat opt ani în presă. La finalul lor, câștiga 2.500 de lei net prin contract de muncă, ca jurnalist la revista National Geographic și alte reviste din grupul Burda. Spune că nu s-ar fi putut descurca dacă nu ar fi locuit cu părinții și ar fi trebuit să plătească și chirie. Ca să îi fie mai ușor, în septembrie 2019 și-a luat și un job part-time la o agenție de turism.
Decizia de a pleca din presă a venit în ianuarie 2020, când Matei s-a angajat full-time la agenția de turism, dar și-a păstrat și colaborarea cu revista. Pandemia a pus pe pauză domeniul turistic, dar după ce restricțiile s-au mai relaxat, a reînceput să călătorească și să scrie materiale, în paralel cu jobul la agenția de turism. Colaborarea era în regim de drepturi de autor, cu plata per material, iar tariful era format din plata per pagină de text publicat și plata pe imaginile din material, pe care Matei le oferea publicației. Colaborarea a continuat până când revista s-a închis, la începutul lui 2022. Ea spune că s-ar întoarce în presă doar dacă National Geographic s-ar redeschide – chiar și așa, nu ar face-o ca job principal.
Din presă a ieșit și Andrei (folosim doar prenumele, la cererea lui), jurnalist de radio cu 17 ani de experiență. Când a părăsit domeniul, câștiga 3.400 de lei net, dar avea luni când ajungea și la 4.000 de lei, dacă prindea proiecte în care scria conținut pentru branduri. A decis să plece fiindcă nu reușea să-și acopere cheltuielile de acasă și să-și ajute și mama, care are probleme de sănătate. S-a orientat către munca de comunicare, la un ONG de mediu, unde are contract pe perioadă determinată și un salariu de peste 5.000 de lei net. Îi lipsește sentimentul de „a fi util societății”, dar nu exclude să se întoarcă în jurnalism, dacă situația salariilor se va schimba.
Cum a ajuns aici jurnalismul din România
Ioana Avădani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent din București, spune că marea schimbare din presa din România s-a întâmplat între 2005 și 2008, odată cu un flux financiar, corelat cu aderarea țării la UE, în 2007.
„În momentul în care salariile au încetat să vină sau au început să fie tăiate, s-a recurs la strategii de supraviețuire – și individuale, și instituționale”, spune Avădani, care a studiat această istorie și într-o lucrare academică. „Strategiile instituționale de supraviețuire au constat în tăieri masive de joburi, în plăți din ce în ce mai neregulate ale salariilor, în flexibilizarea formelor de angajare, care îi avantajau pe jurnaliști doar aparent, în sensul că povara taxelor rămânea la ei, dar îi lăsa neacoperiți”.
Pe scurt, patronii de presă au preferat să „angajeze mascat”, cu plata prin drepturi de autor și să mute povara taxelor la jurnaliști, care astfel primeau salarii mai bune în mână, dar rămâneau fără contribuțiile sociale la pensie și sănătate, fie pentru că nu puteau să le plătească sau nu știau că trebuie să facă acest lucru – abia în 2018, s-a introdus impozitarea cu reținere la sursă pentru veniturile din drepturi de autor.
„Această liberalizare a legăturii dintre prestator de servicii și beneficiar nu a fost însoțită și de o liberalizare a relațiilor de muncă”, spune Avădani. „Deci erai plătit pe drepturile de autor, dar ți se cerea în continuare să vii la muncă opt ore să prestezi același lucru. Nu aveai regim de freelancer, erai pur și simplu freelancer din punct de vedere al taxării”.
Cristian Delcea și Mihai Voinea, redactori-șefi și co-fondatori Recorder, au ales o variantă alternativă la presa mainstream, după ce mulți ani au fost plătiți puțin sau deloc, iar lipsa de profesionalism din redacții i-a dezamăgit.
Pentru amândoi, prima experiență în „presa mare” a venit în 2008, când s-au angajat la Evenimentul Zilei. Veneau din presa sportivă, unde uneori nu-și primeau salariile la timp și schimbarea a fost majoră. EVZ era pe atunci deținut de trustul elvețian Ringier și, deși nu oferea salarii mari, plătea cu punctualitate și avea proceduri bine definite.
Situația s-a schimbat când au ajuns la Adevărul, patronat atunci de Dinu Patriciu. În perioada crizei economice și ulterior, jurnaliștii au suportat condiții precare.
După opt ani în redacția Adevărul, timp în care au înființat un departament de video, dar au stat pe același salariu de 3.200 de lei, Cristian Delcea și Mihai Voinea au decis să înființeze Recorder. La început, nu câștigau mult mai mult decât la Adevărul, dar au crezut în proiect și au continuat să-l dezvolte cu principii sănătoase (toți angajații Recorder au contracte de muncă).
„Ni se pare că jurnaliștii trebuie să simtă că sunt respectați în meseria asta, ca să poată să se comporte ca niște jurnaliști independenți și să aibă curaj să țină capul sus în fața cuiva și să spună «eu nu iau șpagă, eu sunt independent, eu cred în principiile astea»”, spune Voinea. „Un jurnalist care e umilit de un angajator cred că se va aduce umil și în fața celui pe care ar trebui să-l ia la întrebări”.
Cât câștigă jurnaliștii
În redacția Recorder, salariul unui jurnalist începător pornește de la 3.000-3.500 de lei net. După 12-18 luni, angajații ajung la praguri salariale superioare sau colaborarea se încheie. Fără să dea alte cifre despre salariile jurnaliștilor cu experiență de la Recorder, Delcea spune că „au salarii comparabile cu profesorii universitari, cu medicii sau procurorii din parchetele importante”.
Un studiu al Fundației Friedrich Ebert România și Syndex România din septembrie 2022 arată că valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent în România este 3.275 de lei pe lună pentru o persoană singură, 5.322 de lei pe lună pentru o familie de doi adulți fără copii și 7.112 lei pe lună pentru o familie cu doi copii.
Salariile din redacții nu sunt aliniate cu aceste realități economice. De exemplu, în agenția de presă Agerpres (instituție de stat), un jurnalist cu unu-doi ani de experiență câștigă 2.692 de lei net, un jurnalist cu experiență de până în cinci ani câștigă 4.301 lei, un jurnalist cu cinci-șapte ani vechime câștigă 4.336 lei, iar redactorii-șefi câștigă 6.854 de lei net. Toți jurnaliștii Agerpres au contracte de muncă.
Și alți jurnaliști din diverse redacții spun că e dificil să trăiască din salariile din industrie – mai ales odată ce la cheltuieli se adaugă credite sau o familie de întreținut.
Cei mai mulți debutanți câștigă între 3.000-4.000 de lei net în redacțiile mari din București, dar salariile din jurnalism pot să pornească și de la 900 de lei net în redacțiile mici, potrivit jurnaliștilor din numeroase redacții centrale cu care am discutat pentru acest material.
Sursa: date proprii, după discuții cu zeci de jurnaliști
Ulterior, salariile par că se plafonează. Chiar și jurnaliștii cu experiență de peste zece ani în domeniu au salarii care nu trec de 5.000-6.000 de lei net. Mulți dintre ei fac și freelancing sau iau alte joburi ocazionale ca să-și suplimenteze veniturile.
În redacțiile locale, salariile sunt mai mici, dar aproape mereu pe contracte de muncă, spun jurnaliștii consultați. După patru-cinci ani de experiență, un jurnalist local câștigă undeva la 3.000 de lei net, în redacții ca Alba24, Cluj24 sau Ziarul de Constanța.
Cifrele de mai sus sunt obținute informal, de la zeci de jurnaliști. Am încercat să avem și perspectiva instituțiilor media și am contactat numeroase redacții locale și centrale din presa scrisă, radio și TV, pentru date despre formele de colaborare și salarii. Din cele 38 de redacții, doar Agerpres (agenție de presă susținută din fonduri publice) a dat informații despre marjele salariale.
În regim de freelancing, prețul per material este de 300-500 de lei la site-uri ca HotNews sau Mindcraft Stories. E prețul de pornire și la PressOne*, însă pentru materiale mai complexe au plătit și peste 1.000-1.500 de lei net. Pentru reportaje și investigații mai ample așa plătesc și publicații ca Libertatea sau VICE.
În redacția Panorama, salariile pornesc de la 4.000 de lei net. Marjele salariale cresc în funcție de responsabilități și de nivelul de experiență al jurnaliștilor. Pentru articolele colaboratorilor, remunerate în regim de plată la bucată, tarifele diferă și ele și țin cont de experiența jurnalistului, de complexitatea materialului și a editării, dar și de timpul și resursele necesare execuției. Grilele de plată pentru colaboratori sunt între 500 și 1.000 de lei net pentru un articol.
La nivel administrativ, jurnaliștii Panorama au diverse forme contractuale, în funcție de tipul de colaborare: contract de muncă, contracte de drepturi de autor și colaboratori care emit factură.
Studiu: majoritatea salariilor din presa română, între 2.000-5.000 de lei
Despre salarizarea în presă aflăm și din datele preliminare ale studiului Worlds of Journalism 2023, realizat în peste 120 de țări, printre care și România. La noi este coordonat de Natalia Vasilendiuc, profesor universitar la FJSC.
Datele procesate până pe 20 august 2023 acoperă atât media centrală, cât și cea locală, sunt bazate pe 346 de chestionare și arată că cele mai mari salarii – peste 10.000 de lei net – au fost declarate de manageri editori, directori editoriali și directori.
„Cu toate acestea”, scrie Vasilendiuc, „majoritatea respondenților, în special reporteri, redactori, realizatori de emisiuni din media naționale, precum și redactori-șefi și editori din media locală și regională, au declarat salarii cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei”.
Reporterii din presa centrală nu au declarat venituri care să depășească 4.000 de lei net, cu excepția unui reporter Pro TV, care a spus că are un venit de 7.000 de lei net. De altfel, munca în televiziune este văzută drept cea care promite salarii bune.
Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews, spune însă că nu există nivel salarial confortabil. Pe parcursul carierei, Cojocari a devenit cunoscut pentru reportajele și interviurile sale, dar lucrurile nu au devenit ușoare apoi – odată cu celebritatea, tentațiile de a părăsi profesia se înmulțesc.
Consiliul UE a adoptat recent o directivă europeană care obligă angajatorii să publice intervalele salariale pentru pozițiile deschise și le interzice să întrebe candidații despre istoricul salarial. Statele membre au la dispoziție trei ani pentru a transpune directiva în legislația națională. (Despre acest subiect Panorama a mai scris pe larg aici.)
Viitorul jurnalismului depinde de încrederea publicului
„Exodul” jurnaliștilor din redacții spre alte domenii este o problemă care îl îngrijorează și pe Cătălin Tolontan, coordonator editorial pentru publicațiile Ringier, Libertatea și GSP. Libertatea a răspuns solicitării Panorama și nu a oferit marje salariale, dar ne-a informat că în redacția publicației sunt aproximativ 50 de jurnaliști cu contracte de muncă și în jur de 30 de colaboratori cu contracte CDA**.
Tolontan spune că, decenii în șir, managerii redacțiilor au stat cu teama plecării oamenilor buni. „Și acum am acest reflex”, spune el. „Chiar dacă se pleacă mult mai puțin, că, din păcate, nu prea mai au unde, eu tot mă tem de plecări”.
Riscul principal azi este mai puțin ca un angajat în media să plece în altă redacție, cât să plece de tot din presă.
Despre viitorul jurnalismului în România, și Vitalie Cojocari crede că depinde de public. „Într-un final, va trebui să ne dăm seama că este un serviciu social important pentru democrație, pentru apărarea valorilor democratice, și va trebui ca societatea să susțină jurnalismul. Pentru că atunci când transformi jurnalismul doar în afacere și există goana asta după click-uri și după publicitate, ajungi ca doar o anumită parte a presei să existe și acolo ești foarte limitat”.
Mihai Voinea, de la Recorder, crede că obsesia pentru trafic și lăcomia patronilor de presă au erodat industria. „Sunt multe publicații de știri care se finanțează în mare parte din reclame Google și acolo nu trebuie decât să faci trafic nu există alt criteriu. Și când nu mai există nicio exigență, apare și clickbait-ul, pentru că vrei să generezi bani să plătești salariile. Nu prea mai e presa aia.”
Recorder se susține astăzi în proporție covârșitoare din venituri obținute de la cititori. Publicația a reușit să reinventeze modelul de business bazat pe donațiile cititorilor și este acum un exemplu funcțional pentru media autohtone.
Un raport publicat în august 2023, la șase ani de la înființarea publicației, arată că veniturile în anul precedent au fost de 1.105.602 euro, în timp ce cheltuielile au ajuns la 651.901 euro. Chiar dacă cifrele sunt optimiste pentru o publicație independentă, Voinea și Delcea spun că obiectivul nu este să mărească salariile, ci să reinvestească banii și să creeze siguranță financiară pe termen mai lung.
Despre viitorul jurnalismului în România, Ioana Avădani crede că „momentul în care credibilitatea marilor redacții se mai putea restaura a cam trecut”. Ce ține acum publicul aproape de anumite canale media este capacitatea lor de a livra divertisment – „televiziunile funcționează mai degrabă ca divertisment decât ca formator de opinii, adică mă uit la tine că îmi place de tine, dar asta nu înseamnă că trebuie să te și cred. (…) Ce lipsește, și aici este paradoxul, lipsește credibilitatea jurnalistului ca profesionist”.
* Nota redacției: Textul a fost să modificat, pentru a reflecta mai precis sumele pe care PressOne le plătește colaboratorilor pentru un material; redacția plătește 300-500 de lei net mai degrabă ca un preț de pornire.
** Nota redacției: Ulterior publicării materialului, Libertatea a revenit cu o erată la cifrele furnizate și cu clarificarea că ele se refereau strict la jurnaliștii din redacție, nu la toți angajații.
Articol editat de Cristian Lupșa
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
toti stiristii din provincie ai kissfm (nr1 ) sunt platiti cu salariul minim. Unii sunt cu ani multi de radio.
Jurnaliști? Adică analfabeții funcțional traducători de știri cu DeepL sunt jurnaliști? Băbăeț, treziți-vă, bă, la realitate. Nu meritați nici măcar jumătate din cât primiți.
Ne pare rău că asta e părerea dumneavoastră. Și totuși, sunteți aici, cu mai mult de jumătate din atenție, cred. Deci aș zice că puneți un preț nițel mai mare pe ce facem.
Jurnalismul este o victima a internetului in general si a social media in particular. Oricine poate fi acum un jurnalist amator. Cu consecintele de rigoare asupra calitatii (si veridicitatii) informatiei. Gratuitatea informatiei aproape ca a ucis jurnalismul de investigatie, costisitor si dificil de finantat. Iar disponibilitatea continutului “on demand” subtiaza si impinge continuu, catre categorii de varsta din ce in ce mai inaintate, audienta televiziunilor.
Meseria de jurnalist este o victima a evolutiei societatii, la fel ca si altele precum depanator radio-TV, sau croitor. Nu au disparut, inca mai exista, dar numarul practicantilor s-a prabusit.
Tocmai aceasta este problema, nu orice zboară în spațiul informativ public este jurnalism, în ciuda aparențelor. Nu am auzit de croitori sau depanatori tv „amatori”, cel puțin nu unii la care eu mi-aș duce vreo haină sau vreun televizor. Confuzia apare, cel mai probabil, pentru că din afară cei mai mulți consideră că a livra o imagine sau un text fără niciun context, verificare, sursă credibilă echivalează cu ceea ce face un jurnalist. Într-adevăr, în epoca în care trăim, jurnaliștii nu mai au monopol asupra diseminării informațiilor către public. Dar lansarea unei informații în spațiul public e doar o părticică a ceea ce ar trebui să fie jurnalismul. Din păcate, cel puțin în România, de multe ori mulți jurnaliști rămân la nivelul de goarnă sau curea de transmisie.
Aveți dreptate cu impactul internetului. Rețelele sociale au schimbat fundamental exercițiul consumului de informație, nu doar felul în care e diseminată ea. Dar nu suntem la fel de pesimiști, să știți. Cred că, acum, mai mult ca oricând, cu tot surplusul de „jurnaliști amatori” de care vorbiți, presa își arată relevanța. Într-o lume în care e prea multă informație, e nevoie de profesioniști care să o cearnă și să o pună în context. Și meseria asta, ca multe altele, e într-o transformare.