Lecțiile învățate pe pielea lor de bucureștenii care au lăsat Capitala și s-au mutat la țară

Mulți dintre noi, cei care locuim în apartamentele haoticelor orașe ale României, visăm cu ochii deschiși că, într-o bună zi, ne vom muta la casele noastre, pe pământ, într-un peisaj idilic de la țară. Puțini știu însă și ce presupune concret o asemenea mutare și schimbare de viață.

Ca să nu ne mai întrebăm noi, cei care încă locuim la bloc, cum e viața la țară și ce aduce traiul acolo, în plus sau în minus, Panorama a stat de vorbă cu câțiva români care deja au făcut pasul și s-au mutat din oraș, la sat. Spoiler alert: în mare, concluzia e că viața la țară înseamnă mai puțin stres și mai mult timp petrecut în mijlocul naturii, iar asta vine la pachet și cu foarte multă mișcare. Mișcarea și timpul petrecut în natură presupun însă, de multe ori, și multă muncă.

Panorama publică astăzi a doua parte a unei mini-serii despre aventura în care se lansează tot mai mulți români: relocarea din orașe, către zone rurale, neurbanizate. Am început cu o experiență personală prin care trec mulți dintre cei care o iau de la zero în această călătorie: căutarea și achiziționarea unui teren. Acum, facem pasul mai adânc, către oameni care deja au trecut în cealaltă dimensiune: s-au mutat la țară. Ei au povestit pentru Panorama ce greutăți și lucruri contrare miturilor romantice care circulă despre viața la țară a presupus pentru ei o astfel de schimbare.

Foarte mulți români care s-au mutat de la oraș la țară sau cei care au în plan așa ceva fac schimb de impresii și sfaturi pe un grup de Facebook numit „Mutat la țară – viața fără ceas”. Creat în urmă cu șase ani de un român care s-a mutat de la Londra, într-un sat din Munții Apuseni, grupul a adunat până acum peste 288.000 de membri. 

Între timp, a apărut și un site asociat, mutatlatara.ro, precum și peste 50 de grupuri de Facebook, câte unul pentru fiecare județ, plus grupuri pe diverse tematici precum grădinărit, imobiliare, animale de companie, rețete, meșteșuguri. Există chiar și un grup de matrimoniale, cu titlu împrumutat de la oraș – Mutat la țară – Dating. Comunitatea digitală, creată în jurul acestor grupuri, a ajuns un fel de barometru al acestui fenomen. Aici i-am cunoscut și pe interlocutorii noștri.

Citește și: Eliza se întoarce la țară. Ghidul începătorului care își caută un teren, să se mute din oraș

Mutatul la țară nu-l primești la cheie, ci îl trăiești cu „meșterii”

Andra și Adrian s-au mutat din București în satul Cerbureni, din județul Argeș. A fost un proces de durată, pentru că le-a fost teamă că nu vor putea lucra din altă parte, decât din Capitală.

Timp de doi ani, au căutat prin județele din apropierea Bucureștiului terenul perfect pentru ei: mai izolat, cu vecini puțini și la distanță, lângă o pădure, departe de străzi circulate. Și când mergeau în vacanțe, căutau ceva similar: „Voiam la țară, la țară, eventual și fără asfalt, sătui de asfaltul din București”, povestește Andra.

Bucureșteanca lucrează în implementarea proiectelor pe fonduri europene și a ajuns să-și dorească să trăiască într-un sat, plecând de la un declic tipic de orășean. Mereu se simțea păcălită cu produsele tradiționale pe care și le dorea și pe care le putea găsi la București: „De la o ie pe care o căutam pe la Muzeul Țăranului Român, până la o brânză care nu știu ce gust nu avea”.

„În 2018, într-o dimineață, pe la nouă fără un sfert, am ajuns în fața unei curți care parcă plângea și am hotărât pe loc să ne mutăm acolo”, își amintește Andra. 

Mutarea în sine s-a întâmplat însă abia 5 ani mai târziu, în casa la care încă mai au de lucru. Acolo și-au petrecut toate verile. Ce regretă Andra este că nu și-au amenajat mai repede o locuință în care să poată sta și iarna, ca să poată supraveghea șantierul.

Beatrice este o altă bucureșteancă mutată la țară, chiar lângă Capitală, în comuna Grădiștea din județul Ilfov. Laborantă la o companie de vopseluri auto, și ea are experiențe nefericite cu meșterii de care a avut nevoie, pentru a-i netezi mutarea de la oraș la sat.

„Dacă vrei să chemi pe cineva, n-ai pe cine. Ori e munca prea grea, ori banii sunt prea puțini, ori e mai ușor de stat la birt. Poți da și peste nepricepuți, încât să fie nevoie să chemi apoi un alt meseriaș care să repare ce a făcut cel de dinaintea lui. De exemplu, acoperișul pentru locul de parcare a fost o misiune grea: nu au fost în stare să pună doi din cei patru stâlpi la un nivel ceva mai jos, ca să se poată scurge apa de ploaie. Acum, trebuie să chem pe altcineva, să îi scurteze”. 

Unul dintre meșterii cu care a lucrat Beatrice a consolat-o spunându-i că, peste ani, toate aceste greșeli nu vor mai conta: „Lăsați, doamnă, vă uitați acum cu atenție, că e totul nou”.

E frumoasă, dar merită banii?

Inițial, Beatrice a căutat o casă la țară pentru mama ei, urmând ca la pensie să se mute și ea acolo. Doar că mama nu a vrut la țară. Dar, cum Beatrice găsise un loc care i-a plăcut, iar de acolo până la serviciu făcea un sfert din timpul petrecut în trafic, la București, a decis să cumpere pentru ea și să facă pasul.

„Prețul era foarte bun și am zis că iau căsuța aia să o renovez. Arăta jalnic, dar îi vedeam potențialul. Era o toamnă frumoasă, era foarte liniște și venind din aglomerația și zgomotul din București, atât m-a impresionat liniștea de aici, încât nu am mai ținut cont de nimic“, povestește Beatrice.

Doar că liniștea a fost întreruptă rapid de nevoia de a-și pune casa pe picioare. Nu putea fi renovată, lucru pe care l-a constatat abia ulterior, când deja era proprietară. A fost nevoită să o dărâme și să o ia de la zero.

Așa că sfatul lui Beatrice pentru cine vrea să cumpere o casă este să cheme un inginer structurist, ca să verifice fundația, structura și pereții și să vadă dacă imobilul se poate consolida și la ce preț.

Visul mutatului la țară se năruie cu vecini de coșmar

Un alt sfat pentru cei aflați în căutarea unei case la țară este să își cunoască vecinii, mai ales dacă au în vizor o proprietate într-o comună mai populată, unde distanța între case este foarte mică sau inexistentă, în cazul caselor construite la calcan.

„Te poți trezi că vecinii din stânga și din dreapta comunică între ei, strigând unii la alții peste curtea ta”, spune Beatrice. Nu este cazul ei, dar cunoaște multe astfel de situații. Un alt lucru care o deranjează pe Beatrice sunt însă câinii vecinilor.

„E normal ca la țară să latre câinii, dar nu cu orele și fără ca stăpânii să nu reacționeze. Când m-am plâns vecinei, mi-a spus că dacă nu-mi convine, să mă mut în București”.

În ciuda vecinilor mai puțin prietenoși, Beatrice spune că s-a obișnuit că la Grădiștea e acasă, dar că încă nu se simte acceptată în comunitate, deși locuiește acolo de doi ani. Încă nu s-a gândit ce va face când va ieși la pensie.

„Deocamdată, fac naveta zilnic la serviciu și nu știu cum îmi va fi la pensie în pustietatea asta. Am câțiva pomi, floricele, gazon. Depinde cât de sănătoasă voi fi peste niște ani. Oricum, mă pot muta înapoi, pentru că nu am vândut apartamentul din București”, povestește Beatrice.

Cum te integrezi printre oamenii locului. Țuica ajută, până la un punct

Mihai Bogdan sau Ben, așa cum îi spun cunoscuții și cei pe care îi antrenează pentru ultramaratoane, s-a mutat la Ștefești, în județul Prahova, în urmă cu 10 ani. Cam trei ani a durat ca să nu mai fie socotit un venetic. 

În opinia lui, țuica leagă și dezleagă multe la țară. Orice afacere, de la strânsul merelor la crăpatul lemnelor, e „stropită” cu un păhărel: „Cei care sunt din sat nu-și cer bani între ei, pentru treburile din gospodărie, pentru că se ajută reciproc. Dar dacă tu, veneticul, ai nevoie de ceva, îți vor cere bani, și nu puțini”.

La țară lumea te vorbește, se plânge Ben, care a constatat cu surprindere că unele bârfe au prins și la cei foarte apropiați: „M-a întrebat maică-mea dacă am fost azi noapte la o femeie din sat. Dar nu stau în casă cu tine? Unde să mă duc? M-am simțit ofensat. Tocmai mama să mă întrebe așa ceva?”.

Relaționarea cu oamenii a fost grea și pentru Andra, odată mutată la țară. S-a simțit ca un expat plecat în vreo țară străină.

Totuși, viața nu îi pune orășeanului doar contre, la țară. 

De la alți oameni din comunitate, Andra a învățat să lucreze grădina și să crească animale, „nenea Matei” i-a făcut un gherghef profesional, din lemn, la care învață să țeasă de la o profesoară de țesut, artist popular dintr-un sat vecin.

Sunt și lucruri care o dor în relația cu oamenii din sat, iar un punct nevralgic este relația lor cu animalele, pe care mulți oameni de la țară nu le tratează așa sufletist ca orășenii.

„Sunt veverițe în zonă și în primăvară am curățat alunul special pentru ele, pentru că ne place să le privim. Discutând cu Georgică, omul care își paște oile pe lângă terenul nostru, am aflat că el și-a tăiat alunul, pentru că veverițele făceau gălăgie și îi speriau găinile. Cunosc persoane care își bat câinii, convinse fiind că, dacă fac asta, câinii devin suficient de răi încât să le apere de urs. La țară, sunt și lucruri din categoria ‘așa nu’. Important e să știi că există și să te străduiești să schimbi ceva în mentalitatea oamenilor”.

La capitolul animale, Ben ar crește găini, capre nu prea. Deși laudă calitățile laptelui de capră, spune că „sunt cele mai rele animale din lume”: „Din patru brazi, mai am unul singur. Au ros tot: narcise, pătrunjel, izolația exterioară din polistiren a casei. Doar trandafirii au scăpat”.

Și animalele sălbatice sunt, în unele zone, o problemă, iar liniștea de la țară nu aduce întotdeauna vești bune.

„La noi, sunt grămezi de urși. Mai ales pentru cine vine de la oraș, liniștea aici e incredibilă. Nu sunt nici oameni, nici mașini, iar zgomotul poate deveni un stres, pentru că te gândești automat că e un animal. Ursul mi-a dărâmat luna trecută un gard, iar vecinului i-a omorât o scroafă”, spune Ben.

Ruralul românesc suferă la infrastructură

Printre neajunsurile vieții la țară se numără utilitățile. Dacă la energie electrică mai e cum e, apa curentă, dar mai ales canalizarea și gazul sunt de-a dreptul rarități. 

„La Ștefești, avem apă, dar nu e potabilă. Nu există stație de epurare și nici canalizare”, explică Ben.

Pentru încălzire, Beatrice a optat pentru o centrală electrică: „Mă gândesc că îmbătrânesc și nu o să mă apuc la 50 de ani să sparg lemne”. 

Contractul cu furnizorul de energie electrică a fost însă o mare surpriză: „Nici prin cap nu mi-a trecut că puterea avizată pe care o aveam era de 3 KW. Până la urmă, mi-au aprobat 6,8 KW pentru că atât îmi țineau mie siguranțele, doar că centrala electrică tot nu funcționa”.

Problema era de fapt tensiunea care era departe de 220V, mai exact 162. În urma a numeroase reclamații, problema a fost rezolvată, dar în prima iarnă petrecută la Grădiștea, Beatrice s-a încălzit cu un radiator. 

Dacă nu ai canalizare, faci o fosă. Dacă nu ai apă, sapi un puț. Dar dacă nu este școală în satul tău, lucrurile se complică. 

La țară e mai ieftin decât la oraș, dar managementul banilor e important

Viața la țară le poate părea unora mai ieftină decât cea de la oraș. Numai dacă tai din bugetul lunar ieșirile la restaurant sau în club, categoric vei face economii.

„Dar nu veni la țară fără bani”, spune Ben, antrenorul de alergători extremi.

Și Beatrice, și Andra subliniază importanța managementului financiar al investiției. În opinia lor, dacă există o presiune financiară că nu se mai termină casa și nu te poți muta acolo, nu mai începe viața liniștită la țară. Care, dacă știi să îți drămuiești planurile și obiceiurile, este o realitate. „Ai un interval de muncă, dar nu-ți mai sună alarma, nu mai alergi să prinzi metroul, nu mai este presiunea aia permanentă care înseamnă un nivel de aglomerare de care fugi, de fapt, de la oraș la țară”, explică Andra.

În plus, dacă îți cultivi legumele și fructele tale, faci economii însemnate la coșul zilnic, dar „cu condiția să te dedici”: „La țară, muncești mai mult decât la oraș, mai mult fizic, dacă vrei grădină, dacă vrei ouă de la găinile tale”.

În cazul Andrei, genul acesta de muncă vine cu o altă perspectivă asupra trecerii timpului:

Pentru a ajunge la astfel de revelații, trebuie deci să fii conștient că, până la urmă, viața la țară pentru un orășean vine cu o mulțime de schimbări drastice de trai, care trebuie atent cântărite.

Articol editat de Andrei Luca Popescu