Lumea post-Covid: Cum se redresează economia globală după pandemie?

Succesul campaniilor de vaccinare dictează ritmul revenirii economice. SUA și Asia au însă deja un avans în fața Europei în ceea ce privește planurile de redresare. În paralel, efectele de durată ale pandemiei încep să se facă simțite, de la adâncirea inegalităților la felul în care lucrăm și trăim în marile orașe.

După infamul an 2020, în care pandemia COVID-19 a dus la imense costuri umane și economice, 2021 a început cu un val de optimism. În primul rând, datorită eficienței dovedite a vaccinurilor împotriva covid. Însă criza economică se va termina cu adevărat abia atunci când pandemia va fi sub control. Rata de succes a campaniei de vaccinare a devenit unul dintre indicatorii cei mai relevanți și pentru analiștii economici. 

Țările dezvoltate care au vaccinat deja majoritatea populației (în mod notabil Marea Britanie și SUA) sunt tot mai aproape de o deschidere completă a economiei. Europa, după un început de an marcat de bariere birocratice, logistice, precum și cele legate de capacitățile de producție în fața vaccinării în masă, este și ea pe drumul cel bun. 

Efectele pozitive deja se văd, cu redeschiderea economică conducând la creșteri ale consumului peste așteptări, ducând inclusiv la speculații în media despre o nouă decadă de boom economic (și nu numai) – numit “Roaring 20’s” cu referință la perioada de prosperitate și vitalitate culturală a anilor 1920 (într-o parte a lumii Occidentale, cel puțin).

Apar însă riscuri noi: noua tulpină Delta, mult mai infecțioasă, țările în curs de dezvoltare rămân în mare parte nevaccinate, potențiale alte mutații ale virusului care ar putea fi rezistente la vaccinurile existente. Astfel că incertitudinea încă planează asupra momentului în care vom ieși cu adevărat din pandemie. 

De ce SUA și Asia vor ieși mai puternice decât Europa

În ciuda optimismului moderat al majorității prognozelor referitor la ce se va întâmpla după prima jumătate a lui 2021, economia europeană va rămâne semnificativ sub trendul de creștere pre-pandemic. Cu alte cuvinte, trauma economică va persista probabil mult după ce pandemia și stările de alertă vor deveni, să sperăm, istorie. Și asta în ciuda Planului European de Redresare și Reziliență, un pas politic dificil în direcția bună, dar al cărui impact este estimat la doar 2% din PIB.

Europa pare, din nou, că va ieși slăbită dintr-o criză globală față de celelalte regiuni dezvoltate ale lumii. Așa s-a întâmplat și după criza financiară din 2007-2008. Până acum, Asia a reușit să țină răspândirea virusului sub control, iar asta se reflectă în performanța economică peste așteptări din ultimele trimestre. 

În Statele Unite, planurile anunțate de către Joe Biden în primele 100 de zile de mandat arată o opțiune fermă de a folosi majoritatea din Congres pentru a implementa o agendă de politică fiscală ambițioasă.

În mod cert, Washingtonul țintește mult mai sus decât pachetul fiscal de $900 miliarde aprobat în decembrie 2020. Comparativ cu Europa, contracția economică a fost mai redusă în timpul pandemiei, iar pachetul de stimulare fiscală total pare că va fi mai consistent decât sprijinul financiar din UE. 

Ce s-a schimbat, ce se va schimba?

În același timp, putem deja vedea cu mai multă claritate anumite efecte economice structurale ale crizei. Ele nu sunt neglijabile, însă trebuie analizate cu prudență. Nu este ușor să extrapolezi trenduri care s-au conturat într-o perioadă cu adevărat excepțională. În statistică și economie fenomenul se numește structural break. În urma unei schimbări bruște a trendului de date, abilitatea noastră de a formula o prognoză poate suferi semnificativ și chiar pune la îndoială modelul statistic folosit.

Inițial, distanțarea socială impusă de guverne a cauzat o evoluție divergentă a industriilor, ceea ce economiștii au numit revenire în formă de „K” la sfârșitul anului trecut. Pe de o parte, trendul se traduce într-o revenire rapidă și o creștere susținută a firmelor din zona de tehnologie, comerț online, pharma/biotech. 

În același timp, sectoare precum HoReCa sau comerțul cu amănuntul au suferit semnificativ pe perioada pandemiei. În multe țări, printre care și România, categoria din urmă e dominată de IMM-uri. Pentru acestea, o gaură financiară temporară nu e la fel de ușor de redresat precum în cazul unei multinaționale. 

Un alt efect bine documentat al pandemiei este o creștere a inegalităților sociale. Femeile, tinerii, pătura socială săracă, lucrătorii din economia informală și în general cei cu ocupații unde contactul social este inevitabil au fost afectați disproporționat de recesiune. Asta reiese și din raportul publicat de Fondul Monetar Internațional la începutul anului. Prin comparație, profesiile mai bine plătite, care au putut face tranziția temporară la tele-muncă, au avut incomparabil mai puțin de suferit.  

Creșterea cea mai frapantă a inegalităților se observă la vârful piramidei. O analiză Oxfam a arătat că averea cumulată a celor mai bogați 10 oameni din lume a crescut cu 540 de miliarde de dolari în timpul pandemiei. O sumă care ar fi suficientă pentru a acoperi în întregime costurile cu vaccinarea populației la nivel mondial. 

O schimbare de paradigmă care se conturează privește rolul guvernelor și politicilor fiscale în dirijarea economiei. Ortodoxia financiară din 2008-09, precum și din deceniile anterioare, punea accentul pe disciplină fiscală (amintiți-vă de austeritate) și superioritatea politicilor monetare decise de tehnocrați. 

Astăzi, bancheri centrali, miniștri de finanțe, organizații internaționale precum CEDO și FMI converg cu toții către ideea că instrumentul decisiv al guvernelor în această criză este – și trebuie să fie – politica fiscală. 

Desigur, nu există un consens asupra formei în care acest instrument trebuie aplicat. Chiar și anumiți economiști care în trecut au fost promotori ai unui rol fiscal mai susținut au criticat recent unele propuneri privind noul pachet fiscal din SUA. Însă este evident că vremurile s-au schimbat și abia începem să vedem efectele.

Răsturnarea priorităților

Trecând de la stat la individ, experimentul la scară planetară cu telemunca dă naștere unui număr de întrebări importante care ne afectează direct pe mulți dintre noi. Schimbarea culturală s-a produs, rolul muncii în viețile noastre va evolua. Asta ne va afecta productivitatea și delimitarea vieții personale de cea profesională în moduri pe care abia începem să le înțelegem mai bine. 

Efectele vor reverbera mult mai departe, la cum vom alege să trăim în orașe și implicit cum vom decide să ne administrăm orașele în viitor. Din Londra, orașul în care locuiesc, unele estimări arată că ar fi plecat circa 700.000 de străini în timpul pandemiei. Asta înseamnă că aproximativ 8% din populația orașului a dispărut. Se vor întoarce acești oameni? Vor veni alții? Pe termen scurt, răspunsul va depinde în primul rând de revenirea economică. Pe termen mai lung, calitatea și accesibilitatea locuirii, calitatea aerului, accesul la natură, calitatea serviciilor esențiale vor fi criterii mai importante decât în trecut.

Poate cel mai important lucru evidențiat de pandemie este că economia este inextricabil legată de abilitatea noastră de a formula politici publice coerente pe baza unor dovezi științifice, de a planifica pe termen lung, de a colabora la nivel global, de a ne uni ca societate în jurul unui obiectiv în ciuda inechităților enorme. De altfel, toate cele de mai sus sunt deziderate esențiale pentru ca creșterea economică după pandemie să fie sustenabilă și în consonanță cu lupta împotriva schimbărilor climatice. Mai mult despre asta, într-unul din articolele viitoare.