Mai există viață privată în online? Marea iluzie a intimității în era digitală și cum s-a născut o nouă „economie a reputației”

Felul în care ne raportăm la viața noastră privată și la ideea de intimitate s-a schimbat radical odată cu apariția internetului și în special a rețelelor sociale. În mare, conceptul de intimitate a devenit mai degrabă o iluzie, de care încă ne agățăm, pentru că realitatea e destul de nedigerabilă și generatoare de tot felul de anxietăți.

Cum putem vorbi de viață privată când orice conversație pe care o avem poate să ajungă la alții printr-o simplă captură de ecran? Despre ce intimitate poate fi vorba cu adevărat pe un grup „privat” de Facebook unde sunt mii de oameni? În plus, știm deja că giganții tech ne supraveghează fiecare mișcare în mediul online.

Tot conceptul de intimitate din viața noastră online se învârte în jurul ideii de încredere în celălalt: încredere că nu va face un screenshot cu conversația noastră; încredere că nu va da mai departe un clip pe care i l-am trimis; încredere că un story pe care îl punem pe Instagram doar pentru lista noastră de prieteni nu va ajunge peste tot.

Big Tech și capitalismul de supraveghere, o breșă uriașă în viața noastră privată

Orice discuție despre viața privată online nu are cum să nu înceapă de la felul în care marile companii de tehnologie ne supraveghează fiecare pas pe care îl facem în online. 

Modul în care marile rețele sociale generează venituri este reflectat de o zicală des auzită în ultimii ani pe internet: dacă ceva este gratuit, tu devii produsul. Poți folosi Facebook și Instagram fără costuri, de exemplu, deoarece veniturile companiei provin din alte surse – publicitate.

Meta colectează o cantitate uriașă de date despre utilizatori și comportamentul acestora pe platformele sale: ce postează, la ce dau like, ce urmăresc, ce link-uri accesează etc. Aceste informații sunt apoi vândute brandurilor, care le utilizează pentru a ne analiza și prognoza comportamentele, astfel încât să-și direcționeze reclamele mai eficient, către persoanele cu cele mai mari șanse să le cumpăre produsele.

Un model similar e folosit și de alți giganți din tehnologie, precum Amazon, Google sau Apple și stă la baza „surveillance capitalism” (capitalism de supraveghere), un termen popularizat de Shoshana Zuboff, fostă profesoară de economie și drept la Harvard și autoarea „The Age of Surveillance Capitalism”.

Dacă pe vremuri cea mai mare temere privind încălcarea vieții private era legată de interferența statului, în ultimii 15-20 de ani, locul statului a fost luat de privat, consideră Bogdan Manolea, consultant juridic și director al Asociației pentru Tehnologie și Internet, ONG care militează pentru dreptul la viața privată în mediul digital.

„În multe situații, privatul poate să aibă mai multe informații despre tine decât are statul, și aici asistăm la două chestiuni. Privatul folosește datele tale în propriul scop, care poate să fie de reclamă, de marketing, de îmbunătățirea produsului, etc. Însă vedem și situația în care statul vine și cere privatului informațiile respective”, spune Manolea.

Această colectare constantă de date și supraveghere continuă nu este procesată de oameni într-un mod care să îi facă cu adevărat conștienți de ce se întâmplă.

„Noi ținem la ideea de spațiu personal, ideea de intimitate e corelată foarte mult cu chestia asta. De exemplu, noi stăm la un calculator și credem că suntem în intimitate, pentru că, aparent, nu mai e nimeni în jur”, spune sociologul și antropologul Alexandru Dincovici.

„Numai că dacă te uiți la infrastuctura de comunicare pe care o folosim, ai multă lume care ar putea să asculte. Ai toată tehnologia care poate să extragă datele, să le stocheze. De aici ar trebui să plece discuția: noi avem impresia că ceea ce facem noi în spațiul nostru personal e doar al nostru, dar de fapt nu mai este”, adaugă el.

Rețelele sociale ne-au împins să ne deschidem total în fața celorlalți

În ceea ce privește felul în care ne raportăm la viețile noastre private, cea mai mare schimbare a avut loc odată cu apariția rețelelor sociale, consideră Radu Uszkai, doctor în filosofie, asistent universitar la ASE și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

„Cred că putem împărți internetul într-o epocă pre-social media și într-o epocă post-social media. Nu neapărat internetul ne-a schimbat modul în care ne raportăm la intimitate, ci rețelele sociale. Oamenii își construiesc acum viețile și interacționează unii cu alții în aceste ecosisteme digitale”, spune el.

În 2010, Mark Zuckerberg, creatorul Facebook, spunea că odată cu evoluția rețelelor sociale, oamenii nu se mai așteaptă să aibă aceeași intimitate ca înainte: „Oamenii sunt deja confortabili nu doar să distribuie mai multă informație și mai multe tipuri de informație despre ei, dar și să facă asta într-un mod mai deschis și cu mai multă lume. Normele sociale au evoluat destul de mult în timp”.

În 2010, lumea online era complet diferită și posibilitățile de a distribui informații despre tine, mult mai limitate decât ce vedem acum. 14 ani mai târziu, nu doar că s-a adeverit ce a spus Zuckerberg, dar vedem acest fenomen la o intensitate mult mai mare.

Așadar, unul dintre cele mai importante efecte aduse de rețelele sociale în ultimii 15 ani asupra conceptului de viață privată e că ne-au făcut să ne dorim să le împărtășim celorlalți din ce în ce mai multă informație despre noi. Suntem mult mai deschiși, ba chiar considerăm că e normal, ceva ce face „toată lumea”.

Ușurința cu care putem distribui informație despre noi ne împinge să o și facem: nu te-ai fi gândit să dai cuiva un telefon să îl anunți că îți bei cafeaua, dar acum ești perfect confortabil să distribui o poză cu cafeluța către o mie de oameni pe Instagram.

Pe Facebook, Instagram, TikTok, Snapchat, Twitter, Threads sau poate chiar Reddit, vorbim despre ce ne interesează, ne dăm cu părerea despre subiectele zilei, distribuim fotografii din vacanță sau cu pisica, postăm videoclipuri de la concertele la care mergem etc. Nicio zonă a vieții noastre nu mai rămâne neacoperită, dacă ne dorim asta. 

Sigur, nu e nimeni obligat să posteze, însă întregul model de funcționare a rețelelor sociale e făcut în așa fel încât să te țină acolo și să te impulsioneze să postezi. Adică să faci conținut care să țină alți oameni acolo. Și tot așa.

„Suntem într-o veritabilă societate a spectacolului, în care suntem actori, de fapt, pe o piață unde reputația noastră online valorează mult. Ea poate să fie și cuantificată într-un sens economic, astfel că trebuie să produci, de fapt, cât mai mult conținut. Și atunci lași mai multă lume în viața ta. Cel mai facil conținut pe care poți să-l produci e conținutul care te vizează pe tine, imaginea ta, acțiunile tale, care vizează gândurile tale, unele dintre ele cât se poate de intime”, spune Uszkai.

„Nu ești la tine acasă”. Rețelele sociale și iluzia intimității

În condițiile în care Big Tech ne supraveghează îndeaproape activitatea online, iar rețelele sociale ne stimulează să postăm cât mai mult și să ne deschidem în fața celorlalți, mai există zone online care pot fi considerate cu adevărat private?

Teoretic, în afară de a-ți ține gândurile pentru tine însuți, nu există grad mai mare de intimitate decât o conversație între doar două persoane. Însă o conversație online, pe un chat de pe WhatsApp, Facebook Messenger sau altă rețea, rămâne între tine și cealaltă persoană doar în măsura în care aveți încredere unul în celălalt că ea nu va ajunge altundeva.

O captură de ecran care poate duce instant conversația către alte persoane sau chiar mii de oameni deodată, dacă, să zicem, e distribuită la un story de Instagram, e la două apăsări de butoane distanță.

„Înainte, lucrurile astea se negociau altfel. Dacă cineva îți spunea ceva și nu voia să o dai mai departe, îți zicea că e un secret. Și tu puteai să te duci să spui mai departe, dar nu aveai nicio dovadă. Asta nu e mai e valabil. Acum, ai dovada și poți foarte ușor să dai mai departe informația la mult mai multă lume”, spune Alex Dincovici.

Rețelele sociale îți oferă iluzia unui spațiu privat și prin diferitele setări sau opțiuni pe care ți le pun la dispoziție. Avem grupuri private de Facebook, stories pe Instagram pe care le pot vedea doar oamenii care ți-au dat follow, stories doar pentru cei din lista de „prieteni apropiați” etc.

„Ele folosesc și terminologii care întrețin această iluzie, dar nu e cazul. Spun că e privat, dar nu e. Ai mult mai puțin control decât crezi”, explică Dincovici. Practic, aceste setări online înlocuiesc limbajul direct. Nu-i mai spui cuiva să țină secret, dar el ar trebui să deducă asta din contextul digital în care ai postat acea informație. Ceea ce nu e în niciun caz la fel de clar.

Până la urmă, orice story „privat” de pe Instagram poate fi înregistrat și distribuit de cineva din lista ta, astfel încât să ajungă la alte persoane, la care tu, poate, nu ai fi dorit să ajungă.

Legea și intimitatea

Din punct de vedere legal, situația e mai degrabă complicată. O astfel de distribuire poate să reprezinte o încălcare a vieții tale private, spune consultantul juridic Bogdan Manolea.

„Este o încălcare a vieții private, pentru că scopul tău a fost să publici doar către prietenii tăi. Nu a fost să publici către prietenii tăi și să le dai prietenilor tăi să-l ia și să-l facă public sau să-l dea la alții. Nu a fost să publici către 200 de prieteni. Este comunicarea către un alt public, cu care tu nu ai fost de acord”, spune el.

Expertul explică și că, din punct de vedere legal, se încalcă GDPR-ul, care spune că poți folosi datele personale ale cuiva cu un anumit scop, pentru o anumită durată, cu un temei legal și cu consimțământul persoanei.

Manolea consideră că, în exemplul cu story-urile de social media, e vorba de o prelucrare care schimbă scopul inițial. „Întrebarea este dacă noul scop este unul legitim (artistic sau jurnalistic, de exemplu) sau unul ilegitim, cum ar fi dacă ai vrea să denigrezi persoana”, continuă el.

Unul dintre pericolele majore ale diluării conceptului de viață privată e faptul că diferite conversații, videoclipuri sau înregistrări audio pot fi folosite ca arme împotriva celor care credeau că au parte de o discuție privată sau de un moment intim. 

Cazul extrem e cel al revenge porn-ului, care a fost recent reglementat și în România. Însă până la răzbunări, și o conversație poate să fie utilizată de cineva pentru a denigra altă persoană, după cum a arătat și consultantul juridic. 

Ghid de apărat intimitatea, versiunea 3.0

În discuția despre ce se poate face în viitor, până și reglementarea big tech se dovedește a fi dificilă, iar când vine vorba de aceste încălcări ale intimității între persoane punctuale, lucrurile sunt și mai complicate. Astfel, putem vorbi mai degrabă despre soluții și măsuri mici, pe care să le aplicăm fiecare dintre noi.

„Soluția nu are cum să vină altfel decât de jos în sus. Oricât de nespectaculos ar suna, soluția ține și de o adaptare colectivă față de aceste ecosisteme în care trăim acum. Vedem că, într-o oarecare măsură, oamenii au început să facă asta. Unii folosesc ce setări de privacy au la dispoziție pentru a încerca să se protejeze, cât de cât”, spune Uszkai.

Chiar dacă unele setări de pe Instagram sau Facebook sunt mai degrabă iluzii ale intimității, după cum am precizat mai sus, există câteva instrumente care sunt chiar utile. Apariția unor setări precum fotografiile sau mesajele care dispar de pe WhatsApp și la care nu poți face screenshot arată că a existat cerere pentru ele.

„Tot tehnologia ne ajută. Partea bună aici este că avem unelte tehnice prin care putem, totuși, face privată o anumită informație. Există soluții punctuale și ne putem folosi de ele. Iar asta este benefic pentru întreaga societate”, spune și Bogdan Manolea.

Toate aceste discuții despre viața privată pot să aibă, pe termen lung, un efect pozitiv, pentru că ne ajută să evaluăm mai bine importanța dreptului la intimitate.

„Dobândim astfel o înțelegere mai bună a riscurilor și poate facem o reevaluare a opțiunilor noastre. Poate n-ar fi rău să împărtășim mai puțin, poate ar fi bine să filtrăm mai mult din ceea ce spunem. Poate dacă avem o problemă cu o persoană anume, îi spunem mai degrabă persoanei respective. Dacă sunt lucruri care vrem să nu se afle, ar trebui să le facem în medii în care acele lucruri pe care noi le spunem nu pot fi capturate ușor. Indirect, starea actuală a internetului începe să ne învețe din nou de ce privacy-ul e important”, consideră Uszkai.