Viteză pe trei roți

Mașina-bicicletă. Cum a adus un olandez velomobilele în inima Transilvaniei

Computer Hope Guy
Olandezul Jan Wijnen produce velomobile în Breaza, în județul Mureș. Foto: arhiva personală.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Liniște: priviri magnetizate și guri căscate. Apoi zgomot: strigăte de uimire, agitație, telefoane care filmează, puhoi de lume adunată în jurul unui velomobil, această apariție SF pe trei roți, pe străzile Transilvaniei. 

Ne aflăm în Breaza, în județul Mureș, unde olandezul Jan Wijnen (41 de ani) produce din pasiune astfel de mașini-bicicletă, branduite Velomobile World, de 12 ani. Când iese cu ele pe străzi, lumea reacționează de parcă ar fi un star de cinema. 

Velomobilul este o bicicletă orizontală, în care stai culcat, îmbrăcată într-o caroserie strălucitoare și aerodinamică, care o protejează de vreme și o ajută să prindă cu 40% mai multă viteză decât o bicicletă. 

Jan construiește câteva sute pe an, într-o hală de 820 mp, cu aproape 40 de angajați, dar singurul lui client din România este un expat german. Tot ce face se duce mai ales în Germania și în SUA.

Velomobilele sunt concepute pentru a oferi o alternativă practică și confortabilă la bicicletele tradiționale. Majoritatea celor care le cumpără au peste 50 de ani și fac cu ele mai ales naveta, dar și excursii, pentru că au spațiu pentru bagaje. Unul costă între 8.000 și 10.000 de euro.

velomobil bicicleta
Distribuția pe categorii de vârstă a cicliștilor de velomobile, dintr-un sondaj pe forumul olandez Velomobil (2017–2019)

Velomobilele sunt soluții eficiente și sustenabile pentru transportul urban. Consumă mai puțină energie, ocupă mai puțin spațiu și oferă beneficii pentru sănătate. Comparativ cu mașinile, sunt mai prietenoase cu mediul în timpul producției – 27 de velomobile cântăresc aproximativ cât o mașină mică, conform unui studiu al Institutului Regal pentru Tehnologie din Suedia. 

Panorama a discutat cu Jan despre pasiunea sa și cum s-a transformat într-o afacere în România.

Jan Wijnen:

  1. „Aveam 14 ani când am început să lucrez două zile pe săptămână, la o companie care își avea sediul lângă școală. Timp de cinci ani, acolo am învățat inginerie mecanică”.
  2. În România „găsești oameni care vor să lucreze cu mâinile. În Olanda, extinderea unei unități de producție este aproape imposibilă”.
  3. „La începuturi era aproape enervant, nu puteam să pedalez fără să fiu oprit, fără ca oamenii să se dea jos din mașină și să filmeze. Aveam televiziuni locale care mă vânau pentru a face interviuri”.
  4. „Dacă comparăm velomobilul cu o bicicletă, este foarte sigur. Un client a avut recent un accident cu 80 de kilometri la oră și a scăpat”.
  5. „Este adevărat (că e un vehicul sustenabil), dar oamenilor trebuie să le placă bicicleta, iar în general vor ușor și acum. Iar ciclismul nu este ușor”.

Panorama: De unde a apărut acest mijloc de transport?

Jan Wijnen: Totul a început în Franța, în anii 20, când nu se găsea combustibil, așa că au construit velomobile pentru a putea călători. Apoi, cineva a participat la Turul Franței și i-a bătut pe toți. Nu e amuzant să ai un contract de sponsorizare și să câștige un velomobil fără niciun buget. Așa că au schimbat regulile astfel încât velomobilele să nu mai participe. Atunci au stabilit dimensiunile roților, poziția cadrului și asta a limitat foarte mult progresul ciclismului. După Al Doilea Război Mondial, s-a găsit din nou combustibilul din abundență, iar oamenii au încetat să pedaleze. În anii ’80 însă, un inginer olandez a construit un velomobil pentru o universitate din Albania. Modelul a fost preluat în Olanda și produs chiar în orașul în care locuiam. 

Panorama: Așa ai ajuns să iei contact cu industria?

Jan Wijnen: Aveam 14 ani când am început să lucrez câte două zile pe săptămână, la o companie care își avea sediul lângă școală. Timp de cinci ani, acolo am învățat o mulțime de lucruri, am făcut inginerie mecanică, care îmi place foarte mult. Ce m-a fascinat a fost viteza pe care o prinde un velomobil, mai ales că la acea vârstă nu poți conduce o mașină. E cu 40% mai rapid decât o bicicletă și depui același efort. Mi-a îmbunătățit mult viața, pentru că puteam parcurge distanțe mai mari și îmi și place mult ciclismul – endorfinele îmi dau foarte multă bucurie.

este recordul mondial de viteză al unui velomobil
0 km/h

Sursa: Asociația Internațională a Vehiculelor Propulsate prin Putere Umană

Panorama: Cum ai ajuns în România?

Jan Wijnen: Am făcut trei ani de voluntariat în Reghin, până în 2006, pentru o organizație care derula proiecte de construcții. Apoi am lucrat alți cinci ani în Brazilia, unde ajutam oamenii să pună pe picioare afaceri. Acolo m-am hotărât să am propriul meu business, dar nu aveam nicio idee unde și cum. M-am întors în Olanda și compania Velomobiel NL mi-a oferit un job. În trei luni, am devenit partener. Iar când le-am spus că aș vrea să mă mut înapoi în România pe termen lung, au venit cu ideea să încep o afacere aici.

Panorama: De ce tocmai aici?

Jan Wijnen: Îmi place. Ai mult mai multă libertate decât în Occident. Aici există reguli, dar există și viață. În Olanda, oamenii sunt mai stricți decât regulile. De exemplu, am avut o casă cu rama ferestrelor albă și n-am avut voie să o fac gri, cum îmi doream. Nu mi s-a permis nici să am un gard viu diferit – înălțimea lui era stabilită în regulamentul zonal. Birocrația este un dezavantaj în România, dar se rezolvă ușor, dacă plătești persoana potrivită pentru a face asta în locul tău. În plus, aici găsești oameni care vor să lucreze cu mâinile; în Olanda, extinderea unei unități de producție este aproape imposibilă. Plus că România e parte din Uniunea Europeană, așa că nu am probleme de import-export. Nici faptul că nu e în Schengen nu mă afectează, am un singur transport pe lună spre Europa de Vest.

Panorama: Cât de grea a fost adaptarea?

Jan Wijnen: Când m-am mutat, în 2012, aveam 28 de ani. Deja vorbeam limba, dar prima lună tot mi-a dat dureri de cap, pentru că nu știam vocabularul specific. Întrebam angajații: cum se zice la dril, dar la șubler, ce este o mașină de găurit? Le notam și etichetam sculele. Iar când am construit hala de producție, ceea ce nu mai făcusem niciodată, a trebuit să caut pe internet cum să testez dacă betonul pe care îl toarnă este corect. Toate chestiile astea mi-au dat multe bătăi de cap în primul an, când am renovat și casa în care locuiesc cu familia. 

Panorama: Dar unde ai simțit că trebuie să tragi cel mai mult?

Jan Wijnen: La adaptarea culturală. Probabil și din cauza personalității mele, orientată spre atingerea obiectivelor, nu pe oameni. Eu dacă explic cuiva ceva și a înțeles, mă aștept să trecem la treabă. Aparent, însă, aici totul trebuie discutat de o sută de ori cu tot grupul, astfel încât toată lumea să fie de acord că asta este cea mai bună soluție. Nu sunt obișnuit cu gândirea de grup. Nu spun că nu e bună, ci doar că-i diferită și trebuie să mă adaptez, pentru că eu sunt oaspetele aici. Încă mi se pare o provocare, dar încep să învăț – dacă într-o echipă pui accentul pe oameni, obiectivul vine de la sine.

Panorama: Cât timp ți-a luat să începi să produci?

Jan Wijnen: În trei luni, deja făceam componente simple, cu o echipă de cinci persoane. În 2013, am trecut la producția la scară largă, cu 20 de angajați. În 2014, am vândut 150 de velomobile și m-am despărțit de compania mamă, Velomobiel NL. Continui însă să produc pentru ei. În timpul pandemiei, ajunsesem la 50 de angajați, pentru că se cumpărau o mulțime. Germania era 80% din piața noastră. Apoi, cererea a scăzut dramatic, a fost o pierdere uriașă. Așa că am accesat piața americană. Acum, avem o echipă de aproape 40 de angajați, iar o treime din bicicletele noastre merg în State. Mă aștept ca Germania să revină.

Panorama: Poți să conduci un velomobil pe șoselele României?

Jan Wijnen: Am trei modele. Conduc peste tot, cu excepția autostrăzilor. Am făcut mai multe călătorii de două, trei săptămâni. Poți căra multe bagaje: cortul, sacul de dormit, poate nu mâncare pentru toată perioada, dar cel puțin toate instrumentele necesare pentru o excursie cu cortul. Unele modele permit și un un copil în dreapta.

velomobil bicicleta

Panorama: Care sunt reacțiile când apari pe șosea?

Jan Wijnen: Ești un star de cinema. La începuturi, în această zonă, era aproape enervant, nu puteam să pedalez fără să fiu oprit, fără ca oamenii să se dea jos din mașină și să filmeze. Aveam televiziuni locale care mă vânau pentru a face interviuri. Dacă treceam prin locurile unde erau mulți oameni, mai întâi se lăsa liniște, apoi devenea foarte zgomotos, pentru că lumea începea să strige, să țipe. Acum nu mai e așa. Dacă mă îndepărtez până în 150 de kilometri de Breaza, încă mai am parte de reacții amuzante, dar nu mai sunt de star de cinema. Dacă ies însă din zonă, se poartă iar de parcă aș fi vedetă. Peste 90% din reacții sunt totuși amuzante. 

Panorama: Cum îl construiți?

Jan Wijnen: Le facem la comandă. Ne ia peste 200 de ore să construim unul și cinci săptămâni până e finalizat complet. Cântărește 24 de kilograme. Lanțul și schimbătorul de viteze le cumpărăm, dar facem forma de la zero, în matrițe. Avem perioade cu mai puține comenzi și atunci facem stoc. De cele mai multe ori, le vindem în una sau două luni după ce sunt gata.

Panorama: Cine le cumpără?

Jan Wijnen: Peste 90% sunt bărbați între 35 și 60 de ani, cu orientare tehnică: IT, ingineri, designeri. Majoritatea folosesc velomobilul pentru a face naveta. Am un singur client în România, la Constanța, dar este expat german. Am și doi bulgari, care ne-au cunoscut însă aici. În primul an, am avut cam o sută de clienți, vindeam mai mult în Olanda. Acum vindem cam 400 de velomobile pe an, în Germania și America. Comunitatea șoferilor de velomobile este în creștere, dar nu exponențial, e o creștere liniară.

Panorama: Cum afli ce model ți se potrivește mai bine?

Jan Wijnen: Facem velomobilul cât mai mic posibil, pentru o anumită mărime de persoană – cu cât deplasarea aerului este mai redusă, cu atât viteza crește. Așa că cerem niște măsurători înainte de a începe și cu ajutorul lor stabilim în ce gamă de modele se încadrează persoana. Apoi, întrebăm care este scopul utilizării: faci naveta, participi la curse, vrei să faci călătorii lungi cu echipament de camping, locuiești în oraș?

Așa stabilim modelele care se potrivesc nevoilor și mai departe este vorba de gust personal. Unele sunt orientate pe viteză, iar altele pe practicabilitate. Cele cu roțile din față la vedere sunt mai lente, dar poți avea o rază de întoarcere mai scurtă, așa că sunt folosite mai ales în medii urbane. Cele cu roțile închise, care nu se văd, sunt un pic mai rapide, dar ai o rază de întoarcere mai mare.

velomobil 

Panorama: Cât de des necesită reparații?

Jan Wijnen: Curățarea lanțului este una dintre cele mai necesare operațiuni de întreținere a unei biciclete. La velomobil este mereu în interior, ca să fie protejat împotriva intemperiilor. În mod normal, eu îl curăț odată pe an, după ce fac 15.000 de kilometri. Dacă l-aș întreține mai des, aș putea pedala aproape 50.000 de kilometri cu același lanț. Dar nu-mi place întreținerea, așa că nu o fac cum trebuie.

Nici atelierelor de biciclete nu le place să lucreze la un velomobil, așa că e indicat să ai cunoștințe în acest sens. Pe site-ul nostru sunt o mulțime de videoclipuri despre cum să faci lucrurile singur. Este relativ simplu, singura parte care implică știință e compozitul. Lucrăm cu fibră de carbon și rășini epoxidice. Aici nu e nevoie de întreținere, cu excepția cazului în care te lovești de ceva.

Panorama: Cât de sigur este?

Jan Wijnen: Dacă îl comparăm cu o bicicletă, este foarte sigur. Un client a avut recent un accident cu 80 de kilometri la oră și a scăpat. Dacă ar fi făcut același accident cu o bicicletă normală, cred că ar fi apărut mașina de pompe funebre în loc de salvare. În multe cazuri, ești mai vizibil decât o bicicletă, pentru că ai un obiect mare și viu colorat care circulă prin trafic. Cu toate astea, recomand și folosirea luminilor pe timp de zi, care clipesc continuu. În situațiile când depășești o mașină parcată și alta vine din dreapta, încetinești și te asiguri că ești ascuns în spatele mașinii. Dacă ar fi parcat un SUV însă, ai fi invizibil și cu o bicicletă normală. Mașinile astea gigantice și ridicole blochează drumul pentru toată lumea.

Panorama: Cum au fost educați olandezii să folosească mai mult bicicleta?

Jan Wijnen: Dacă mersul pe bicicletă este mai rapid și mai convenabil decât mersul cu mașina, oamenii vor alege bicicleta. Dacă acest lucru devine acceptat cultural, vei prefera să pedalezi. Acest lucru ar mai putea dura câțiva ani, pentru că românii încă sunt atât de mândri că au o mașină și vor să arate asta tuturor. Dar România se află într-un proces de transformare extrem de rapid. Când am venit prima dată aici, în 2003, și am ieșit cu bicicleta de plăcere, oamenii erau șocați: „Ai o mașină, de ce mergi cu bicicleta?”. Dar acum, sunt atât de multe persoane care pedalează de plăcere. Aceiași oameni însă vor lua mașina pentru a merge la serviciu.

Panorama: Cum poate fi schimbată această situație?

Jan Wijnen: Orașele ar trebui să înceapă să facă planificare urbană și să se gândească la ciclism ca parte din soluția de transport. Orașele care au o infrastructură bună pentru biciclete vor avea mai mulți bicicliști. Există un canal de Youtube bun, care oferă informații despre cum să faci asta. Fiecare biciclist ocupă mult mai puțin spațiu pe șosea decât o mașină. În plus, sunt mult mai liniștiți în trafic și poluează mai puțin. Poluarea fonică este o mare problemă în orașe.

Panorama: Pare a fi un vehicul al viitorului, în ceea ce privește protejarea mediului.

Jan Wijnen: Este adevărat, dar oamenilor trebuie să le placă bicicleta, iar în general vor ușor și acum. Iar ciclismul nu este ușor. Trebuie să depui un efort real și nu toată lumea vrea să depună acest efort.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Ioana Moldoveanu

Ioana Moldoveanu are peste 15 ani de experiență în jurnalism. A fost reporter în presa centrală (Evenimentul Zilei, Jurnalul Național). A pus bazele redacției VICE România, revistă pe care a ridicat-o în opt ani de la zero, până la cea mai citită publicație de către generația tânără. Este specializată pe reportaje în profunzime, cu unghi investigativ. Anchetele sale publicate de RISE Project au fost premiate în cadrul Superscrieri, cele mai relevante premii românești pentru jurnalism.

 
 

Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x