Mega-afacerea lockerelor: de ce bagă companiile de curierat zeci de milioane de euro în mii de dulapuri smart pe stradă

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
- Primele lockere de colete au fost instalate în România înainte de pandemie, însă odată cu restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, care a dus la creșterea e-commerce, companiile de curierat au început să investească în noile modalități de livrare.
- Livrarea la dulap e mult mai eficientă decât livrarea la adresă. În timp ce un curier poate livra într-o zi normală 100-150 de colete, la dulap poate lăsa între 600 și 1.000. În plus, noi nu mai trebuie să așteptăm curierul sau să rugăm vecina să primească pachetul. Și costul de livrare e mai mic, nu doar pentru firmă, dar și pentru noi.
- Azi, sunt peste 6.000 de astfel de dulapuri inteligente la noi. 80% dintre ele se află în mediul urban. Iar în următorii ani ar putea fi 15.000. Companiile de curierat au planuri ambițioase și continuă investițiile începute cu ani în urmă.
- Jumătate din livrările Sameday, companie deținută de reteailerul eMAG, au fost cu livrare la easybox. Și evoMAG se așteaptă ca anul acesta 40% din comenzi să fie cu livrare la locker. În viitor, vom alege tot mai des această varintă de livrare. Vor mai veni acasă televizoarele, frigiderele și pachetele voluminoase, care nu încap la easybox.
- Un producător român, cu o experiență de 16 ani în automatizările industriale, a schimbat macazul în 2022 și s-a orientat spre producția de lockere. În viitor, dulapurile inteligente vor folosi recunoașterea facială sau asistența prin intermediul inteligenței artificiale, iar românii de la ARKA lucrează deja la un astfel de proiect.
De farmacii, bănci și săli de păcănele ne împiedicăm la fiecare pas. Mai nou, în drumul spre casă trecem pe lângă cel puțin un dulap inteligent, iar când facem cumpărături online și avem de ales între curier sau locker, ne uităm rapid pe hartă și-l alegem cel mai apropiat, care poate fi la două minute de bloc sau de birou. Nu sunt easybox-uri doar în marile orașe, ci și în comune cu peste 5.000 de locuitori, precum în Band, județul Mureș.
Avantajele sunt că nu mai stăm să așteptăm curierul, nu mai suntem deranjați în ședințe pentru codul PIN și nici nu mai trebuie să rugăm vecina de la doi să ne preia coletul. Când mergem la easybox să ridicăm comanda, pe ecran ne apare mesajul în care ni se spune că prin alegerea acestei variante am generat cu peste 90% mai puține emisii CO2 pentru coletul livrat. Vinzi ceva? E la fel de ușor să trimiți un colet în țară și nu mai trebuie să bați drumul până la Poștă pentru asta.
Abonează-te la newsletter, ca să nu uiți de noi!
O influență a acestui nou mod de shopping a avut-o și pandemia, odată cu creșterea e-commerce, care a accelerat o piață ce de-abia mijea în urmă cu cinci ani. Efectele s-au văzut la toți jucătorii din piață: companii de curierat, retaileri și chiar și pentru cei care au văzut dinamica și s-au reorientat spre această nouă piață.
Piața dulapurilor inteligente la nivel mondial a fost estimată anul trecut la peste 900 de milioane de dolari. Studiile arată că pragul de un miliard de dolari va fi depășit anul acesta, iar în 2032 va trece de 2,5 miliarde de dolari.
Cea mai mare piață de lockere, evaluată la aproape 310 milioane de dolari, este cea din America de Nord. Companii precum Amazon au început să instaleze lockere pe tot continentul ca răspuns la furturile în creștere a coletelor din fața ușilor.
În Europa, această piață va crește la 531 milioane de dolari în 2028 și în multe țări europene începe să devină o metodă populară de livrare. Peste 54% din polonezi preferă să ridice coletul din dulap decât să vină curierul acasă.

Bani grei în propriile rețele de lockere
Primul easybox a fost instalat în 2018 de Sameday, la un an de când eMAG cumpărase 80% din compania de curierat, prin care a și început să livreze coletele. Cu un volum susținut din partea celui mai mare retailer de la noi, afacerile Sameday s-au dublat de la an la an, între 2015 și 2020. Creșteri semnificative au fost și în ultimii doi ani.
Unde s-a extins eMAG, s-a extins și Sameday. Astfel că, la nivel de grup, cu o prezență și pe piețele din Ungaria și Bulgaria, cifra de afaceri a depășit borna de 1 miliard de lei în 2023.
Anul trecut, peste 50% dintre livrările Sameday au fost făcute la easybox.
Compania are și cea mai mare rețea de lockere din România: aproape 4.000 de easyboxuri în peste 480 de localități. Amplasate strategic, clienții găsesc cu ușurință un easybox la circa cinci-șapte minute de mers pe jos.
Și vor fi și mai multe. Peste 1.000 de noi unități vor fi amplasate anul acesta în România. Investiția la nivel de grup este de 300 de milioane de lei, adică 60 de milioane de euro. Jumătate din acest bani merg către extinderea și optimizarea rețelei regionale (Sameday e prezentă și în Bulgaria și Ungaria).
FAN Courier este în al treilea an de dezvoltare a propriei rețele de lockere, cu un plan de investiție de 20 de milioane de euro. Sunt peste 1.300 de FANbox-uri instalate deja.
„Dezvoltarea rețelei de lockere FANbox a fost gândită pe mai mulți ani, iar interesul crescut pentru această soluție de livrare ne-a făcut să accelerăm proiectul. Intenția noastră este ca, până la sfârșitul anului, să avem 2.000 de unități funcționale, în toate zonele țării”, a spus pentru Panorama Bogdan Dumitriu, Out-Of-Home Director FAN Courier.
Lângă easybox-ul Sameday și FANbox-ul lui FAN Courier din parcarea supermarketului Kaufland din Șoseaua Mihai Bravu din București, se află și un locker Cargus. Și nu e singurul loc unde vedem dulapurile competitorilor așezate frumos, unul lângă celălalt. În toamna lui 2022, Cargus anunța o investiție de 40 de milioane de euro în propria rețea lockere, iar alți jucători din piață, precum GLS sau DPD au propriile dulapuri.
Cât va mai crește piața de lockere
Întrebați de Panorama la cât estimează în prezent piața lockerelor, ca număr, cei doi jucători au situat-o în intervalul 6.000 – 6.500 de unități. Cu tot cu alte tipuri de livrare out-of-home, precum punctele de pick-up și colectare ale Cargus sau Packeta, această piață se apropie de 12.000 de unități.
Sursa: estimări de piață
Iar potențialul pentru viitor e enorm, dacă ne uităm la țări est-europene precum Polonia sau Estonia. Acolo, e preconizată cel puțin o dublare a punctelor de pe harta lockerelor în următorii ani.
„Pe baza cererii și a nevoii existente în piață, estimăm că necesarul de lockere în România se va situa undeva în jurul valorii de 15.000 de unități în următorii ani. Estimăm că interesul clienților pentru această metodă de livrare va ajunge undeva la 75-80%”, a mai spus pentru Panorama Bogdan Dumitriu de la FAN Courier.
Compania va finaliza anul acesta extinderea și modernizarea depozitului din Ștefănești, o investiție de 35 de milioane de euro. Aici va fi și o zonă dedicată exclusiv livrărilor de colete la locker.
„Odată cu dezvoltarea acestei metode de livrare, a apărut și nevoia de a avea o echipă separată care să se ocupe de sortarea și livrarea expedierilor care merg la locker. Astfel, vom dezvolta o echipă specială de curieri, care vor prelua marfa din această zonă și vor face livrări numai la locker. Așadar, nu vorbim despre dispariția curierilor, ci de reorganizarea și redistribuirea lor între diferitele modalități de livrare”, mai spune Dumitriu.
Livrări out-of-home vs la adresă
Livările out-of-home, așa cum sunt numite cele la locker, sunt mai productive decât livrările la adresă. În loc să sune la interfon, să urce și să bată la uși cu coletele în brațe, curierii pot livra în dulapul inteligent de cinci până la șase ori mai multe pachete.
Un curier poate livra între 100-150 de expedieri door to door. Același curier poate livra în rețeaua FANbox între 600 și 1.000 de expedieri pe zi.
La Sameday, un singur curier poate încărca 600 de colete pe zi la easybox în regim de lucru normal, față de 100-120 de livrările la adresă.
Cifrele sunt mai mult decât grăitoare pentru companiile de curierat, mai ales când se uită la productivitate. Nu mai suntem în pandemie, să stăm lipiți cu laptopul de canapea sau la biroul din bucătărie în așteptarea curierului cu noua pijama. Ridicarea unui colet în drum spre casă sau spre locul de joacă a devenit parte din rutina cotidiană. Și în loc să plătești 20 de lei pentru curier, mai bine 10 lei la easybox.
Citește și:
Buy or Stand By? Cum s-au schimbat comportamentele de consum în România pandemică
Cine influențează prețul la benzină și motorină în România și în lume și la ce trebuie să te uiți când apar scumpiri
Tariful de livrare în rețeaua de lockere FANbox a rămas același de la lansare, iar compania nu intenționează să-l modifice.
Dar sunt factorii externi, precum criza din energie sau creșterea prețului la petrol, care au un impact direct asupra costului de livrare a unui colet.
Mihai Trăistaru, VP of Products în cadrul Sameday, spune că deși structura de cost a fost afectată în ultimii doi ani, investițiile în tehnologie și extinderea rețelei easybox au fost factorii cheie care au dus la îmbunătățirea productivității curierilor si creșterea eficienței operaționale.
„Livrările la easybox sunt mult mai sustenabile, iar structura lor de costuri este mai puțin afectată de factori externi datorită eficienței operaționale net superioare față de livrarea tradițională”, a mai completat Mihai Trăistaru.
În plus, și magazinele online care vor să-și optimizeze costurile pot încărca coletele, chiar și noaptea, direct la easybox. În mai puțin de un an de la lansarea serviciului, 400.000 de colete au fost puse în lockerele Sameday de către comercianții români.
Mai puține mașini
Una dintre marile probleme ale orașelor e poluarea. Așa că, într-un oraș sufocat de mașini, cel mai mare câștig când e vorba de volume este reducerea timpului de livrare, dar și a numărului de mașini necesare pentru a face aceste livrări, spune Bogdan Dumitriu.
„Prin reducerea numărului de trasee și de mașini trimise pe teren, contribuim major la fluidizarea traficului auto și, implicit, la reducerea noxelor generate de acestea. De cealaltă parte, clienții au avantajul de a nu-și mai organiza programul în funcție de ora la care vine curierul, știind că au posibilitatea să-și ridice coletul de la locker 24/7”, completează Dumitriu, de la FAN Courier.
Curierii nu vor dispărea, însă mare parte din cumpărăturile online vor fi livrate în dulapurile inteligente. Curierii vor veni, în schimb, cu mobilă, televizoare, frigidere și produse voluminoase. Adică orice nu încape într-un dulap de livrare.
Robert Berza, fostul șef la Fashion Days, cel mai mare retailer online de îmbrăcăminte și parte tot din eMAG, la fel ca Sameday, spunea anul trecut pentru Panorama că în orașele mari se va ajunge în următorii trei ani la o rată de livrare la easybox de 90-95%, pe categorii precum îmbrăcăminte, jucării sau cărți.
Recent, retailerul evoMAG a anunțat că a încheiat noi parteneriate pentru livrări la lockere FANbox și centrele Ship&Go ale Cargus. Compania se așteaptă ca peste 40% din comenzi să fie cu livrare la locker, în creștere de la 30%, cât e în prezent. Un procent mai mic, de 3% din comenzi, e livrat prin intermediul platformelor de livrare rapidă, precum Tazz, Glovo sau Bringo.
„Deservim două nevoi diferite prin toate aceste parteneriate. În ceea ce privește livrarea la lockere, clienții au nevoie de predictibilitate în livrare și să câștige timp, iar pe segmentul de livrări rapide, într-un interval de o oră, până la trei ore, aceștia au nevoie să își rezolve o problemă punctuală: să facă rapid un cadou, să înlocuiască un produs care s-a stricat”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.
Dulapul inteligent made in Romania
Secția 440 Matrițe-Ștanțe din cadrul Uzinei de Autocamioane Steagul Roșu din Brașov, din care a pornit revolta anticomunistă în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, este astăzi un loc împânzit cu roboți de ultimă generație, care taie, vopsesc și asamblează dulapurile inteligente chiar și noaptea.
Compania ARKA din Brașov a făcut o schimbare de macaz în 2022. Cu o experiență de 16 ani în domeniul automatizărilor industriale, a trecut de la dezvoltarea de soluții pentru sectoarele auto și aviatic, la producția de lockere pentru companiile de curierat.
Brașovenii au instalat primele 1.000 de FANbox-uri și vor livra în continuare dulapuri stradale pentru compania de curierat, care va ajunge în acest an la 2.000 de unități instalate. Iar colaborarea cu FAN Courier s-a văzut nu doar pe străzi, ci și în cifre.
Față de anul precedent, afacerile producătorului au crescut în 2022 de mai bine de șase ori, la peste 32 de milioane de lei. În 2023, cifra de afaceri a fost mai mică, dar asta pentru că ARKA s-a concentrat pe cercetare și dezvoltarea unei noi generații de lockere.
„Echipa de Cercetare și Dezvoltare a introdus pe piață lockerul autonom, care se remarcă prin eficiența sa energetică și tehnologiile avansate integrate, plasându-l într-o clasă de elită la nivel european și, posibil, mondial. Această inovație va reprezenta un punct de cotitură esențial pentru segmentul last-mile (de la depozit la client – nr.)”, a spus pentru Panorama, Lucian Ulmanu, CEO ARKA.
„În prezent, avem în derulare mai multe proiecte pilot pentru lockerul autonom, care cu siguranță vor influența pozitiv tendința cifrei de afaceri, anticipând o creștere continuă până la sfârșitul anului”, a adăugat Ulmanu.
Compania a alocat circa șase milioane de euro pentru modernizarea și optimizarea fluxului de producție. De la pistoale de înaltă performanță în vopsitoria fabricii, la lasere și roboți sau extinderea spațiului de lucru la 15.000 de metri pătrați, ARKA spune că investește continuu în echipamente, dar și în module software.
În medie, un dulap inteligent este gata în câteva zile, iar pentru cele realizate în serie, compania produce 130 de unități pe săptămână.
Se pare că lockerele devin populare și dincolo de companiile de curierat. Lucian Ulmanu spune că a observat o tendință în creștere a interesului pentru aceste soluții și din partea companiilor farmaceutice, a celor din retail, a serviciilor de curățenie, instituțiilor de învățământ, dar și a sectorului rezidențial.
„În viitor, lockerele vor fi adaptate pentru a răspunde noilor tendințe tehnologice de pe piață, cum ar fi recunoașterea facială sau asistența prin intermediul inteligenței artificiale. Echipa noastră a început deja să lucreze la acest proiect unic”, a mai spus pentru Panorama Lucian Ulmanu.
Cum ajunge dulapul deștept pe strada ta
Deși cea mai mare cerere vine din mediul urban, acum se găsesc lockere și în orașe mai mici și chiar comune cu peste 5.000 de locuitori. 80% din lockerele instalate de FAN Courier și Sameday sunt în mediul urban, însă ambele companii se extind acum și în mediu rural.
„Am început deja extinderea masivă și în mediul rural, atât în localitățile din jurul marilor orașe, cât și în localități aflate la mare distanță față de orașele reședință de județ, pentru că și de acolo vine cerere”, ne-a mai spus Bogdan Dumitriu.
Pe paginile de internet ale companiilor de curierat sunt disponibile formulare pentru cei care vor să găzduiască un locker. Sameday folosește un software avansat pentru a alege punctele optime de instalare a fiecărui easybox.
„Criteriul proximității este crucial, astfel încât experiența clienților să fie îmbunătățită și croită pe nevoile lor. Easybox-ul este un instrument de tip IoT (internet-of-things), iar infrastructura software dezvoltată în jurul lor ne permite să monitorizăm în timp real starea rețelei, precum și nivelul de încărcare al acestora. Astfel putem lua decizii bazate pe date referitor la zonele de amplasare și dimensiunea easybox-urilor”, a explicat acest proces Mihai Trăistaru.
În zonele cu mulți locuitori, obișnuiți să comande online, easybox-urile amplasate sunt mai mari și pot avea între zece și 20 de coloane, față de standardul Sameday, de șase coloane pentru un easybox. Dar, dacă e nevoie de spații suplimentare, lockerele sunt mărite prin tehnologia plug&play.
„Aducem o coloană, o conectăm și creștem capacitatea operațională a acelui locker în rețea”, completează Trăistaru.
Pentru extinderea rețelei FANbox a fost creată o echipă dedicată, care se ocupă de alegerea locațiilor. Sunt prospectate zone de interes în funcție de trafic, vizibilitate, proximitate, frecvență de livrări în zonă, dar și număr de locuitori. Au loc ședințe interne unde locațiile sunt analizate. Pentru zonele unde traficul pietonal este intens, spațiile sunt mai scumpe față de cele din mediul rural sau din cartierele mărginașe.
Astfel, chiria pe care o poate primi cel care găzduiește un locker diferă în funcție de formatul dulapului, dar și de locație.
Viitorul livrărilor va fi, deci, unul cu tot mai multe dulapuri inteligente. Iar locul celor de azi va fi luat de unele și mai moderne, care folosesc energie produsă de panourile solare instalate deasupra și care ne vor scana fața atunci când mergem să ridicăm coletul. Totul în numele shoppingului online, care a devenit accesibil cât ai zice… locker.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
