Misterele verii auto în Europa: cum reintră SUV-urile în scenă și unde a dispărut Tesla
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Vara s-a încheiat în domeniul auto cu două cotituri neașteptate: vânzările de SUV-uri au atins cifre neîntâlnite până acum, iar Tesla, liderul pieței auto europene din primele șase luni ale anului, și-a pierdut temporar poziția fruntașă, în luna iulie, revenindu-și însă în august. Sunt doar evoluții de moment, dar care pot anunța trenduri noi.
Pentru prima dată, crossover-urile și SUV-urile au atins un punct major în vânzări: în primele șase luni ale anului, acestea au reprezentat mai mult de jumătate din totalul livrărilor de vehicule noi în Europa.
Cota lor de piață a crescut la 51%, reprezentând un salt semnificativ față de prima jumătate a anului 2022, când era de 48%. Cifrele de vânzări colectate de Dataforce arată că livrările au crescut cu 23% față de primul semestru 2022, atingând 3,37 milioane de unități.
Dintre primele 10 cele mai populare SUV-uri din primul semestru al anului 2023, Tesla Model Y a fost primul, cu 138.152 de unități, sau cu 207% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Singurul alt SUV care a reușit să genereze peste 100.000 de vânzări a fost Volkswagen T-Roc, cu 104.465 (în creștere cu 32%), model aflat pe primul loc la vânzări în iulie. Toyota aproape că a ajuns în clubul cu șase cifre, cu Yaris Cross (96.849 de unități), reprezentând o creștere de 49%.
Topul vânzărilor de SUV/crossover în primul semestru din 2023 a fost completat de VW Tiguan, Dacia Duster, Hyundai Tucson, Peugeot 2008, Kia Sportage, Renault Captur și Ford Puma.
În general, SUV-urile mici au fost cele mai populare în Europa, în primul semestru al 2023, reprezentând 1.133.822 de vânzări, urmate de SUV-urile compacte cu 999.568 de vânzări și mașinile mici cu 913.571 de vânzări.
Mai mulți producători de automobile și-au exprimat îngrijorarea cu privire la soarta modelelor mici – fie că sunt mașini obișnuite sau crossover/SUV –, dacă standardul Euro 7 va fi aplicat în forma sa actuală în 2025.
De exemplu, germanii de la Volkswagen au avertizat că modificarea motoarelor cu ardere, pentru a îndeplini standardele unei legislații mai dure, va duce la creșteri ale prețurilor care ar face vehiculele prea scumpe. În consecință, modele mici precum Polo și Fabia se confruntă cu un viitor incert.
Unde a dispărut Tesla în mijlocul verii?
Pierderea de teren înregistrată de Tesla este destul de greu de înțeles, mai ales că americanii se află în iulie abia pe locul 20 la vânzări în Europa, cu modelul Y. Clasamentul e condus de Volkswagen T-Roc, Dacia Sandero, care rămâne constantă, și o surpriză: Volkswagen Golf, care parcă a revenit din morți, după ce până în iulie a fost absent din top 10 al vânzărilor europene.
Relansarea Golf-ului se datorează atât creșterii de vânzări la modelele pe benzină, cât și înmatriculărilor de flote, făcute de companii.
Dispariția temporară a Tesla din topul vânzărilor europene pară însă o sincopă temporară. Deja, datele pe luna august arată că modelul electric american e pe revenire. Tesla este cel mai vândut model de mașină electrică în Europa, iar modelul Y este cea mai vândută mașină din Europa, per total, în august. În clasamentul vânzărilor totale pe mărci, Tesla nu prinde însă nici măcar top 10 pe luna august.
Picajul Tesla din iulie este explicat, cel puțin parțial, de Daniel Anghel, partener și lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică al PwC.
În plus, acesta consideră că „vedem o tendință în Europa și, în special, în Germania, cea mai mare piață europeană, pentru achiziția de mașini break electrice, care au un avantaj major față de SUV-uri – aerodinamica superioară, care le îmbunătățește autonomia și eficiența. Iar producătorii auto locali se orientează tot mai mult către această categorie de mașini”.
Indiferent de explicații, Tesla a avut un moment de picaj și rămâne de văzut dacă posibila extindere a fabricii din Germania va sprijini vânzările mașinilor lui Elon Musk.
Raportul „Gigafactories and raw materials”, realizat de PwC Strategy&, arată că producția de vehicule electrice din Europa, care a ajuns la 28% din cea globală, este de aproape trei ori mai mare decât producția sa de baterii, care reprezintă mai puțin de 10% din producția mondială.
Având în vedere geopolitica actuală, este necesară o influență europeană mai puternică pe piața producției de baterii, pentru transformarea industriei auto. Lanțul de aprovizionare cu baterii încă este dominat de China, cu aproximativ 80% din producția globală de celule și componente pentru baterii.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.