Panorama războiului

Un NATO cu Finlanda tare, cum s-a dezlănțuit bruta din Putin și cum războiul din Ucraina înfometează Tunisia

Computer Hope Guy
Vladimir Putin, în vizită la o fabrică de rachete din estul Rusiei. Foto: Profimedia.

Într-o perioadă în care suntem copleșiți de informație pe toate canalele cu privire la războiul pornit de Rusia în Ucraina, Panorama selectează zilnic câteva dintre ideile esențiale, pentru a înțelege cum stau lucrurile. Sunt povești care ne dau indicii cu privire la ce să ne așteptăm nu doar în Ucraina și în statul agresor, Rusia, ci și în restul lumii.

Astăzi, vorbim despre cum a reușit Putin să trezească Finlanda și Suedia din neutralitatea militară a ultimelor decenii și cum ar arăta NATO cu cele două țări nordice în alianță; cum a ajuns liderul de la Kremlin să renunțe la autocrația „soft” și să își dezlănțuie brutalitatea în Ucraina, pentru a-și menține puterea politică acasă; și cum, atunci când doi se bat, al treilea moare de foame, ba chiar riscă tulburări sociale, așa cum e cazul Tunisiei și al altor țări africane, afectate dur de războiul dintre principalii lor furnizori de grâne și îngrășăminte, Rusia și Ucraina.

Iată cum arată Panorama războiului, la finalul zilei de 15 aprilie 2022:

Combinata nordică anti-Putin. Ce aduc Finlanda și Suedia la masa NATO?

Unul dintre eșecurile strategice majore comise de Vladimir Putin, prin declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei, este că a mobilizat și a coalizat NATO la putere maximă. Și nu doar atât. A trezit din adormire state aflate în coasta Rusiei, care până acum își păstrau neutralitatea militară, chiar dacă nu făceau parte din sfera de influență a Moscovei și făceau exerciții regulate cu aliații NATO. Finlanda și Suedia vor acum să intre în NATO cât mai repede. Este o schimbare de atitudine majoră în niște țări unde, până acum câteva luni, susținerea populară a aderării la NATO era foarte slabă.

Liderele guvernelor din Suedia și Finlanda: Magdalena Andersson (stânga) și Sanna Marin. Foto: Profimedia.

Cele două femei care conduc guvernele Finlandei și Suediei, Sanna Marin și Magdalena Andersson, au anunțat săptămâna aceasta că țările lor vor lua decizia cât se poate de repede, dar separat. Finlanda pare cea mai decisă să pornească procesul de aderare la NATO, care ar putea dura câțiva ani. Marin a spus că decizia va veni în câteva săptămâni, după ce Parlamentul de la Helsinki o va supune la vot. Un sondaj printre parlamentarii finlandezi arată că majoritatea sunt favorabili, mai ales că sentimentul populației față de NATO s-a schimbat major după invadarea Ucrainei: de la sub 30% susținere în 2021, la aproape 70% într-un sondaj recent.

Suedia dezbate și ea intern problema, însă vrea să ia în calcul și alte posibile scenarii în afară de aderarea la NATO. Semnalul cel mai puternic că lucrurile s-au schimbat este faptul că social-democrații suedezi nu se mai opun aderării.

Suedia nu a mai luptat într-un război de peste 200 de ani, păstrându-și neutralitatea și în al doilea război mondial. Nu are graniță directă cu Rusia, dar insula Gotland, din Marea Baltică, e o vulnerabilitate strategică, în cazul unui conflict cu Rusia. Acum însă, suedezii au început să se teamă că „s-ar putea trezi în aceeași situație cu Ucraina: multă simpatie, dar nu și ajutor militar”, în cazul unui conflict cu Rusia, explică un expert.

De cealaltă parte, Finlanda are o graniță lungă de peste 1.300 de kilometri cu Rusia și un istoric de război cu rușii, după ce și-a declarat independența de ruși, în 1917. Finlandezii s-au luptat cu rușii și la începutul celui de-al doilea război mondial, în 1939, însă ulterior și-a asumat o poziție de neutralitate. Criticii au arătat că Moscova și-a păstrat însă influența asupra Finlandei, de unde și termenul de „finlandizare” – independență, cu condiția să nu te opui vechiului regim al unei mari puteri. Aparent, lucrurile se vor schimba în curând la Helsinki.

Ce ar aduce însă Finlanda și Suedia, două state cu armate relativ mici, la masa NATO? Este întrebarea la care o analiză din Foreign Policy încearcă să dea câteva răspunsuri.

Finlanda este unul dintre principalii contributori la paza frontierei europene cu Rusia, iar dacă ar intra în NATO, și-ar pune la bătaie importantele capabilități în acest sens. „Cel mai mare beneficiu pe care l-am aduce în NATO ar fi că am avea grijă de granița cu Rusia. Nu vreau să mă laud, dar capabilitățile noastre militare trebuie cu siguranță să fie luate în serios”, spune amiralul în rezervă  Juhani Kaskeala, fost șef al Apărării finlandeze.

Alt atu al Finlandei pentru NATO ar fi spionajul militar și informațiile acumulate de armată în peste o sută de ani de supravegheat și analizat Rusia vecină. Se adaugă aici forțe puternice de artilerie, vehicule blindate, supraveghere aeriană și forțe aeriene de luptă (Finlanda tocmai și-a cumpărat 64 de avioane F-35).

Suedia, la rândul ei, ar aduce în NATO o forță navală importantă, care se remarcă printre altele și la experiența de a vâna submarine inamice.

Pentru mai multe explicații despre aderarea Finlandei și Suediei la NATO, puteți citi analiza Foreign Policy și un „explainer” din Forbes.

De ce a ajuns Putin dezlănțuit în brutalitate

„Cum a putut un lider perceput frecvent ca un tactician priceput, dacă nu chiar un geniu strategic, să facă atât de multe mișcări pripite și aparent contraproductive?” se întreabă profesorul de științe politice Daniel Treisman, de la UCLA, într-o amplă analiză din Foreign Affairs, care întoarce pe toate părțile modul în care Vladimir Putin a ajuns să se transforme dintr-un autocrat soft, la costum, într-un dictator brutal care a invadat Ucraina.

Invazia Ucrainei are foarte puțin sens în termeni de politică externă, mai ales că perspectivele ca Ucraina să fi aderat prea curând la NATO erau scăzute, arată analiza. Putin ar fi putut să obțină mult mai ușor obiective precum asigurarea independenței republicilor separatiste din Donbas, fără să își arunce în joc armata și fără a încerca să subjuge o țară de peste 40 de milioane de oameni.

Faptul că Putin a recurs la forța brută în Ucraina reflectă modul în care s-a transformat de-a lungul vremii cercul său de oameni de încredere și viziunea asupra lumii. Putin și-a îndepărtat pe rând cei mai de încredere oameni de politică și economie, înconjurându-se tot mai mult de așa-numiții „siloviki”, oamenii de încredere din serviciile secrete. Convins, și cu ajutorul acestora, că liderii occidentali vor să îl dea jos și alarmat de protestele care au izbucnit tot mai des în Rusia și în țările din jur, Putin a ajuns tot mai puțin încrezător că poate controla Rusia cu metode sofisticate. „Într-un mediu de izolare și nesiguranță, războiul ajută la justificarea represiunii de acasă, iar frica de influența occidentală de acasă ajută la justificarea războiului”, arată analiza.

Putin nu s-a înscris niciodată în imaginea clasică a dictatorului brutal, care își controla populația în haine militare și prin represiune, precum în Siria sau Coreea de Nord. El face parte din garnitura de autocrați precum Hugo Chavez în Venezuela, Nazarbayev în Kazahstan sau Viktor Orban în Ungaria, crede profesorul, care îi numește „spin dictators” – dictatori care manipulează informația și își discreditează oponenții, pentru a-și menține controlul. Ei se îmbracă la costum, au rate mari de susținere din partea populației, pentru că au ajuns să controleze mass media, și organizează alegeri în așa fel încât le câștigă mereu. Nu își execută rivalii, ci îi hărțuiesc până îi demolează.

Acest mod „sofisticat” de a controla Rusia a devenit însă tot mai greu pentru Putin. Susținerea sa populară a intrat în picaj după 2018, deși după anexarea Crimeei explodase, ajungând în jur de 80%. În 2020, era la în jur de 60%. Tot e mult, dar trebuie ținut cont de reticența rușilor de a răspunde deschis la astfel de întrebări directe despre Putin. Sondajele Centrului Levada au măsurat însă alte lucruri, mai puțin directe. Iar rezultatele erau mult mai drastice. Când erau puși să numească politicieni în care au încredere, rușii menționau numele lui Putin în proporție de 59% în 2017, dar doar 33% în ianuarie 2022, scăderea cea mai mare fiind în rândul tinerilor. La întrebarea pe cine ar vota la următoarele alegeri prezidențiale, doar 32% au spus Putin în noiembrie 2021, față de 57% în 2018. Strategia soft nu a mai dat rezultate, așa că Putin a recurs la brutalitate pentru a-și legitima din nou poziția în fruntea Rusiei.

S-ar putea dovedi însă că Putin și-a făcut mai mult rău decât bine, este concluzia analizei. „Putin și-a pariat viitorul, atacând ordinea internațională post-război și schimbând strategia de control de acasă. Lansarea unui război care nu merge conform planului este greșeala clasică ce a dărâmat multe regimuri autocratice în trecut. Contradicția dintre scopul declarat de a uni popoarele slave și metoda sa – bombardarea cartierelor rezidențiale – ar putea fi prea mult de acoperit chiar și pentru priceputa mașinărie de propagandă. Mulți ruși poate că vor căuta să evite disonanța cognitivă, susținându-și liderul. Dar când disonanța e prea mare, rezultatul poate fi o schimbare de paradigmă. Cu o birocrație represivă așa de bine echipată și antrenată cum are Rusia, Putin se poate simți destul de sigur, dar misiunea sa de a supraviețui politic a devenit deja mult mai grea”.

Pentru mai multe argumente și explicații ale schimbării de paradigmă de la Kremlin, citiți analiza din Foreign Affairs.

Doi se bat, al treilea moare de foame. Cum arată efectele războiului din Ucraina în Tunisia

„Ai pâine și nu vrei să mi-o vinzi. Dă-mi pâine sau chem poliția!”. Așa începe un reportaj Washington Post din Tunisia, țară din nordul Africii care este grav afectată de războiul din Ucraina, desfășurat la mii de kilometri distanță. Dependentă de grâul și îngrășămintele agricole din Ucraina și Rusia, dar și afectată de prețurile care au explodat la petrol și gaz, Tunisia, ca și alte state africane și din Orientul Mijlociu, intră într-o perioadă neagră.

Prețurile la mâncare au explodat în Tunisia, doar în martie crescând cu 13% și ajungând la cel mai ridicat nivel din 1990 încoace. Cozile la pâine și certurile la magazine, pe mâncare, nu sunt scene izolate.

Ucraina și Rusia sunt principalii furnizori de grâne și de îngrășăminte pentru multe țări din Africa și din Orientul Mijlociu. Somalia și Benin, de exemplu, își iau de acolo tot necesarul de grâu. Liban, Egipt sau Libia sunt aproape la fel de dependente de Rusia și Ucraina, la acest capitol.

Prețurile crescute la mâncare și îngrășăminte vor împinge anul acesta cel puțin 40 de milioane de oameni în sărăcie extremă, adică sub limita de 1,9 dolari pe zi, conform datelor citate de Washington Post.

Pentru Tunisia, ca și alte țări unde stabilitatea socială și politică nu e la un nivel prea ridicat, aceste lucruri nu înseamnă doar foamete. „În curând va veni o revoluție. Toate precondițiile sunt aici… și nu cred că oamenii vor suporta situația prea mult”, declară un analist tunisian.

„În Tunisia, pacea socială are legătură cu ce bagi în burtă. Să ne imaginăm ce se întâmplă dacă nu e pâine”, spune și cineva din domeniul agriculturii tunisiene.

Nu doar produsele alimentare de bază încep să lipsească din magazinele din Tunisia, dar nici fermierii care le produc nu mai reușesc să facă față, din cauza aceluiași lanț al slăbiciunilor de aprovizionare și costuri ridicate.

Pentru o imagine completă a situației din nordul Africii, afectat de războiul din Ucraina, citiți materialul din Washington Post.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc