Angajați fără „share location”

Nomazii digitali clandestini. Cum speculează unii angajaţi munca remote, pentru a ieși în câștig la bani

Computer Hope Guy
Foto: Profimedia.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Pandemia de coronavirus a schimbat aproape în totalitate piața muncii, atât în România, cât şi în străinătate. Munca de la distanţă a câştigat tot mai mult teren, iar revenirea la birou a devenit un obicei pentru reluarea căruia se dau încă lupte grele între companii și angajați. Fenomenul lucrului de la distanţă a dat naştere, însă, şi unor situații în care angajații își trișează practic angajatorii. E vorba de cazul celor care lucrează din locații clandestine, fără ca angajatorul să ştie acest lucru.

Concret, acești angajaţi pot lucra remote, conform contractelor de muncă, cu condiţia să o facă asumat, declarat şi doar cu acordul angajatorului. Unii au ales să nu respecte însă aceste prevederi contractuale şi, fără acordul companiei, prestează munca dintr-o altă ţară, din raţiuni ce ţin mai ales de costul de trai.

Le putem spune nomazi digitali clandestini, care nu caută decât să-și optimizeze costurile, așa cum o fac și companiile pentru care lucrează. Panorama a discutat cu câțiva astfel de angajați, cărora nu le va publica numele reale și nici companiile pentru care lucrează. Făcând însă acest lucru pe ascuns, în afara contractelor, ei se expun unor riscuri, arată specialiștii consultați de Panorama.


Citește și:
România intră în cursa pentru nomazii digitali și banii lor. Are cu ce să-i atragă?
Trei motive pentru care munca remote nu prea prinde în România și un cuplu pervers: șeful micromanager și angajatul netrebnic

Job la Londra, făcut remote din România, unde e mai ieftin

Vlad este un român de 35 de ani, care lucrează pentru sucursala din Londra a unei companii multinaţionale americane cu peste 20.000 de angajaţi la nivel mondial. Când s-a angajat, înainte de pandemie, contractul lui Vlad prevedea că trebuie să lucreze 100% de la birou. Şi aşa a şi făcut, până la apariţia Covidului. În timpul pandemiei, a fost notificat însă că va lucra 100% remote, cu condiţia să o facă din Marea Britanie, unde are rezidenţa fiscală.

Dar a decis să nu lucreze de acolo, ci să se întoarcă în România şi să presteze munca din propriul apartament. „Angajatorul meu ştia că lucrez din Londra, dar, de fapt, eu am lucrat de când a început pandemia din Bucureşti”, spune tânărul angajat.

Prima problemă a apărut abia după pandemie. Firma lui a implementat un nou program de lucru, care prevedea ca toţi angajaţii să vină o zi pe săptămână la birou. În fiecare miercuri, Vlad ar fi trebuit să intre voios în biroul său din Londra.

„Evident că nu am avut cum să ajung, fiind în România. Aşa că am fost nevoit să inventez tot felul de scuze. Norocul meu e că am întâlnit manageri înţelegători. Sunt conştient că dacă ar vrea, ar putea foarte uşor să mă descopere. Dar îmi asum în totalitate. Ce ar putea să mi se întâmple? Mă dau afară. Şi? Îmi găsesc alt job. Deci îmi asum riscul de a pierde acest job”, adaugă Vlad.

Dincolo de caracterul ilegal, lucrul remote clandestin vine la pachet cu riscuri şi cu dezavantaje. De pildă, dacă un angajat stă în România şi lucrează din România, nu beneficiază de toate facilităţile oferite de statul din care provine angajatorul său. E vorba de beneficii precum asigurare medicală sau acces la servicii publice sau educaţionale, pe care un astfel de angajat nu le va putea accesa, la nevoie, deși le are la dispoziție conform contractului.

Astfel, pe lângă riscul de a-şi pierde jobul, Vlad se supune şi riscului de a nu putea beneficia de o asigurare medicală în România, dacă se îmbolnăvește. Toate taxele şi impozitele sunt plătite de angajatorul său în Marea Britanie, așa că el este asigurat doar în Marea Britanie.

„Nu m-am gândit să plătesc contribuţii, ca să fiu asigurat şi în România. Mi-am asumat şi acest lucru. S-a şi întâmplat deja, plătesc serviciile medicale”.

Întâmplarea a făcut ca Vlad chiar să aibă nevoie de sistemul medical românesc, pentru că în urmă cu câteva luni a suferit o fractură a ligamentelor la un picior. Fiind neasigurat, a fost nevoit să plătească aproximativ 30.000 de lei la o clinică privată, pentru intervenţia chirurgicală şi recuperarea  medicală.

Cu toate acestea, Vlad spune că la final iese tot pe plus.

„În Londra chiria e foarte scumpă, mâncarea e foarte scumpă, transportul e foarte scump. Dacă faci doar un calcul financiar simplu, încasând salariul de acolo şi lucrând de aici, e mult mai convenabil. În România sunt costurile mult mai mici. În Londra, orice e mai scump decât în Bucureşti, de la internet până la cafeaua de dimineaţă. Iar ca să trăieşti decent îţi trebuie un salariu mare acolo. Eu am un salariu de 2.000 de lire, or cu 2.000 de lire în Londra eşti la limită. La Bucureşti, cu 2.000 de lire, trăieşti foarte bine. Greu ar fi şi dacă vorbim de o familie cu salarii similare. Cu 4.000 de lire, poate având şi un copil, ar fi necesar un apartament cu 2 camere. Iar un astfel de apartament fără 2.000 de lire nu găseşti. Deci, jumătate din venituri se duce pe chirie. Celălalt salariu ajunge pentru restul cheltuielilor? Eu nu cred”.

Dar pe lângă raportul venituri-cheltuieli, Vlad lucrează clandestin şi pentru că în România are confortul propriei case, unde locuieşte singur. În schimb, la Londra, dacă ar vrea să aibă confort, ar trebui să plătească foarte mult şi nu ar fi deloc rentabil la final de lună, ba chiar ar ieşi pe minus.

„Până în pandemie, plăteam o chirie şi stăteam cu încă cinci în casă. În plus, nu îmi place deloc să fiu singur acolo. E foarte greu să fii singur. Aici am toţi prietenii mei, am şi familia”, îşi justifică tânărul corporatist alegerea.

Deşi ar putea să intre în legalitate, dacă şi-ar anunţa angajatorul că lucrează din România, Vlad ezită să facă acest lucru, de teamă că ar putea fi concediat.

„Nu am încercat niciodată să vorbesc cu angajatorul, pentru a-l întreba dacă ar fi de acord să mă lase să lucrez legal din România. Dar nu cred că ar fi de acord. Poate ar fi deschişi, poate nu. Dacă i-aş întreba şi ar refuza, şi eu cred că sunt şanse mari să refuze, atunci aş trezi suspiciuni. Mi-aş asuma un risc mare. Dacă ar zice nu, atunci nu aş mai avea cale de întors, colaborarea noastră s-ar încheia”, își face calculele corporatistul.

Deocamdată, Vlad are de gând să continue cât poate să-și ia salariul de la Londra, dar să trăiască la București.

Munca remote fără rezidenţă fiscală, ilegală pentru mai mult de 183 de zile pe an

Lucrul de la distanţă, nedeclarat angajatorului şi autorităţilor, implică şi riscuri de natură fiscală. Angajaţii care lucrează clandestin dintr-o altă ţară riscă să fie dublu impozitaţi, conform consultantului fiscal Mircea Mărculescu. Din punct de vedere fiscal, totul depinde de tipul de venit obţinut.

Atunci când pleacă să lucreze în străinătate, e important ca orice angajat să depună un formular la ANAF, în care să declare că nu mai e rezident fiscal în România, prin urmare ANAF-ul trebuie să îl şteargă din înregistrări. Aceeaşi obligaţie este şi la venirea în ţară, ANAF-ul trebuie să fie anunţat când un cetăţean redevine rezident fiscal în România.

„Deşi legea spune într-un fel, un cetăţean poate să n-o respecte. Iar ANAF, dacă verifică, poate să observe că tu ai foarte multe venituri din străinătate. Pentru nu te-ai declarat ca fiind rezident fiscal în altă țară decât România, e posibil că ANAF să te impoziteze pe acele venituri, chiar dacă tu ai plătit deja impozite în ţara în care ai domiciliul fiscal. Aici vorbim de dublă impozitare, pentru că ANAF nu ştie statutul tău. Şi ulterior trebuie să demonstrezi cu documente că situaţia nu e aşa cum spune ANAF-ul. Aici vorbim de o povară birocratică, dar se poate ajunge chiar în instanţă pentru a contesta deciziile ANAF. Iar un proces poate dura până la trei ani”, spune Mircea Mărculescu.

De menţionat că din punct de vedere legal, atât în România, cât şi în străinătate, eşti rezident fiscal dacă obţii venituri şi locuieşti în acel stat mai mult de 183 de zile pe an, cumulat. Spre exemplu, dacă un român a plecat să lucreze pentru o companie din Vest, dar s-a întors în România ulterior să lucreze de la distanţă, intră în discuţie problema celor şase luni de şedere.

Dacă stă mai puţin de şase luni aici, nu va fi impozitat în România, ci doar în ţara în care e angajat. Dacă stă mai mult de şase luni, are obligaţia de a depune formularele de revenire în România, prin urmare trebuie să declare veniturile obţinute în străinătate, oricare ar fi tipul lor. Ulterior se va face o regularizare a acestor venituri cu impozitele pe care le-a plătit în ţara respectivă pentru a evita dubla impozitare.

Pe lângă capitolul impozitului pe venit, nu trebuie neglijate nici contribuţiile sociale, pentru pensie şi sănătate. Orice angajat cu contract de muncă ar trebui să beneficieze de pe urma acestor contribuţii, care reprezintă în definitiv o asigurare la sistemul de stat.

„Dacă tu vii să stai în România, dar plăteşti contribuţii sociale în Franţa, nu beneficiezi de ele. De pildă, dacă ai o problemă de sănătate, nu ai cum să beneficiezi de sistemul de sănătate din Franţa, în contextul în care tu locuieşti în România. Mai degrabă vorbeşti cu angajatorul şi îţi aduci contribuţiile în România sau plăteşti în plus ca să fii asigurat şi aici. Cu 1.800 de lei pe an, poţi să fii asigurat şi în România pe partea de sănătate”, susţine Mircea Mărculescu.

Consultantul fiscal adaugă că pe lângă plata contribuţiilor, angajaţii mai au la îndemână şi varianta de card european de sănătate, care le-ar permite să se trateze la un spital de stat din Europa, de exemplu, iar spitalul va deconta ulterior toate cheltuielile la casa de asigurări unde angajatul are plătite contribuţiile.

Cu  totul alta poate fi situaţia dacă angajatorul te detaşează în România, de exemplu, sau în orice alt stat. În acest sens, angajatorul îşi exprimă acordul să lucrezi de la distanţă, din altă ţară, deci totul e legal şi transparent. Astfel, angajatul poate dovedi autorităţilor din România că deja plăteşte contribuţii într-un alt stat din UE, iar fiscul român ar trebui să nu-i mai ceară să plătească contribuţii sociale şi în România.

Riscurile legale. ANAF-ul se mișcă cu greu

Ce riscă din punct de vedere fiscal angajaţii care lucrează nedeclarat din altă ţară? Potrivit consultantului fiscal contactat de Panorama, aceşti angajaţi pot risca amenzi, pentru că nu plătesc taxele, conform legii, sau, mai grav, pot chiar să comită evaziune fiscală. Practic, cu sau fără intenţie, aceştia evită plata taxelor şi impozitelor locale, motiv pentru care sunt pasibili de amenzi.

Cât priveşte mecanismele de control ale autorităţilor fiscale, în teorie ANAF poate identifica cu uşurinţă rezidenţa fiscală a unui cetăţean. „Dacă tu eşti un român care are cont la o bancă din Franţa, banca ar putea să trimită către ANAF un extras de cont. Dar asta se întâmplă pentru conturi cu solduri mari, prin urmare încearcă să identifice oameni potenţi financiar, care se sustrag obligaţiilor fiscale”.

În practică, însă, „ANAF are foarte puţini oameni competenţi, care sunt supraaglomeraţi, care nu au timp să verifice toate persoanele fizice. În oraşe de provincie, se întâmplă să aibă timp, pentru că au puţini oameni de verificat. Deşi există aceste mecanisme de control şi de cooperare între autorităţi, ce face ANAF cu aceste informaţii nu prea ştiu, deoarece nu cred că au capacitatea de a le prelucra”, spune Mircea Mărculescu.

Consultantul fiscal e de părere însă că românii care lucrează de la distanţă fără acordul angajatorului nu sunt foarte mulţi. Cei mai mulți români care lucrează de acasă pentru companii din străinătate sunt freelanceri și o fac cu acordul angajatorului.

Am lucrat în Croaţia şase luni fără o zi, ca să nu plătesc impozite”

Daniela este o tânără de 35 de ani, angajată a unei multinaţionale prezentă de foarte mult timp în România. Contractul său de muncă stipulează că are dreptul să lucreze remote de oriunde doreşte, cu condiţia să-şi anunţe managerul în prealabil, pentru a obţine un acord formal.

În perioada pandemiei, Daniela a ales să-şi desfăşoare activitatea în Croaţia, o ţară cu potenţial turistic, în care a dorit să îmbine lucrul cu călătoriile de weekend. Cumulat, a locuit acolo cinci luni şi 29 de zile.

„M-am interesat înainte de a pleca pentru a nu depăşi cele şase luni în care poţi sta într-o ţară fără să fii obligat să-ţi declari rezidenţa fiscală şi ulterior să plăteşti impozite. Am ales Croaţia fiindcă e aproape de România, am avut zboruri directe de la Bucureşti la Zadar, deci puteam să vin repede acasă. De asemenea, prietenul meu putea şi el să lucreze în Croaţia, el fiind nomad digital declarat în acea ţară. În weekend-uri, m-am plimbat foarte mult, am vizitat ţara de la nord la sud. Şi am îmbinat utilul cu plăcutul cumva”, îşi justifică tânăra corporatistă alegerea.

Experienţa aceasta i-a plăcut atât de tare Danielei, încât în viitorul apropiat se gândeşte să munceasă remote şi din altă ţară. Pe lista ei de opţiuni se află Georgia sau o ţară din America Centrală, dar varianta din urmă nu ar avantaja-o prea tare, din cauza fusului orar, care e mult decalat faţă de România.

În plus, clauzele contractului ei de muncă îi permit să lucreze doar în ţări din Uniunea Europeană, deci, dacă ar alege ţări extracomunitare, ar însemna ca angajatorul său să își schimbe politica de lucru la distanţă, ceea ce nu crede că ar fi posibil. Și ea, ca și Vlad, românul angajat la Londra, ar avea varianta de a munci din altă ţară, fără să-şi anunţe compania. Pentru Daniela ar fi însă o opţiune foarte riscantă, pe care nu doreşte să şi-o asume.

„Dacă m-aş duce fără să anunţ, mi-aş pierde jobul instantaneu. Domeniul în care lucrez este foarte sensibil şi nu ar fi legal să am acces la informaţii interne dintr-o ţară care nu e membră UE, există risc de scurgere de informaţii. Prin urmare, fără acordul angajatorului nu aş risca”, povestește ea pentru Panorama.

„Lucrul remote nedeclarat înseamnă fraudă”

Oana Botolan, consultant pe piaţa muncii din România, consideră că pandemia a schimbat mentalităţi şi percepţii, iar posibilitatea de a lucra de la distanţă a determinat companiile să angajeze oameni din orice colţ al lumii, deoarece condiţiile financiare sunt mai avantajoase, atât pentru angajator, cât şi pentru angajat. Cu alte cuvinte, piaţa muncii s-a flexibilizat mult, tendinţă de pe urma căreia au avut de câştigat ambele părţi.

„Spre exemplu, salariul unui angajat din Estul Europei încă este mai mic decât salariul unuia din Vest. Şi atunci, merită să ai angajaţi care lucrează la distanţă, conform condiţiilor contractuale, adică angajatorul să ştie de unde îşi desfăşoară angajatul activitatea. Dacă se lucrează din altă ţară, de exemplu, atâta timp cât angajatorul e de acord, e absolut ok, e totul legal. Iar aici intervin tot raţiuni legate de cost. De exemplu, costul vieţii în România e mai mic decât în Anglia, de pildă. Angajatorul nu poate să fie decât fericit, pentru că tu, ca angajat, vei ieşi pe plus dacă lucrezi din România, decât dacă a-i face-o din Anglia. Este un win-win”.

Datele problemei se schimbă radical atunci când angajatul nu anunţă că doreşte să lucreze remote din cu totul alt loc decât cel declarat în contract.

„Aici e o încălcare gravă a legii, iar angajatul va suporta consecinţele, mai ales dacă va avea nevoie de servicii medicale sau de recunoaşterea stagiilor de cotizare la pensie. Toată lumea e pasibilă de amenzi, inclusiv angajatorul, care ar trebui să verifice. Vorbim de o infracţiune, o fraudare a sistemului. Angajaţii ies pe plus, e clar pentru toată lumea de ce vor să lucreze din România. Dar de ce nu declară şi nu-şi asumă? Dacă angajatorii nu le permit să lucreze remote din altă ţară, e pentru că sunt responsabili de accidente de muncă”, declară Oana Botolan.

Cu toate că există astfel de cazuri, acest fenomen nu poate fi generalizat. Potrivit Oanei Botolan ar fi vorba mai degrabă de cazuri izolate, nicidecum un trend, mai ales în contextul flexibilizării pieţei muncii. De exemplu, un angajat în IT nu ar avea de ce să păcălească sistemul, pentru că el lucrează ca freelancer pe sume foarte confortabile, fiind plătit pe PFA sau SRL. Drept urmare, nu ar avea motive să comită ilegalităţi. În plus, astfel de ilegalităţi pot fi identificate foarte uşor când lucrezi de la distanţă. IP-ul se poate verifica, iar fusul orar este diferit.

Viaţa în Occident costă, dar beneficiile sunt pe măsură. Mai merită România?

De aceeaşi părere este şi Doru Şupeală, consultant în marketing şi management. Acesta crede că nu se poate vorbi de un fenomen amplu al celor care lucrează pentru companii străine şi care îşi desfăşoară nedeclarat activitatea din România sau din altă ţară.

Pe de altă parte, Doru Şupeală spune că România nu mai e o destinaţie foarte bună de muncit de la distanță, pentru o companie din altă țară. Costurile au crescut foarte mult şi la noi, iar calitatea vieţii nu e la cel mai înalt nivel.

„Pentru ce ar fi România o variantă atrăgătoare? Pentru costul vieţii nu prea mai e, iar pentru calitatea vieţii cu siguranţă nu e. Te gândeşti şi la servicii medicale de bună calitate, la servicii educaţionale de calitate. Aici nu e vorba doar de costul de trai. Trebuie să iei în calcul toate costurile, indiferent de natura lor. E adevărat că dacă plăteşti o chirie în Vest, te ustură. Însă dacă vorbim de oameni din IT, ei sunt capabili să-şi cumpere o locuinţă. Dacă vorbim de oameni din alte industrii, atunci da, poate avea sens discuţia despre chirii. Însă costurile mari vin la pachet cu nişte beneficii pe măsură. E vorba de calitatea vieţii mai ridicată, chiar dacă costurile sunt mai mari”, explică Șupeală.

Mai departe, intervin aşteptările angajatorilor şi standardele legale ale contractului. În ţările mai liberale, majoritatea angajatorilor permit lucrul remote din orice colţ de lume. Legislaţia este mai permisivă şi le permite angajatorilor să decidă modul de lucru pentru angajaţii lor. În Franţa, de exemplu, o ţară mai socialistă, orientată spre drepturile angajatului, ar putea fi o problemă cu lucrul de la distanţă, mai ales dacă acest lucru nu e declarat angajatorului. La fel e situaţia şi în România, o ţară care pune mare accent pe siguranţa angajaţilor, cel puțin la nivel scriptic.

Un interes mai crescut pentru locația exactă de unde muncește un angajat îl poate avea statul unde operează compania angajatoare. Rezidenţii cheltuiesc banii din salarii în acea ţară, plus taxe, impozite sau TVA.

De partea cealaltă, a angajatorului, Doru Șupeală crede că acesta  ar trebui să fie interesat să aibă cea mai bună şi capabilă forţă de muncă, la cel mai bun preţ. Singurul lucru care ar trebui să îl deranjeze pe un manager este dacă oamenii lui nu sunt zi de zi la birou, pentru a participa la o muncă creativă în grup, pentru a colabora la proiecte colective.

„Calitatea interacţiunilor poate să sufere din cauză că se lucrează la distanţă. Pe tine, ca angajator, nu te interesează unde îşi cheltuieşte angajatul tău banii. Cei mai mulţi gândesc că suntem în 2023 şi e libertate de circulaţie, prin urmare fiecare e liber să decidă unde îşi desfăşoară activitatea dacă îşi anunţă în prealabil anagajatorul”, spune Șupeală.

El dă exemplul multor europeni care sunt angajaţi ai unor companii din Elveţia, dar care locuiesc şi muncesc în Germania, pentru că au costuri de trai mult mai mici. Sau invers, elveţieni care merg să-şi facă cumpărături în Germania, pentru că preţurile sunt mai mici.

„În acest caz, statul nu are cum să interzică libertatea de circulaţie, ba mai mult, trebuie să aibă politici de încurajare, nu de restricţie, pentru că oamenii vor găsi mereu forme de a eluda legile. Angajatorii chiar nu au motive de a le interzice propriilor angajaţi să lucreze de oriunde vor ei, cu condiţia să fie agreat în prealabil”, arată expertul.

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Militaru

Are o experienţă de peste 6 ani în presa scrisă, online şi radio. A debutat în presă la revista lunară Sport Revolution, unde a fost, pe rând, reporter, redactor şi ulterior editor coordonator. A lucrat, de asemenea, la ziarul Adevărul, unde a fost redactor în departamentul sport și a realizat emisiuni de sport „Adevărul Live”. A realizat timp de 2 ani, la Radio Sport Total FM, emisiunea săptămânală Sport Revolution. A colaborat şi cu alte publicaţii online, precum corectnews.ro sau viitorulromaniei.ro. Este licenţiat şi absolvent de master în jurnalism şi ştiinţele comunicării. A beneficiat de o bursă Erasmus în Franţa, la Nisa, unde a studiat comunicare şi ştiinţe umaniste. Îi place să fie mereu la curent cu ceea ce este nou, pentru că un om informat este un om puternic. Pentru Andrei, a fi jurnalist reprezintă o profesie distinsă, deoarece un jurnalist are un rol crucial într-o societate, acela de a informa şi chiar educa publicul său.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    7
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x