Nota de plată a eșecului din Afganistan. 3 lecții din cel mai lung război al Americii
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Statele Unite, împreună cu aliații săi, inclusiv România, au cheltuit peste 2.000 de miliarde de dolari și au pierdut peste 7.000 de militari și contractori privați în cea mai lungă operațiune militară din istoria sa: 20 de ani în Afganistan. Pe lângă aceste costuri militare, au fost pompate sume care adunate fac aproape cât PIB-ul României, strict pentru crearea și consolidarea unui stat și unor instituții care nu au funcționat niciodată sănătos. Rezultatul? Totul s-a năruit în câteva săptămâni, ca și cum un burete imens a șters toate eforturile și miliardele investite.
În lipsa militarilor străini, care s-au retras așa cum fusese înțelegerea încă din 2020 (Donald Trump a semnat un acord cu talibanii, stabilind retragerea completă a trupelor SUA la începutul lui mai 2021, iar NATO a fixat același deadline pentru încheierea misiunii sale de susținere „Resolute Support”), haosul s-a instaurat mai rapid decât anticipase oricine. Nu doar că situația din Afganistan a revenit la momentul zero, din urmă cu 20 de ani, ci s-a deteriorat chiar mai departe. Talibanii, inamicii declarați ai acestor ultime două decenii și motivul pentru care SUA și aliații săi au luptat atâția ani în Afganistan, au preluat controlul țării fără să întâmpine opoziție. Cum s-a ajuns aici?
Dimensiunea dezastrului o dă cel mai bine radiografia costurilor acestui război și a eforturilor financiare occidentale de a construi un stat funcțional în Afganistan. Abia apoi pot veni câteva explicații și lecții învățate.
„Shut up and take my money”. Conductele cu bani către Afganistan
Americanii și statele aliate au inundat Afganistanul cu bani. E o figură de stil palidă în comparație cu realitatea, pentru că sumele au fost atât de mari încât își pierd sensul chiar și pe hârtie și e nevoie de unități de măsură care să le facă digerabile, la fel ca trilionul american, care desemnează mia de miliarde. Bani mult prea mulți pentru a fi absorbiți în mod sănătos și cu sens de către o țară fragilă, lipsită de o infrastructură de stat. Până la banii pentru Afganistan, SUA și aliații săi au fost însă nevoiți să pompeze bani în propriile contingente militare, pentru a le susține prezența și operațiunile în această țară.
În perioada de vârf a prezenței americane în Afganistan, între 2009 și 2012 („the surge”, cum e poreclită de militari și diplomați), SUA cheltuiau circa 110 miliarde de dolari pe an pentru prezența militară acolo. Cam cu 50% mai mult decât cheltuia guvernul federal pe educație, de exemplu, își amintește Carter Malkasian, consilier de strategie al fostului șef al Statului Major Reunit din perioada 2015-2019 și care a mers în Afganistan, pentru a documenta războiul.
Costurile de război ale SUA pentru cei 20 de ani de prezență în Afganistan au fost calculate în așa fel încât să cuprindă nu doar bugetele militare, ci și cheltuieli conexe ale unei misiuni de război: îngrijirea și susținerea financiară a veteranilor de război sau dobânzile bancare. De aceea, războiul din Afganistan a costat de fapt armata americană mai mult decât dublu decât o arată scriptele Departamentului Apărării.
Costurile de război ale armatelor din Germania, Marea Britanie, Canada sau Italia, state care au avut o prezență importantă în Afganistan, sub misiunile NATO care au sprijinit operațiunile SUA, sunt palide în comparație cu cele ale americanilor, însă nu sunt de neglijat, fiind de ordinul zecilor de miliarde de dolari.
România a rulat peste 32.000 de militari în Afganistan în ultimii 20 de ani, susținând trupele americane în unele dintre cele mai periculoase zone de acolo. În perioada de vârf a războiului, când SUA aveau în Afganistan peste 100.000 de trupe, România a trimis în Afganistan în jur de 2.000 de militari (perioada 2010-2013). Costurile de război estimate de Ministerul Apărării Naționale în Afganistan depășesc 3 miliarde de lei (aproximativ 800 de milioane de dolari).
Banii pompați direct în fondurile internaționale sau doar ale SUA, destinate reconstrucției Afganistanului, se ridică la sume care echivalează cu PIB-ul unei țări. De la plata salariilor pentru armata și poliția afgană, până la programe anticorupție, antidrog și de construcție de la zero ale unor instituții care să asigure infrastructura de stat, a plouat cu bani.
Decidenții de la Washington s-au gândit că dacă vor cheltui sume imense pe școli, poduri, canale și alte proiecte civile afgane, securitatea țării se va îmbunătăți. A fost un calcul greșit. Iar efectele sale au fost colosale, ca și cum ai turna gaz pe foc. În perioada 2001-2021, doar SUA au alocat 145 de miliarde dolari către fondurile de reconstrucție și dezvoltare din Afganistan.
O mare parte din acești bani au fost pur și simplu irosiți sau au căzut pradă corupției generalizate din Afganistan, au stabilit inspectorii guvernamentali de la SIGAR. Mai precis, circa 30% din fondurile și proiectele verificate până în 2020.
„Ne-am pierdut obiectivatea. Ne-au fost dați bani și ni s-a spus să-i cheltuim. Și am făcut-o, fără motiv”, povestește unul dintre sutele de oficiali americani care au lucrat în Afganistan, și pe care SIGAR (inspectoratul SUA care supraveghează reconstrucția Afganistanului) i-a intervievat, până să ajungă la concluzia că administrațiile americane au risipit banii publici, fără să aibă o strategie clară și niște sisteme de control riguroase în Afganistan.
Nu pentru că țara respectivă nu ar fi avut nevoie de bani, ci pentru că pur și simplu o țară lipsită de instituții și sisteme de control este pur și simplu incapabilă să absoarbă sănătos când este inundată cu astfel de cantități de bani.
Un contractor american însărcinat cu distribuirea fondurilor de reconstrucție le-a povestit anchetatorilor de la SIGAR cum avea ca obiectiv să aloce 3 milioane de dolari pe zi, pentru proiecte într-un singur district afgan, de mărimea unui județ. La un moment dat, l-a întrebat pe un congresman dacă el ar putea cheltui legal și cu responsabilitate asemenea fonduri publice, acasă la el în SUA. „Mi-a zis: pe dracu, nu. Păi, domnule, tocmai asta ne-ați obligat pe noi să cheltuim, iar eu o fac pentru comunități care trăiesc în colibe de pământ, fără ferestre”.
Nu doar SUA, ci și aliații săi din întreaga lume au donat bani în numeroase fonduri internaționale pentru reconstrucția Afganistanului, gestionate de Banca Mondială, ONU, NATO sau Banca de Dezvoltare a Asiei. Într-unul dintre cele mai mari astfel de fonduri de ajutor, controlat de NATO și destinat plății și dotărilor pentru noua armată afgană (ANATF), care a cedat acum fără luptă în fața talibanilor, România a donat și ea de-a lungul anilor 3,47 milioane de dolari, adică circa 1% din totalul de 3,45 miliarde.
1. „O înghețată care se linge singură”. Unde nu e strategie, e vai de bani
Anchetele SIGAR au stabilit că din cele 145 de miliarde de dolari canalizate de SUA în cei 20 de ani în Afganistan, în jur de 19 miliarde au fost irosite, prin „risipă, fraudă și abuzuri”. Și asta s-a stabilit în 2020, după ce instituția guvernamentală verificase mai puțin de jumătate din alocările făcute de SUA către Afganistan, în cei 20 de ani de război. Cifra șocantă cu adevărat: 30% din fondurile luate la mână de inspectori au fost aruncate practic pe fereastră.
„Eram lipsiți de o înțelegere fundamentală a Afganistanului – nu știam ce facem. Ce încercăm să facem aici? Nu aveam nici cea mai vagă idee în ce ne băgăm”, a povestit generalul american Douglas Lute (cel care a coordonat de la Casa Albă operațiunile din Afganistan în administrațiile Bush și Obama), în fața anchetatorilor de la SIGAR, inspectoratul american pentru supravegherea reconstrucției Afganistanului.
Această instituție guvernamentală a săpat ani de zile după greșelile strategice făcute de SUA în cheltuirea banilor publici în Afganistan și a intervievat sute de militari, diplomați, ong-iști și angajați care au lucrat acolo. Șeful ei, John Sopko, a ajuns la concluzia că „americanii au fost în mod constant mințiți”. O investigație Washington Post a scos la iveală mii de pagini din aceste discuții extrem de relevante pentru realitatea necoafată de oficialii americani, pentru a-și ascunde nereușitele din teren.
„Toate datele erau alterate pentru a prezenta cea mai bună imagine posibilă. Sondajele, de exemplu, erau cu totul necredibile, dar subliniau că tot ce făceam era corect și am devenit un con de înghețată care se lingea singur”.
- colonel Bob Crowley, consilier de luptă antiinsurgență pentru comandanții americani din Afganistan.
Faptul că americanii au aruncat cu bani în Afganistan, la propriu, fără a avea strategii și obiective clare și fără a ține cont de realitățile din teren a dat naștere la niveluri incredibile ale corupției în Afganistan, un stat lipsit de infrastructură instituțională și de control, care ajunsese să trăiască din ajutoarele financiare ale Occidentului.
„Cel mai de succes proiect al nostru, în mod trist și neintenționat, desigur, probabil că a fost dezvoltarea corupției în masă. Când ajunge la nivelul pe care l-am văzut eu, când am fost acolo, este ceva între incredibil de greu și pur și simplu imposibil de reparat”.
- Ryan Crocker, fost ambasador SUA la Kabul
Trezindu-se inundați cu asemenea cantități de bani, brokerii de putere din Afganistan furau fără grijă, pentru că americanii nu se puteau dezice de ei. Colonelul american Christopher Kolenda, care a consiliat trei generali care au condus războiul din Afganistan, a povestit inspectorilor SIGAR cum guvernul lui Hamid Karzai, susținut de americani pentru a pune țara pe picioare, se organizase într-o „cleptocrație”, în 2006, în timp ce oficialii SUA refuzau să recunoască pericolul pe care acest lucru îl constituia pentru fondurile și obiectivele americane acolo.
„Îmi place să folosesc o analogie cu cancerul. Corupția mică este ca un cancer de piele, există moduri de a-l trata și probabil vei scăpa cu bine. Corupția din ministere, la nivel înalt, este ca un cancer la colon. E mai rău, dar dacă îl prinzi din timp, probabil vei fi ok. Cleptocrația, însă, este ca un cancer la creier. Este fatală”, le-a spus militarul inspectorilor guvernamentali de acasă.
Corupția care a explodat în fața abundenței de dolari, risipiți fără cap, a avut însă un efect și mai pervers. A distrus încrederea populației afgane în propriul guvern, pe care SUA făceau eforturi să îl susțină la putere. În fața unui sistem în care judecătorii, polițiștii și funcționarii – produse ale unui sistem instituțional de stat susținut de SUA și aliații săi – cereau mită generalizată, foarte mulți afgani de rând au întors spatele democrației care le promitea că va fi mai bine. Și s-au întors, pentru ordine și protecție, la cei care le mai asiguraseră și în trecut: talibanii.
Este doar una dintre multele explicații pentru eșecul de la capătul unui război de 20 de ani, într-o țară în care SUA au investit mai mulți bani decât în revigorarea Europei, după al Doilea Război Mondial, prin Planul Marshall, conform Washington Post.
O altă realitate care le-a explodat în față americanilor în Afganistan este industria opiului, drog natural din care se pot sintetiza morfina și heroina. Pentru eliminarea ei, SUA au investit 9 miliarde de dolari în cei 20 de ani de război. Rezultatul? Din lipsa unei strategii anti-drog funcționale, în 2020 se ajunsese ca suprafața cultivată pentru extragerea opiului în Afganistan să crească cu 37% în ultimii zece ani. Afganistanul producea în 2020 82% din opiul disponibil la nivel mondial, conform ONU.
Totul s-a dovedit un eșec, într-o țară în care culturile de mac, din care se extrage opiul, înseamnă pentru mulți singurul mijloc de a supraviețui. Când forțele americane au luat decizia să ardă multe dintre aceste culturi, cultivatorii de opiu au căutat protecție și refugiu la talibani.
2. Armata-fantomă din Afganistan. O forță „de strânsură” nu este o forță
SUA și aliații săi au investit miliarde de dolari în crearea și echiparea unei armate a Afganistanului, care să asigure apărarea statului în fața talibanilor, în primul rând. Una dintre întrebările cel mai des puse în ultimele săptămâni este: cum a fost posibil ca o armată de peste 300.000 de oameni să cedeze? E simplu. Nu au luptat.
O explicație a eșecului de a construi o armată funcțională, care s-a bucurat de fonduri de miliarde de dolari, și a succesului talibanilor, este oferită în primul rând de factorul cultural din Afganistan, pe care îl descrie foarte bine strategul militar Carter Malkasian. El rememorează discuția pe care a avut-o cu un lider taliban religios care i-a explicat: „Talibanii se luptă pentru credință, pentru ‘jannat’ (paradis) și ‘ghazi’ (uciderea infidelilor). Armata și poliția se luptă pentru bani. Talibanii sunt gata să își piardă capetele în luptă. Cum pot armata și poliția să concureze cu talibanii?”.
În praful câmpului de luptă, aceste vorbe se traduc prin faptul că în timp ce o tabără este gata să moară și să ucidă în numele talibanilor, o altă tabără nu este dispusă la asemenea gesturi, în numele idealurilor opuse celor talibane.
Luptătorii talibani au rămas idealizați de populația afgană din istorie, ca niște indivizi onorabili, care opun rezistență ocupației. Prezența americană în Afganistan a reprezentat pentru mulți dintre locuitori o ocupație străină, în ciuda dezvoltării și beneficiilor pe care le aduceau. În același timp, forțele de ordine ale guvernului afgan, susținut de americani, nu au trezit aceeași admirație în rândul populației.
Nu e vorba doar de simple interpretări culturale. Un sondaj din 2015 a adunat reacțiile a peste 1.600 de ofițeri de poliție afgani, din 11 provincii ale țării. Dintre ei, doar 11% au spus că au intrat în poliție pentru a se lupta cu talibanii. Cei mai mulți o făcuseră pentru a câștiga un salariu. Mulți dintre ei au fost de acord cu afirmația că „nu sunt convinși că luptă pentru o cauză corectă”. Evident că într-o astfel de stare de spirit, nu mulți erau cei din forțele afgane care chiar și-ar fi pus viața în pericol într-o confruntare cu talibanii. De aceea nici nu au făcut-o.
Imaginea proastă a forțelor de apărare afgane nu era creată doar în rândul afganilor de rând, ci și printre mulți militari americani, după cum o arată anchetele făcute de SIGAR. Instructorii care ocupau de antrenarea forțelor afgane le-au descris ca fiind pline de incompetenți, nemotivați și dezertori. Forțele speciale ale SUA urau să lucreze cu militarii afgani de rând, pentru că erau „îngrozitori, ultimele scursuri dintr-o țară care și așa este o scursură”, după cum a descris în termeni duri situația un membru al forțelor speciale americane. Un alt ofițer american a declarat inspectorilor SIGAR că mulți dintre cei care intrau în forțele de poliție afgane erau „dependenți de droguri sau talibani”, care furau atât de mult combustibil din bazele americane, că miroseau mereu a benzină.
Desigur, în rândul forțelor afgane s-au creat și unități de elită, precum forțele speciale, și nu toți ofițerii și militarii erau nepregătiți și lipsiți de motivație. Totuși, nu au fost destui cât să încline balanța.
„Să credem că am fi putut să construim o armată atât de repede și de bine a fost o nebunie”, este declarația unui oficial al USAID, agenția americană pentru dezvoltare internațională, în fața SIGAR.
Dimensiunea farsei din forțele de ordine afgane a ajuns în ultimii ani ai războiului din Afganistan și la urechile decidenților de la Washington, în ciuda supraestimării constante, pe hârtie, a acestor forțe. Raportările oficiale din Afganistan ajunseseră să arate o forță militară și de poliție formată din peste 350.000 de oameni, bine antrenați și echipați pentru a face față unor atacuri talibane asupra marilor orașe.
În realitate, ofițerii de rang înalt din Afganistan ajunseseră să umfle cifrele, pentru a băga în buzunar banii alocați de SUA și de fondul de sprijin al forțelor afgane. Au existat raportări, în 2017 și 2019, prin care zeci de mii de „soldați-fantomă” au fost scoși de pe statele de plată, pentru că pur și simplu nu existau sau plecaseră. Un raport din decembrie 2020, făcut pentru Congresul SUA, arăta că doar 298.000 de trupe afgane erau eligibile pentru plată. Cu peste 50.000 mai puțin decât raportările oficiale din teren, arată într-o analiză fostul ambasador american la Kabul, Michael McKinley.
Așa că cedarea fără luptă a Afganistanului în fața talibanilor, de către forțele armate afgane, nu este o surpriză. De altfel, nici nu ar fi prima oară când se întâmplă. Cei prezenți pe câmpurile de luptă de acolo s-au confruntat cu astfel de situații de multe ori. Strategul militar Carter Malkasian își amintește cum 500 de talibani au pus pe fugă peste 3.000 de soldați și polițiști ai guvernului afgan, în provincia Kunduz. În Helmand, provincie din sudul țării, 4.500 de forțe guvernamentale au fost puse pe fugă de o forță talibană de peste două ori mai mică.
„Au fugit. Aveau tot ce le trebuia – efective, arme, muniție – și au cedat”, i-a povestit în 2016 lui Malkasian unul dintre comandanții afgani, exasperați de situație. Fără intervenția trupelor americane și a forțelor speciale afgane, care au lucrat strâns cu occidentalii și erau unități de elită, provincia ar fi fost pierdută.
3. Nation-building sau antiterorism? Modele impuse cu forța vor eșua
Acuzat din toate părțile de haosul în care Afganistanul s-a afundat în ultimele săptămâni, președintele Joe Biden a ținut un discurs în care a explicat pe înțelesul tuturor de ce SUA trebuia să iasă din Afganistan și a făcut-o atât de târziu. Biden a spus că americanii și-au îndeplinit misiunea antiteroristă pentru care invadaseră Afganistanul în 2001, dar că au făcut greșeala să se înhame la o altă misiune: construirea unei națiuni.
„Am mers în Afganistan acum 20 de ani cu scopuri clare: să îi prindem pe cei care ne-au atacat pe 11 septembrie 2001 și să ne asigurăm că al Qaeda nu va mai putea folosi Afganistanul ca bază de unde să ne atace din nou. Am făcut asta. Am redus serios al Qaeda în Afganistan. Nu am renunțat la vânarea lui Osama bin Laden și l-am prins. Asta se întâmpla acum 10 ani. Misiunea noastră în Afganistan nu trebuia să fie niciodată construirea unei națiuni. Nu a fost niciodată vorba să creăm o democrație unificată, centralizată”, a spus președintele Biden în discursul său.
Dacă această claritate ar fi fost transpusă în acțiuni, atunci când ar fi trebuit, adică cu mulți ani în urmă, poate că Afganistanul și lumea întreagă nu ar mai fi asistat la reinstaurarea talibanilor la putere, după 20 de ani de eforturi care se dovedesc a fi șterse cu buretele.
Toți președinții americani sub care a evoluat războiul din Afganistan au spus că nu vor ca SUA să încerce să construiască o națiune acolo, însă tocmai asta s-a întâmplat. Fix pe dos, oficialii americani au încercat să construiască un guvern democratic la Kabul, în imaginea gândită la Washington, dar care era un concept complet străin afganilor, obișnuiți cu tribalismul, monarhia, comunismul sau legea islamică Sharia. Un calcul care s-a dovedit catastrofic.
„Politica noastră era să creăm un guvern puternic centralizat, ceea ce a fost o prostie, pentru că Afganistanul nu a avut în istorie un guvern centralizat. Calendarul pentru a crea așa ceva e de 100 de ani, pe care nu i-am avut la dispoziție”
- oficial al Departamentului de Stat, intervievat de SIGAR în 2015.
Asta nu i-a descurajat însă pe oficialii americani să facă eforturi imense în aceeastă direcție, în continuare, pentru că aveau impresia că ce fac ei funcționează. „SUA munceau pentru a sprijini un guvern reprezentativ, pentru a întări legile și a pune la dispoziție un nivel de securitate și de servicii sociale. Eforturile sale au schimbat educația afgană, cu un număr tot mai mare de fete venite la școală și de femei la universități și în câmpul muncii. Drepturile civile au fost transpuse în legi și a fost creată o presă liberă și un sistem judiciar. Milioane de refugiați s-au întors în Afganistan după 2001”, scrie fostul ambasador american la Kabul Michael McKinsey, care explică însă că toate aceste eforturi erau dublate de o acută lipsă de înțelegere a realității afgane din teren. De aceea, au și eșuat.
De altfel, la Washington, lipsa strategiei făcea ca Afganistanul să fie ca un pom de Crăciun pentru decidenții americani. Unii voiau democrație la Kabul, alții să asigure drepturile femeilor, alții să remodeleze balanța de putere regională între Pakistan, India, Iran și Rusia. „Exista un cadou sub bradul de Crăciun pentru fiecare. La final, erau atâtea priorități și aspirații, că era ca și cum nu exista nicio strategie”, a povestit un oficial guvernamental inspectorilor SIGAR, conform Washington Post.
În teren, în ciuda eforturilor instituționale, se instaura confuzia. Un exemplu foarte grăitor vine tot din zona militară, unde nu se mai știa cine e dușmanul – al Qaeda sau talibanii, sau dacă Pakistan era prieten sau adversar cu SUA. Până și militarii erau zăpăciți de cap.
„Ei au crezut că eu voi veni la ei cu o hartă să le arăt cine sunt băieții buni și cine sunt băieții răi. A fost nevoie de câteva discuții cu ei pentru a înțelege că nu aveam aceste informații. La început, mă întrebau: Dar cine sunt băieții răi, unde sunt?”, le-a povestit anchetatorilor SIGAR un fost consultant al Forțelor Speciale ale armatei americane.
Relația ambiguă pe care Pakistanul a avut-o cu SUA a subminat de asemenea eforturile de a construi un stat afgan funcțional și a-i îndepărta pe talibani. „Este extraordinar de greu să învingi o insurgență care are adăpost peste graniță. Conducătorii talibani din Quetta și Peshawar (în Pakistan – n.r.) strângeau fonduri, plănuiau atacuri și recrutau nestingheriți. Guvernul afgan a cerut în repetate rânduri sprijinul Pakistanului pentru a închide bazele talibane. Totuși, ministrul pakistanez de interne a recunoscut în iulie 2021 că familiile talibanilor trăiau în suburbiile Islamabadului”, scrie fostul ambasador american la Kabul, Michael McKinsey.
Până și după ce Osama bin Laden a fost găsit ascunzându-se în Pakistan, americanii au păstrat relațiile cu Pakistanul, pentru a nu pierde relațiile și sprijinul din regiune.
Pe plan intern, lucrurile mergeau la fel de împiedicat, pentru că, din nou, SUA nu au reușit să „citească” la adevărata semnificație semnalele politice din Afganistan. Liderii sprijiniți de americani la conducerea țării, de la Hamid Karzai la Ashraf Ghani, au ajuns să întoarcă populația împotriva lor, în asemenea măsură încât la alegerile din 2019, doar circa două milioane de afgani au mai ieșit la vot. De patru ori mai puțin față de alegerile precedente.
Pe deasupra acestei avalanșe de factori-capcană, existau tensiunile etnice din Afganistan, dintre paștuni, din care se trag talibanii, și minoritățile Hazara (persană) sau cele din Tadjikistan și Uzbekistan.
Strategul militar Carter Malkasian consideră că „obstacolele pentru succesul în Afganistan au fost dificile: corupție generalizată, resentimente intense, amestecul Pakistanului și o rezistență înrădăcinată față de ocupația străină”.
„Totuși au existat ocazii de a găsi pacea sau cel puțin un armistițiu mai sustenabil, mai puțin costisitor și mai puțin violent. Liderii americani au ratat ocazia de a profita de acele șanse, din cauza unei încrederi nejustificate și a fricii de a fi scoși responsabili, dacă teroriști cu baza în Afganistan ar fi atacat din nou SUA. Mai mult decât atât, oficialii de la Washington s-au agățat prea mult de ideile lor preconcepute despre cum se va derula războiul și au neglijat ocazii și opțiuni care nu se potriveau cu prejudecățile lor. Victoria în Afganistan a fost mereu dificil de obținut. Greșelile care puteau fi evitate au făcut-o imposibilă”, mai scrie strategul specializat în războiul american din Afganistan.
În fața tuturor acestor dovezi cu care realitatea și cifrele i-au lovit în față pe oficialii americani, a fost nevoie de patru președinți americani (George W. Bush, Barack Obama, Donald Trump și Joe Biden) pentru a se ajunge la momentul (anunțat de altfel cu ani înainte) ca trupele SUA să iasă din această gaură neagră în care au pierdut resurse și vieți omenești timp de 20 de ani, fără succes. Și la concluzia lui Joe Biden: „Trupele americane nu pot și nu trebuie să lupte într-un război pe care forțele afgane nu vor să îl lupte pentru ei înșiși”.
De ce a durat atât agonia? Nu Biden a fost cel care a scos din priză brusc teatrul de operații din Afganistan. Și Obama, și Trump și-au dat seama că se îndreaptă spre eșec în Afganistan și au dorit, în momente și cu mijloace diferite, să reducă prezența americană acolo cât mai mult. Dar, în vorbele aceluiași Joe Biden: „După 20 de ani, am învățat pe pielea mea că nu există niciodată un moment bun să retragi trupele americane”.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.