O ȚARĂ CA AFARĂ

INTERACTIV | Altă hartă a României: peticele de Europa aduse acasă de diaspora

Alina Mărculescu Matiș

Grafică: Edit Gyenge

Casă în construcție, a unui tânăr IT-ist din Bucovina plecat la muncă în Italia (Cajvana, 2011). Foto: Petruț Călinescu, Mândrie și Beton

Vorbim mereu despre micile Românii împrăștiate în lumea largă. Mica Românie din Torino. Sau cea de lângă Madrid. Mica Românie din Bruxelles. Cea din zona Parisului. Sunt locurile în care ai magazin de cartier cu Eugenii, pufuleți și carne de mici. La piață, sunt tarabe cu produse artizanale românești: palincă, ceramice, brânză de Sibiu. Numele tarabelor sunt neaoșe. Mostre de Românie împrăștiate prin lume.

Nu vorbim, în schimb, despre bucățile de Europa care au ajuns aici. Au fost importate, date la schimb pentru fragmentele pe care le-am pierdut. Dincolo de banii pe care-i trimit în țară, românii plecați la muncă în străinătate ne-au dat ceva ce ne-am dorit cu disperare după comunism: o țară ca afară. Fundația ei, cel puțin. Un schelet pe care să construim viitorul.

De vreo 20 de ani, au început să ne schimbe pe noi, ca societate, să ne transforme satele și orașele. Casele ne-au devenit mai mari, mai înalte, cu balcoane mari și umbrare ca-n sudul mediteraneean. Ce contează că în Bucovina nu ai atâta soare dogoritor de care să te ascunzi cum e la Torino? Pe urmă, a dispărut bucătăria de vară. Camera de zestre a devenit cameră de oaspeți. Au apărut bucătăriile open space. Grajdul sau șura au devenit garaj. Băile au căpătat bideuri care stau pe post de bibelou. Dar trebuie să fie, pentru că așa arată băile „dincolo”.

Panorama vă arată un fenomen fascinant și prea puțin discutat până acum: cum au ajuns românii plecați la muncă în străinătate să-și modernizeze localitățile de origine pe modelul celor în care au ajuns, în Europa. Cum a ajuns Suceava să se transforme „pe model italian”. De ce în Maramureș găsim urme de Franța. În Bistrița Năsăud, bucăți de Spania. În Arad, firimituri de Germania. Vrem o țară ca afară? Pregătiți-vă să vedeți România cu alți ochi.

În ultimii 30 de ani, România s-a uitat spre Vest. Peste 3,6 milioane de români ne formau diaspora, la o numărătoare OECD din 2016. Între ei și milioanele de români de acasă e o legătură extrem de puternică – financiară, de dezvoltare, culturală, personală. 

Toate acestea sunt reprezentate în harta interactivă de mai jos, care prezintă Indicele experienței de migrație în România. El arată cum variază această legătură dintre localitățile din țară și migrația externă. 

Primele concluzii se văd clar înainte de a ne uita la toate detaliile hărții: Maramureșul, Bucovina, părți mari din Moldova și din Transilvania sunt mult mai dependente de migrație decât zona de sud a țării.

Click pe „Ce arată harta” și pe „Explicație video” pentru a descoperi povestea pe care ne-o spune această hartă.

Acum, că am văzut care e legătura dintre fiecare localitate din România și migrația în străinătate, ne uităm la efectele acestei legături. Așa ajungem să aflăm cum a adus diaspora bucăți de Europa acasă.  

Am descoperit aceste bucăți datorită lui Dumitru Sandu, sociolog cu bogată experiență în cercetarea migrației din această țară. El e cel care a formulat o teorie care spune că țara se modernizează prin intermediul migranților și al locurilor în care au ajuns să lucreze în străinătate. „Județele României se schimbă în funcție de unde sunt plecați majoritar oamenii de acolo” – așa sună teoria pe scurt.

Pe lung, ea poate fi explicată astfel: „Avem hărți ale României care spun că județele care au trimis mai mulți migranți în anumite țări urmează, în schimbarea lor pe drumul modernizării, în principal modelul de destinație”.

Pornind de la bazele de date adunate de profesorul Sandu și puse la  dispoziția Panorama.ro, am creat o hartă interactivă care ne arată, la nivelul fiecărei localități din România, unde anume s-a plecat. E o redare vizuală în premieră în presa din România. 

Ne uităm, deci, numai la principala direcție pentru fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT). E un experiment prin care refacem, în amănunt, drumul românilor din localitățile de origine și până în țările în care s-au dus să muncească, să trăiască, să învețe.

Click pe „Ce arată harta” și pe „Explicație video” pentru a descoperi povestea pe care ne-o spune această hartă. Localitățile inactive pe hartă sunt cele pentru care datele sunt insuficiente.

Dacă facem un pas înapoi și vrem să vedem, prin simplificare, imaginea de ansamblu, iată cum ar arăta „bucățile de Europa” suprapuse pe județele României. Din marile orașe s-a plecat predominant către Marea Britanie și nordul bogat al Europei.

Europa importată

Firește, teoria lui Dumitru Sandu e una cu verificare parțială. Nu poți cuantifica și trage linii clare între aerul occidental adus acasă de românul care muncește în străinătate și cursul firesc al dezvoltării economice a României. 

A doua notă de subsol ar fi că absolut toate analizele pe tema migrației românești se bazează pe date vechi. România nu a mai avut un recensământ din 2011. Cel din 2020 a fost amânat, din cauza pandemiei.

Cu toate astea, legătura există și e greu de ignorat. 

Din multe privințe, România chiar s-a modernizat și încă se modernizează ca urmare a migrației în străinătate. Foarte important aici e că nu contează doar cât de mulți oameni au plecat dintr-o localitate în altă țară. Locul în care s-au dus (și de regulă se duc în același loc) are consecințe nebănuite pe termen lung.

Profesorul Sandu dă câteva exemple: din regiunea istorică Moldova, plecările au fost în special în Italia. „Atunci, Moldova se schimbă în sensul modernizării în principal pe model italian. Ai Banatul, Sibiul, Brașovul cu plecări preponderent în Germania – atunci tipul de modernizare din aceste județe e dat de ce au văzut oamenii aceia în Germania”, explică sociologul.

Alte exemple: „Care e partea din țară în care regăsesc majoritar influența Suediei, Danemarcei, Marii Britanii? În marile orașe. Populația din marile orașe, adică din București, Cluj, Constanța, Timișoara, nu are o țară specifică de destinație. Oamenii se duc în nordul dezvoltat, pentru că au nivelul de educație mai ridicat. Dar pentru Franța, de exemplu, cel puțin cu datele din 2011, știu că Maramureșul e zona cel mai mult aflată în contact prin migrație cu Franța. Cât despre Spania, toată lumea știe de Teleorman, Dâmbovița, județele din sud. Mai sunt două județe, în Transilvania, care sunt legate în special de Spania prin emigrație, iar acestea sunt Bistrița-Năsăud și Alba Iulia”.

Prof. Dr. Dumitru Sandu, sociolog, director al Centrului pentru Studierea Migrației, Universitatea din București

Cum se schimbă o țară de la distanță

La ce ne referim când spunem că localitățile românești se modernizează pe model străin? În primul rând, la schimbările de cultură, de mentalitate. 

„Contribuția migranților la modernizarea actuală a României e în special cu dezvoltarea noii culturi instituționale”, spune Dumitru Sandu. „E vorba despre ceea ce, în limba engleză, e „institutional accountability” sau responsabilizare instituțională. Adică instituțiile să ia în seamă ce zice populația și să dea seamă populației – transparență. România e bolnavă din aceste două motive: demnitarii nu iau în seamă ce zice populația și ei nu dau seamă, nu e transparență”.

Dincolo de această nouă cultură instituțională, diaspora aduce acasă multe alte idei pe care le vede în străinătate. Familiile lor încep să adopte aceste mentalități. Vecinii, poate și ei cu rude în străinătate, fac la fel. Vecinii vecinilor, care nu au pe nimeni peste granițe, copiază noile mode, comportamente. De la vestimentație, la pretențiile pe care le au de la primar, la cum se uită la gunoaiele de pe stradă, cum își aranjează curtea, poarta și fațada casei, cum mobilează interiorul. Cum se cresc copiii în Occident și ce poate fi „importat”. De multe ori, fără să-și dea seama, migranții trimit toate aceste schimbări acasă. În două generații, schimbă o țară.

„Toate aceste schimbări de mentalitate prin migrație nu se rezumă la cei care s-au întors acasă”, explică Dumitru Sandu. „Toți cei care sunt în străinătate au rude, prieteni aici pe care-i schimbă după chipul și asemănarea lor. Eu, ca părinte, (din fericire, fiica mea a venit înapoi în țară) mă duc în vizite la copiii mei. Nu mă duc nici orb, nici surd. Învăț din ce e acolo. Sloganul zis în Piața Victoriei în 10 august 2018 a fost limpede: „Vrem o țară ca afară”. Aia nu e poveste. Vrem o țară ca afară”.

Cum funcționează aceste lucruri în exemplele de mai jos, pe care le-am găsit în comuna Rebra, din județul Bistrița-Năsăud? E un loc care s-a schimbat la față, după ce de aici s-a migrat masiv în Spania (mai ales în zona Madridului):

Italianul care a găsit Torino-ul în Suceava

Și dacă vi se pare că românii sunt subiectivi când caută bucăți de străinătate în propria țară, Panorama vă arată și perspectiva străină.

Pietro Cingolani este 1) italian; 2) antropolog; 3) cercetător care a studiat ani de zile migrația pe direcția România-Italia. Cingolani e autorul unei cărți de referință despre migranții români din Peninsulă. A scris și foarte multe articole despre diaspora noastră în țara lui.

De pe la sfârșitul anilor 2000, Pietro Cingolani a început să petreacă foarte mult timp în satul Marginea, din Suceava, considerat pionier în materie de migrație.

Din Marginea, oamenii au plecat foarte repede în Occident, din 1993 chiar. Ce s-a văzut ulterior în alte localități din România cu privire la migrație s-a văzut mai întâi în Marginea și în alte sate pioniere”, explică el.

De la migrația masculină (bărbații tineri), la femeile care au mers unde le erau soții, la feminizarea migrației, acestea sunt câteva dintre trendurile care s-au văzut mai întâi în satele pioniere.

Context: în primii ani de după aderarea la Uniunea Europeană, adică în perioada în care Cingolani făcea naveta Torino-Marginea, se estima că unu din patru români aflați în Torino provenea din Moldova – Marginea, Bacău, Rădăuţi, Suceava.

Când îl întreb, într-un interviu prin Skype, dacă a văzut urme din Torino-ul lui în Marginea, Pietro Cingolani nu stă deloc pe gânduri: absolut! Stilul cu care s-au construit noile case e un stil specific. „Migranții au văzut și au construit în Italia. Mulți au și firme de construcție și sunt foarte competitivi pe piața italiană. Dacă mă gândesc la prietenii mei care au renovat sau construit case, toți au avut o firmă română. Și eu! Sunt foarte competitivi și cu calitatea, și cu prețurile”.

Ba chiar se mai întâmplă ca migranții români care lucrează în construcții în Italia să fie plătiți în materiale de construcții, pe care le aduc acasă, pentru a-și face o locuință ca acolo.

„Vă dau un exemplu: una dintre primele persoane care și-a construit o casă nouă în Marginea mi-a arătat poză cu o casă pe care a văzut-o el la Trofarello, lângă Torino. Mergea cu mașina, a făcut poză și pe baza acelei poze a făcut un proiect și a construit una la fel. Casa lui în România e geamăna celei din Italia!”.

Când îl rog să-mi arate la ce se referă când spune că a văzut influența italiană în noile case construite în Marginea, Pietro Cingolani îmi arată pozele pe care le-a făcut cu ani în urmă. Nu sunt tocmai casele mediteraneene la care mă așteptam, dar influențele sunt vizibile, deși clar amestecate cu interpretări ale locului.

„Și pentru mine e greu să spun cum e casa italiană, dar pot să spun că anumite elemente, ca balcoane, intrarea în casă, grădina în fața casei – acestea sunt specifice caselor italiene”.

Semne de străinătate sunt și înăuntru: „faptul că a dispărut camera de zestre tradițională. În casele noi, ‘în stil italian’, nu mai e camera de zestre, dar e living room. Sigur că nu e numai în Italia, dar cei care au făcut asta mi-au spus că au amenajat și ei living, inclusiv în stil open space, pentru că așa au văzut în Italia. Bucătăria unită cu livingul nu exista în casa tradițională. Nu putem spune că e un model doar italian, dar ei au făcut asta după ce au văzut în Italia”.

Casa e doar una dintre unitățile de măsură ale modernizării cu influență străină. În aceste localități cu o legătură strânsă cu străinătatea, nu s-au schimbat doar casele, peisajul material. „S-a schimbat și stilul de viață. Felul în care locuiesc oamenii și relațiile sociale”, spune Pietro Cingolani.

„O casă e și o gospodărie, nu doar o construcție. E un univers de relații sociale. S-a schimbat stilul de construit, dar s-au schimbat și relațiile sociale”.

Dacă obiceiul era ca generația tânără, mai ales fiii familiei, să construiască o casă lângă cea părintească, lucrurile s-au schimbat repede în familiile cu copii plecați la muncă în străinătate. „Ce s-a întâmplat în Marginea – și nu doar în Marginea: oamenii au început să construiască mai departe, la marginea satului. Pe de-o parte, pentru că nu era loc în sat, dar și pentru independență. Nu prea vrem să stăm lângă cei bătrâni. E foarte clar că au apărut zone noi, departe de centrul satului, cu case noi. Sunt zone de dezvoltare puternică, în care au construit persoanele plecate în străinătate”, spune antropologul italian.

Comuna Marginea (Suceava), așa cum arăta în fotografii din 2006-2010 / sursa: Pietro Cingolani

În pozele pe care mi le-a arătat cercetătorul italian (vezi galerie foto mai sus), Marginea era un șantier. 

În primii 15 ani de exod (1995-2010), suprafața intravilanului din Marginea a crescut de aproape 6 ori. Cererea de terenuri a crescut atât de mult, încât a fost modificat cursul râului Sucevița.

Ce găsești acum acolo? O comună cu iz de oraș italian. Case moderne, care de care mai dichisite, o pizzerie cu un meniu demn de Torino. Un sat care-i așteaptă vara pe „italieni”. Oamenii de aici sunt plecați de atâta vreme în Italia, încât sunt mai mult italieni decât mărgineni. Sau așa îi văd mărginenii.

Mai jos, Marginea, așa cum arată azi:

Aceeași comună Marginea, după două decenii de migrație intensă în Italia / foto: Panorama

Minunata lume nouă 

O altă perspectivă străină: la finalul anului 2015, Muzeul Culturilor Europene din Berlin inaugura o expoziție fascinantă, numită Minunata lume nouă – Casele de vis ale migranților.

Proiectul avea să se întindă pe parcursul mai multor ani, dar prima cercetare a fost despre casele migranților români. Pe urmă, a fost publicat și un volum, cu articole în care antropologi, sociologi, jurnaliști români și străini au analizat tot universul de semnificații și consecințe ascuns de casele „de import” ale migranților români: ce înseamnă ele pentru economia locală, pentru sectorul imobiliar al locului; ce înseamnă din punct de vedere entografic, arhitectural, social.

 „O casă modernă afișează cu mândrie câștigurile obținute de proprietar în străinătate. E o dovadă a muncii grele, a curajului și ambiției necesare pentru a reuși într-un loc străin. Ferestrele mari, acoperișurile elaborate și materialele de import simbolizează stilul de viață occidental. Alături de mașinile puternice, sunt cheia recunoașterii sociale. Sunt capitalul social al unei familii”, povestesc curatorii expoziției.

Case noi ale unor migranți din Cajvana, Suceava, plecați la muncă în Italia / sursa foto: Amelia Tue, Brave New World, 2015

Vreau să îmi fac casa ca în Italia, cu pereți și podele de gresie, nu cum era înainte. Trebuie să fie ca în Italia

D., din Borșa, Maramureș (sursa: Minunata Lume Noua)

Anul ăsta mi-am schimbat perdelele. Sunt ultima apariție aici la noi în zonă. Seturile de farfurii, de pahare, cristalurile … toate le-am adus de la Paris. Bucătăria asta pe care o am acum, să n-o văd. O schimb! La noi se schimbă moda peste an. Acum mi-e și rușine, nu pot să mă uit la ea. Scaunele le-am schimbat deja de trei ori. Și nici astea nu mai sunt ce trebuie. Să știi că au fost scumpe. Am dat 2 milioane jumate pe unu. Sunt scaune și la 200 de euro. Acum trebuie să le schimb și pe astea.

I.S., din Târșolț, Țara Oașului (sursa: Minunata Lume Noua)

Mândrie și beton

Fotograful Petruț Călinescu a documentat ani de zile migrația externă a României. Mare parte din fotografiile din „Minunata lume nouă” au fost făcute de el. Din 2010, a fotodocumentat comunități din Maramureș, Oaș, Țara Lăpușului, Bucovina. Cel mai mult timp, însă, l-a petrecut pe ruta Certeze-Paris.

„Inițial, am vrut să fac un proiect zonal pe Balcani și am fost și în Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Kosovo”, spune fotograful, pentru Panorama. „La noi mi s-a părut un pic mai spectaculos. În Bulgaria, nu vezi sate schimbate de pe urma migrației”. 

Așa a apărut proiectul Mândrie și Beton, care arată o ciocnire spectaculoasă între lumi, între nou și vechi. O ciocnire provocată de migrație. Odată ce se așază praful, vedem conturul modernizării.

Floarea Baltă pozează în casa neterminată a fetei sale, care muncea la acea vreme într-o patiserie din Paris (Certeze, Maramureș, 2010). Fotograf: Petruț Călinescu, Mândrie și Beton

Pe de-o parte, ai „lumea asta veche a caselor de lemn și a bătrânilor care și-au trăit viața după un calendar agricol”. De cealaltă parte, e lumea nouă, cu iz și culori de Occident. „În decursul a câțiva ani, s-au întâmplat niște schimbări uriașe”, comentează fotograful.

Când banii au început să vină, a fost o explozie, schimbările s-au văzut peste noapte. Asta pentru că banii s-au dus, întâi și întâi, în case. Abia pe urmă s-au deschis foarte multe afaceri în plan local: cafenele, coafor, salon auto etc. Toate, afaceri deschise de migranți, mai explică documentaristul.

„Sunt o comunitate super harnică”, spune el despre oamenii din zona Certeze, unde a fost des. „Când dai mâna cu ei, vezi că au niște lopeți care nu sunt făcute din mouse. Hărnicia asta e un concept destul de greu palpabil, așa că devine vizibilă prin casele pe care le faci. Așa a început această goană pentru a demonstra cine e cel mai harnic. Am dat de oameni care și-au făcut o casă doar în urma unui pariu la bere că pot face casă mai mare”.

Casele opulente din Certeze au ajuns deseori în presa națională în ultimii 20 de ani. Petruț Călinescu spune că lui i se pare că acolo contează mai mult moda, nu neapărat destinația de migrație. „Mai aduc un palmier, o pictură cu Bonaparte, dar la nivel de stradă nu mi se pare că aduce a arhitectura din Franța. E mai degrabă un ghiveci, o amestecătură de stiluri. Nu te plimbi pe stradă și zici că ești în Franța sau în Sardinia”.

În alte locuri, situația stă altfel: „Am fost la începutul acestui an în Racșa, în Oaș, zonă de unde s-a plecat în Anglia. Și încep să apară case noi cu niște influențe englezești, victoriene, cu coloane foarte mari, super impunătoare”, povestește Petruț Călinescu.

Casa mică (dărâmată între timp) a bătrânilor Gherman stă lipită de duplexul construit de doi nepoți de-ai lor, plecați în Franța (Moișeni, Țara Oașului, 2010). Fotograf: Petruț Călinescu, Mândrie și Beton

„Importatorii de aer occidental”

Cum văd lucrurile cei care și-au făcut business din importat aceste „bucăți de Europa” în România?

„Am lucrat în domeniul construcțiilor, cam tot ce am văzut acolo am aplicat aici”, spune Ionuț Givan, dezvoltator imobiliar cu proiecte în Bistrița-Năsăud, Sibiu, Cluj și Suceava.

Și-a început afacerea în 2008, după vreo nouă ani lucrați în construcții în Spania. Toată familia lui era atunci la muncă în Spania – el, cei doi frați mai mici, cu care încă lucrează (au lucrat împreună și în Spania), mama și tatăl lui.

Acolo a învățat tot ce știe despre imobiliare. Când s-a întors, a făcut-o cu tot acest know-how. „Am încercat să vin cu tehnica pe care am văzut-o și am învățat-o acolo, cu strategia, tot…”

Doar cu tehnica sau și cu stilul? Clar ne-am inspirat și din aspectul construcțiilor de afară. Am încercat să dăm o altă față, care chiar a prins la piața de aici”, răspunde.

Adaptat, ca să meargă la clima bistrițeană, stilul spaniol merge foarte bine pe piața imobiliară din zonă, admite constructorul.

Compartimentările, arhitectura mediteraneană, toate au devenit un model de business foarte profitabil. „Să știți că lucrăm pe prețuri mai mari decât afară. Prețurile pe metru pătrat, ce plătesc eu acum la subcontractori – păi eu nu încasam în Spania banii ăia, ca subcontractor”.

Proiecte ale firmei de imobiliare bistrițene conduse de Ionuț Givan și de frații lui, care au lucrat în Spania în domeniul construcțiilor

Frații Givan s-au întors acasă doar parțial din cauza crizei economice, dar în principal pentru că domeniul imobiliar exploda în România. „Noi în orice moment am fi avut de lucru acolo (în Spania, n.r.), doar că nu mai câștigam cât am câștigat. Așa că ne-am gândit că ar fi oportun să facem ceva în țară”, povestește dezvoltatorul imobiliar.

Anul trecut, firma lui avea o cifră de afaceri de 47 de milioane de lei – față de 50 de mii de lei în 2008. În prezent, are peste 150 de angajați. Mare parte și cei mai stabili dintre muncitorii lui au lucrat în construcții în străinătate. Iar pandemia i-a adus și mai multă mână de lucru. „S-au întors foarte mulți anul trecut. Chiar avem acum foarte multe cereri de angajare, cereri din partea unor persoane care s-au întors din străinătate”. 

Bolțari și „scârț” ca pe coasta Mediteranei 

„Casele noi sunt făcute la standarde foarte înalte. Muncind acolo de la doi, trei, cinci ani, când veneau înapoi în România şi se întorceau, nu le mai plăcea deloc nici casa, nici maşina, nici poarta, nici gardul, schimbau totul. Da, domne’, vreau să trăiesc în ţara mea, da’ mai bine, ca acolo”, povestește, la rândul lui, un inginer, într-o cercetare a profesoarei Andra Jacob Larionescu, de la Facultatea de Arhitectură a Universității Spiru Haret.

Profesoara a studiat și ea îndelung efectele migrației asupra arhitecturii locale, cu studiu de caz tot în Marginea, care e, probabil, una dintre cele mai documentate comune din țară. Între 2009 și 2011, Andra Jacob Larionescu a colectat date și interviuri din 50 de gospodării din Marginea.

Cercetările ei au arătat că migrația a favorizat importarea unor noi sisteme de construcție, tehnici şi utilaje de construcţie, dar şi a unor sisteme de încălzire, canalizare şi alimentare cu apă şi electricitate mai economice sau mai performante. „Am fost în străinătate și am văzut lucruri moderne, așa că am zis să facem și noi așa acasă”, i-a spus un migrant.

„Am pus bolţari pe cinşpe şi cu scârţ (polistiren, n.r.) înăuntru. Că aşa am văzut în Italia”, povestea un alt localnic. 

Cel puțin în primii ani de boom imobiliar alimentat de migrație, imitația construcțiilor a avut și elemente mai lipsite de înțelepciune, dacă nu chiar comice. Nu puține au fost casele care nu doar că au fost construite în stil italian, ci și izolate la fel: „Tu vii la –35 °C cu acelaşi sistem (de izolare ca în Italia, n.r.)?”, s-a plâns un meșter.

„Cât de mult mi-au plăcut casele din Italia!”, i-a povestit S.N., un alt mărginean. „Eu nu aveam casă cu baie și de aia am și plecat. Cum am lucrat pentru o doamnă în vârstă, am văzut cât de ușor e să ai grijă de o persoană cu dizabilități. Așa că am zis că primul lucru pe care îl vreau e o baie. Dacă cineva se îmbolnăvește, totul e la îndemână, nu trebuie să mergi afară, poți spăla rufele, e altfel. După ce am plecat în Italia, am zis că da, mașina și toate celelalte sunt folositoare, dar cel mai important lucru e baia. Soția mi-a zis: în casa pe care o avem, nu putem construi o baie. Hai să construim, să demolăm și să reconstruim”.

De altfel, la recensământul din 2002, scrie Andra Jacob Larionescu, doar 16% din casele din Marginea aveau baie în casă. În 2011, jumătate din ele aveau.

Iar acum baia nu mai are doar rolul funcțional de care vorbea S.N., ci sunt spații luxoase, cu piatră naturală, plăci de gresie și faianță de import. Băile migranților au apărut dintr-o necesitate lesne de înțeles și au devenit un simbol al rupturii de trecut, al modernizării și al occidentalizării. Ele sunt, asemenea caselor în care se află, un simbol concret al bucăților de Românie ca afară aduse acasă de diaspora.

Pentru că nimic nu-ți spune mai clar că ai ajuns departe decât faptul că nu trebuie să mai mergi departe pentru a ajunge la toaletă sau apă caldă.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on whatsapp

Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.