„Condusul să fie incomod în zonele urbane”. Expertă străină, despre cum ar trebui să se transforme orașele românești

Într-o lume urbană dominată de mașini și de orașe a căror infrastructură e gândită în jurul traficului rutier, tot mai multe localități încep să-și pună întrebarea: cum ar arăta un oraș făcut cu adevărat pentru oameni? Un oraș în care mersul pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public nu e variantă de rezervă, ci cea mai firească și convenabilă cale să ajungi din punctul A în punctul B? 

Deși orașe precum Amsterdam, Copenhaga sau Barcelona au avansat considerabil în construirea unor spații destinate pietonilor și bicicliștilor, Bucureștiul și numeroase alte localități din România sunt mult în urmă la acest capitol. 

La noi, orașele trebuie să depășească viziuni învechite, care pun mașinile în centrul atenției, și să adopte un model de dezvoltare urbană axat pe confortul și siguranța pietonilor. Asta implică o schimbare majoră de mentalitate, dar și investiții în infrastructură urbană: piste de biciclete sigure, crearea de zone pietonale extinse, modernizarea transportului public.

Ca să înțelegem de ce e nevoie pentru a avea un oraș care să pună pe primul loc oamenii, nu mașinile, am stat de vorbă cu Melissa Bruntlett, expertă în mobilitate urbană și cofondatoarea agenției Modacity Creative, care promovează infrastructura urbană sustenabilă.

Ea a vorbit recent despre acest subiect la festivalul New Urban Habits, organizat pe 26 și 27 aprilie la București de Urbanize Hub, un „agregator de idei, opinii, proiecte și știri despre orașe inteligente şi dezvoltarea urbană durabilă”.

Cu o experiență de peste un deceniu în promovarea unor soluții mai sustenabile pentru mersul pe jos, mersul pe bicicletă și regândirea spațiilor publice, Bruntlett este coautoare a cărților Building the Cycling City: The Dutch Blueprint for Urban Vitality și Curbing Traffic: The Human Case for Fewer Cars in Our Lives. 

Bruntlett spune că misiunea ei e să ajute oamenii să înțeleagă că o tranziție justă către mobilitatea sustenabilă începe printr-un exercițiu de empatie: „Schimbarea comportamentului este posibilă doar atunci când înțelegem de ce oamenii fac alegerile de mobilitate pe care le fac”.

Un oraș pentru oameni și nevoile tuturor

Panorama: La ce ar trebui să ne uităm atunci când încercăm să ne dăm seama dacă un oraș este cu adevărat făcut pentru oameni, și nu pentru mașini?

Melissa Bruntlett: Ce îmi sare în ochi atunci când mă gândesc la ce face un oraș să fie unul cu adevărat gândit pentru oameni – sau, mai bine spus, care e rezultatul acestui lucru – este că vezi o diversitate de oameni desfășurând tot felul de activități în spațiul public. Oameni care ajung în locuri diferite, prin mijloace diferite – nu doar cu mașina, ci mergând pe jos, cu bicicleta, folosind transportul public.

Adesea, dacă te uiți la unele orașe, vezi în principal adulți între 25 și 65 de ani care se deplasează în mare parte pentru a merge la serviciu. Dar ceea ce lipsește din această imagine sunt copiii sau persoanele în vârstă. Așadar, pentru mine, un oraș făcut pentru oameni are o anumită vitalitate urbană, ceea ce înseamnă că vezi o varietate de activități desfășurate în comunități de către toți oamenii din acea comunitate, indiferent de vârstă.

E nevoie ca spațiul public să cuprindă o varietate de activități: joacă, petrecerea timpului liber, cheltuirea banilor, munca, mișcarea. Toate aceste lucruri fac parte din ceea ce face un oraș să se simtă mult mai uman.

Panorama: De ce e atât de important ca orașele să fie făcute pentru pietoni? Ce le-ai spune celor care argumentează că mersul cu mașina e un mod mai eficient și mai confortabil de transport, deci acolo ar trebui să fie prioritatea?

Melissa Bruntlett: În primul rând, aș pune întrebarea: oare chiar este mai eficient să mergi cu mașina? Dacă toată lumea se deplasează cu mașina, atunci traficul va fi foarte aglomerat – inevitabil, te vei mișca mai încet. Apoi trebuie să găsești un loc de parcare, ceea ce de multe ori e foarte dificil și te face să pierzi și mai mult timp. Poate că pe traseul tău se fac lucrări și trebuie să ocolești. Toate aceste lucruri afectează cât de eficient e, de fapt, să mergi cu mașina.

Eu locuiesc în Țările de Jos și beneficiem de zeci de ani de planificare urbană în favoarea mersului pe jos, cu bicicleta și a transportului public. Dar chiar și în orașe precum unele din Belgia, Germania, Franța—chiar și în Tirana, Albania, unde am fost anul trecut—deplasarea cu bicicleta poate fi adesea mai eficientă, dacă există spațiul și infrastructura necesare. Mersul pe jos, de asemenea, poate fi mai rapid pentru deplasările foarte scurte.

Trebuie să înțelegem că nu e vorba doar despre drumul dus-întors la muncă. E vorba și de toate celelalte drumuri mici — până la magazin, să iei ceva rapid — care nu necesită o mașină.

Și, în cele din urmă, chiar dacă mașina ar fi cel mai eficient mod de deplasare, nu toată lumea poate conduce. Copiii nu au voie legal să conducă. Pe măsură ce îmbătrânim, mai ales după 65 sau 70 de ani, capacitatea noastră de a conduce scade până în punctul în care nu mai e sigur.

Persoanele cu dizabilități fizice sau de vedere s-ar putea să nu poată conduce. Așa că trebuie să luăm toate acestea în considerare. Mașinile nu sunt accesibile pentru toată lumea și de aceea avem nevoie de investiții pentru oamenii care nu pot să conducă sau nu vor să depindă de altcineva ca să-i ducă cu mașina.

Schimbările mici care pot face un oraș mai ușor de navigat

Panorama: Pentru oamenii care locuiesc în orașe care încă nu au o infrastructură prietenoasă cu oamenii, poate să fie descurajant să se gândească la faptul că o schimbare reală ar putea dura zeci de ani. Ce s-ar putea face acum, doar o mică schimbare, ceva ce autoritățile publice ar putea face ca să îmbunătățească un pic viața oamenilor?

Melissa Bruntlett: Sunt canadiană și am locuit acolo până la 39 de ani. E ușor, când te uiți la locuri ca Amsterdam, Copenhaga sau Delft, unde locuiesc acum, să simți că orașul tău nu va ajunge niciodată acolo.

Dar cred că ai punctat ceva important: pașii mici pot duce la eforturi mai mari. Totul începe cu o asumare la nivel de leadership. De exemplu, o asumare clară că ne dorim ca copiii să poată ajunge la școală în siguranță. Ăsta e un obiectiv care poate să pară mic, dar e unul cu impact. Și atunci ne întrebăm: ce putem să facem ca să încurajăm copiii să meargă pe jos sau cu bicicleta la școală, într-un mod sigur și confortabil?

Un exemplu ar fi ce se întâmplă în Barcelona — unde copiii se întâlnesc cu voluntari de câteva ori pe săptămână și merg împreună cu bicicleta la școală. Apoi, poți continua cu proiecte-pilot, cum ar fi „străzi pentru școli”: închizi circulația auto în fața școlilor la orele de intrare și ieșire. 

Dar e nevoie de asumare — din partea autorităților locale, a organizațiilor civice sau a ONG-urilor — ca să se facă primul pas. Ce am învățat ca profesionist în mobilitate este că, atunci când oamenii văd că lucrurile pot fi altfel, chiar și doar într-un proiect pilot, își dau seama adesea: „ah, asta nu mi-a îngreunat viața. De fapt, s-a îmbunătățit în unele privințe”. Și de acolo capeți avânt, proiect cu proiect.

De ce e nevoie de descurajarea folosirii mașinii în oraș

Panorama: Este un obiectiv descurajarea folosirii mașinii în oraș? E asta ceva plauzibil?

Melissa Bruntlett: Cred că mașinile vor avea întotdeauna un rol în viața oamenilor, nu vor dispărea prea curând. Dar ce trebuie să facem este să să ajungem la un echilibru. Nu e vorba de a descuraja toate drumurile cu mașina, ci pe cele care nu sunt necesare.

La fel și pentru mersul cu bicicleta: acolo, raza se extinde la 5 kilometri. Cum putem încuraja ca aceste deplasări să fie făcute cu bicicleta? Pentru distanțe mai lungi, da, oamenii vor avea în continuare nevoie de transport public sau de mașini. Dar ideea este să mutăm deplasările scurte către moduri mai active de transport și să păstrăm mașina pentru momentele în care chiar e nevoie de ea.

Panorama: Și cum putem încuraja oamenii să mai lase mașinile acasă, mai ales într-un oraș ca Bucureștiul, unde, la un moment dat, se estima că avem peste 1,5 milioane de mașini la 2 milioane de locuitori?

Melissa Bruntlett: Și în Țările de Jos oamenii își iubesc mașinile. În Europa de Vest, de fapt, avem unele dintre cele mai ridicate rate de mașini pe cap de locuitor. Deci nu e vorba că oamenii de aici sunt anti-mașină.

Dar când un oraș spune, de exemplu, „ok, centrul orașului devine o zonă cu trafic redus” și le arată oamenilor că asta va aduce mai multă vitalitate în zonă, oamenii vor fi încurajați să vină, să petreacă timp în spațiile pietonale, să sprijine afacerile locale. Atunci lucrurile se schimbă. La fel și cu transportul public: îl faci eficient în zone-cheie, în timp ce călătoriile cu mașina devin mai puțin eficiente în aceleași zone.

Dacă un oraș face asta, treptat vom vedea schimbarea. Dar dacă mersul cu mașina rămâne convenabil, oamenii nu vor renunța la el.

Panorama: Sunt curios ce părere ai despre proiectele care închid temporar străzi importante. În București, avem această inițiativă pe Calea Victoriei. Din aprilie până în octombrie, strada este închisă traficului auto în weekenduri, pe timpul zilei.

Melissa Bruntlett: Cred că astfel de inițiative arată un lucru clar: nu e sfârșitul lumii dacă închizi o stradă pentru mașini. Un exemplu foarte bun este Montreal, în Canada. Din mai până în septembrie sau octombrie, ei închid 11 străzi traficului auto și devin exclusiv pietonale.

Totul a început cu o singură stradă, acum aproape 10 ani, și doar în iulie și august. Dar a avut atât de mult succes încât au continuat să extindă proiectul. Acum, una dintre acele străzi este închisă permanent. Localurile din zonă au susținut inițiativa pentru că au văzut că așa le vin mai mulți oameni și petrec mai mult timp acolo. Locuitorilor le-a plăcut pentru că spațiul a devenit și un loc de întâlnire pentru comunitate, iar zgomotul s-a redus considerabil.

La Montreal e destul de cald vara, așa cum e și la voi, în București, așa că autoritățile au început să adauge diverse elemente în acele spații precum fântâni arteziene, mobilier urban temporar și altele. Spațiile au devenit, astfel, foarte animate. Așadar, da, închiderile temporare sunt o modalitate excelentă de a le arăta oamenilor ce e posibil. Iar dacă se discută despre închiderea lor permanentă, cel mai probabil e pentru că oamenii se simt foarte bine în acele spații în forma lor dedicată pietonilor.

Cum te poți implica pentru a aduce schimbarea la tine în oraș

Panorama: Ce sfat le-ai da oamenilor obișnuiți care vor să vadă orașul lor devenind mai prietenos cu pietonii? Ce pot face?

Melissa Bruntlett: Cel mai important lucru este să le arătați politicienilor și decidenților că vă place ce se întâmplă. Arătați-le că apreciați măsurile care transformă spațiile urbane. De multe ori, ei aud doar vocile celor care sunt împotriva acestor schimbări. Așa că, dacă vă bucurați de astfel de proiecte, faceți în așa fel în acea bucurie să fie evidentă pentru toată lumea. Asta îi va încuraja pe decidenți să continue pe acest drum. 

Iar pentru cei care vor să facă mai mult, le-aș spune: implicați-vă în grupuri comunitare locale. Faceți voluntariat, sprijiniți diversele proiecte, mergeți la evenimente sau chiar organizați voi evenimente, chiar și o simplă petrecere de stradă poate ajuta. Nu trebuie să fie totul activism radical. Începeți cu pași mici, contribuiți astfel la schimbarea de perspectivă și a discursului public, și în timp, aceste eforturi pot duce la schimbări reale.

Cum îți schimă viața un oraș prietenos cu pietonii

Panorama: Te-ai mutat din Vancouver într-un oraș mic din Țările de Jos, mult mai prietenos cu pietonii. Cum a fost această tranziție și cum ți s-a schimbat viața?

Melissa Bruntlett: A fost o schimbare mare, cu siguranță. Vancouver e în continuare un oraș foarte frumos, iar în cei 12 ani cât am locuit acolo, s-au făcut multe îmbunătățiri pentru mersul pe jos, pentru mersul pe bicicletă și în spațiile publice în general. 

Dar aproape imediat după ce ne-am mutat în Țările de Jos, am simțit o reducere uriașă a stresului și a fricii de a fi într-un spațiu public. Totul pur și simplu pare mai calm, nu doar în Delft, unde locuim, ci și în orașe mai mari precum Rotterdam, Amsterdam sau Utrecht. Sunt orașe „mari” după standardele olandeze, dar sunt mult mai ușor de parcurs și mai liniștite.

Nu ești constant în alertă, îngrijorat că te-ai putea rătăci sau că te-ar putea lovi ceva. Doar asta îți reduce semnificativ nivelul de stres și te face să te simți mai în largul tău.

Pentru noi, ca susținători ai mersului pe bicicletă de mulți ani, să ne mutăm într-o țară construită în jurul bicicletei a fost incredibil. Dar și mai puternic a fost impactul asupra copiilor noștri: aveau 10 și 12 ani când ne-am mutat și, în mai puțin de o lună, mergeau singuri cu bicicleta prin oraș. Nu mai trebuia să-i însoțim peste tot și aveam încredere că sunt în siguranță.

Panorama: Unul dintre subiectele despre care se vorbește cel mai puțin când vine vorba de orașele pline de mașini este zgomotul produs de acestea și cât de dăunător este de fapt. Cum ne afectează?

Melissa Bruntlett: Există tot mai multe cercetări care arată că expunerea constantă la zgomot de intensitate mare ne menține corpul într-o stare permanentă de „fight or flight” („luptă sau fugi”). Ne crește nivelul de stres, ritmul cardiac, anxietatea. Sunt efecte de durată atât asupra sănătății fizice, cât și mentale.

Te duci la Veneția sau chiar doar pe o stradă cum e Calea Victoriei în weekend și deodată realizezi: „Ah, pot să aud totul… oameni vorbind, păsări, conversații”. E ceva frumos, profund liniștitor.

Și aici ne întoarcem la prima ta întrebare: ce înseamnă un oraș construit pentru oameni? Pentru mine, e un loc în care, când ieși afară, auzi sunetele vieții de zi cu zi, nu motoarele mașinilor. Auzi oameni discutând, copii jucându-se, păsări cântând.

Despre Melissa Bruntlett

Melissa Bruntlett activează din 2010 ca expert în mobilitate urbană și consilier strategic pentru îmbunătățirea spațiilor publice, a mersului pe jos și a mersului pe bicicletă. Își folosește experiența în comunicare pentru a atrage atenția asupra importanței tranziției către comunități mai sustenabile și mai sănătoase. Perioadele în America de Nord și Europa o ajută să adapteze cele mai bune practici internaționale la contextul local. „Potențialul de a învăța unii de la alții este imens, iar împărtășirea poveștilor de succes și a lecțiilor învățate reprezintă un pas important către crearea de spații care îmbunătățesc bunăstarea mentală, fizică, socială și financiară a oamenilor”, spune ea.

În calitate de co-autoare a cărților Building the Cycling City: The Dutch Blueprint for Urban Vitality și Curbing Traffic: The Human Case for Fewer Cars in Our Lives, pune un accent deosebit pe poveștile umane care stau la baza inovației și schimbării.

A cofondat agenția Modacity Creative, care se axează pe explorarea modului în care o tranziție justă către mobilitatea sustenabilă pornește de la empatie, recunoscând diversitatea nevoilor de transport ale fiecărei persoane. Consideră că schimbarea comportamentului poate avea loc doar atunci când înțelegem de ce oamenii aleg anumite opțiuni de mobilitate, iar felul în care ne simțim atunci când ne deplasăm prin comunități ne influențează comportamentul. Cu cât decidenții  înțeleg mai bine acest aspect, cu atât soluțiile create vor fi mai echitabile.

Despre New Urban Habits Festival

New Urban Habits își asumă rolul de a redefini sustenabilitatea prin invitați care au ceva puternic de spus, soluții inovatoare și experiențe captivante care vor inspira întreaga comunitate urbană să adopte schimbări esențiale, de la bunăstare personală și wellness la politici urbane inteligente și consum responsabil, promit organizatorii.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș