OPEN MINDS

Burnout urban | Cum ne vindecăm de boala care ne alungă din oraș

Computer Hope Guy
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Pandemia ne-a făcut pe toți să ne reevaluăm relația cu propriul oraș. Închiși în case luni la rând, mulți au ajuns la concluzia că o mai bună calitate a vieții e dată de natură, liniște și spațiu. Dar niciunul dintre cele trei elemente nu se mai regăsește în oraș.

Astfel, după perioadele de lockdown, s-a vorbit despre trendul migrării pandemice de la oraș înspre suburbii, sau în orașe mai mici. Acum, cu sfârșitul pandemiei la orizont și cu schimbarea modelelor de lucru, odată cu digitalizarea tot mai accelerată și cu reevaluarea stilulurilor de viață, mai are sens să facem compromisuri pentru a sta la oraș?

În căutare de răspunsuri, Panorama a stat de vorbă cu Alice Cabaret, strategistă urbană din Paris, metropolă care are, de niște ani, ambiții de reinventare pentru o viață urbană mai prietenoasă. Cabaret a fost recent la București, de unde a plecat cu impresia că orașul a fost gândit mai mult pentru mașini și mai puțin pentru oameni.

Experta vorbește despre felul în care, pe fondul ritmului alert al vieții moderne, oamenii au ajuns să își perceapă propria relație cu orașul în termeni limitativi – timp pierdut în trafic, poluare, zgomot și mașini. Am uitat, parcă, avantajele orașului.

În contrapondere cu popularul concept al „orașului la 15 minute”, al urbanistului Carlos Moreno, Cabaret atrage atenția că nu ar trebui să cădem în capcana unei obsesii de a optimiza interacțiunile noastre cu mediul înconjurător într-atât încât să nu mai avem de ce ieși din casă. 

Lucrăm de acasă, facem sport din sufragerie, mâncarea de la restaurantele preferate ni se livrează la ușă. În timpul liber, stăm pe Netflix, iar timpul „în natură” e, de fapt, petrecut în curte sau pe balcon. Și așa devine orașul la 15 minute orașul din propria casă.

Într-o eră în care trăim tot mai mult pe pilot automat, fugind din punctul A în punctul B, Cabaret vorbește despre un fenomen de „burnout urban”. Discuția cu specialista franceză nu se blochează însă în pesimism. Ea vine și cu posibile soluții, împreună cu sugestii despre cum să percepem, să interacționăm și să ajutăm la dezvoltarea și ocrotirea propriei noastre relații cu orașul în care trăim.

Oamenii își petrec aproximativ 93% din viață înăuntru.

Redăm, în continuare, interviul acordat de Alice Cabaret rubricii Open Minds:

Bucureștiul: un oraș cu potențial, dar în care mașina e șefă

P: Ați fost recent în București, pentru a lua parte la o conferință. Ce impresie v-a lăsat orașul și ce v-a frapat cel mai tare, în calitate de strategist urban?

A.C: Am petrecut doar câteva zile, aș fi vrut să am mai mult timp să explorez. Prima impresie a fost că e o diversitate arhitecturală fantastică și orașul e plin de clădiri arhitecturale frumoase și de mare valoare.

M-am plimbat pe multe străzi cu case superbe, iar modul în care pietonul și strada intră în contact cu ambianța arhitecturală m-a fascinat. Sunt multe lucruri cu care Bucureștiul se poate mândri. Dar, din ce am observat, cred că o problemă e că cetățenii nu simt că pot să-și îmbunătățească propriul oraș.

Principala prioritate a oamenilor este, bineînțeles, eficientizarea și fluidizarea traficului, numărul de mașini din oraș și transportul public, deoarece principalele nevoi sunt în această sferă. Dar, din păcate, discuția despre oraș se blochează aici. Și tot din păcate, oamenii privesc și vorbesc despre oraș doar prin această lentilă.

De exemplu, am mers către locația conferinței pe jos, folosind Google Maps. Și nu înțelegeam de ce mă face să ocolesc foarte mult, când aș fi putut pur și simplu să traversez un mare bulevard pe care mă aflam. Am luat versiunea mai scurtă, fără să ascult de GPS, ca să realizez apoi că nu am pe unde traversa ca pieton. Ca strategist urban, asta m-a făcut să mă gândesc cine are prioritate în oraș și că este un oraș gândit mai mult pentru mașini, și mai puțin pentru oameni.


 
Citește și:
Chiar ne trebuie atât de des mașina în oraș sau e o problemă de mentalitate?
 

„Orașul la 15 minute” poate ascunde o capcană

P: Vreau să vorbim puțin și despre conceptul „orașului la 15 minute”, care a fost gândit chiar la Paris, de către urbanistul Carlos Moreno, și care a fost promovat intens de către primăria orașul dumneavoastră. Cum vedeți această abordare asupra orașului?

A.C: Cred că modul în care privim orașele spune multe despre noi, ca societate. Trăim în era accelerării, în care învățăm că prin anumite mecanisme, precum tehnologia digitală, putem economisi timp și am intrat într-un nou normal în care suntem într-o goană continuă de a optimiza totul. În această paradigmă a societății moderne ne aflăm azi. Bineînțeles, eficientizarea și scurtarea timpului petrecut în trafic sunt preocupări legitime. Sunt mulți oameni care petrec mult timp pe drum până la birou și înapoi sau care nu au acces la mijloace de transport în comun.

Experiența noastră cu orașul nu ar trebui să fie privită doar prin lentila optimizării: ar trebui să interacționăm mai mult cu orașul nostru, nu doar atunci când mergem din punctul A în punctul B. Curând, poate vom ajunge la un oraș la 10 minute sau 5 minute, până când nu vom mai avea acces la oraș deloc. Vom ajunge să stăm în sufrageria noastră, separați de ceilalți, ceea ce ne va reduce opțiunile și oportunitățile de interacțiune. Paul Virilo, un filosof și urbanist francez, spunea că accelerarea timpului înseamnă compresia spațiului.

Avem nevoie să trăim și să experimentăm momente în propriul oraș, care nu sunt menite să fie optimizate. Din astfel de experiențe sau interacțiuni neașteptate și neplanificate din viața de zi cu zi pot reieși lucruri frumoase pe care oamenii nu și le mai permit, pentru că sunt mai mereu pe grabă.

Oamenii din mediile urbane intense, care sunt expuși la zgomot cronic, au un risc mai mare de boli cardiovasculare și probleme ce țin de sănătatea mintală.

 

Burnout urban: de ce fug oamenii de oraș

P: Spuneți că există un burnout urban. Ce înseamnă acest lucru?

A.C: Am ajuns în acest punct în care dezvoltarea accelerată a metropolelor din Nordul global (economiile dezvoltate, n.r.) a ajuns în punctul în care am ajuns să trăim, la nivel de societate, o senzație de oboseală vizavi de orașul nostru. Viața urbană a devenit o cursă de șoareci, iar percepția vizavi de viața la oraș a început să se schimbe, cel puțin odată cu pandemia.

Pentru a avea parte de liniște, pace și natură, oamenii fug de oraș, nu vin înspre el. Centrul urban a ajuns să reprezinte exact opusul acestui stil de viață tihnit și mai liniștit. Însă, cred că putem schimba această percepție. Există deja mișcări prin care oamenii realizează că se poate trăi și altfel la oraș și că merită să luptăm pentru ecosistemul nostru și pentru o mai bună calitate a vieții în oraș.

Demolarea orașului modern: mit sau realitate?     

P: Odată cu pandemia, am observat cu toții o migrare a oamenilor către sate, orașe mai mici, suburbii. Care mai e rolul centrului urban, dacă aceasta va fi tendința pe viitor?

A.C: În ultimii ani, oamenii au recunoscut vulnerabilitățile și limitările vieții la oraș și scăderea calității vieții, iar mulți și-au pus întrebarea: cum vreau să trăiesc de acum încolo?

În acești ani, orașele au eșuat și din punct de vedere al rezilienței. Aici vorbim despre gestionarea crizei sanitare, a problemelor climatice sau a celor politice.

Orașul a fost văzut drept un loc în care crești profesional și care îți poate oferi oportunități și siguranță. Un loc în care mergi pentru universitate și primii ani de carieră, după care poate te muți pentru o mai bună calitate a vieții sau pentru a-ți dezvolta o comunitate mai locală, pentru a sta în natură și poate mai revii la oraș în diverse puncte ale vieții.

Orașele au o capacitate fantastică de servicii comunitare, cum ar fi infrastructura, transportul, spitale, iar ele reprezintă un epicentru important, care deservesc și alte regiuni din zonă. Dar, din punct de vedere al dezvoltării urbane, trebuie să fim atenți ca nu cumva întregul nostru spațiu înconjurător să fie dezvoltat pentru a deservi aceste servicii.

Trebuie să creăm spațiul nu doar pentru oameni, ci și pentru întregul ecosistem care conviețuiește în oraș. Anumite orașe au caracteristici și funcționalități aparte în peisajul urban. Scopul nu e ca orașele mici să devină și ele huburi urbane.

Trebuie să fim atenți la fenomene, precum „urban sprawl” (întindere urbană și răspândirea dezvoltării urbane – locuințe, dezvoltări comerciale, drumuri –  pe terenuri din apropierea unui oraș mare, fără a ține cont de planificarea urbană, cum s-a întâmplat, de pildă, în jurul Bucureștiului, n.r.). Așadar, trebuie să menținem acest echilibru fin între spațiile naturale și cele dense, bine dezvoltate, care să poată oferi oamenilor oportunități.

Expunerea la vegetație a fost corelată cu o scădere a mortalității, comparativ cu cei care locuiesc în locuri cu mai puțină vegetație.

 

Inovație, în adevăratul sens al cuvântului

P: Ce mai înseamnă inovație în urbanism în ziua de azi? Avem atâtea mecanisme la îndemână, precum tehnologia, care ne pot face calitatea vieții în oraș mai bună, dar ce înseamnă cu adevărat inovație urbană?

A.C: Cred că acest cuvânt, al „inovării”, a ajuns să fie prea des folosit și nu mai realizăm că el poate însemna o sumedenie de lucruri: o viziune diferită de a face lucrurile sau chiar o inovație a gândirii. Iar, aici, cred că e important să recunoaștem cum putem îmbunătăți modul în care creăm orașe, cum le gestionăm și cum decidem să investim în ele. Nu e vorba doar de designul unui oraș, ci și despre o nevoie de schimbare de viziune.

Cred că una dintre paradigmele care trebuie să se schimbe e chiar modul restrictiv în care gândim inovația. Este vorba doar despre investiții, crearea de noi lucruri în orașe și atenția constantă care e dată ideii de nou și de regenerare? Sau poate accentul ar trebui să fie pus și pe cum ne putem îngriji de spațiile deja existente din jur, nu doar de a face mai mult, mai eficient, mai nou?

Durata de viață a multor clădiri e de doar 40 de ani, iar multe sunt în stare de degradare. Așadar, una din marile schimbări de paradigmă care trebuie să aibă loc se referă la cum creăm clădiri și cum ne îngrijim de cele deja existente, pentru ca ele să dăinuie mai mult de 40 de ani.

O regândire a clădirilor cu un singur scop

P: Durata scurtă de viață a anumitor clădiri e cauzată și de faptul că au fost gândite să îndeplinească un singur scop?

A.C: Exact, noi le numim clădiri care au o mono-funcționalitate. Au fost construite și gândite cu un singur scop, iar acesta e unul din motivele pentru care se și degradează atât de repede. Ele nu îndeplinesc nevoile unei societăți în continuă mișcare și schimbare, în care modul oamenilor de a locui și de a munci se schimbă constant.

Aici poate fi vorba de clădiri de birouri, sau poate fi folosirea unor materiale de construcții proaste, care nu sunt eficiente din punct de vedere termic sau energetic, făcând experiența de locuire incomodă. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ne-a păsat de clădiri, atunci când le-am construit, iar accentul a fost pus doar pe a construi, a moderniza, a face ceva nou, în loc să ne uităm și la cum putem conserva și refolosi clădiri deja existente.

Aici e marea dilemă: cum vom reuși să creăm comunități și organizații de oameni, care, cu ajutorul statului, sau prin alte mijloace, vor ști să se folosească de clădiri în mod diferit, să aibă grijă de ele și să schimbe altfel cultura cu care suntem obișnuiți când vine vorba de spațiul urban înconjurător? 
Din cauza aerului poluat, guvernul francez are cheltuieli suplimentare de 100 de miliarde de euro pe an, sub formă de servicii și îngrijiri medicale.

 


Despre Alice Cabaret

Este o strategistă urbană franceză, cu experiență internațională în domeniul transformării urbane creative și fondatoare a The Street Society, companie pariziană care încearcă să vină cu soluții și strategii inovative pentru a revigora relația oamenilor cu spațiul urban înconjurător. 

Cabaret are un master în Afaceri Urbane de la Sciences Po (Paris) și, de-a lungul anilor, a fost lector invitat la universități de prestigiu de pe trei continente. Este autoarea cărții „Back to the Streets” și face parte din grupul „12 People to Watch in 2022” al Condé Nast Traveller.

Prin munca ei, Cabaret încearcă să reinventeze și să revitalizeze spațiile publice, clădirile și cartierele din jurul nostru. Experta spune că vrea să provoace o discuție necesară pe care trebuie să o avem ca societate, vizavi de cum să conviețuim cu mediul urban, nu doar să trăim pasiv în el.

 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Mălina Mîndruțescu

Mălina este jurnalistă și pasionată de politică, cultură, digitalizare și consum. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

[email protected]


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    4
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x