PANORAMA RĂZBOIULUI

Replica lui Putin pentru podul Kerci, Musk taie chitanță Pentagonului și paradoxul tranziției verzi a UE

La summitul de la Astana (Kazahstan), președintele turc Recep Tayyip Erdogan a jucat tenis de masă cu omologul său din Kazahstan. Imediat a apărut zvonul că din cauza acestui meci a întârziat la întâlnirea programată cu Vladimir Putin, care a fost nevoit să îl aștepte. Sursa foto: Profimedia Images
Putin a bombardat civilii din Ucraina ca să se răzbune pentru podul Kerci și l-a pus pe „generalul Armaggedon” să-i comande trupele, Elon Musk cere bani Pentagonului pentru Starlink în Ucraina, iar tranziția verde a Europei are un campion neașteptat.
CU GAZELE LA GRANIȚĂ

Cum a ratat România șansa de a-și asigura gaze din Azerbaidjan pentru iarna care vine

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei (stânga), a inaugurat gazoductul IGB în iulie, alături de omologul său bulgar de la acea vreme, Kiril Petkov. Livrările propriu-zise de gaze au început abia din septembrie. Foto: Profimedia Images
Un gazoduct-cheie pentru securitatea energetică a Europei a fost inaugurat recent și va aduce gaze din Azerbaidjan în Europa. România este o verigă regională esențială în această rută, însă deocamdată nu are un contract de furnizare cu azerii.