Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Doi ani de război în Ucraina și o săptămână de păruială cu Erika Isac

Computer Hope Guy
Pe frontul din Estul Ucrainei, doi ani mai târziu nu sunt motive de bucurie. Foto: Diego Herrera Carcedo/ AFP/Profimedia.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre cum suntem cu războiul din Ucraina, la borna de doi ani, privind în jur cu disperare după motive de optimism care se găsesc tot mai greu, nu doar pe frontul ucrainean, dar nici în America sau Europa. Apoi, cu toată jena de rigoare, vorbim despre nemernicele noastre războaie de pe Facebook și asaltul pro și contra „tupeistei” Erika Isac, care a împărțit lumea în feministe de ziua a șaptea și „Mirei” toxici.

Doi ani de război în Ucraina și cea mai periculoasă oboseală

ucraina razboi panorama cu alp
Frontul de lângă Bahmut, în Donețk, în februarie 2024. Foto: Abaca Press/Profimedia.

În zorii zilei de 24 februarie, acum doi ani, m-am trezit cu vestea că rușii chiar au invadat Ucraina. Spre norocul meu și al multor alte milioane de oameni din Europa, nu am fost treziți de rachetele și tancurile rusești, ci doar de avalanșa de știri și alerte.

A fost probabil cel mai anunțat război din istoria recentă. Cu o săptămână înainte de invazie, scriam despre strategia total neobișnuită a marilor aliați occidentali de a trâmbița agresiv toate noutățile de intelligence culese din Rusia care-și concentra forțe masive la granița cu Ucraina. Se striga „începe războiul” de câteva luni deja. Când chiar a început, tot la fel de incredibil a părut.

Recunosc că m-am numărat printre cei care au crezut inițial că o mișcare agresivă de asemenea amploare nu are sens rațional, militar, și că totul e doar o altă paradă de putere, cu care Putin ne obișnuise deja. Îmi amintesc chiar oameni bine informați și apropiați de cercurile de decizie de la Kiev, care au crezut același lucru.

Așteptarea era să asistăm, în cel mai rău caz, la un conflict concentrat în Estul Ucrainei, unde războiul dura deja din 2014, la foc mocnit. Nu a fost așa, dar doi ani mai târziu tot acolo am ajuns. Sigur că, după război, mulți viteji s-au arătat, care au explicat ce proști am fost: păi, nu era, dom’le, clar?

Doi ani mai târziu, nu suntem într-un loc bun. Războiul din Ucraina e la fel de irațional în ochii Occidentului, pe cât e de rațional în ochii Kremlinului. Fără un deznodământ apropiat la orizont, suntem în multe privințe exact acolo unde îi convine Rusiei, după ce Putin și-a dat seama că planul său inițial a eșuat lamentabil. Nu a luat Ucraina toată în câteva zile. În schimb, a obosit-o prin hăituială și, alături, de Ucraina, pe noi toți.

Acel război de uzură sau atriție, de care am tot auzit în acești ani, se manifestă diferit pe front și în mințile oamenilor de pe margine. Unul dintre efecte e însă cam același: lumea s-a săturat, atenția și resursele pentru Ucraina devin pe zi ce trece tot mai puțin disponibile.

Pe front, vedem cum de mult timp deja nu mai există avansuri semnificative de nicio parte, în afară de mici victorii tactice, locale. Ucrainenii nu sunt într-o poziție deloc bună, fiind nevoiți să facă pași înapoi, precum la Avdiivka, după ce contraofensiva începută vara trecută nu a adus rezultatele sperate, fiind considerată de unii un eșec.

Am văzut cum temuta măreție a armatei ruse era de fapt o iluzie întreținută de cifre și parade. Am văzut cum armamentele moderne ale marilor puteri occidentale au ajutat imens, dar nu pot face minuni. Mai ales când nu vin la timp și în cantități suficiente. La Kiev, vedem cum corupția și disensiunile politice creează fisuri și în leadershipul ucrainean.

În restul lumii, sprijinul pentru Ucraina pâlpâie tot mai greu. În SUA, republicanii și democrații își pun piedici în Congres, iar sprijinul militar și financiar pentru Ucraina a ajuns instrument de șantaj politic, blocat de luni de zile. În Europa, marii aliați realizează că nu au suficiente muniții și armamente nici pentru ei înșiși, în cazul unui conflict cu Rusia, darmite să reușească să producă ce i-au promis Kievului că trimit în ajutor.

Cu mici lideri de tip Putin, care fac bullying politic și șantaj european, precum Viktor Orban la Budapesta, cu un desant de alegeri unde populiștii și extremiștii sunt mai pe val ca niciodată și cu incapacitatea de a lua decizii rapide și unitare în materie de apărare și politică externă, care caracterizează UE, Europa șovăie și ea în sprijinul pentru Ucraina.

În ce privește acel „endgame”, deznodământul scontat de care se vorbește că e nevoie încă de acum doi ani, tot învăluit în ceață e. Putin are în martie alegeri cu rezultat cunoscut acasă și își consolidează regimul cu iz stalinist, îngropând sau arestând pe oricine mișcă în front, iar deficitul de atenție mondial la adresa Ucrainei crește, așa că orice compromis negociat pare în acest moment sortit eșecului. Sau, în orice caz, o soluție care echivalează cu predarea Ucrainei.

În fotografia de moment, războiul Rusiei e ca o boală lungă, dusă pe picioare de Ucraina. Pacientul trebuie însă ajutat să reziste, altfel cangrena se poate extinde și în alte părți ale corpului european.

Recomandările lui ALP

România descoperă paradoxul sângelui pe bani

sange donatori

Ca întotdeauna la români, ori le dai ciubuc, ori amendă. Guvernanții s-au gândit că așa merge și cu donatul de sânge și au mărit de patru ori valoarea recompensei financiare pentru donatori. Rezultatul? Un val de donatori cu o calitate a sănătății și deci a sângelui îndoielnică, interesați doar de bani, a luat cu asalt un sistem de colectare care nu face față. Claudia Spridon explică de ce nicăieri în lume nu funcționează această ecuație a sângelui pe bani, ba chiar e dăunătoare.

De ce nu mai răspund oamenii la telefon? De frică

telefon fobie anxietate

Sunt doar un milenial introvertit, dar articolul Lilianei Niculescu m-a liniștit: nu sunt singur în anxietatea mea de a vorbi și a răspunde la telefon. Mă exprim de când mă știu mai bine în scris, așa că și pe telefon prefer la fel. Vorbitul la telefon a ajuns să fie privit ca ceva invaziv sau folosit doar cu ocazii realmente grave sau urgente. Mai ales dacă n-avem numărul tău salvat în agendă, pe noi, anxioșii telefonului, ne trec toate transpirațiile dacă ne suni direct: oare ce ne așteaptă la capătul „firului”? Dă, dom’le, un mesaj.

Armata și SRI-ul ne și se păzesc cu camere securizate în China

camere supraveghere

O mulțime de unități ale Armatei, SRI sau Internelor folosesc camere de supraveghere made in China, fabricate de companii pe care aliații noștri din SUA sau UK le-au interzis, pentru că au vulnerabilități de securitate ce permit guvernului chinez să își bage nasul unde vrea. De ce suntem noi mai proști ne explică Europa Liberă. Din același motiv pentru care îți iei tu kile de haine de pe Shein: sunt mai ieftine.

Too fast fashion. Asaltul masiv și ieftin al chinezilor de la Shein și Temu

shein temu fashion

Am zis made in China și Shein? Să vă zic și de Temu atunci. Asaltul produselor ieftine, cu a căror calitate îndoielnică poți să trăiești, pentru că știi cât de puțini bani ai dat pe ele, a fost ridicat la rang de artă de marketing și e-commerce de către acești giganți de shopping din China. Ciprian Ioana descrie toate controversele din spatele celui „de-al treilea val” de fast fashion, de la poluare, la degradare umană, și arată cum ne sunt dresate comportamentele de consum.

25 de ani de Sopranos

Sopranos serial

The Sopranos e fără îndoială unul dintre marile seriale care au contribuit la schimbarea paradigmei de televiziune din epoca noastră: a adus calitate cinematografică pe micile ecrane, arătând că se poate livra și altceva decât ciorbe reîncălzite după aceleași rețete, șabloane și clișee turnate în porții de 30 de minute. La începutul lui 2024, s-au împlinit 25 de ani de când a fost lansat, iar Vlad Dumitrescu a explicat de ce atâta tevatură pentru un serial cu mafioți.

Infograficul Panorama

Astăzi nu am un infografic de la Edit Gyenge. Am un ditamai materialul interactiv și animat, despre cum arată Ucraina și marile ei răni, după doi ani de război.

De la greutățile unei familii medii de ucraineni, traduse din statistici economice, până la cum e afectat mediul sau agricultura de bombele rusești, găsiți în acest material nu doar bogăție vizuală, ci și o imagine atipică la doi ani după ce Rusia a invadat Ucraina: rănile asupra mediului și sănătății oamenilor sunt la fel de adânci și cu efecte de durată ca distrugerile bombardamentelor.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Facebook versus Erika Isac

Am încercat să fac un top al lucrurilor care m-au enervat pe Facebook, citind reacțiile pe alocuri isterice de despicare în patru a noii melodii de la Erika Isac, devenită manifest pentru unele femei. E ok dacă nu veți pricepe toate aluziile de aici, pentru că până nu vă veți afunda singuri, măcar un pic, în toată ciorba scandaloasă creată în social media, nici nu aveți cum.

Nu m-am putut decide la o ordine a clasamentului, dat fiind faptul că micul Mirel și micuța Erika din sinele meu vor fiecare să aibă dreptate, așa că rezultatul e destul de balansat. Practic, m-a enervat cam toată lumea care a ținut să se exprime pe subiect. Mă enervez și pe mine însumi, că asta am ajuns să fac și eu.

Apropo, știați că există un curent de gândire care spune cum chiar nu e nevoie să îți exprimi o opinie pe absolut orice scandal al momentului, în social media, doar pentru a părea informat și „neprost”? Pentru că unu, chiar nu contează, și doi, poate că nu ai nimic în plus de spus, ci doar te lași furat de valul emoției sau furiei. Am aflat și eu foarte târziu asta, după ce efectiv am simțit că Facebook îmi face rău psihic, iar primul pas e ca la Alcoolicii Anonimi: nu mai pune gura pe Facebook.

Deci. Oamenii care se declară oripilați la melodii (sau orice altă formă de manifestare artistică, oricât de îndepărtat ar fi gradul ei de rudenie cu arta) care conțin cuvinte vulgare, nuduri sau alte aspecte ale vieții private a 99% dintre oameni. Dacă ai rămas la acest nivel în scandalul momentului, este trist. „Suntem în 2024, în p… mea”, după cum a spus și omul de cultură și politică USR Cristian Ghinea.

Pe tagma „Mirei-lor” autentici nu ai cum să te mai enervezi cu adevărat, decât dacă ești o femeie fix la fel de „insecure” ca și Mireii respectivi, dar în extrema cealaltă (de la misandre, la feministe militante). Acei bărbătuși misogini care se cocoșesc la femei, punându-le unde „le e locul”, acei masculi alfa toxici de tip frații Tate, care emit judecăți de valoare medieval-neoconservatoare despre femei sunt ceea ce a declanșat probabil nevoia unora de a se regăsi într-o astfel de melodie ca a Erikăi Isac. Ei sunt Mirel. Doar că extremele se atrag și mai ales se potențează reciproc. Pe Facebook, cu atât mai mult.

Ce e și mai enervant decât Mirelul de grotă? Mirelul neieșit din dulap (out of the closet), pe care doar îl ghicești sub poleiala discursului de tip „eu sunt bătrân, nu mă pricep, taică”. El e un Mirel degrabă mansplain-itor cu femeile, care între Sfânta Parascheva și Erika Isac ar merge totuși pe mâna primei, că-l vorbesc băieții la bere. În acest sens, puteți să-l citiți pe Marian Godină, fostul polițist devenit părerist cu accente comice, când nu e obsesiv-compulsiv cu jurnaliștii.

Apoi, feminismul ca ideologie luată în serios, prin manifestări practice. Una e să respecți femeile, drepturile și șansele lor egale la orice pe acest pământ, alta e feminismul. Știu, Mirel, totuși feminismul ca teorie tot o glumă mi se pare.

Apoi, doamnele care și-au găsit brusc o portavoce în această melodie și o ridică la rangul de manifest. Aici, micuța mea Erika îi spune micului Mirel că navighează pe gheață subțire. Sigur că există destule femei care au trăit măcar o dată în viață spaima, dacă nu fapta de a fi agresate fizic sau doar verbal de vreun exemplar masculin de tristă amintire. Sigur că misoginia și desconsiderarea femeilor sunt boli grele, și nu doar în România, iar practicanții lor scapă adesea nu nepedepsiți, dar măcar puși la punct. Totuși, a fost nevoie să vină Erika Isac, de care ai auzit acum 5 minute pe Facebook, să îți creeze platformă și un sens în viață?

Un singur lucru nu m-a enervat. Erika Isac în sine. Bravo ei, girl power! Dincolo de faptul că expune agresiv probleme cu care se confruntă suficiente femei, spre marele merit al artistei Erika Isac, ce cântă ea e chiar ascultabil, față de sinistrele emanații acustice ale majorității curentului trap românesc (vă puteți delecta și pe beat-urile șlagărului său, Tupeista). A ajuns însă cu greu la această nișă feminist-tupeistă a succesului, după multe iterații de marketing.

În final, mă întreb de ce moare în anonimat artista româncă ReginaVageena, care a lansat o melodie rap hardcore-feministă încă de acum câțiva ani? Ce-i drept, nu e pachet vizual ca Erika Isac. Nu dau link, căutați. Vă las asta aici „și dup-aia discutăm”, vorba maestrului proto-influencer Lucian Mândruță, care nu putea rata tocmai dânsul să se lipească pe scandal.

PS: Ați văzut ceva mai penibil decât oameni 40-50 plus, teoretizând cvasi-isteric melodii lansate de o generație cu 30 de ani mai tânără? Măcar pe Threads ne înjuram direct, nu mai pierdeam vremea.

Cifra săptămânii

0
milioane de ambalaje au returnat românii prin sistemul garanție-returnare

Sursa: ReturRO

Tell me more: Armand Goșu

„Uciderea lui Aleksei Navalnîi devine o crimă ritualică, care poate fi interpretată într-o paradigmă christică. Aleksei se sacrifică voluntar ca să întărească adevărul mesajului. El crează o credință, un cult religios pentru cauza respectivă. Nu știu ce impact va avea în societatea rusă. Consecințele sunt greu de descifrat, pe zile, săptămâni, luni, ani, decenii. Raportarea la moarte este diferită în Rusia. În societățile occidentalizare secularizate, cum este și a noastră, ne-am tocit organul și nu mai înțelegem fenomenul religios. (…)

Dacă nu este o întâmplare că a murit tocmai acum, cu o lună înaintea așa numitelor alegeri, și probabil că nu este, cred că degradarea situației politice interne ar putea fi explicația. În ultimele săptămâni, în contextul strângerii semnăturilor pentru candidați, a fost vizibil un fenomen care a îngrijorat puterea. E vorba de cererea socială pentru candidați care se manifestă împotriva războiului cu Ucraina. Repet, candidați anti-război, nu anti-Putin, nu alternativă la Putin, ci candidați care promit oprirea războiului” – profesorul Armand Goșu, într-un interviu pentru Contributors.


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    4
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x