Panorama cu ALP: Bestiar de campanie electorală, cu animale mai mari sau mai mici

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. O dată pe săptămână, vă povestesc despre ce mi s-a părut demn de atenția voastră sau doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre cum au ajuns animalele să domine ultima parte a campaniei electorale, de la cățeii și pisicile menite să înduioșeze electoratul și să-i infecteze cu ceva simpatie și pe candidații care au recurs la acest truc ieftin, până la animalul murdar care a încercat să-l muște de fund pe Nicușor Dan, mânjindu-l de Securitate. Apoi, ne uităm la ia lui Vuitton și ne enervăm pe politicienii populiști care îi cer acestuia să-și scrie „made in Romania” pe piept.

Bestiar de campanie electorală, cu animale mai mari sau mai mici

Probabil că nu e ceva mai facil de produs like-uri, inimioare și onomatopee duios-admirative decât o imagine cu un animăluț drăguț. Dacă-l ții și în brațe, dacă-l și drăgălești, ai bonus. Până și eu știu asta din propria experiență, în nedreapta luptă pentru atenție din mediul online. Lena și Suzi, pisicile mele, bat la fund multe analize, știri sau reportaje muncite, pentru că merg direct la inimă și fără să gândești ți-au furat like-ul.

Asta știu și politicienii. De la bebelușii luați în brațe pe la adunări publice, până la câini și pisici celebre pe întreg mapamondul, drăgălășenia prin asociere e un tertip din arsenalul politic de campanie. N-avea cum să nu scoată capul și la noi, într-un an mai înțesat de alegeri ca niciodată. Doar că, așa cum ne-am obișnuit cel mai adesea, a ieșit cam „cringe”, cum ar zice Gen Z-etării. Penibil, adică.

La București, de la Nicușor Dan care mângâie maidanezi de adoptat, la unii liberali care s-au pus pe iubit căței de talie mică, s-a mers pe emoționarea electoratului cu animăluțe care ar putea să te facă să gândești – uite, e om bun dacă îi stă ăstuia în brațe.

Nu și când ai fața de om chinuit, pus să stea la poză cu un cățel, pe care o afișează fostul angajat SRI George Tuță, trimis de PNL în sectorul 1, să câștige fotoliul de primar. Și lui Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, i-ar cam fugi câinele din brațe, dar îl ține strâns.

Trebuie să recunosc că, dincolo de repulsia față de politicienii care recurg la agațamente facile cu electoratul, nu-mi plac nici câinii de jucărie. Nu le înțeleg menirea și simt că-mi jignesc fibra iubirii față de câini. Nu trișa cu pufoșenii bișonești, dacă n-ai loc sau condiții pentru câine. Fii puternic, ia-ți pisici.

Se poate și mai rău. La Brașov, s-a mers pe metoda clasică, a pozelor discutabile cu copii. La Suceava, un candidat a amestecat motanii, pe afișele electorale. După ce a fost prins „la furat” cu un motan celebru pe internet, pe care îl prezenta ca fiind al său, candidatul Constantin Harasim și-a recunoscut greșeala și a dat vina pe tipografie: i-au greșit motanul. În loc de Oscar al lui, i l-au pus pe Luis, vedetă online. Ca bancul prost să meargă până la capăt, Harasim vine din partidul domnului „Felix” Voiculescu.

Animalele îndulcesc lumea politicii peste tot în lume, atunci când nu sunt pur și simplu exploatate pe post de recuzită electorală de ocazie. Sau, cum face Diana Șoșoacă, pe post de animal de povară pentru fanteziile dumneaei putinist-vadimiste. Din Downing Street până la Casa Albă, pisicile și câinii fac echipă bună cu politicienii, când relația vine natural sau ține deja de tradiție.

Rămânem la capitolul de campanie electorală infecțioasă, dar sărim de la capitolul funny-drăguțel la cel întunecat, de șanț dâmbovițean. Tot prin contagiune au încercat și adversarii electorali ai lui Nicușor Dan să îi dea la temelie în ultima săptămână dinainte de alegerile pentru primărie, încercând să-i lipească de spinare umbra colaborării cu Securitatea.

Au produs un document care, după toate aparențele subliniate de experți în cercetarea arhivelor Securității, este un fals grosolan. O fi scris la mașină, pe hârtie gălbejită, dar îl dau de gol lucruri simple: lipsa diacriticelor, formulările lingvistice nespecifice limbajului securist de atunci, o unitate greșită a Securității, numele mic, dar inexistent la vremea respectivă, al unui coleg de-al lui Nicușor.

Efortul a fost însă lipsit de substanță. Toată lumea care ieșea din țară înainte de 1989 fie dădea ochii cu un securist, pentru a i se pune în vedere lucruri, fie era ținut în evidență fără să știe. În „document”, nici măcar nu se arată ceva relevant. Doar se menționează că Nicușor avea boală pe un coleg, dar că ar fi dat niște detalii lipsite de valoare informativă.

Chiar dacă ar fi real acest document, el nu arată mai nimic. Dan a făcut plângere penală pe subiect, iar CNSAS a anunțat că nu există un astfel de document eliberat din arhivele Securității, pe care le gestionează instituția (nu că asta ar fi o garanție, după episodul Traian Băsescu, dovedit colaborator al Securității după multe adeverințe contrare de la CNSAS).

Într-o perioadă în care se poartă deep fake-urile video sau măcar audio, încercarea de mânjire a lui Nicușor Dan e cu atât mai jenantă. Și nu doar pentru că vizează o perioadă în care „acuzatul” era un minor de 17 ani. Singura miză era ca ținta să nu mai aibă timp să lămurească treaba până în ziua votului, doar cu fumigena s-a fâsâit în două zile.

Nu era mai simplu, măi tovarăși, să produceți niște imagini cu Nicușor Dan făcând rău unui bișon, cel mai iubit câine din România? Sau, și mai grav, cum e scuipat de o pisică agresată? Ați lipsit de la lecția cu „pixelul albastru”, când Traian Băsescu părea că plesnește un copil? Sau poate chiar l-o fi atins? Nici 15 ani mai târziu nu e tranșată treaba asta în mentalul colectiv, iar voi vă încurcați în fonturi de mașină de scris.

Cum ar zice maestrul Gheorghe Dinică, în capodopera lui Nae Caranfil, numită „Filantropica”: „Fiți profesioniști, ce dracu’!”. Dacă nu, rămâneți la bișoni.

Recomandările lui ALP

Averile din fotoliile de la Bruxelles ale europarlamentarilor români

Înainte să trimitem o nouă garnitură de europarlamentari români la Bruxelles, am luat la puricat averile declarate de cei 33 care ne reprezintă de cinci ani acolo. Dincolo de șansa de a intra în lumea deciziilor de la nivelul politic al UE, acesta e cel mai bine plătit job politic. Ce impact a avut el asupra aspectelor materiale din viețile acestor oameni? Și-au luat terenuri, case, acțiuni, au pus banii la saltea? Vedeți evoluțiile într-o serie de infografice cuprinzătoare.

Este AUR de capul lui la europarlamentare?

Nu, Ciprian Ioana nu a aflat răspunsul decisiv dacă AUR e un produs gândit în zona retrogradă a serviciilor secrete, dar a analizat cum valsează AUR alături de partidele populiste și extremiste din Europa. Unde se regăsește ca discurs, cu cine s-ar putea înhăita când intră în Parlamentul European, cu cina va discuta temele conservator-suveraniste pe care le promovează?

Paradoxul trap: o generație progresistă rupe boxele cu versuri care înjosesc femeile

Ca un milenial bătrân ce mă aflu, trebuie să recunosc că muzica pe care o ascultă puștii azi mă lasă ori rece, ori cu urechile plângând cel mai adesea. Așa că „trap”-ul, cu excepția celui timpuriu de prin State, mult mai legat de rap-ul clasic, e un fel muzical pe care nu-l servesc. Vlad Dumitrescu a făcut însă o analiză pe text și melodie care m-a captivat. Această muzică ce idolatrizează materialismul de grotă și terfelește femeia e prizată de o generație care, altfel, e fiartă pe drepturi și corectitudine politică. Păi, nu era mai bine înainte, după blocuri? Nu, era tot aia.

Unde sunt buletinele electronice?

România se chinuie de trei ani să pună pe picioare infrastructura și achizițiile pentru a începe să emită cărțile de identitate electronice, cu care vom putea accesa și semna documente digitale, vom putea merge la doctor sau la aeroport. Nu reușește și riscă să piardă și 150 de milioane de euro, de la UE. Andrei Militaru a refăcut firul acestei epopei, cu ajutorul câtorva experți, și ne arată unde s-a rupt filmul.

Anatomia vieții de rezident în România

Cine ne mai face bine mâine, când om fi bolnavi? E o întrebare care nu mă sperie doar pe mine, când mă apucă ipohondria, ci și pe oamenii din sistemul medical. Tinerii rezidenți se confruntă cu greutăți mari la început de drum și mai mult de jumătate vor să plece din țară. Iar dacă rămân aici, vor ori la privat, ori în marile centre universitare. În rest, România e în criză de medici. Claudia Spridon-Drăgodan și Cristina Dobreanu s-au uitat la ce-i doare pe rezidenți, dar și ce ne doare pe noi, restul.

Infograficul Panorama

Vin alegerile europarlamentare la pachet cu cele locale. Duminică, mergem la urne să votăm ce ne-am socotit că merită, așa că e un moment bun să vă readuc în atenție materialul interactiv făcut de Edit Gyenge, despre cum s-au mișcat ai noștri la munca prin Parlamentul European. În graficul de mai jos, extras din amplul material la care am ajutat-o și eu, avem doar un aspect: România are cele mai puține femei europarlamentar, dintre toate statele UE.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: ia lui Vuitton

Vestea că s-au lansat niște bluzițe Louis Vuitton de vreo 5.000 de dolari bucata nu ar fi ajuns vreodată la mine, dacă nu s-ar fi născut scandalul că ele au niște împletituri leite cu modelul unei ii românești. Dar, mai ales dacă mai mulți politicieni români nu s-ar fi opărit electoral pe acest subiect, ca să dea bine la românul naționalist.

Vuitton a vândut și sacoșe de rafie pe post de lux noncoformist și nu s-a mai supărat nimeni pe la piață, pe la noi prin cartier. E drept, atunci nu era campanie electorală.

Așa că ministrul Culturii, Raluca Turcan (PNL), a anunțat că îl va trage de urechi pe Vuitton, să recunoască adevărul că și ia noastră e frumoasă. Fostul premier Dacian Cioloș (REPER) s-a raliat și el revoltei și a zis că merge chiar mai departe: până la Comisia Europeană, să-i ceară valorificarea și protejarea patrimoniului rural.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță s-a supărat și el, mai ales că se trage din zona Sibiului. Și el a vorbit de „drepturi de autor” și de sesizarea Comisiei Europene. Ba chiar a zis că „nu trebuie să fim duși de nas, ci trebuie ca și creatorii de modă să respecte bogăția noastră culturală”. Și i-a mai transmis lui Vuitton „să admită public de unde s-au inspirat”.

Acum, să nu ne trezim că ne întreabă și Vuitton pe noi de unde ne-am inspirat cu ia asta, dacă tot visăm drepturi de autor. S-ar putea să nu știm pe unde scoatem cămașa.

După cum arată specialistul în fashion Maurice Munteanu: „Ia românească nu este 100% românească. Ia românească are niște surse de inspirație foarte clare: ele sunt Ucraina, Ungaria și Rusia. Eu nu am auzit niciodată ca poporul chinez, mongolez, indienii să amenințe că dau în judecată Casa Dior sau Galliano”, a spus el, dând exemplu și kimonoul japonez, din care se inspiră regulat designerii.

Ce vrem noi de fapt? „Give credit”, cică. Adică să zică Vuitton, da, băi români, foarte mișto ii aveți. Doar că nu a auzit nici gaia de ele prin Occident și nici nu le puteți vinde cu 5.000 de dolari bucata.

E treaba lui Vuitton să își atârne steagul României la intrarea în magazin sau e treaba statului și inițiativelor private din România să știe să-și promoveze cum trebuie produsele tradiționale, ca să audă lumea de ele?

Într-un final, e treaba fiecăruia dintre noi. Cine vrea haine tradiționale, nu-și cumpără bluzițe de la Vuitton. Ăia care cumpără Vuitton nu vor merge niciodată la Sibiu, să-și ia o ie originală românească, nici dacă ar ști că maestrul a luat lecții de cusut de la vreo țărancă de acolo. Nu se supără nimeni, doar cei care vor recunoaștere, dar nu pot vinde ca Vuitton.

Cifra săptămânii