Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Micul Chavez de la Agricultură și prețurile lui plafonate

Computer Hope Guy
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, e un fan al intervenției statului în politica prețurilor, dar și al prunelor - uscate ca în poză sau batjocorite sub formă de magiun. Foto: George Călin/Inquam.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre insistența ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de a salva produsele alimentare românești din ghearele străinilor cei răi, care le prigonesc la raft, printr-o metodă a vestiților economiști Ceaușescu, Chavez sau Orban: plafonarea prețurilor sau, mai subtil, a adaosului comercial. Apoi, mergem să vedem insistența Gabrielei Firea de a persista în greșeală, chiar și atunci când spune că își dă seama că a greșit, prin aplicarea unei versiuni de mindfulness de Voluntari a îndrăgitului vers „dușmanii-mi poartă pică, dar n-au valoarea mea”.

Micul Chavez de la Agricultură și prețurile lui plafonate

Cea mai adecvată postură a ministrului Florin Barbu în fața necazurilor economice ale producătorilor români, căci impunerea politicii de prețuri la raft sigur nu e. Foto: George Călin/Inquam.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, nu poate rămâne în istorie doar ca un tânăr (da, are doar 44 de anișori neîmpliniți) cadru de nădejde al PSD, oltean cu doctorat în economie luat la Craiova, care a muncit toată viața la stat și are vise umede cu „președintele nostru”, Ceaușescu. Nu, domnia sa poate mai mult, iar unul dintre proiectele sale de suflet pare să fie plafonarea prețurilor la alimentele românești, cu care insistă.

El și guvernul din care face parte doresc ca toate produsele alimentare românești care sunt procesate cu materie primă din România să aibă un plafon de adaos comercial la magazine, de cel mult 20%, pentru a le lua fața celor din import, ale străinilor cei răi.

De obicei, când auziți un politician pomenind România și românescul în mod obsesiv și în opoziție cu restul lumii, ar trebui să vă sară semnalele de alarmă: acel politician e de obicei un demagog care habar n-are ce să facă în domeniul unde a aterizat, decât să gâdile orgoliul naționalist al alegătorilor săi mai săraci cu duhul.

Ministrul Barbu pare un astfel de exemplar. Bine, dumnealui mi-a trezit suspiciuni încă de când și-a declarat dragostea față de magiun, fie el și de Topoloveni, unul dintre cele mai odioase produse tradiționale românești pe scara mea de gust, pe care omul pare că l-a ales drept stindard al luptei pentru prețul plafonat la raft al românismului alimentar.

Într-o bucătărie atât de gustoasă, aromată și inventivă cum e cea românească, magiunul e un fel de soluție de avarie. Poate ești nefericit și nu ai altceva la îndemână. Dar nu te pot crede că preferi o pastă acră de prune în fața oricărui gem sau dulceață românească, din orice alt fruct. Mi-a părut rău de necazul mândriei naționale de prune cu un supermarket care l-a scos de la raft, dar primul gând care mi-a trecut atunci prin cap a fost: dom’le, dar cine îl cumpăra? Dar divagăm, fiecare cu gusturile sale.

Degeaba i-au spus economiștii lui Barbu și guvernului său că plafonarea prețurilor, chiar și cu scopul nobil de a avantaja produsele locale, românești, sau micii producători și fermieri, e doar o cârpeală pe termen scurt, care nu poate funcționa economic și mai rău face.

I-au zis de Ceaușescu, i-au zis de Venezuela lui Chavez, i-au zis de Ungaria lui Orban, dar poate că mai rău au făcut: Florin Barbu ar putea fi ațâțat de aceste modele economice de succes, la fel ca alți nostalgici comuniști mai tineri sau nu, care țin minte doar că era mai ieftin și „avea lumea casă și serviciu”, dar uită că făceai foamea în beznă și frig, iar dacă crâcneai, te luau la beci strămoșii politici ai domnului Barbu.

Nu îi poți explica unui om cu mentalitate de tătuc de județ – mai țineți minte cum se purta cu fermierii care protestau, împărțindu-i în ăia buni, cărora „v-am dat”, și ăia răi, care nu acceptă supuși – că degeaba intervii cu forța în piață, pentru că ea funcționează ca un animal viu.

O împingi dintr-o parte, va fugi automat în alta, va găsi o soluție să scape de plafoanele lui Barbu, pentru că prețurile cu forța într-o piață liberă nu funcționează.

Degeaba explică experții că orice plafonare a prețurilor unor produse poate duce automat la scumpirea altora, pentru că profitul comercianților nu se sperie de căutătura strâmbă a ministrului Barbu. Sau, mai rău, că unele produse, cât de românești și tradiționale or fi ele, pot să dispară de pe rafturi, pentru că nimeni nu poate fi forțat să stea într-o relație comercială care nu-i convine.

Degeaba citim că istoria ne-a arătat că prețurile controlate de stat nu funcționează în a limita inflația, ci mai degrabă restrâng oferta de produse, provoacă crize și lipsuri, cozi sau piețe negre. Sau că, în cele din urmă, în ciuda bunelor intenții, tot consumatorii și producătorii din România vor avea de suferit.

E mai simplu să te lupți demagogic cu „străinii” care scot magiunul românesc de la raft și să te erijezi în eroul produselor românești, în concurența lor cu cele de import, decât să privești la dureroasa realitate că România e campioană cu cea mai mare inflație din UE, în 2024.

E și mai greu să faci ceva concret economic pentru asta, când tu, ca stat, sângerezi bani pe toate părțile, te împrumuți disperat în stânga și-n dreapta, în timp ce nu ești în stare să colectezi la buget ce îți datorează contribuabilii, iar găleata cu bani europeni stă necheltuită, pentru că nu ești capabil să o folosești.

E greu să creezi mecanisme care să ajute în mod real agricultura și producătorii români, să sprijini și să înveți oamenii să scoată produse calitative și competitive cu restul pieței, care să se încadreze în standardele și cerințele lanțurilor de aprovizionare ale unei economii moderne.

Așa că mai bine le mai arunci un leu la raft românilor, să aibă de magiun și salam românesc și să trăiască cu iluzia că le salvezi patria și tradiția.

Recomandările lui ALP

„Cine vă plătește pe voi?” Răspunsul la cea mai grea întrebare pentru presa din România

presa romania

Relația noastră, a jurnaliștilor, cu publicul s-a prăbușit: doar un român din trei mai are încredere în presă. Cum am ajuns aici?, se întreabă Cristina Dobreanu. Ce rol a jucat finanțarea presei în această scădere a încrederii? Cum a ajuns cea mai mare parte a presei din România să se zbată între capcana click-urilor cu orice preț și banii partidelor care finanțează nemarcat cele mai multe televiziuni și site-uri de presă, devenind principalul finanțator al mass media din această țară?

Slovacia și împușcarea lui Fico – lecțiile pentru România

fico slovacia impuscat asasinat

Discursul urii și polarizarea politico-socială care au dus la împușcarea premierului Slovaciei, populistul pro-rus Robert Fico, se regăsesc și în România, ca și în alte țări. Alina Mărculescu Matiș a discutat cu o expertă slovacă în științe politice despre ce avem de învățat din acest caz extrem. O idee ar fi că politicienii trebuie să știe când să se oprească din jocul perfid cu dezamăgirile, frustrările și spaimele cetățenilor, făcut doar pentru a-și crea avantaje electorale.

Cum arată progresismul în politica românească din an electoral

Cum arată progresismul pe scena politică românească în anul electoral 2024: cine face politici și pentru tineri

Progresismul este acel cuvânt care în România e folosit ca o jignire de către unii sau ca o lozincă de către alții. Vlad Dumitrescu s-a uitat, înainte de alegeri, ce însumează de fapt acest set de valori, cine îl reprezintă cât de cât politic în România și ce relevanță are el pentru alegătorii de aici.  Cât din el e de fapt mai mult să fii „cool”, să fii cu tineretul, cu influencerii și cât reflectă de fapt, în politică, faptul că tinerii se simt total nereprezentați și nebăgați în seamă de establishment-ul încremenit în aceleași jocuri și lozinci eterne?

Rețeaua de troli „matrimoniali” a lui Burduja

Ce-și face omul cu mâna lui se numește într-un fel, pe la mine prin cartier. O investigație de Bianca Albu, în Buletin de București, dezvăluie cum Sebastian Burduja își face galerie singur, pe social media, printr-o rețea de zeci de conturi false, cu poze făcute cu AI sau furate de pe siteuri de matrimoniale și pentru adulți, care se regăsesc și prin rețele de trolli din Rusia, Ucraina sau Vietnam. Probabil tot fetele acestea frumoase, care nu există, îl vor și vota, dacă tot îl laudă pe tânărul liberal cu atâta foc.

Cum a adus un olandez velomobilele în inima Transilvaniei

velomobil bicicleta

Infograficul Panorama

România recuperează decalajele de dezvoltare față de economiile mai bogate din Europa cu o viteză impresionantă. Suntem la 76% din media UE, când vine vorba de paritatea puterii de cumpărare, iar în 2011, eram sub 50% din media UE. În ciuda acestui avans, România rămâne o țară a contrastelor și a decalajelor uriașe de dezvoltare în interiorul granițelor sale, arată Edit Gyenge în infograficul ei pe care trebuie să îl accesați integral aici. Bucureștiul și zona limitrofă, de exemplu, au ajuns la un nivel mai mult decât dublu față de media țării.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Gabriela Firea

Gabriela Firea greșește și când își dă seama că a greșit. Foto: Octav Ganea/Inquam.

Candidată PSD pentru Primăria Capitalei, care pleacă în cursă cotată de sondaje cu șanse abia pentru locul trei, fosta primăriță și ministră spune că și-a dat seama că a greșit. „Orice om greșește, important este să nu faci de două ori aceeași greșeală și să nu persiști în greșeli sau să crezi că ai de fiecare dată dreptate, că numai tu ai dreptate, că numai punctul tău de vedere este cel corect”.

Problema e că doamna Firea greșește până și când își dă seama că a greșit.

Auzind-o inițial, mi-am zis: uite, dom’le, că s-a înțelepțit doamna Firea și a realizat că a greșit. A greșit că a copt la sân un sistem de prieteșuguri și cumetrii care învăluise întreaga administrație a Bucureștiului. A greșit când a fost oarbă la afacerile odioase ale apropiaților săi colaboratori, care au făcut posibile acele „azile ale groazei”, unde bătrâni neputincioși erau exploatați în cele mai crunte condiții.

Poate și-a dat seama că a greșit și cu abordarea dumneaei agresivă față de cetățenii, politicienii și jurnaliștii care o contraziceau pe lucruri care țineau de administrație.

Eu, prost. Departe gândul doamnei Firea de așa ceva: „Din primul mandat, nu aș mai repeta atitudinea pe care o aveam, și anume aceea de a crede și de a încerca să-i mulțumesc pe toți. (…) Eram foarte sensibilă la ceea ce se spunea, considerând că sunt nedreptăți. Acum cred că am o gândire mult mai matură și nu înseamnă că aș ignora semnalele, dar nu aș mai pierde atât de mult timp cu explicații și să fiu mereu în defensivă și să vin tot timpul cu argumentații”.

Un fel de „dușmanii-mi poartă pică, dar n-au valoarea mea”, pe varianta mindfulness de Voluntari. Într-o perioadă în care transparența autorităților statului român cu cetățenii pe care ar trebui să-i deservească este la cota de avarie rușinoasă pentru o democrație, doamna Firea s-a gândit că mai bine se închide și mai opac în birou, dacă ajunge iar la Primărie.

Când, la câteva țări distanță de România, un premier a fost împușcat în plină stradă, pentru că polarizarea politică și ura socială provocată de politicieni a ajuns la extrem, doamna Firea se gândește că mai bine ignoră și mai mult nevoia de dialog, explicații și transparență.

Cine e cu ea, bine, cine nu e cu ea e împotriva ei. Ce atâtea explicații și argumentații? Când nu te mai contrazice nimeni și nu mai dai explicații altora pentru ceea ce faci, poți începe într-adevăr să ai impresia că faci bine.

Din păcate, nu doar că doamna Firea nu-și dă seama că greșește, dar chiar insistă în direcția greșită. O va face cu siguranță în continuare la Bruxelles, unde are asigurat un mandat de europarlamentar, pentru că sondajele pentru primăria din București arată un lucru destul de clar: oricât a vrut Gabriela Firea să „mulțumească pe toată lumea”, a mulțumit destul de puțini cetățeni.

Cifra săptămânii

0
milioane lei sunt cheltuielile cu campania electorală, declarate oficial de candidați

Sursa: Expert Forum

Tell me more: Adina Vălean

„În prezent, rețeaua europeană de transport este orientată în principal către nevoile civile. Nu a fost construită cu intenția de a permite deplasări pe termen scurt și pe scară largă de personal și materiale militare – și nici de a lua în considerare aspecte precum capacitatea de a transporta și depozita mărfuri periculoase, cerințele pentru centrele logistice militare sau nevoile lanțurilor de aprovizionare cu combustibili în cazul în care Europa ar trebui să se apere.

Și totuși, Europa nu are o rețea paralelă de transport militar. Rețeaua TEN-T, care este rețeaua de transport civil a Europei, coincide într-o foarte mare măsură (aproximativ 97%) cu rețeaua militară.

Acum, dorim să ne asigurăm că tot ceea ce facem pe partea de transport civil va fi, de asemenea, în beneficiul mobilității militare. O rețea de transport cu dublă utilizare este o rețea de transport care este concepută sau adaptată atât pentru uz civil, cât și pentru uz militar. Pentru a da un exemplu concret: dacă dorim ca peste un pod să poată trece încărcături foarte grele, cum ar fi tancurile sau echipamente militare, designul trebuie să fie diferit de cel al unui pod pentru autoturisme și camioane” – Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, într-un interviu PressOne.


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
5 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x